“Toiagul vieţii se naşte în pântecul Fecioarei.” – Efrem Sirul (Dănuţ Mănăstireanu)
Flavius Petrişor: De Crăciun parcă se observă mai mult ca oricând un suflu comun al umanităţii, un gând simplu şi curat de pace între oameni, de îngăduinţă, de bună învoire — aşa cum cântau îngerii. E probabil singura perioadă din an în care oamenii parcă îşi ascultă impulsul natural de a-şi exprima sentimentele fără să le fie teamă. Şi nu pot să nu observ o anumită foame a oamenilor după astfel de timpuri. Nu vi se pare interesant faptul că în fiecare an oamenii îşi doresc atmosfera Crăciunului tot mai devreme?
Dan Harabula: Sărbătoarea naşterii îmi spune că există lucruri mai importante decât ceea ce văd, simt, ating. Că există eternitatea la care trebuie să-mi raportez cel mai mărunt gest, cea mai banală vorbă rostită, că ceea ce spun în ascuns va fi odată strigat de pe acoperişuri şi o cană cu apă întinsă unui însetat nu se va pierde în uitare. Înţeleg, privind la ieslea Domnului meu, că lucrurile nu sunt ceea ce par: cei mari sunt de fapt atât de mici şi cei mici strălucesc într-o împărăţie care, deocamdată, se vede doar cu inima.
Cristian Lucaci: Crăciunul este o sărbătoare a cadourilor expirate. Mă refer la cadoul gigantic care apare de Crăciun şi ni se înfăţişează de fiecare dată ca fiind nou. An după an, redeschid povestea lui Iosif şi a Mariei, a păstorilor, a magilor şi a stelei călăuzitoare. Dumnezeu este re-dădătorul, iar pruncul este re-datul. An de an redescopăr aceeaşi poveste şi anticipez acelaşi punct culminant. De fiecare Crăciun despachetez cadoul pe care l-am primit şi anul trecut, având în faţa mea alegerea de a-l arunca în debara sau de a primi pruncul – darul Tatălui – ca nou.
Trevin Wax: Evenimentele primului Crăciun s-au desfăşurat într-o perioadă nesigură din istorie. […] Când ne uităm la relatarea biblică a naşterii Domnului Isus, vedem că această veste a naşterii aduce 2 mari reacţii, 2 mari răspunsuri din partea oamenilor. Ori este o ameninţare, un motiv pentru care să-ţi fie frică, să te simţi incomod. Ori este un motiv de adorare, un lucru care te face să îngenunchezi înaintea ieslei din Betleem şi să te închini cu tot ce eşti şi cu tot ce ai. Naşterea Domnului Isus: Ameninţare? Sau motiv de adorare?
Marius Cruceru: Mihail Neamţu a scris pentru Cotidianul un text frumos, text care a apărut ma apoi şi pe blogul Antiteze. “Pacea Crăciunului… este prea fragilă pentru a tolera falsul ori somnolenţa ca premise ale reconcilierii. Darul acestor zile sfinte nu s-a ascuns mereu în reflexul destinderii colective, al pasiunii pentru vacanţe scumpe şi vitrine somptuoase. Crăciunul n-a coincis dintotdeauna cu euforia sentimentală, consumul abundent şi veselia goală a gregarităţii. Nu există pace fără zbuciumul interiorităţii şi pasiunea pentru adevăr, într-o neîncetată aspiraţie spre desăvârşire. Singur, confortul ne binedispune fără să ne facă, automat, mai buni.” […] Nu, nu există pace fără confruntare, nu există linişte fără sabie, nu există împăcare fără înfruntare. Nu există pace în minciună. În cîntarea îngerilor este foarte multă tensiune: sus-jos, slavă-pace, Dumnezeu-oameni, înalt-pămînt… […] Pacea Crăciunului este starea de stupefacţie pe care o ai atunci cînd descoperi că Templul ţi-e spurcat şi n-ai cum să capeţi bunăvoinţa lui Dumnezeu decît prin HAR.
Alin Cristea: Deşi tânjim după binecuvântare, ne mulţumim cu… cadouri. Uneori suntem plăcut surprinşi, într-adevăr, alteori suntem obosiţi de platitudinea unor gesturi gratuite. Sufletul nostru nu e încântat de un cadou, ci de graţia cu care se înscrie în traiectoria unei relaţii. Cadoul poate conferi spectaculozitate unui moment, binecuvântarea proiectează, evenimenţial, bunătatea pe peretele unui suflet. Creştinii ar trebui să fie ispravnicii binecuvântării şi ai cuvântării de bine. Pentru ei, fiecare lună e luna cadourilor, fiecare zi un pretext pentru a-şi trăi vocaţia de a primi şi a da. Cel care a învăţat să primească binecuvântarea vieţii, a mântuirii şi a Duhului roditor va vrea să primească şi binecuvântarea despre care Isus spunea: “Este mai ferice să dai decât să primeşti.”
Mihai Chiriguţ: Am fost pradă a formelor (sau a formalismului), dar fără fond. Cred ca e vremea sa iniţiem o schimbare. Am putea începe prin a înlocui în inima noastră, sărbătoarea cu Sărbătoritul. Asta ar fi cu adevărat o schimbare de fond. Corespondenta ei în schimbarea formei, ar fi schimbarea denumirii. I-am spune “Naşterea Domnului” nu “Crăciunul”. Apoi, cred ca am putea schimba, tot ca o schimbare a fondului, din sărbătoarea trupului (răsfăţat cu prăjiturile si bucatele cele mai alese si îmbrăcat în cele mai scumpe straie pe care ni le-am cumpărăm în acel an), în sărbătoarea sufletului.
Avram Sabou: Va mai trece poate şi acestă sărbătoare pentru unii cu împlinire: cu mese încărcate, colinde, distracţie, musafiri, surprize programe de biserică reuşite… dar pentru alţii cu probleme, ce mai poate însemna acestă sărbătoare? Un nou început, o bucurie a întâlnirii şi relaţiei cu Hristos, o pace ce srăbat cerurile şi pămăntul, o aventură a credinţei, o umilinţă ce coboară până la iesle, o bucurie nespusă, o dăruire care costă… Generaţia în care noi trăim are nevoie de o perspectivă creştină autentică asupra acestei sărbători iar noi putem să împlinim acestă nevoie. Azi Domnul Isus nu mai este la Betleem, nici în Nazaret sau Israelul de altădată, dar El este acolo unde este dorit, într-o inimă ce ţine loc de iesle…
Mihai Ciucă: Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare a creştinilor. Este atât de frumoasă încât a fost confiscată de lume şi secularizată peste măsură. Dacă scoţi nasul afară, zilele acestea, vezi că parcă toţi au intrat în febra pregătirilor de Crăciun. Cu toate acestea, se pare că majoritatea oamenilor manifestă aşteptări care nu au nimic a face cu esenţa magică a sărbătorii. […] Ca şi creştini avem partea noastră de responsabilitate pentru această confiscare comercială a celei mai iubite sărbători a creştinătăţii. Probabil că am încetat să manifestăm aşteptări potrivite cu spiritul sărbătorii şi, de aceea, se întâmplă ceea ce se întâmplă.
Vladimir Pustan: În ieslea Betleemului se pune fânul pentru culcuşul unei naşteri aproape neobservate… Ne-am băgat capul în magazine şi computere şi nu vedem steaua licărind a drum lung. Obosiţi de propriile chipuri, convinşi că universul se sfârşeşte cu debaraua plină de haine, plimbăm căţeii pământului în lesa păcatului. Cu capul în troaca cu lături, fiul risipitor a întrebat „Asta e tot ce mi se poate oferi?” „Nu!”, a auzit, „aşa că întoarce-te acasă”. Când vei privi în bocancii goi, când te vei sătura de pachetul primit sub brad, adu-ţi aminte că e vremea să te întorci spre iesle. Doar de acolo vin lucrurile care nu trec şi de care are sufletul tău nevoie.
Blog creştin– Iosif Ţon: Cea mai profundă semnificație a nașterii Domnului Isus este că prin El Dumnezeu a venit la noi: Dumnezeu Și-a luat trup omenesc și a locuit printre noi. Și mai profund: Dumnezeu Și-a asumat umanitatea noastră pentru ca noi să putem primi ceva din Ființa Lui, adică să devenim fii ai Lui. Venirea Domnului Isus la noi, pe care o sărbătorim acum, este pusă de apostolul Pavel în aceste cuvinte: „Dar când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit… prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belșug peste noi prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru” (Tit 3: 4-6).
Ionatan Piroşca:
Eu nu pot celebrare mai altfel ca-n genunchi
Şi bucurie nu pot o alta decât seara…
Mă fă, Isuse Doamne, cum paiele mănunchi
Pe care naşte-Ţi Pruncul şi Îi aşterni povara.