Posts Tagged ‘muzica’

filarmonic@ 6

5 Februarie 2009

Joi, 5 februarie 2009, 19.00
Filarmonica din Oradea
Concert simfonic
Dirijor: Alfonso Saura (Spania)
Solist: Demeny Balazs (Ungaria)

În program:

W.A. Mozart: Nunta lui Figaro – uvertură
F. Liszt: Dans macabru
J. Brahms: Simfonia a II-a în Re major

Johannes Brahms (1833-1897)

“Singurul compozitor german din timpul vieţii lui Wagner care s-a dovedit suficient de mare pentru a sta mai mult sau mai puţin pe picior de egalitate cu el a fost Johannes Brahms. Dar cei doi se situează pe poziţii diametral opuse. Wagner a fost revoluţionarul care trăia în viitor. Brahms a întruchipat spiritul clasic preocupat de forme abstracte şi nu a scris în viaţa lui nici o notă muzicală programatică, cu atît mai puţin operă. Wagner avea să exercite o influenţă covîrşitoare asupra generaţiilor viitoare. Cu Brahms, simfonia, aşa cum a fost ea gîndită de Beethoven, Mendelssohn şi Schuman, şi-a încheiat existenţa. Brahms, ca şi Bach, a însumat o epocă. Spre deosebire de Bach, Brahms a contribuit în mică măsură la dezvoltarea muzicii, deşi unele din texturile şi armoniile lui se regăsesc sub forma unui ecou slab la Arnold Schoenberg. Chiar şi în zilele lui Brahms, progresiştii nu aveau o părere prea bună despre el. Mahler îl numea ‘un omuleţ cu inima cam mică’. Iar cei care erau cu mintea înfierbîntată şi dominaţi de Wagner, precum Hugo Wolf, abia aşteptau să apară o nouă lucrare a lui Brahms ca să o ridiculizeze. […]

Brahms a fost un clasic conştient de clasicismul său, ocupînd în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea aceeaşi poziţie pe care a deţinut-o Mendelssohn în prima. Ca şi Mendelssohn, se mulţumea cu formele vechi şi ştia despre ele mai mult decît oricare muzician contemporan. […] Cunoştea foarte bine perioada clasică şi era un cercetător temeinic al muzicii lui Beethoven. Ignora în mare măsură curentele romantice violente din jurul său, ‘muzica viitorului’. Se mulţumea să lucreze la fel ca marii maeştri, folosind contrapunctul, variaţiunea şi forma de sonată. Avea un puternic simţ al cîntecului popular german şi îl folosea adesea, mai ales la începutul carierrei sale; o muzică marcată de ritmurile intercalate ale lui Schumann, caracterizată printr-un simţ beethovenian pentru dezvoltare şi un simţ bachian pentru polifonie.” (Harold C. Schonberg, Vieţile marilor compozitori)

Simfonia a II-a în Re majorJohannes Brahms

Simfonia în re major este unul dintre cele mai luminoase tablouri sonore ale creaţiei lui Brahms, luminozitate care i-a atras şi unele denumiri de semnificaţie, ca ‘Pastorala’ lui Brahms, ca ‘Ultima simfonie de Schubert’, sau ca ‘Simfonia vieneză’. Raportată la Beethoven şi Schubert pentru puritatea sentimentelor dezvăluite, sau la climatul vienez, pentru pulsaţia de länder şi vals ce-i leagănă numeroase pagini, muzica noii simfonii se impune ca tipică pentru sistemul brahmsian de simfonizare, nu numai prin toate argumentele ei de ordin stilistic, dar mai ales prin ‘afectivitatea’ proiectată permanent in interior, din cercul simţămîntului de cuprinzătoare iubire – iubire de natură, de oameni, de viaţă. Este o muzică a frumosului şi echilibrului, concepută într-o uluitoare unitate. O unitate la care Brahms ajunge pe calea vastei experienţe în arta variaţională şi a unei depline stăpîniri a mişcărilor contrapunctice, conducte prin care muzica sa se dezvoltă continuu din esenţe primare. În această privinţă, a ramificaţiilor expresive şi a evoluţiei lor dictate de un fond muzical generator, Simfonia în re major constituie unul dintre eminentele exemple.” (Ioana Ştefănescu, O istorie a muzicii universale)

Anunțuri

Studii

19 Decembrie 2008

John Adams: „Trebuie să studiez politica şi războiul pentru ca fiii mei să aibă libertatea de a studia matematica şi filozofia. Fiii mei trebuie să studieze matematica, filozofia, geografia, istoria, tehnica navală, comerţul şi agricultura pentru a le da posibilitatea copiilor lor să studieze pictura, poezia, muzica, arhitectura, sculptura şi ceramica.”