Criza creditelor subprime
Fenomenul Obama – scenariu de film
Un nou „ţar” la Kremlin
Cutremur devastator în China
Grandoare olimpică la Beijing
Războiul din Georgia a stricat relaţiile Rusiei cu restul lumii
România: primele alegeri uninominale
Detalii: www.ziarullumina.ro
În ultima ediţie din acest an a emisiunii – duminică, PRO TV, 10.00 – temele dezbătute de invitaţii lui Cristian Tabără vor fi propuse de volumul A treia forţă: România profundă, publicat de Editura Logos şi semnat de Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon. Ovidiu Hurduzeu, profesor universitar la Stanford University, va fi invitat la „Parte de carte” alături de politologul şi profesorul univeritar Daniel Barbu. Cei doi universitari se referă la capcana în care cad mulţi dintre intelectualii de azi – folosirea unui „limbaj de lemn” pentru a ascunde refuzul de a spune pe nume problemelor reale.
Nici o companie din România sau Bulgaria nu se află în primele 2.000 de companii ale lumii, top realizat de revista americană Forbes. [Gândul, 4 aprilie 2008]
Numărul de turişti în 2007 era de 50.000 în Bucureşti, faţă de 1.800.000 în Budapesta. [22, Nr. 16 (945), 15-21 aprilie 2008]
Un singur român, Cristi Chivu (locul 44 – 4.500.000 euro) e în primii 50 de fotbalişti cel mai bine plătiţi. [Antren, Nr.3, 5 mai 2008]
Numărul domeniilor de internet naţionale înregistrate în România cu terminaţia “ro” e de 281.569 (martie 2008), fiind de peste 40 de ori mai mic decît cel înregistrat în Germania, ţară care ocupă primul loc la nivel mondial, cu 11,8 milioane domenii web naţionale înregistrate, urmată de Anglia cu 6,56 milioane şi Olanda cu 2,78 milioane. Polonia are 888.883, Ungaria 350.000, Cehia 394.798. [ReporterEconomic.ro, Nr. 2 (150), aprilie 2008]
SUA se pot lăuda cu 11 reviste de popularizare a ştiinţei (printre care American Scientist), în România există doar Ştiinţă şi tehnică. [Dilema veche, Nr. 218, 17-23 aprilie 2008]
România nu are nici o universitate în clasamentul primelor 500 de universităţi din lume. De asemenea, România nu are nici o universitate nici în primele 100 din Europa. Ungaria are două, Polonia trei. [HotNews.ro, 19 aprilie 2008]
Studiul Institutului pentru Politici Publice referitor la serviciile publice arată că 12% din populaţie nu are apă curentă şi nu este racordată la canalizare iar 55% din locuinţele marilor oraşe nu sînt branşate la reţeaua de termoficare (din cauza facturilor mult prea mari la căldură). În schimb, tarifelele la apă şi căldură sînt pipărate, în top situîndu-se Bacău, Oradea, Zalău. La sfârşitul lui 2007, municipii precum Oradea sau Baia Mare nici nu înfiinţaseră încă serviciile locale de Poliţie Comunitară. [HotNews.ro, 29 mai 2008]
Preşedintele României a făcut o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni azi, la ora 19.00, cu ocazia alegerilor locale din 1 iunie. Iată cîteva chestiuni menţionate în discurs:
– Previziunile unei participări scăzute m-au îndemnat să fac un apel către români
– Calitatea vieţii fiecăruia din noi depinde de cei care vor fi aleşi duminică
– Nu putem să nu ne implicăm prin participare la vot iar pe de altă parte să ne manifestăm nemulţumirile
– Pentru prima dată avem posibilitatea ca preşedinţii consiliilor judeţene să fie aleşi în mod direct şi nu în baza aranjamentelor de partid
– Nu este suficient votul uninominal, pentru a valorica şansa votului uninominal este obligatoriu să ne şi exercităm dreptul la vot, altfel votul uninominal nu va duce la o îmbunătăţire a vieţii românilor
– Duminică românii vor vota prima promoţie de primari, consilieri, preşedinţi de consilii judeţene de după intrarea României în Uniunea Europeană
– Cei ce vor fi aleşi vor avea la dispoziţie 20 de miliarde de euro destinaţi îmbunătăţirii situaţiei mediului, modernizării drumurilor, construcţiilor de canalizări
– A participa duminică la vot nu este numai un drept, ci şi o chestiune de responsabilitate din partea fiecăruia dintre noi
– Cu ocazia acestor alegeri se cheltuiesc 70 de milioane de lei noi
– Fac apel şi exprim o rugăminte către români să aloce 15-20 de minute din ziua de duminică 1 iunie pentru a-şi alege viitorii conducători locali
– Eu voi fi la prima oră la vot
Numărul creştinilor evanghelici din România este de 513.775 (luînd în considerare datele de la recensămîntul din 2002, fără adventişti), adică 2,37% din populaţia ţării.
La ora actuală există în România aproximativ 5.750 de biserici evanghelice. Faţă de anul 2000 numărul acestor biserici a crescut cu 700, adică anual s-au înfiinţat cîte 100 de biserici. (În perioada 1994-2000 au fost înfiinţate cel puţin 180 de biserici pe an.)
Nu există nici o biserică evanghelică în 21 oraşe din România (20 dintre acestea se află în sud-estul ţării) şi în 978 de comune.
Judeţul Arad are un procent de 10% evanghelici, judeţul Bihor 9,53% (471 de biserici).
La cerere, Asociaţia OCI oferă o hartă a judeţului care arată unde sînt biserici evanghelice şi listele cu oraşele, comunele şi satele din zonă fără biserici evanghelice. De asemenea OCI oferă un CD “2008 şi anii următori” cu toate aceste informaţii reactualizate.
– Articolul “Tarele şi tăriile patriei”, semnat de Dan C. Mihăilescu în Idei în dialog, Nr. 2 (41), februarie 2008, constituie un folositor compendiu jurnalistic pentru “chestiunea românească” (“dacă e să vorbim despre un particularism românesc în raport cu alte etnii şi cu alte societăţi, atunci el vine tocmai din această scrutare încordată a caracterului naţional” – Traian Ungureanu; “asta ne distinge, ca români, în lume, la ora actuală: tensiunea continuă la nivelul vieţii cotidiene. (…) Conflictul generalizat al fiecăruia cu fiecare.” – Mircea Cărtărescu), autorul dînd o lungă listă de autori care au scris, de-a lungul timpului, despre trăsăturile societăţii româneşti.
Iată mai jos cîteva paragrafe din articolul amplu:
“Dacă facem fie şi în pripă o examinare a stării bibliografic-identitare, ca să zic aşa, nu se poate să nu fim cît de cît satisfăcuţi. De la excepţionala suită editorială realizată de Iordan Chimet în anii ’70 ai veacului trecut, dar publicată abia la începutul anilor ’90 (Dreptul la memorie, vol. I-IV, 1992-1993) – din păcate într-un context intelectual esenţial viciat de gherila politică şi patologia socială şi, deci, cu un nemeritat de firav ecou reflexiv –, şi pînă la Enervările lui Mirel Bănică şi Codruţ Constantinescu (‘sau despre bucuria de a trăi în România’, Polirom, 2007) s-a format o adevărată bibliotecă a Ideii româneşti.”
“În volumul coordonat de Ruxandra Cesereanu [T(z)ara noastră. Stereotipii şi prejudecăţi], accentul nu cade, slavă Domnului!, pe glosarea clişeelor ‘imuabile’ din garderoba temei, ci pe sublinierea actualităţii lor. O actualitate dezarmantă, dureroasă, grotescă, îngrijorătoare etc., depinde de poziţionarea privitorului. Adică nu se reia, obositor şi inutil, şirul viciilor ‘tradiţionale’ – inconstanţa, dezbinarea, ‘adamismul’ (‘manolismul’ şi cultul improvizaţiei), mimetismul servil, lenea, fatalismul, xenofobia, laxismul etc. – versus panoplia calităţilor – ospitalitatea, omenia, îngăduinţa, xenofilia, disponibilitatea, frumuseţea femeilor, sufletul licoros ‘viticol’, asimilismul ş.a.m.d. –, nu se retrasează, cu eternele concluzii insolubile, în linie weberiano-huntingtoniană, tranşeele religiei (ortodoxia faţă de catolicism şi protestantism) şi nici nu se bovarizează găunos ori revendicativ. Nici autovictimizarea, nici autodenigrarea nu încarcă analizele.
În schimb, imaginea prezentului te înfioară.”
ÎNTREBARE: Cine a scris următoarele cuvinte?
“Nu i-ar putrezi oasele cui au dat fiinţă acestor ţări (Ţările Române, n.n.) în care cuvîntul nu-i cuvînt, amorul nu-i amor şi frumuseţea e inscripţia unui… otel.”
– În primul număr din acest an, cel din ianuarie, al revistei Familia (fondată de Iosif Vulcan în 1865), am găsit un excelent articol semnat de Mihai Maci, lector la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane – Universitatea din Oradea.
Din articolul de 8 pagini, care, pornind de la problemele, multe şi mari, ale Universităţii din Oradea, scanează, de fapt, tare româneşti, m-am limitat, cu greu, la 3 paragrafe:
“Aş începe cu o problemă care nu e a Universităţii din Oradea: într-o ţară în care legile se dau cu suspendare şi cu excepţii, e lesne de înţeles că ‘scurtăturile” îşi au gradul lor de fatalitate. Disfuncţionalitatea instituţională se traduce prin tentaţia de-a ocoli arcanele unei legislaţii prea încîlcite şi adesea inimaginabile. Într-o ţară în care regulile de bază ale conduitei publice şi cele ale fiecărui domeniu nu sînt clare şi accesibile oricui, onestitatea e un deziderat de neatins şi un simplu artificiu în strategiile de PR. În absenţa unor reguli clare, totul e supus unor proceduri din ce în ce mai complicate, în care tentativa de formalizare a ceea ce ar trebui să fie de la sine înţeles duce la rezultate adesea absurde. Sau la mimetism şi resemnare. Dar şi la aspecte lucrative, ţinînd cont de nenumăratele comitete şi comisii a căror menire e aceea de-a ne pavoaza cu regulamente şi hotărîri către ‘viitorul luminos’ al capitalismului. Ceea ce e grav e faptul că acest mecanism al birocraţiei creează un anumit tip uman: cenuşiu, neinteresat de nimic decît de propria carieră şi de privilegiile aferente acesteia, ‘şef’ născut, nu făcut, multilateral incompetent şi soldat credincios al tribunelor şi al birourilor (sau, cum li se spune acum, ‘board’-urilor). Acest tip uman e un exemplar tipic al tranziţiei (adică al unei lumi neaşezate) şi e cel care (prin multiplicarea lui mimetică) induce ideea tristă a faptului că o tranziţie propagată de asemenea persoanje nu poate fi decît o tranziţie spre mai rău. […]
Al doilea aspect ţine oarecum indirect – dar extrem de profund – de Universitate; ţine mai mult de oraş şi de zonă. Nu ştiu alţii cum sînt, dar pentru mine unul (ca orădean de adopţiune) Oradea e singurul oraş din ţară în care mi-a fost dat a auzi – în contexte oficiale şi din gura unor persoane oficiale – vorbindu-se rural, ca la ţară. Cred că această siluire a limbii române mprturiseşte două lucruri: mai întîi faptul că un anumit model de urbanitate (acela al ‘celei de-a treia Europe’) şi-a pierdut atracţia. Că şlefuirea, pe care o conferă cultura, şi manierele, pe care le conferă civilizaţia, proprii (ne place sau nu ne place) burgheziei iudeo-maghiare autohtone, au fost submerse de masa muncitorilor slab calificaţi aduşi de Ceauşescu din mediul rural în cartierele-dormitor de la marginea oraşului. Şi că şcoala – cea care educă limba – n-a fost nicicînd un model pentru cei obligaşi să termine un liceu. Poate timpul prea puţin e de vină, poate precaritatea condiţiilor, cert e că prima generaţie urbanizată păstrează încă reziduurile uneio ruralităţi neconsumate. Iar cînd această generaţie iese din producţie, locul ei e ocupat de ‘bişniţari’, ‘valutişti’, şi tot felul de alţi atleţi ai ‘micului trafic’ care, după ‘evenimente’ au investit în ce e mai stabil – în terenuri şi, deopotrivă, în ce e mai mişcător – în politică. Forma de organizare ale acestor semi-urbani rămîne cea rurală: familia – ca unitate ‘de producţie’ şi, în anii comunismului, ca singur mediu de încredere.”
“Clanificarea instituţiilor are drept consecinţă blocarea apariţiei spaţiului public. Altfel spus a spaţiului discuţiei libere şi a deciziei consensuale, opus autorităţii decizionale a unui pater familiae. Şi aceasta e o problemă mai largă decît aceea a Universităţii din Oradea, însă parcă la Oradea această structură de clanuri a depăşit apogeul către parodie şi, în ceea ce priveşte Universitatea, menirea ei ar fi trebuit să fie (cel puţin după Revoluţie) aceea de-a construi premisele spaţiului civic autohton. Ori nicăieri eşecul Universităţii nu e mai patemt decît aici. Devenită ea însăşi afacere de clan (şi de clanuri), Universitatea a ratat şansa de-a deveni (prin onestitate – morală şi profesională) motorul oraşului şi al zonei.”
Alte articole de Mihai Maci:
Curat murdat – ecouri la «Universitatea curată» (Dilema veche, Nr. 202, 22 decembrie 2007)
L-ati citit pe Ostrogorski? (Idei în dialog, Nr. 6 (33), iunie 2007)
Ce ar trebui să însemne şi ce nu ar trebui să însemne condamnarea comunismului (Idei în dialog, Nr. 6 (21), iunie 2006)
Despre carte şi şcoală (Idei în dialog, Nr. 1 (16), ianuarie 2006)
Street View - 34 orașe din România
La Rotundu 
no comment 1 – Made in Romania: Campioni
4 ianuarie 2009Crina Coco Popescu, în vîrstă de doar 14 ani, a cucerit vîrful celui mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 m), pe 28 decembrie 2008, devenind astfel atît prima româncă, cît şi cea mai tînără alpinistă din lume care a ajuns pe acest vîrf. (Cotidianul, 4 ianuarie 2009)
Constantina Diţă, campioană olimpică la maraton la Jocurile Olimpice de la Beijing, a fost desemnată cea mai bună sportivă din Balcani. (Cotidianul, 17 decembrie 2008)
Gabriel Vişoiu a cucerit, pentru a doua oară în decurs de doi ani, titlul de campion mondial la biliard artistic. (Cotidianul, 18 decembrie 2008)
Etichete:Balcani, Beijing, biliard, campion, Constantina Dita, Cotidianul, Crina Coco Popescu, Gabriel Visoiu, Jocurile Olimpice, No comment, Ojos del Salado, Romania, sportiv, vulcan
Publicat în Uncategorized | Leave a Comment »