Posts Tagged ‘Richard Wurmbrand’

Concursuri Thymos – 3 ani

4 Ianuarie 2009

La Concursurile Thymos – 3 ani (Aniversar, Decembrie, Special, Plus, Surpriză), lansate la 1 decembrie 2008 pe site-ul de puzzle cultural Thymos, au participat 137 de persoane, dintre care 100 au participat doar la un concurs.

La Concurs Thymos Aniversar au fost propuse cele mai multe răspunsuri: 121.

Iată cîteva citate despre cultură oferite ca răspuns:

Cultura este ceea ce ar avea măcelarul dacă ar fi chirurg. (Mary Pettibone Poole)
Cultura nu înseamnă să citeşti mult, nici să ştii multe, înseamnă să cunoşti mult. (Fernando Pessoa)
Cultura este strigătul oamenilor în faţa destinului. (Albert Camus)
Cultura înseamnă să ştii ce s-a spus şi ce s-a gândit mai bun şi valoros în lume. (Matthew Arnold)
Cultura e o forma de viata prin care o colectivitate umana isi exprima forta creatoare. (Marin Preda)
Cultura este acordul tacit de a lăsa mijloacele de subzistenţă să dispară în urma scopului existenţei. (Karl Kraus)
Cultura nu e decât valorificarea experienţelor sufleteşti şi organizarea lor independentă de celelalte valori (economice, politice, d.ex.). (Mircea Eliade)
Cultura este cam tot ce facem şi maimuţele nu fac (Lord Raglan)
Cultura este sau ar trebui să fie o anumită formă de a iubi lumea şi de a spera. (Octavian Paler).
Analfabetul viitorului nu va mai fi cel care nu ştie să citească, ci va fi cel care nu ştie să înţeleagă. (Alvin Toffler)
Cultura nu este urmare a şcolii, ci a dorinţei de o viaţă de a o dobândi. (Albert Einstein)
Nu trebuie să te apuci să arzi cărţi pentru a distruge o cultură. Ajunge să faci lumea să nu le mai citească. (Ray Bradbury)

Concurs Thymos Decembrie – iată care au fost cei mai menţionaţi creştini din secolul XX:

Maica Tereza (20)
Ioan Paul al II-lea (15)
Richard Wurmbrand (11)
Billy Graham (8)
Dumitru Stăniloae (7)
Martin Luther King (6)
C.S. Lewis (6)
Dietrich Bonhoeffer (4)

Concurs Thymos Special – De ce ne uităm la filme?

– Ne uităm la filme «pentru a uita că realitatea nu e un film. Iar atunci cînd ni se pare că este, o supradoză de filme stă, adesea, la originea acestei constatări». Nu mai avem timpul necesar de citit .

– Dacă este o comedie mă relaxez, râd, mă îndepărtez de problemele zilnice. Dacă este SF mă face să îmi închipui alte lumi, alte acţiuni, mă interpun în lumea celor din film, mă face să mă gândesc la o viaţă mai bună.Cele de acţiune îmi produc fiori, parcă aş fi în pielea personajelor, mă gândesc ce aş face în locul lor. Cele de ştiinţă,cu descoperiri, cu animale şi plante sunt cele pe care le urmăresc cel mai des, ai ce să înveţi din ele, te relaxează complet, te binedispun, este dorinţa de linişte cât ţine filmul, este dorinţa de a ajunge în faţa televizorului sau ecranului de a vedea ceva interesant, din viaţa reală, trecută şi prezentă. Sunt un bun prilej de a ieşi şi a te relaxa în oraş cu prietenii.

– Suntem mici şi ne considerăm nesemnificativi. Am vrea să cuprindem lumea cu braţele, să o strângem la piept şi din cauza că nu ne ştim controla emoţii, puteri, gânduri, riscăm să o sugrumăm. Dar… să fim sinceri: nici nu avem curaj să o strângem la piept. Ne e frică să o iubim pentru că s-ar putea să ne simţim chiar bine. Iar atunci când omului îi este bine, el fuge. De asta ne uităm la filme: avem senzaţii puternice, lumea parcă e a noastră, suntem curajoşi în faţa ecranului (doar cel din televizor nu face cum trebuie) şi, la sfârşit, nici nu trebuie să fugim: se sfârşeşte fantezia înainte să apucăm să devenim laşi.

– Cinematografia reprezintă calea cea mai accesibilă de a evada din cotidian şi de a intra într-un alt tărâm, cel al poveştii, al irealului. Aici poti fi oricine vrei tu, trebuie doar să-ţi laşi spiritul liber să plutească şi poţi deveni Matrix sau Highlander sau poliţistul Columbo… totul depinde de imaginaţia ta şi de puterea de a te desprinde de ”aici” pentru a fi “acolo”, de a te transforma din spectatorul static într-un personaj de acţiune. Vizionarea unui film reprezintă o formă de relaxare dar şi un mod de a învăţa ceva (şi mă refer la documentare, la filmele cu subiect istoric sau filme-autobiografii ). Pe bună dreptate, cinematografia reprezintă a şaptea artă.

– Pentru a ne destinde şi a ieşi din greutăţile vieţii de zi cu zi.

– Ca să trăim imposibilul, ce nu ne e dat să experimentăm, cel puţin nu imediat. Ca să preluăm atitudini, să ne lăsăm emoţionaţi, să descoperim încă o dată lucrurile care ne enervează, care ne provoacă indignarea şi împotriva cărora am vrea să luptăm, ca să ne speriem uneori cu filmele de groază, ca să vedem unde ne sunt limitele, ca să facem parte şi dintr-o altă lume care nu este cea cotidiană. Pentru că avem nevoie să trăim anumite stări de spirit şi sentimente împrumutate sau prin intermediul unor personaje. Ca să ne dovedim că alţii poate trec prin chestii mai grele sau că totul se poate sfârşi cu bine. Sunt atâtea motivele pentru care ne uităm la filme… Unii îşi înlocuiesc viaţa reală cu filmele, unii le trăiesc cu intensitate, alţii doar se relaxează în faţa ecranului. Ne uităm la filme, pentru că e forma de imaginaţie cea mai la îndemână, pentru că avem nevoie de ficţiune şi pentru că o acceptăm binevoitori în vieţile noastre.

– Pentru că filmele reprezintă desprinderea de realitate, acolo găsim eroi perfecţi, finaluri fericite, poveşti adevărate (sau cel puţin inspirate din realitate), şi a căror acţiune a fost proiectată pentru „entertainment”. Filmele ne atrag, ne relaxează şi ne ţin lângă televizor până aflăm finalul.

– Singurul motiv pentru care mă uit la unele filme e pentru că mai evadez din cotidian, nu pot spune din realitate, unele filme sunt rupte din realitate, sau nu prea ştiu ce să fac cu puţinul timp liber.

– Pentru că teatrul e cronofag şi pentru completitudinea jocului imagistic al fiecărei pelicule.

– Ne uităm la filme pentru că ne identificăm cu unele personaje, pentru că deseori ne dorim să avem ceea ce au ei… şi pentru că aşa considerăm că ne putem petrece timpul liber… depinde de gust acum….

– Pentru că există în viaţa fiecărui om anumite aspecte neexplorate pe care doar într-un film le regăseşte (un lucru pe care visează să îl facă dar îi este foarte greu să îl îndeplinească, o casă pe care şi-ar dori să şi-o cumpere dar nu şi-o permite, un bărbat frumos, o fată frumoasă care în viaţa reală nu îi “vrednicesc” cu privirea, o carieră de succes, locuri şi locaţii în care nu reuşesc să ajungă sau, în cazuri fericite, unde îşi permit să meargă şi după cele văzute la televizor, într-un anumit film, încep demersurile necesare pentru a ajunge acolo etc, etc.

– Pentru că avem nevoie în viaţa noastră de lucruri ireale care în filme pot exista în mod cert, pentru că în film putem contura la nesfârşit creativitatea memoriei noastre şi pentru că în peliculă, şi doar acolo, putem fi regizorii propriei vieţi, cunoscându-ne astfel viitorul (adică finalul filmului).

– 1- încă din copilărie cultivam acest obicei – de ce ne uităm la Tv (în general) şi la filme (în particular – desene animate) în copilărie? Pentru că în acea perioadă percepţia vizuală avea mai multă semnificaţie decât cea auditivă; pentru că prin modul în care sunt realizate emisiunile Tv se realizează o puternică atragere a atenţiei copilului (care astfel se uită „vrăjit” la Tv); pentru că de multe ori părinţii preferau să lase micuţii copii în faţa Tv pentru a obţine un timp de relaxare şi linişte acasă; 2 – filmele prezintă scenarii de viaţă în care ne putem găsi un loc prin proiecţia în cadrul acţiunii astfel încât putem iubi, lupta, putem să ne răzbunăm sau putem să evadăm – depinde de scenariu – sau putem participa la evenimente inaccesibile nouă în viaţa reală; 3 – prin vizionarea filmelor se poate produce un consum emoţional de tip cathartic important (vezi pasiunea feminină pentru telenovele); 4 – pentru că avem puţină imaginaţie ca metode alternative de a ne petrece timpul liber; 5 – pentru că acest tip de petrecere a timpului liber este compatibil cu tendinţa sendentară a generaţiei noastre.

– Ne uităm la filme pentru a avea parte de lucruri noi, într-o limbă nouă (de ce nu?), imagini de vis, muzică de nota 10, pentru a ne destinde, a ne încărca bateriile.

– Sunt mai multe motive pentru care oamenii se uită la filme: – unii pentru că se plictisesc; -unii pentru că vor să înveţe ceva din film (nu ştiu de fapt dacă mai sunt care chiar se uită gîndindu-se la asta); – unii pentru că au auzit că e fain un anumit film; -alţii doar pentru că se uită şi alţii.

– Ne uităm la filme în speranţa că vom putea învăţa ceva, cât de mic, din ele. De multe ori, după ce vedem un film, conştientizăm unele lucruri pe care până în momentul de a vedea filmul nu le-am conştientizat, ele părânduni-se banale.

– Uneori, ne uităm la filme pentru că “nu avem timp” să citim cărţi. Însă, de foarte multe ori, alegem filmele pentru a sesiza aspectele subtile ale vieţii (identificându-le cu propria experienţă), pentru comicuri de situaţie, pentru că te regăseşti pe tine însuţi într-un personaj, pentru că, disperat, cauţi confirmări ale propriilor gânduri şi idei în replici, poveşti şi oameni.

– Mă uit la filme pentru că arta, în genere,arta cinematografică, în particular, este una din forme ale cunoaşterii, cunoaşterea fiind unul din instinctele de bază ale Omului. Un film artistic de calitate, de exempu, de 1 oră şi jumătate, te poate ajuta să descoperi, uneori, adevăruri pentru descoperirea cărora este nevoie să trăieşti o viaţă. Aparent accesibil oricărui spectator, arta filmului cere, totuşi, de la el o anumită pregătire, privind limbajul cinematografic. Un curs de Istoria cinematografiei, pe viu, cu comentarii ale specialiştilor şi cu demonstraţii de filme, la TVR Cultural, să zicem, ar fi foarte util.

– Lumea filmelor, la fel ca cea virtuala, a devenit, aş spune, o a 4-a dimensiune a lumii noastre de astăzi. În cel mai îndepărtat colţişor de junglă, în cocioabe sărăcăcioase din India până în îndepărtata Africa, găseşti instalaţii improvizate de captare TV sau proiectare filme, „cinematografe” în miniatură în faţa cărora stau înghesuiţi şi nemişcaţi zeci, sute de localnici. Filmele, cu poveştile şi aventurile lor surprinzătoare, cu multitudinea de personaje cu care te poţi identifica şi oferindu-ţi ocazia unică de a călători în numeroase locuri, fără să faci un pas măcar, devin foarte repede ca un narcotic pentru mulţi. îţi oferă evadarea din realitatea care poate fi cenuşiul unei mahalale din lumea a treia sau rutina şi materialismul dintre fiarele şi betonul unui megacity modern. Îţi dăruiesc pe un preţ de nimic uitare, emoţii, adrenalină, ceva de care să te agăţi într-o tendinţă mondială de continuă şi rapidă schimbare, într-o viaţă tot mai lipsită de valori şi mai cuprinsă de relativism. Filmele devin un fel de poveşti ale adulţilor cu care îşi adorm dezamăgiri, neîmpliniri, vise fără şanse sau în care îşi cuibăresc refulările, maniile ascunse, tendinţe din ce în ce mai ciudate. Faptul că sunt atîţia consumatori de pelicule violente, porno, horror mă sperie. Şi ele se înmulţesc iar industria prosperă. De când am vizionat unul dintre filmele premiate cu Oscar nu de mult – No country for old men, am început să-mi pun multe întrebări. A ajuns să se ridice la nivel de artă crima, alienarea, heroina şi chiar să fie recompensate, promovate oficial. Ne mai mirăm că un copil de nu ştiu unde îşi împuşcă jumătate dintre colegi şi apoi îşi ia viaţa, că un tânăr terorist şi-a confecţionat bomba inspirat dintr-un film şi că mulţi ies ca programaţi din faţa ecranelor mergând să facă ceea ce tocmai au văzut. Mi-ar plăcea să fiu optimistă, să spun doar vorbe bune despre această artă, cinematografia, să afirm că filmele inspiră, bucură, aduc doar speranţă şi echilibru în societatea noastră. Dar în ultimul timp nu mai pot spune asta.

Anunțuri

Conferinţa „Relaţia dintre religie şi ştiinţă” la Iaşi

31 Martie 2008

Conferinţă Ţon 300

Cine a fost Richard Wurmbrand?

29 Martie 2008

Daniel Brânzei: “Nici până astăzi nu se ştie precis ce a fost Wurmbrand. Toţi cei care l-au cunoscut şi îndrăgit şi-l consideră frate, mai toate cultele şi-l revendică. Deunăzi a trebuit să-l corectez pe un preot ortodox care-mi mărturisea că el ştie că Wurmbrand a fost baptist până la capăt. L-am zăpăcit de tot când i-am spus că n-a fost aşa pentru că Wurmbrand a fost nominal reformat, dar mai mult pentecostal, puţin baptist, foarte catolic şi mai ales un creştin după Evanghelie care a îndrăgit-o foarte mult pe Maria, mama Domnului Isus.”