Conferinţa „Relaţia dintre religie şi ştiinţă” la Iaşi

Publicitate

Prelegeri de apologetică creştină la Braşov

Turul blogurilor (30 martie 2008)

Luna martie reprezintă pentru blogosfera evanghelică un maxim în ceea ce priveşte prezenţa în Topul WordPress. Pentru a doua oară 4 bloguri evanghelice s-au situat în Top 10 (8 martie, 21.30 – 2. rasvancristian 5. danutm 7. ionatan 9. amintiricusfinti), situaţie care s-a mai întîlnit în 4 ianuarie, 17.40, cînd au ajuns chiar 5 bloguri evanghelice în Top 10 (1. patratosu 2. ambasadorul 5. romoflorin 6. danutm 10. mtipei). Atunci primele 4 postări în blogosfera WordPress (lb. română) erau de pe blogurile evanghelice care anunţau că a murit Petru Dugulescu.

Pentru a treia oară 14 bloguri s-au situat în Top 100 (15 martie,16.15), situaţie care s-a mai întîlnit în 27 decembrie 2007, 22.15 şi în 8 ianuarie, 15.15, cînd, de fapt, s-a înregistrat cea mai mare prezenţă de bloguri evanghelice în Top 100: 16.

Pentru a doua oară au fost 14 postări în Top 100 (24 martie, 14.00), situaţie care s-a mai întîlnit în 7 ianuarie, 21.45, cînd, de fapt, s-a înregistrat numărul cel mai mare de postări în Top 100: 15.

Dacă în noiembrie 2007 se regăseau 7-9 bloguri evanghelice în Top 100, în luna martie media a fost de 10-11 (uneori în primele 50 de locuri 8 bloguri – 26 martie, 20.00, 9 bloguri – 7 martie, 23.35 sau 9 postări – 19 martie, 20.45).

În luna martie s-a remarcat şi creşterea numărului de articole consistente, în cîteva părţi:

patratosu: Cărbunii Eulaliei (9 episoade)
danutm: Patologia religioasă a societăţii româneşti postcomuniste (3 episoade)
danutm: Evanghelicii între liberalism şi fundamentalism (4 episoade)
adamaica: Mama lor de înjurături… (3 episoade)

Pînă şi Daniel Brânzei a trimis o epistolă de vreo 3 pagini despre evanghelici pentru a fi afişată pe blogul lui Dănuţ Mănăstireanu.

Emi Pavel, acum cîţiva ani redactor-şef la Radio Vocea Evangheliei Bucureşti, republican care luna trecută declara că “actualul Bush este exponentul perfect al unor declaraţii creştine şi al unor fapte necreştine” (declaraţie pentru care trebuie să-i acordăm, nu-i aşa?, toată simpatia), prezintă în luna martie, pe blogul său care are toate şansele de a deveni unul dintre cele mai interesante din cele 265 de bloguri evanghelice, multe titluri incitante:

Abuzul de religiozitate in declaratii politice…
J.I. Parker va fi dat afara ?!…
Cei 12 apostoli de la Hollywood
cumsafacicandvreisafacicetrebuiesafaci…
Dobson demisionar…

Trei versete din Biblie (30.03.2008)

Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. Faceţi toate lucrurile fără cîrtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinînd sus Cuvîntul vieţii.

Filipeni 2:13-15

13 bloguri în Top 100 (30.03.2008)

30 martie 2008, 15.00

6) patratosu
34) danutm
37) rasvancristian
66) rotundu
71) ionatan
72) ciprians
79) romoflorin
80) alergatorulcufaclie
84) amintiricusfinti
91) penticostalul
92) simplulgand
94) ambasadorul
95) adamaica

Două articole despre tarele patriei

– Articolul “Tarele şi tăriile patriei”, semnat de Dan C. Mihăilescu în Idei în dialog, Nr. 2 (41), februarie 2008, constituie un folositor compendiu jurnalistic pentru “chestiunea românească” (“dacă e să vorbim despre un particularism românesc în raport cu alte etnii şi cu alte societăţi, atunci el vine tocmai din această scrutare încordată a caracterului naţional” – Traian Ungureanu; “asta ne distinge, ca români, în lume, la ora actuală: tensiunea continuă la nivelul vieţii cotidiene. (…) Conflictul generalizat al fiecăruia cu fiecare.” – Mircea Cărtărescu), autorul dînd o lungă listă de autori care au scris, de-a lungul timpului, despre trăsăturile societăţii româneşti.

Iată mai jos cîteva paragrafe din articolul amplu:

“Dacă facem fie şi în pripă o examinare a stării bibliografic-identitare, ca să zic aşa, nu se poate să nu fim cît de cît satisfăcuţi. De la excepţionala suită editorială realizată de Iordan Chimet în anii ’70 ai veacului trecut, dar publicată abia la începutul anilor ’90 (Dreptul la memorie, vol. I-IV, 1992-1993) – din păcate într-un context intelectual esenţial viciat de gherila politică şi patologia socială şi, deci, cu un nemeritat de firav ecou reflexiv –, şi pînă la Enervările lui Mirel Bănică şi Codruţ Constantinescu (‘sau despre bucuria de a trăi în România’, Polirom, 2007) s-a format o adevărată bibliotecă a Ideii româneşti.”

“În volumul coordonat de Ruxandra Cesereanu [T(z)ara noastră. Stereotipii şi prejudecăţi], accentul nu cade, slavă Domnului!, pe glosarea clişeelor ‘imuabile’ din garderoba temei, ci pe sublinierea actualităţii lor. O actualitate dezarmantă, dureroasă, grotescă, îngrijorătoare etc., depinde de poziţionarea privitorului. Adică nu se reia, obositor şi inutil, şirul viciilor ‘tradiţionale’ – inconstanţa, dezbinarea, ‘adamismul’ (‘manolismul’ şi cultul improvizaţiei), mimetismul servil, lenea, fatalismul, xenofobia, laxismul etc. – versus panoplia calităţilor – ospitalitatea, omenia, îngăduinţa, xenofilia, disponibilitatea, frumuseţea femeilor, sufletul licoros ‘viticol’, asimilismul ş.a.m.d. –, nu se retrasează, cu eternele concluzii insolubile, în linie weberiano-huntingtoniană, tranşeele religiei (ortodoxia faţă de catolicism şi protestantism) şi nici nu se bovarizează găunos ori revendicativ. Nici autovictimizarea, nici autodenigrarea nu încarcă analizele.

În schimb, imaginea prezentului te înfioară.”

ÎNTREBARE: Cine a scris următoarele cuvinte?

“Nu i-ar putrezi oasele cui au dat fiinţă acestor ţări (Ţările Române, n.n.) în care cuvîntul nu-i cuvînt, amorul nu-i amor şi frumuseţea e inscripţia unui… otel.”

– În primul număr din acest an, cel din ianuarie, al revistei Familia (fondată de Iosif Vulcan în 1865), am găsit un excelent articol semnat de Mihai Maci, lector la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane – Universitatea din Oradea.

Din articolul de 8 pagini, care, pornind de la problemele, multe şi mari, ale Universităţii din Oradea, scanează, de fapt, tare româneşti, m-am limitat, cu greu, la 3 paragrafe:

“Aş începe cu o problemă care nu e a Universităţii din Oradea: într-o ţară în care legile se dau cu suspendare şi cu excepţii, e lesne de înţeles că ‘scurtăturile” îşi au gradul lor de fatalitate. Disfuncţionalitatea instituţională se traduce prin tentaţia de-a ocoli arcanele unei legislaţii prea încîlcite şi adesea inimaginabile. Într-o ţară în care regulile de bază ale conduitei publice şi cele ale fiecărui domeniu nu sînt clare şi accesibile oricui, onestitatea e un deziderat de neatins şi un simplu artificiu în strategiile de PR. În absenţa unor reguli clare, totul e supus unor proceduri din ce în ce mai complicate, în care tentativa de formalizare a ceea ce ar trebui să fie de la sine înţeles duce la rezultate adesea absurde. Sau la mimetism şi resemnare. Dar şi la aspecte lucrative, ţinînd cont de nenumăratele comitete şi comisii a căror menire e aceea de-a ne pavoaza cu regulamente şi hotărîri către ‘viitorul luminos’ al capitalismului. Ceea ce e grav e faptul că acest mecanism al birocraţiei creează un anumit tip uman: cenuşiu, neinteresat de nimic decît de propria carieră şi de privilegiile aferente acesteia, ‘şef’ născut, nu făcut, multilateral incompetent şi soldat credincios al tribunelor şi al birourilor (sau, cum li se spune acum, ‘board’-urilor). Acest tip uman e un exemplar tipic al tranziţiei (adică al unei lumi neaşezate) şi e cel care (prin multiplicarea lui mimetică) induce ideea tristă a faptului că o tranziţie propagată de asemenea persoanje nu poate fi decît o tranziţie spre mai rău. […]

Al doilea aspect ţine oarecum indirect – dar extrem de profund – de Universitate; ţine mai mult de oraş şi de zonă. Nu ştiu alţii cum sînt, dar pentru mine unul (ca orădean de adopţiune) Oradea e singurul oraş din ţară în care mi-a fost dat a auzi – în contexte oficiale şi din gura unor persoane oficiale – vorbindu-se rural, ca la ţară. Cred că această siluire a limbii române mprturiseşte două lucruri: mai întîi faptul că un anumit model de urbanitate (acela al ‘celei de-a treia Europe’) şi-a pierdut atracţia. Că şlefuirea, pe care o conferă cultura, şi manierele, pe care le conferă civilizaţia, proprii (ne place sau nu ne place) burgheziei iudeo-maghiare autohtone, au fost submerse de masa muncitorilor slab calificaţi aduşi de Ceauşescu din mediul rural în cartierele-dormitor de la marginea oraşului. Şi că şcoala – cea care educă limba – n-a fost nicicînd un model pentru cei obligaşi să termine un liceu. Poate timpul prea puţin e de vină, poate precaritatea condiţiilor, cert e că prima generaţie urbanizată păstrează încă reziduurile uneio ruralităţi neconsumate. Iar cînd această generaţie iese din producţie, locul ei e ocupat de ‘bişniţari’, ‘valutişti’, şi tot felul de alţi atleţi ai ‘micului trafic’ care, după ‘evenimente’ au investit în ce e mai stabil – în terenuri şi, deopotrivă, în ce e mai mişcător – în politică. Forma de organizare ale acestor semi-urbani rămîne cea rurală: familia – ca unitate ‘de producţie’ şi, în anii comunismului, ca singur mediu de încredere.”

“Clanificarea instituţiilor are drept consecinţă blocarea apariţiei spaţiului public. Altfel spus a spaţiului discuţiei libere şi a deciziei consensuale, opus autorităţii decizionale a unui pater familiae. Şi aceasta e o problemă mai largă decît aceea a Universităţii din Oradea, însă parcă la Oradea această structură de clanuri a depăşit apogeul către parodie şi, în ceea ce priveşte Universitatea, menirea ei ar fi trebuit să fie (cel puţin după Revoluţie) aceea de-a construi premisele spaţiului civic autohton. Ori nicăieri eşecul Universităţii nu e mai patemt decît aici. Devenită ea însăşi afacere de clan (şi de clanuri), Universitatea a ratat şansa de-a deveni (prin onestitate – morală şi profesională) motorul oraşului şi al zonei.”

Alte articole de Mihai Maci:

Curat murdat – ecouri la «Universitatea curată» (Dilema veche, Nr. 202, 22 decembrie 2007)
L-ati citit pe Ostrogorski? (Idei în dialog, Nr. 6 (33), iunie 2007)
Ce ar trebui să însemne şi ce nu ar trebui să însemne condamnarea comunismului (Idei în dialog, Nr. 6 (21), iunie 2006)
Despre carte şi şcoală (Idei în dialog, Nr. 1 (16), ianuarie 2006)

E dureros…

“E dureros să-ţi priveşti critic lumea, civilizaţia şi realitatea în care trăieşti, dar o faci mereu numai cu gîndul, plin de iubire şi compasiune, de a nu o abandona rătăcirilor ei.”

(Ioan Milea, Familia, Nr. 1 (506), ianuarie 2008)

Cine a fost Richard Wurmbrand?

Daniel Brânzei: “Nici până astăzi nu se ştie precis ce a fost Wurmbrand. Toţi cei care l-au cunoscut şi îndrăgit şi-l consideră frate, mai toate cultele şi-l revendică. Deunăzi a trebuit să-l corectez pe un preot ortodox care-mi mărturisea că el ştie că Wurmbrand a fost baptist până la capăt. L-am zăpăcit de tot când i-am spus că n-a fost aşa pentru că Wurmbrand a fost nominal reformat, dar mai mult pentecostal, puţin baptist, foarte catolic şi mai ales un creştin după Evanghelie care a îndrăgit-o foarte mult pe Maria, mama Domnului Isus.”

11 postări în Top 100 (29.03.2008)

29 martie 2008, 18.00

10) Tovarăşa balerină…
patratosu
15) Daniel Branzai – Despre fundamentalisti
danutm
22) socant! fara cuvinte! groaznic
simplulgand
47) Doar o vorba sa-ti mai spun
ciprians
55) Când or creşte odată?
ambasadorul
57) Cîntec pentru cei 8 băieţi ucişi în Israel.
rasvancristian
94) Un barbat insarcinat?
claudiuvdobra
95) 12 bloguri în Top 100 (28.03.2008)
rotundu
96) Poţi gândi frumos despre urât?
ionatan
97) Discutie deschisa #1
bisericabetesda
98) Minitratat de (ne)vedere
adamaica

De reţinut (34)

“Ortodoxia a avut şi are ceva de-a face cu slaba putere de ripostă şi intervenţie a societăţii româneşti. Şi nu numai. Cert e că nici unul din statele est-europene de confesiune ortodoxă nu a terminat comunismul în picioare şi n-a început democraţia cu pas întins. Şi invers. Nici una din ţările est-europene care au reuşit să se desprindă convingător de comunism nu e ortodoxă.”

(Traian Ungureanu, Idei în dialog, Nr. 2 (24), februarie 2008 )

Re-memorări

“Hristos l-a trimis la plimbare pe tânărul bogat deşi noi l-am fi botezat imediat şi l-am fi băgat în comitetul bisericii, iar în judeţul Bihor ar fi candidat la un post de parlamentar sau consilier.” (Vladimir Pustan)

Ciresarii.ro

12 bloguri în Top 100 (28.03.2008)

28 martie 2008, 07.30

4) patratosu
21) simplulgand
22) danutm
26) alergatorulcufaclie
29) rasvancristian
40) romoflorin
52) adamaica
55) ambasadorul
57) amintiricusfinti
59) agorachristi
69) ionatan
92) rotundu

Soluţia…

– Ce este soluţia?
– Pentru majoritatea oamenilor, soluţiile înseamnă să găsească răspunsuri. Dar pentru chimişti, soluţiile sînt lucruri bine amestecate.

(Copiii spun lucruri trăsnite – Răspândacul, 27 martie 2008)

Dl. Inexactitate (5)

Acest episod nu era programat să apară aşa repede, însă Pătrăţosu a făcut, din senin, o declaraţie “inexactă” pe blogul lui:

“Pe oameni ca Mihai, mai ales după ieşirea de acum cîteva luni cu ‘cînd spune adevărul Pătrăţosu’ îi iau în seamă pentru ceea ce sînt nu pentru ceea ce spun. La fel ca şi Alin Cristea şi Bastrix. Acelaşi sertar. Pînă acum cu niciunul dintre aceştia nu am reuşit să duc o polemică pînă la capăt.”

Pătrăţosu repetă măgăria de a mă pune în rînd cu cine nu trebuie (şi o face cu un scop bine determinat), dar nu această chestiune e subiectul acestui episod. Citesc cu uimire că Dl. Inexactitate “nu a reuşit să ducă o polemică pînă la capăt” cu mine. Păi nu şi-a propus niciodată să aibă o polemică cu mine în public. Cum să ducă o polemică cu mine pînă la capăt cînd nici nu a… început-o?

Şi, oricum, asupra a ceea ce înseamnă polemică pentru Marius Cruceru – obişnuit în general cu glosarea (şi tactica de gherilă, învăţată, poate, în contextul confesional din Oradea) – planează, din perspectiva mea, o ceaţă deasă.

Chestiunea aceasta a aşa-zisei polemici cu mine nu e nouă, dar cred că e prima dată exprimată astfel.

Iată un fragment dintr-un mesaj-replică (cu 6 precizări, 7 comentarii, 5 propuneri, precizarea chestiunii principale la început şi un epilog) din 10 ianuarie 2007, de pe lista de discuţii Masa Rotundă (moderator Iosif Ţon):

“Marius Cruceru: ‘după ultimul schimb de replici cu oponentul meu, în urmă cu ceva timp, m-am retras în tăcere’

Asta e cea mai tare! Care “schimb de replici”? Verificaţi mesajele!

Nu a existat nici un schimb de replici, un minim efort de dialog, o măslină, ceva…

Doar poziţionări pe cîmpul tactic…

M-am trezit că la un mesaj obişnuit (un editorial al cuiva) – “Ce-ar trebui să se întîmple?” (Necăjit fost-am după aceea că nu mi-am putut asuma vreo intenţie strategică atunci cînd l-am trimis, pur şi simplu a fost Providenţa care a aşezat o astfel de întrebare între noi) – Marius Cruceru a dat Reply şi şi-a introdus articolul său. De ce nu l-a postat direct, ci printr-un Reply la mesajul meu, care însă nu conţinea vreun comentariu al meu, vreo replică de-a mea la ceva?

A urmat un mesaj în care făceam precizări în 10 puncte.

Care a fost replica lui Marius Cruceru?

“???!!!”

Pot să o consider replică?

Căutaţi în arhiva mesajelor şi arătaţi-mi un mesaj în care Marius Cruceru mi-a dat vreo replică!

Cum poate vorbi aşa uşor despre “schimb de replici cu oponentul meu”?

Unde e schimbul ăsta de replici?”

Pe o altă listă de discuţii – Cuvinte la schimb (moderator Ionatan Piroşca) – am postat, în 21 noiembrie 2007, un drept la replică de 10 pagini referitor la anumite afirmaţii “inexacte” ale lui Marius Cruceru la adresa mea.

Răspunsul a fost, desigur, pătrăţos:

“Mă scuzaţi, vă rog, am treabă! Alin, devine plictisitor exerciţiul ăsta, crede-mă! Eşti supracalificat pentru aşa ceva. N-am de gînd să intru deloc într-o polemică inutilă din nou şi din nou. N-am avut răbdare să citesc pînă la sfîrşit, e mult prea lung mesajul tău pentru un răspuns aşa de scurt.”

N-a avut răbdare să citească pînă la capăt… În schimb Dl. Inexactitate are tupeul să spună că “nu a reuşit să ducă o polemică pînă la capăt” cu mine… Eu spun că nu a reuşit nici să o înceapă…

Am început să mă întreb dacă a dus totuşi, vreodată, vreo polemică, cu cineva (dintr-un alt sertar) pînă la capăt… Ce-o mai fi însemnînd şi acest “capăt”…

8 bloguri în Top 50 (26.03.2008)

26 martie 2008, 20.00

1) patratosu
13) amintiricusfinti
21) rasvancristian
29) danutm
38) ionatan
39) ambasadorul
40) romoflorin
42) adamaica

Monument

3 postări în Top 10 (26.03.2008)

26 martie 2008, 18.00

5) “A lua averea” şi “Ganoderma”

“Aloe vera!!! Se pare că isteria a trecut, dar i-a luat locul o alta: Gano. Atunci cînd a fost în vogă am poreclit-o “a lua averea”. Acum a venit Ganoderma. Mîine va fi altceva.”

6) Petrică Pleşoianu

“Există pârleazuri ale prudenţei peste care logica preferă să nu sară, dar peste care credinţa trece sprintenă, gata întotdeauna să îmbogăţească viaţa cu o dimensiune nebănuită şi neexperimentată încă. Această realitate am experimentat-o în casa lui Petrică şi Valerica Pleşoianu din Galaţi.”

9) Maria vede TOTUL

“( Din volumul Richard Wurmbrand, Dacă zidurile ar putea vorbi, Maria vede totul )

… Din ziua în care am devenit creştin, eu am avut mereu o atitudine de profund respect faţă de ea. O femeie nu devine evreică dînd naştere unui evreu, ci ea naşte un evreu pentru că este o evreică. Astfel că Maria nu a devenit maica Domnului dînd naştere Domnului Isus ci ea L-a născut pe Cristos din pricină că era, esenţialmente, o purtătoare a lui Dumnezeu. Acest potenţial exista în fiinţa sa înaintea întîlnirii cu arhanghelul Gabriel. Ea a zis: „Toate Neamurile îmi vor zice fericită” (Luca 1:48). Şi să ştiţi că eu am numit-o întotdeauna pe Fecioara Maria preafericită, oricît de straniu ar părea lucrul acesta pentru un protestant.”

Habacuc (2)

După primul principiu, care rezultă din primul discurs profetic (1:2-11) – Inactivitatea lui Dumnezeu este doar aparentă –, al doilea principiu, prezentat la colocviul Dumitru Cornilescu, care reiese din al doilea discurs profetic (1:12-2:20), este următorul: Nedreptatea lui Dumnezeu este doar aparentă.

Plîngerea lui Habacuc din al doilea discurs profetic se referă la acţiunile lui Dumnezeu care par a fi incompatibile cu caracterul Lui şi astfel Habacuc îşi arată frustrarea, întrucît are anumite aşteptări. Capitolul 2 însă indică, la început, decizia profetului: “…să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plîngerea mea”.

Capitolul 2 arată că Dumnezeu este hotărît să intervină (2:2-3) şi că intervenţia Sa se va manifesta pe deplin (2:4-30):

– Dumnezeu va pedepsi opresiunea: cei care asupresc vor fi la rîndul lor asupriţi (2:6b-8)
– Dumnezeu va pedepsi falsa siguranţă şi mîndria: cîştigul obţinut pe nedrept va fi pierdut (2:9-11)
– Dumnezeu va pedepsi nelegiuirea: slava Domnului îi va alunga pe nelegiuiţi (2:12-14)
– Dumnezeu va pedepsi desfrîul: cei care îşi găsesc plăcerea în a-i înjosi pe alţii vor fi la rîndul lor înjosiţi (2:15-17)
– Dumnezeu va pedepsi idolatria: cei care îşi pun încrederea în lucruri făurite de om vor trebui să stea ei înşişi înaintea Dumnezeului cel viu (2:18-20)

(Formulele au fost preluate din materialul în limba română din mapa colocviului.)

Ideile reies din cele 5 vaiuri care alcătuiesc cea mai mare parte a capitolului 2.

Cea mai cunoscută afirmaţie din Habacuc apare în a doua partea a versetului 4 din capitolului 2: “Cel neprihănit va trăi prin credinţă”. Această formulă este citată în Noul Testament de 3 ori: Romani 1:17; Galeteni 3:11, Evrei 10:38.

Iar versetul următor (2:5) este, în Fapte 13:41, climaxul predicii lui Ştefan.

Dumnezeu nu răspunde întrebărilor lui Habacuc. Dumnezeu răspunde, dar nu întrebărilor lui Habacuc.

Aici invitatul colocviului a oferit una dintre cele mai profunde afirmaţii:

Dumnezeu nu a oprit Răstignirea, ci l-a înviat pe Hristos!

Psihologie

„Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă.” (Octavian Paler)

The Gospel (2005)

“Close friends become unexpected rivals as they struggle to keep their spiritual home alive in this musical drama from writer and director Rob Hardy. David (Michael J. Pagan) and Frank (Sean Nelson) are two close friends who are members of the same Baptist church in Atlanta. The teenagers have developed a deep and abiding faith in Christ, and both aspire to become ministers some day; David, who has also become a star vocalist with the choir, is thought to have a head start since his father is the congregation’s pastor, Bishop Taylor (Clifton Powell). However, David’s faith is shaken when his mother dies while giving birth to another child, and when Bishop Taylor fails to arrive at the hospital in time, David runs away from home, turning his back on his father and his church. Fifteen years later, aging Bishop Taylor has announced he’s retiring, and Frank (Idris Elba), now a reverend, seems poised to take his place. However, the church is in dire financial shape, and no one is sure how long Rev. Frank’s flock will have a church to call home. Meanwhile, David (Boris Kodjoe) has used his musical talents to become a top-selling R&B singer, and his latest hit record, „Let Me Undress You,” suggests he’s given up on the faith of his youth. But David has been undergoing a spiritual crisis, and when he learns his father is ailing and the church is in dire shape, he returns to Atlanta in hopes of finding himself and keeping the church afloat. Not everyone regards this as good news, though; Rev. Frank, who sees his position in the church as a stepping stone to bigger things in the gospel music business and establishing a high-profile ministry, is not eager to share the spotlight with David, especially when the prodigal star begins organizing a large-scale fundraiser for the church. The Gospel features musical contributions from a number of leading gospel artists, including Kirk Franklin, Fred Hammond, and Yolanda Adams.”

The All Movie Guide