Posts Tagged ‘Patratosu’

Pătrăţosu – 700.000

23 Aprilie 2008

Pătrăţosu a depăşit 700.000 de accesări. Lista cu titlurile celor 169 de postări din lunile Ianuarie-Februarie-Martie 2008 se găseşte pe pagina La Pătrăţosu [2008].

Pe aceeaşi pagină se găsesc şi alte informaţii, precum lista cu cei 519 comentatori din 2008 (pînă în 20 aprilie).
110 vizitatori au avut cel puţin 10 comentarii.
160 au avut între 2 şi 9 comentarii.
249 au avut 1 comentariu.

10 vizitatori au avut peste 100 comentarii (în paranteză e numărul postărilor la care au făcut comentarii):

Patratosu 1.588 [184]
Elisa 383 [98]
Vlad L 374 [78]
Rasvancristian 262 [48]
Romuluss 151 [41]
Ciprians 146 [66]
Alex 127 [70]
Pety 127 [38]
Evedyahu 125 [45]
Logik 112 [26]

Monitorizarea a fost realizată în 21-23 aprilie 2008.

Anunțuri

7 postări în Top 50 (20.04.2008)

20 Aprilie 2008

20 aprilie 2008, 08.30

1. S-a terminat şi dosariada noastră?

“Probabil că da. Acum este foarte convenabil să ne numim şi noi “preoţi”. Ei au scăpat. Nu vă vine să credeţi? Uitaţi AICI [Deputaţii jurişti: Preoţii nu mai pot fi verificaţi la dosare]. Bravo dînşilor. S-au “descurcat”. Aşa-i românul, se descurcă. Le încurcă greu, dar le descurcă repede.

Acum problema noastră teologică şi practică este dacă pastorul din mediul evanghelic este asimilabil preotului care slujeşte în bisericile tradiţionale. Dacă da, e bine! Dacă nu, avem încă bătăi de cap! Eu nu cred că da, dar vor fi destule voci care vor spune “că da!”

Şi aşa sîntem noi clericali în practică, nu? Şi aşa numai la nivelul declarativ mărturisim preoţia tuturor credincioşilor… Deci?”

11. Decalogul tunisian

“Domnule Mănăstireanu… Nu vă urăsc nici măcar ideile, pentru că n-am urît în viaţa mea pe nimeni şi nimic şi asta o spun astăzi, cînd ne pregătim să intrăm în Săptămîna Mare. Am dreptul să gîndesc cu glas tare, să scriu răspicat ce cred, să mă educ şi să mă răzgîndesc în urma răspunsurilor pe care le le primesc, dacă ele există şi dacă mă conving că nu am dreptate.

Poziţia pe care vă situaţi dumneavoastră, cu tot baletul planetar şi agitaţia ecumenică, cu blogul şi cărţile pe care le-aţi scris şi le veţi scrie- toate acestea pe mine nu mă interesează. Sunteţi prototipul a ceea ce eu mulţumesc Domnului că nu sunt, dar asta nu înseamnă că dvs. nu trebuie să vă simţiţi bine.”

16. Amintiri cu Feri bacsi

“Pastorul Visky, sau Feri bacsi (unchiul Feri), cum îi spun prietenii, făcuse într-adevăr şapte ani de puşcărie comunistă între anii 1958–1964, din cei 22 de ani la care fusese condamnat, acuzat pe nedrept de crima de înaltă trădare.

L-am cunoscut pe Feri bacsi la începutul anilor şaptezeci, prin intermediul fetelor lui, Lidia şi Maria Magdalena (sau Hugy, cum o dezmierdau cei apropiaţi), care studiau în vremea aceea la Universitatea din Iaşi şi se închinau împreună cu noi în biserica baptistă. Ne-am împrietenit repede. M-a impresionat imediat spiritualitatea lor substanţial diferită de cea din propria tradiţie eclesială. Aveam să aflu mai tîrziu că era vorba de spiritualitatea reformei magisteriale, fundamentată pe centralitatea harului, în contrast cu accentul pus pe propriile eforturi de sfinţire în spiritualitatea de sorginte arminiană pe care o cunoscusem în biserica mea.”

31. La mulţi ani de sfintele Florii! (sau finicul care mântuieşte camelii)

“Ramura de finic, aruncată în praful drumului şi călcată în picioare, s-a uscat. Apare azi, sub forma florilor din numele noastre.

Ramura de finic a mântuit florile din numele noastre. Bucuria noastră, aidoma oricărei bucurii omeneşti, moare odată cu noi. Însoţirea finicului cu numele noastre se va pierde odată cu fiinţele noastre, ca orice însoţire omenească.

Finicul mântuieşte camelii, dar moare odată cu ele. Isus Hristos moare odată cu oamenii pentru a-i învia cu Sine odată!”

32. Cu ocaua mică

“De câte ori n-am zis: nu-i drept, nu-i corect? Nu mi-a dat nota pe merit. Lui i-a dat mai uşor decât mie.

De câte ori suntem convinşi că dreptatea este de partea noastră şi o împărţim după propria măsură, fără a ne gândi că singura oca dreaptă este a Celui de Sus?

– Ca o potârniche care cloceşte nişte ouă pe care nu le-a ouat ea, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept. (Ier 17, 11)

– Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri sunt o scârbă înaintea Domnului. (Prov 20, 10)

Nedreptatea e pentru fiecare dintre noi ca o a doua natură. Şi dacă nu cântărim la propriu produse cu o greutate mai mică, arătăm cu degetul, condamnăm tot ce nu se potriveşte cu propria dreptate, cu propria măsură.”

33. Dl. Inexactitate (7) – Subiectiv, aproximativ, inexact

“…abia acum ajungem la punctul cel mai însemnat al celor spuse. Dl. Inexactitate nu e decît o poartă spre un mediu care, în mod inept, încearcă să-şi ascundă deficienţele, nereuşitele şi tîmpeniile. Cei care nu văd decît o polemică între Pătrăţosu şi Rotundu sînt total depăşiţi de problematică, context, obiective.

Întrebarea care trebuie pusă nu se referă la Marius Cruceru (şi cu atît mai puţin la Alin Cristea), ci la mediul al cărui exponent este Marius Cruceru, fie că ne referim la contextul orădean, fie că ne referim la situaţia din întreaga ţară.

Ipoteza de lucru, cel puţin a mea, este următoarea:

Practicile “subiective, aproximative, personale, ludice, inexacte” reprezintă caracteristici ale unor oameni sau ale unor instituţii?

38. Floriile – iubirea Domnului Iisus

“Unii fac imprudenţa să creadă că oamenii îl întâmpinau cu cinste şi credinţă pe Hristos. Fals! Unde sunt cuvintele lor de laudă, peste numai câteva zile? Cum de s-au întors aşa de’o dată, nimeni nu mai era pentru El, toţi strigau “Răstigneşte-l !”. Cum aşa? Oamenii se bucurau de fapt petru ei. Vedeau în Iisus un eliberator politic, care să le dea mai multă pâine pe masă şi să ridice robia romană. Oamenii vorbeau frumos lui Hristos, dar se aveau pe ei în vedere. Cu toate acestea, măcar că ştia, Iisus i-a iubit până la capăt.”

Dl. Inexactitate (7) – Subiectiv, aproximativ, inexact

19 Aprilie 2008

Încă o dată mă aminteşte Pătrăţosu (la comentarii care nu au de a face cu mine), de data asta sînt menţionat doar cu iniţiale, de parcă toată lumea care citeşte ar trebui să ştie cine este “A.C.-ul”:

Chestiuni, dragă, pentru informaţii există hotnews, 9.am, ziare, reviste, telejurnal, ‘obositorul’ de la Antena 1, ProTV-ul etc. Aici îmi dau cu părerea foarte subiectiv, aproximativ, personal, ludic, inexact, aşa cum se tot chinuie să demonstreze A.C.-ul.”

Chestiuni e un comentator care, printre altele, a scris: “Prea uşor se aruncă cu noroi şi informaţii tendenţioase. Am fost şi eu în sală şi în jurul meu, lumea a ascultat fascinată mesajul lui Josh.”

Iată, dragul de Pătrăţos face apel, de data asta, la “hotnews, 9.am, ziare, reviste, telejurnal”, ceea ce mă determină să reiau aici scurtul mesaj din 24 februarie 2008, intitulat Gură-cască… (teatru absurd în 4 replici):

Selecţii dintr-un schimb de mesaje pe email (29 decembrie 2007):

Rotundu: Şi cine zici că va fi primarul Aradului??!?

Pătrăţosu: a propos de primariu aradului. L-am întrebat. Nu şi-a depus candidatura. Cînd o va depune, vei afla. Nu te mai lua după ziare… vezi ce păţeşti.

Rotundu: dacă nu ne luăm dupa ziare, după ce să ne luăm? După bloguri

Pătrăţosu: cum vrei tu, Alin… după ce să te iei? Eşti jurnalist sau nu?

Rar mi se întîmplă să rămîn gură-cască precum mi s-a întîmplat la sfîrşitul anului, cînd m-am toooot gîndit: Păi, bine, jurnalistul nu scrie în ziare (sau pe bloguri)? Dar dacă nu ne luăm după ziare (sau bloguri) atunci ce rost mai are… jurnalistul? Şi cum voi afla, altfel, că Doru Popa şi-a depus (sau nu) candidatura? Simt că iar mi se cască gura

Actualizînd, rămîne întrebarea: Atunci cînd vrem să aflăm despre concertul Proconsul de la ultima conferinţă a lui Josh McDowell din Bucureşti trebuie să citim “hotnews, 9.am, ziare, reviste, telejurnal”, iar atunci cînd vrem să aflăm dacă Doru Popa şi-a depus candidatura pentru primăria Aradului nu trebuie să citim “hotnews, 9.am, ziare, reviste, telejurnal”?

Presupunînd că “hotnews, 9.am, ziare, reviste, telejurnal” ar fi scris despre concertul Proconsul în discuţie, FĂRĂ să fi abordat aspectele de nuanţă (ideologică) care le dau de furcă unor bloggeri evanghelici, atunci Pătrăţosu ne-ar mai fi îndemnat să citim “hotnews, 9.am, ziare, reviste, telejurnal”?

Pătrăţosu a exagerat, iarăşi, iar unii au îndrăznit (probabil din diverse motive) să îl contrazică. Cei care vor mai îndrăzni (aşa ceva!) să ştie dinainte ce îi poate aştepta:

– în primul rînd, Pătrăţosu va exagera: exemplele pe care le va alege vor fi extreme – le-am amintit în episodul trecut. O bună parte dintre ele vor avea o formulare interogativă.

– după ce spiritele se vor încinge, Pătrăţosu va trînti o postare mai “teologică”, de tipul Exerciţiu de analiză asupra semnificaţiilor cuvîntului “competens” în predicile lui Augustin (care va fi dedicată celui mai vizibil preopinent)

– între timp, Pătrăţosu, sictirit (de cîteva comentarii, dar şi de jigniri care i se aduc în privat, precum mărturiseşte destul de des), se va adresa vizitatorilor săi astfel: “Să nu îmi spuneţi, dragilor”, “mai calm, scumpete!”, “te-am moderat, puiule!”

Şi: “nu mai am maţe de greaţă ce mi-e de chestii din astea”.

– celui care şi-a exprimat opinii contrare celor pătrăţoase şi căruia i-a fost dedicată postarea “teologică” i se va interzice să mai posteze, deşi Pătrăţosu recunoaşte despre discuţie: “Păcat, promitea să fie interesantă.”

– Pătrăţosu nu va pierde prilejul să amintească vizitatorilor săi că blogul lui e doar jurnal personal (sic!):

Blogul meu este un jurnal personal. După un an şi ceva de zile obişnuiţi-vă, dragii mei, cu asta. Sînt gîndurile mele, corecte sau nu, opinii, amendabile sau validabile, impresii după o discuţie personală etc. Acum ai citit o impresie după o discuţie personală. Dacă ai venit cu astfel de aşteptări faţă de acest spaţiu atunci se pare că şi tu şi eu vom fi mai fericiţi dacă nu ne vizităm, dar se pare că marea majoritate a cititorilor mei a înţeles că sîntem pe “laviţă” şi, după o zi foarte grea, mai schimbăm cîteva vorbe, gînduri, impresii foarte, foarte, foarte subiective…”

Desigur, e evident că blogul lui nu e doar jurnal personal, dar despre acest lucru merită discutat separat. Este de ajuns să amintesc că scrisorile deschise ale unor persoane publice precum Paul Negruţ, Iosif Ţon, Ionel Tuţac, Daniel Mitrofan au fost postate pe blogul La Pătrăţosu.

– o dată cu avertizările Pătrăţosului va scădea tonusul comentariilor, printre care s-au strecurat şi unele care dau cu bîta în balta pătrăţoasă – “îţi recomand să asculţi interviurile date de Cristian Barbosu la RTN şi RVE, ca să înţelegi” – şi nelipsitele greşeli gramaticale (pe unele le colecţionez pe pagina Fascinaţia cratimei): “deşii îmi place multe stiluri de muzică, nu cred că toate sunt pentru biserică. De exemplu, nu cred că că o orchestră simfonică, cu instrumentişti care nu sunt ai Domnului î-şi au locul în biserici.”

– Pătrăţosu se va plictisi repede de subiectul abordat, că nu are timp să discute (nici “maţe de greaţă”), dar nu va scăpa ocazia să amintească, “întîmplător”, cel puţin una din colecţia sa de persoane non grata: A.C., Bastrix, Mihai Ciucă etc.

Şi dacă scria doar: “Aici îmi dau cu părerea foarte subiectiv, aproximativ, personal, ludic” rămînea mult de comentat, darămite dacă şi glisează spre: “inexact, aşa cum se tot chinuie să demonstreze A.C.-ul”.

Nu doar “Aici” (pe blogul La Pătrăţosu) hiperconectatul Marius Cruceru e “subiectiv, aproximativ, personal”, ci în mai multe locuri (atunci cînd nu e atent). Rămîne antologică solicitarea lui de pe lista de discuţii “Divanul creştin” din 26 decembrie 2007:

“Solicit moderatorului retragerea de pe acest blog. Voi încerca să îmi fac singur unsubscription. Dacă nu reuşesc, rog moderatorul să întrerupă accesul meu la grup.”

Pentru mine nu e nimic de mirare că Pătrăţosu se simte ca pe blogul lui şi pe listele de discuţii (dragilor!). Nici că Marius Cruceru n-a reuşit să îşi facă SINGUR unsubscription (de parcă ar fi vorba de o operaţie care necesită un nivel înalt de competenţă) sau că moderatorul Daniel Brânzei n-a “reuşit” nici el, în cîteva luni, să onoreze solicitarea.

Iar despre cum foloseşte Marius Cruceru denumirea instituţiei baptiste regionale din care face parte am scris şi, precum se vede, mai scriu. Acum doi ani îmi reproşa, oficial: «…“Comunitatea baptistă de Oradea şi Satu Mare” (acesta este numele exact, acribia şi ştiinţa detaliului sînt absolut necesare pentru a practica buna chivernisire a informaţiilor, altfel deveniţi din jurnalist „manipulant”)…»

Pe blogul Comunităţii din Oradea, în 31 martie 2008, Marius Cruceru foloseşte denumirea “Comunitatea Bihor”, astfel că şi “ACOLO”, nu numai pe blogul lui sau pe lista de discuţii, e “inexact”. Şi, dacă ar fi să urmăm logica sa de acum 2 ani, prin lipsa “acribiei şi a ştiinţei detaliului” Marius Cruceru devine… manipulant.

Oprire.

Marius Cruceru nu e manipulant, în spaţiul public, în primul rînd prin lipsa acribiei, ci prin cu totul alte mijloace ample de manipulare. Însă e mult mai uşor de identificat “inexactităţile” decît manevrele cumetriei orădene din care face parte de ani buni.

Reluare:

Aşadar, iată variantele denumirii instituţiei regionale în discuţie:

1. Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Oradea. Denumirea apare în Repertoarul bisericilor creştine baptiste din România din 2003, Copyright Uniunea bisericilor creştine baptiste din România. Aceeaşi denumire apare pe antetul unui document din ianuarie 2006, antet pe care l-am prezentat (foto) în postarea Dl. Inexactitate (2).

2. Comunitatea Bisericească Creştină Baptistă din Oradea. Denumirea apare pe ştampila instituţiei pe documentul respectiv din ianuarie 2006, ştampilă pe care am prezentat-o (foto) în postarea menţionată.

3. Comunitatea Bisericească Creştină Baptistă – Oradea –. Denumirea apare la intrarea în clădirea din Oradea unde este sediul instituţiei în discuţie, am prezentat imaginea respectivă în postarea menţionată.

4. Comunitatea Bihor. Denumirea apare în 31 martie 2008 pe blogul Comunităţii din Oradea.

5. Comunitatea de Oradea şi Satu Mare. Denumirea apare pe blogul Comunităţii din Oradea, la Secretariat-Anunţuri, nu este precizată data, dar din anunţurile respective probabil e vorba de februarie 2008.

Aşadar, în ultimele două cazuri e vorba de acelaşi blog al instituţiei şi aproape sigur de acelaşi Marius Cruceru care administrează (şi) acest blog: “subiectiv, aproximativ, personal, ludic, inexact”.

Iată ce “informaţii” se găsesc pe cîteva pagini (19 aprilie 2008):

Preşedinte: Pe această pagină veţi găsi anunţuri sau declaraţii din partea preşedintelui. În curînd declaraţia de la Denvers.

Educaţie: Pastorii din comunitatea noastră au putut participa la mai multe conferinţe biblice şi misionare. Temele acoperite au fost variate şi invitaţii au prezentat lucrări la cele mai înalte standarde. O listă a acestor conferinţe şi a materialelor prezentate în curînd.

Comentarii teologice: În cadrul acestei pagini vor fi publicate comentarii scurte la diferite pasaje din Biblie

Că unele pagini nu sînt actualizate putem să înţelegem, că denumirea instituţiei e folosită incorect putem să înţelegem (mai puţin), dar că atunci cînd cineva sesizează dezinformările Dlui Inexactitate are toate şansele să devină ţinta discreditărilor şi a minciunilor, asta nu numai că nu înţelegem, NU AVEM VOIE să înţelegem: Aici trebuie să fim neînţelegători, intoleranţi, ironici, caustici chiar.

De fapt abia acum ajungem la punctul cel mai însemnat al celor spuse. Dl. Inexactitate nu e decît o poartă spre un mediu care, în mod inept, încearcă să-şi ascundă deficienţele, nereuşitele şi tîmpeniile. Cei care nu văd decît o polemică între Pătrăţosu şi Rotundu sînt total depăşiţi de problematică, context, obiective.

Întrebarea care trebuie pusă nu se referă la Marius Cruceru (şi cu atît mai puţin la Alin Cristea), ci la mediul al cărui exponent este Marius Cruceru, fie că ne referim la contextul orădean, fie că ne referim la situaţia din întreaga ţară.

Ipoteza de lucru, cel puţin a mea, este următoarea:

Practicile “subiective, aproximative, personale, ludice, inexacte” reprezintă caracteristici ale unor oameni sau ale unor instituţii?

Cu alte cuvinte, dacă trebuie să sancţionăm astfel de practici, trebuie să le sancţionăm la nivel de persoane sau la nivel de instituţii?

Ţara noastră (în care premierul şi-a dobîndit porecla de Răzgîndacul, în urma repetatelor anulări ale deciziilor guvernului pe care îl conduce) oferă un cadru propice pentru înmulţirea atitudinilor subiective, aproximative, inexacte.

La rîndul lui, mediul confesional a dezvoltat astfel de parametri la nivel de instituţii, nu doar la nivel de persoane. Cu alte cuvinte, chiar dacă unii încearcă să contracareze dezinformarea la nivel personal, mediul este atît de puternic penetrat de corupţie la nivel de instituţii, încît pur şi simplu ai în faţă un destin de martir dacă încerci să identifici, public, criza şi să îţi manifeşti spiritul critic.

Că mediul evanghelic nu îşi doreşte să producă martiri e evident. Star-sistemul care a fost adoptat este augmentat cu cumetrii suburbane şi formează o combinaţie periculoasă căreia îi facem faţă tot mai greu. Este de ajuns să citim cîteva postări ale Pătrăţosului despre contextul baptist pe care îl cunoaşte bine ca să intrăm în fibrilaţii apocaliptice.

În astfel de momente, unii se precipită şi spun: Şi atunci ce să facem? (Un duhovnic i-a spus unui preot care a venit să-i ceară sfatul: văd că pînă acum ai făcut destule. Poate a venit vremea să-l laşi şi pe Dumnezeu să facă ceva.)

Lor le-aş replica imediat: La nivel de persoane sau de instituţii?

Dl. Inexactitate (6): Între retorică şi realitate

18 Aprilie 2008

Pătrăţosu iar mă aminteşte pe blogul lui (de asta asta a reuşit să pună şi numele lîngă prenume), într-un context care a aprins spiritele, mai exact o discuţie despre ultima conferinţă a lui Josh McDowell la Bucureşti, care s-a încheiat cu un concert Proconsul.

La comentarii, Marius Cruceru dovedeşte, încă o dată, că are resurse nelimitate în ceea ce priveşte amplitudinea exagerărilor: “Eu nu apreciez reuşita unei conferinţe după ‘scalpurile adunate’. Data viitoare aducem circul de la Moscova sau o trupă de dans masculin şi dacă a avut succes sîntem fericiţi că Evanghelia a avut putere?”

Şi: “Data viitoare chemăm o actriţă porno despre care se spune că s-a pocăit şi dăm un film ‘mai vechi’ cu dînsa … ca să îi atragem pe oamenii cărora am putea să le vorbim despre chestiune?”

Evenimentul, contextul şi comentariile ar trebui evaluate într-un cu totul alt ton, spre folosul tuturor.

Acum însă mă limitez doar să comentez modul în care Marius Cruceru îmi menţionează numele:

“Am organizat o şcoală de vară pe NT. A fost o seară de poezie, care nu avea legătură directă cu şcoala. era program de relaxare. Răzvan Ionescu, actorul, a recitat ceva din Brumaru. N-am ştiut ce avea pregătit şi aşa m-am trezit că într-un spaţiu cu totul neobişnuit cu poezia lui Brumaru să fie recitată o poezie cu totul neobişnuită… Ha, să vezi ce-a sărit atunci populaţia la mine, Mi-am încasat-o cu vîrf şi îndesat. Alin Cristea m-a executat fără milă la scenă deschisă, în ciuda faptului că am precizat condiţiile în care s-a întîmplat evenimentul.”

Am căscat ochii mari, neputînd parcă să cred ceea ce citesc. (Desigur, mi-am revenit repede, îl cunosc destul de bine pe cel care face astfel de exagerări.) Eu, care rămăsesem cu impresia că am fost destul de delicat în ceea ce priveşte chestiunea şcolii de vară organizată de Marius Cruceru la Universitatea Emanuel.

Oare ce ar trebui să înţeleagă cititorii din expresia: “Alin Cristea m-a executat fără milă la scenă deschisă”? Mai ales că numele meu e menţionat imediat după expresia “mi-am încasat-o cu vîrf şi îndesat”. Totuşi, înainte de asta Pătrăţosu scrie: “să vezi ce-a sărit atunci populaţia la mine”. Deci nu e vorba numai de mine… De fapt, dacă sîntem atenţi la comentariile bloggerului pătrăţos, putem observa că de obicei sare “populaţia pe el” (sau, cel puţin, aşa are impresia preacunoscutul orădean pastor-profesor-şef de catedră-vicepreşedinte-blogger exponent al baptiştilor / evanghelicilor) – ultima menţiune în acest sens e din 17 aprilie: “Îmi stătea pe limbă, dar iarăşi mă lua toată lumea în tărbacă … ‘iar ai ceva cu toată lumea, iar vezi numai lucrurile rele etc’.”

Aşadar, cine e “populaţia” sau “toată lumea” numai Pătrăţoşenia sa ştie…

De ştiut nu avem de unde şti nici ce înseamnă “vîrf şi îndesat”, nici ce înseamnă “m-a executat”, nici ce semnifică expresia “la scenă deschisă”.

În ceea ce priveşte faptul că Marius Cruceru ar fi “precizat condiţiile în care s-a întîmplat evenimentul”, am mari rezerve. Cel puţin acum nu a precizat că a fost vorba de o poezie erotică, şi nici de faptul că toţi participanţii (în afară de mine şi, eventual, de încă o persoană care stătea undeva în spatele meu) au… aplaudat interpretarea poeziei erotice! În Capela mare a Universităţii Emanuel! (Da, acea instituţie “plină de spiritualitate” din care au fost daţi afară nişte studenţi care ascultaseră formaţia Holograf! Şi al cărei rector a fost implicat, acum un an, într-un scandal de plagiat!)

Va’s’zică, atunci cînd am citit ambigua referinţă la persoana mea, m-am întrebat: “Oare unde am scris eu ceva despre şcoala de vară organizată de Marius Cruceru?”

Am căutat, nu prea mult, pe lista de discuţii “Cuvinte la schimb” şi pe lista de discuţii “Divanul creştin”. În cele din urmă am găsit pe lista de discuţii “Confesionala” un mesaj din 18 august 2007, intitulat “Între retorică şi realitate”, pe care îl postez mai jos.

Însă mai întîi vreau să fac cîteva precizări:

1. Aşa cum am scris cu alte ocazii, îl consider pe Marius Cruceru un om fascinant (asta nefiind neapărat o virtute) şi depun mari eforturi să arăt cum energiile sale creative sînt pervertite de o mentalitate ideologică (de tipul “cine nu e cu noi e împotriva noastră”), dacă nu chiar dobîndită la Oradea, cu siguranţă rafinată şi manifestată în context bihorean.

2. Am avut ocazia, în parcarea staţiei de combustibil de lîngă Universitatea Emanuel, să îmi exprim faţă de Marius Cruceru aprecierea pentru organizarea şcolii de vară (dar asta nu înseamnă deloc că nu aş fi avut comentarii critice la adresa ei). Cu atît mai mult cu cît Marius Cruceru mi-a împărtăşit din eforturile pe care le-a făcut şi bunele sale intenţii.

3. Comentariul meu nu a pus şi nu pune accent pe faptul că a fost recitată o poezie erotică. Sexualitatea, din păcate, rămîne un subiect tabu în mediul evanghelic, deşi orice predicator ar spune că e un dar din partea lui Dumnezeu. Şi e evident că sexualitatea e parte foarte importantă a vieţii umane. Din perspectiva mea, a unuia cu vîrsta rotundă de 40 de ani, aş spune că e evident şi că evanghelicii nu ştiu să se raporteze, din punct de vedere al teoretizării subiectului, la acest aspect important al vieţii (la fel cum le cam lipseşte cultura economică şi politică).

4. Consider Universitatea Emanuel din Oradea o instituţie superioară instituţiei (baptiste) similare din Bucureşti. Orădeanul Paul Negruţ nu a apucat, Doamne fereşte!, 20 de ani de rectorat, precum bucureşteanul Vasile Talpoş! Dar, desigur, sînt şi alte motive (unele probabil subiective) care mă fac să am această opinie.

5. Mesajul meu a fost trimis pe lista de discuţii “Confesionala”, unde fiecare mesaj este mai întîi aprobat de moderator (Alin Cristea). E mult spus “la scenă deschisă”, cît timp mesajele pot fi citite doar de către membri, cam o sută, probabil, la vremea respectivă (într-un an am făcut cel puţin 3 tranşe de excludere pentru nedeclararea numelui real şi pentru pasivitate, astfel că din 200 acum mai sîntem 24).

6. Din diferite motive, sînt interesat de mediul evanghelic şi să promovez cultura din acest mediu. Orice act de tip cultural presupune spirit critic. Dacă spiritul critic este un parametru necesar, el însă nu este şi suficient. Cu alte cuvinte, spiritul critic trebuie să fie combinat cu alţi parametri de ordin superior pentru a da naştere unui act cultural şi, mult mai important, pentru a-i conferi semnificaţie care să fie relevantă pentru memoria colectivă (şi pentru eternitate). De obicei, mesajele mele nu sînt rezultatul unui ţîfnos moment incongruent la adresa unor idei (sau oameni), ci se nasc cu efort şi empatie şi, ceea ce vreau să menţionez apăsat, cu reţinere (nu scriu tot ce îmi trece prin cap, şi ce scriu nu scriu oricum şi pentru oricine).

7. Sînt convins că mediul evanghelic are nevoie foarte mare de dezbatere. Din păcate, nu prea sînt spaţii de dezbatere, unde să se poată exprima opinii diverse şi unde participanţii şi chibiţii de pe margine să aibă, toţi, de cîştigat din actul polemic. Pentru crearea unor astfel de spaţii de dezbatere trebuie depuse eforturi şi trebuie dobîndite anumite reflexe dialogale. Aşa că revistele, listele de discuţii, blogurile şi orice spaţii “deschise” pot să contribuie la conturarea unui viitor mai bun, din acest punct de vedere, pentru spaţiul confesional neo-protestant. Ajută-le, Doamne!

Între retorică şi realitate

18 august 2007

Mi-am lăsat treburile deoparte (pentru a cîta oară?) pentru a aborda un subiect important (luîndu-mi, iarăşi, riscul de a fi citit pieziş).

Aparent e vorba de Şcoala de vară de la Universitatea Emanuel din Oradea.

Privind mai în profunzime, e vorba de multiplele şi variatele conexiuni între retoricile noastre evenimenţiale şi realitate.

Fără să-mi fi dorit, un şir de incidente din ultimele mi-a reactualizat mai multe amintiri legate de spaţiul confesional şi problematica atitudinii retorice, dar mă şi obligă la unele comentarii legate de blogul hiperdinamic al Pătrăţosului.

Să încep cu ultimul: aseară eram, împreună cu familia, pe la 21.00, în mall-ul din apropierea locuinţei noastre, de data aceasta nu pentru a face cumpărăturile săptămînale, ci pentru a cumpăra un film: Ospăţul Babettei (Oscar pentru cel mai bun film străin), despre care Philip Yancey îl aminteşte ca o parabolă despre har: un dar menit să-l coste totul pe cel care îl oferă şi nimic pe cel care îl primeşte.

Eram în faţa standului cu produse cinematografice cînd am primit un telefon de la amic din Cluj care se interesa despre schimbările de program de la Şcoala de vară de la Universitatea Emanuel. I-am spus că nu ştiu mai mult decît scrie pe blogul lui Marius Cruceru, coordonatorul Şcolii de vară. Şi ce mi se întîmplase cu o oră înainte, cînd, mergînd la seara deschisă pentru public, aflasem că nu se mai ţine Masa Rotundă anunţată.

Cu ocazia aceasta mi-am adus aminte de cum mă contactau unii pe Messenger, după ce Santinela făcuse anunţ că ar avea nevoie de traducători, iar eu eram trecut în caseta redacţională. Mă contactau pe mine pentru că Santinela nu răspundea la mesajele lor, iar eu le răspundeam că nu sînt în măsură să ofer informaţii despre chestiunea traducătorilor. Peste vreo două luni, după ce m-am retras rapid de la Santinela din pricina lipsei totale de comunicare a iniţiatorului, şi cînd a apărut anunţul relansării publicaţiei, în 24 de ore am fost contactat de 3 persoane pentru a da relaţii despre Santinela. Desigur, nu am putut oferi recomandări.

Aşadar, amicul din Cluj sosise împreună cu soţia (care e de loc din Oradea) cu speranţa că o să apuce Masa Rotundă, care avea un subiect foarte interesant: Studiul Noului Testament, încotro?

Ce UPDATE apare pe blogul Pătrăţosului? “Dat fiind interesul scăzut al publicului pentru tema mesei rotunde din această seară, dezbaterea a fost reprogramată pentru ultima zi şi se va desfăşura fără public.”

Sec.

La fel ca şi alt anunţ de care mi-am adus aminte cu această ocazie, Comunicatul Comisiei de disciplină al Comunităţii de Oradea şi Satu-Mare (Marius Cruceru se încăpăţînează să folosească această denumire, deşi denumirea de pe antetul documentelor emise este “Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Oradea”, iar ştampila conţine denumirea: “Comunitatea Bisericească Creştină Baptistă din Oradea”; de asemenea, Repertoarul Bisericilor Creştine din România – Copyright 2003, Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România – menţionează denumirea: “Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Oradea”), comunicat din care citez următorul paragraf (cu totul neconvingător) despre acuzaţia de plagiat la adresa rectorului Paul Negruţ:

“S-a ajuns la concluzia că acuzaţia este nedreaptă şi cu totul lipsită de probe, fiind vorba de un atac motivat de alte interese decît lărgirea împărăţiei lui Dumnezeu şi îndreptarea unei stări de păcat pe care aceştia ar fi bănuit-o la un frate în Cristos.”

http://patratosu.wordpress.com/2007/03/04/comunicatul-comunitatii/#more-92

Deci, primul lucru pe care îl evidenţiez se referă la comunicatele instituţiilor confesionale: atunci cînd, în sfîrşit, se dau comunicate, ele sînt seci, neconvingătoare, chiar penibile, precum deja celebra scrisoare de condoleanţe a preşedintelui Uniunii Baptiste la adresa lui Teoctist.

Al doilea lucru: ce se vede nu e ce ai.

Din anunţul sec La pătrăţosu’ s-ar înţelege că publicul e vinovat de reprogramarea Mesei Rotunde: “dat fiind interesul scăzut al publicului”.

Aici se pot aduce în discuţie mai multe aspecte. E jenant că întîlnirile cu public (de miercuri sau de vineri) nu au fost onorate de nici o persoană din rîndul profesorilor sau studenţilor sau enoriaşilor baptişti sau evanghelici sau ortodocşi din Oradea. În cel mai bun caz, putem spune că a fost vorba de o lipsă de promovare a evenimentului. (Am mai putea spune că spaţiul virtual, în care a fost menţionat programul Şcolii de vară, nu are de a face cu lumea reală.) Nu am găsit nici un anunţ pe vreuna din uşile capelei unde s-au ţinut întrunirile publice. Şi miercuri seara şi vineri seara am găsit uşa închisă la ora menţionată în program, vineri m-am aşezat sub nişte scări ca să nu mă bată soarele puternic în cap. Destul de tîrziu am aflat, neoficial, că nu mai are loc Masa rotundă. Miercuri seara şi vineri seara publicul a constat dintr-o singură persoană: Alin Cristea. Din punctul acesta de vedere, interesul publicului a fost 100%.

Chestiunea “interesului scăzut al publicului” nu este una de nebăgat în seamă şi nici nu este, din păcate, una de dată recentă. Cu această ocazie mi-am amintit de un moment de acum vreo 5-6 ani, cînd, fiind în trecere pe la Universitatea Emanuel, Doru Hnatiuc, coordonatorul grupei noastre de teologie în timpul anilor de studenţie, mi-a solicitat prezenţa la o întîlnire pe teme de misiune cu un american, că nu prea veniseră pastori… Am acceptat (desigur, pînă la un punct). Într-o pauză, Vasile Taloş, care nu mă cunoştea (cum nu m-a cunoscut nici la întîlnirea de la Mari Români la TVR de anul trecut), m-a întrebat dacă nu sînt interesat de un post de păstor la Oneşti…

Revenind la Şcoala de vară, nu numai vineri m-am confruntat cu incidente neplăcute. Miercuri seara am rămas pur şi simplu uimit… Nu numai că Răzvan Ionescu a recitat din poezia erotică a lui Emil Brumaru în Capela Universităţii (din care Universitate au fost exmatriculaţi acum cîţiva ani studenţi pentru că au ascultat muzica formaţiei Holograf), dar a fost răsplătit şi la acest moment poetic cu zîmbete şi aplauze. Din cîte am observat, am fost singurul care nu am zîmbit şi nu am aplaudat. Octavian Baban era în spatele meu, aşa că nu am observat reacţia lui. Dacă la seara deschisă ar fi participat jurnalişti orădeni, oare n-ar fi remarcat această ciudată apariţie a poeziei erotice în Capela Universităţii Emanuel? Oare, văzînd remarcile lor mai mult sau mai puţin maliţioase în vreun ziar local, Marius Cruceru ar fi zis tot că e vorba de “ziar de scandal”, precum a spus despre Informaţia de Vest, cînd a abordat chestiunea plagiatului rectorului?

Astfel de reacţii de puberţi întîrziaţi (şi iresponsabili) au apărut de multe ori în anii de după revoluţie, cînd bisericile au înghiţit, o dată cu fondurile şi ajutoarele aduse de străini, destule momente penibile. Sau, cînd, aflaţi în alte contexte decît doar cu coreligionarii lor, mulţi evanghelici români nu prea ştiu să se comporte… Se inhibă uneori numai şi dacă sînt salutaţi cu “Bună ziua” şi nu cu “Pace”. Ce să mai vorbim de momentele penibile cînd încearcă ori să intre, nedemn, în graţiile unor preopinenţi ori sînt agresivi în mod gratuit. A se vedea şi comentariile lui Otniel Vereş, Ciprian Simuţ şi Ionuţ-Andrei Purel la postarea lui Marius Cruceru din 13 august “Au, Cristi, nu mai da!”.

Regret că Şcoala de vară nu a primit atenţia publicului într-un mod care merita, dar regret mult mai mult văzînd că se continuă acelaşi stil triumfalist sau cel puţin inadecvat. Retoricile noastre evenimenţiale nu au uneori de a face cu realitatea.

Mi-aduc aminte, cu neplăcere, de o lună de toamnă de acum doi ani, cînd am propus să se facă nişte seri de tineret la biserica Providenţa, dar prima seară nu a fost anunţată, aşa că a fost doar un tînăr din biserică şi vreo 5 din afara bisericii. Cînd am întrebat secretarul “Păi bine, măi, de ce nu aţi anunţat?”, răspunsul m-a lăsat perplex: “Păi facem şi noi ce putem…” Mai grav a fost că în biserică acelaşi iresponsabil secretar a spus duminica: “Am înţeles că a fost o întîlnire reuşită…”, ceea ce m-a făcut să mă ridic şi să spun: “Ca unul care am participat din partea bisericii la întîlnire, nu pot să spun că a fost o seară reuşită atîta timp cît a participat un singur tînăr din biserică!”.

Cum ar putea să fie reuşită Şcoala de vară de la Universitatea Emanuel, atîta timp cît a participat un singur profesor din interiorul instituţiei? După cît se zbate Marius Cruceru pe blogul lui anunţîndu-ne cîte se întîmplă la această şcoală, am putea crede că pe acolo e centrul agorei dezbaterilor teologico-culturale ale cel puţin jumătăţii de vest a României…

Aşteptăm concluziile Pătrăţosului, într-o lume curbă… în care fizica einsteiniană a mai rotunjit triumfalistele retorici colţuroase ale modernităţii, ridicînd, e adevărat, gradul de relativism şi angoasă existenţială…

Între dezbateri, Pătrăţosul are timp să abordeze şi… Muzica crizei…

La episodul 2, în prima propoziţie a domnului doctor în litere, o greşeală absolut nepermisă: despărţirea subiectului de predicat prin virgulă. Şi nu e prima dată – a se vedea punctul 1 al următoarei postări din 21 martie:

http://patratosu.wordpress.com/2007/03/21/lasati-ne-in-plata-domnului

Să ne folosească tuturor aceste observaţii!

Alin Cristea

3 postări în Top 10 (09.04.2008)

9 Aprilie 2008

9 aprilie 2008, 08.30

1. Mort din dragoste de…. blog

La pătraţosu: “Dacă vrei să îţi transformi blogul în sursă de informaţii, da, atunci asta-i soarta, dacă bloggingul este o semănare de gînduri din preaplinul inimii, căci “din preaplinul inimii postează blogărul”. (Matei 12:34 Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.) Blogul este un jurnal … şi asta ar trebui să rămînă. Cînd devine meserie, sursă de cîştig sau agenţie de informaţii se pare că nu sînt de ocolit consecinţele. Din cînd în cînd şi eu trebuie să îmi aduc aminte de ce mi-am făcut blog.”

4. Pavel Nicolescu

Amintiri cu sfinţi: „Pentru ca nu exista aproape nimic scris de acest extraordinar predicator, iata transcrierea mesajului sau rostit la Conventia Asociatiei Bisericilor Baptiste Romane, tinuta la San Francisco in 31August 2002. […] ‘Auzim mereu din partea credinciosilor sa nu tinem predici grele, pentru ca oamenii sa inteleaga. Eu nu impartasesc parerea aceasta. Eu cred invers, ca trebuie sa tinem predici grele tocmai ca ei sa inteleaga!'”

8. Un inger a plecat!

Gânditorul: „L-am cunoscut inca din primul an de facultate. Eram colegi dar eram asa de diferiti, sau cel putin asa credeam eu. Eu veneam dintr-un mediu crestin mai liber, el, de acolo, de unde se agata harta in cui dar de unde si copiii cresc cu Scriptura pe picioare. Eu eram obisnuit cu lauda si inchinarea, ochii inchisi si suflet adesea gol, cu salvarea aparentelor si asa mai departe. Eram mic si nestiutor. El.. hm, el avea in spate experienta intr-o biserica de peste 1000 de membri, traditii si foc, formare si deprinderi crestine. Am crezut ca nu ne potrivim si ca nu ne putem intelege… intr-un final a invins spiritul lui impaciuitor.”

Dl. Inexactitate (5)

26 Martie 2008

Rotundu 5 26 mar

Acest episod nu era programat să apară aşa repede, însă Pătrăţosu a făcut, din senin, o declaraţie “inexactă” pe blogul lui:

“Pe oameni ca Mihai, mai ales după ieşirea de acum cîteva luni cu ‘cînd spune adevărul Pătrăţosu’ îi iau în seamă pentru ceea ce sînt nu pentru ceea ce spun. La fel ca şi Alin Cristea şi Bastrix. Acelaşi sertar. Pînă acum cu niciunul dintre aceştia nu am reuşit să duc o polemică pînă la capăt.”

Pătrăţosu repetă măgăria de a mă pune în rînd cu cine nu trebuie (şi o face cu un scop bine determinat), dar nu această chestiune e subiectul acestui episod. Citesc cu uimire că Dl. Inexactitate “nu a reuşit să ducă o polemică pînă la capăt” cu mine. Păi nu şi-a propus niciodată să aibă o polemică cu mine în public. Cum să ducă o polemică cu mine pînă la capăt cînd nici nu a… început-o?

Şi, oricum, asupra a ceea ce înseamnă polemică pentru Marius Cruceru – obişnuit în general cu glosarea (şi tactica de gherilă, învăţată, poate, în contextul confesional din Oradea) – planează, din perspectiva mea, o ceaţă deasă.

Chestiunea aceasta a aşa-zisei polemici cu mine nu e nouă, dar cred că e prima dată exprimată astfel.

Iată un fragment dintr-un mesaj-replică (cu 6 precizări, 7 comentarii, 5 propuneri, precizarea chestiunii principale la început şi un epilog) din 10 ianuarie 2007, de pe lista de discuţii Masa Rotundă (moderator Iosif Ţon):

“Marius Cruceru: ‘după ultimul schimb de replici cu oponentul meu, în urmă cu ceva timp, m-am retras în tăcere’

Asta e cea mai tare! Care “schimb de replici”? Verificaţi mesajele!

Nu a existat nici un schimb de replici, un minim efort de dialog, o măslină, ceva…

Doar poziţionări pe cîmpul tactic…

M-am trezit că la un mesaj obişnuit (un editorial al cuiva) – “Ce-ar trebui să se întîmple?” (Necăjit fost-am după aceea că nu mi-am putut asuma vreo intenţie strategică atunci cînd l-am trimis, pur şi simplu a fost Providenţa care a aşezat o astfel de întrebare între noi) – Marius Cruceru a dat Reply şi şi-a introdus articolul său. De ce nu l-a postat direct, ci printr-un Reply la mesajul meu, care însă nu conţinea vreun comentariu al meu, vreo replică de-a mea la ceva?

A urmat un mesaj în care făceam precizări în 10 puncte.

Care a fost replica lui Marius Cruceru?

“???!!!”

Pot să o consider replică?

Căutaţi în arhiva mesajelor şi arătaţi-mi un mesaj în care Marius Cruceru mi-a dat vreo replică!

Cum poate vorbi aşa uşor despre “schimb de replici cu oponentul meu”?

Unde e schimbul ăsta de replici?”

Pe o altă listă de discuţii – Cuvinte la schimb (moderator Ionatan Piroşca) – am postat, în 21 noiembrie 2007, un drept la replică de 10 pagini referitor la anumite afirmaţii “inexacte” ale lui Marius Cruceru la adresa mea.

Răspunsul a fost, desigur, pătrăţos:

“Mă scuzaţi, vă rog, am treabă! Alin, devine plictisitor exerciţiul ăsta, crede-mă! Eşti supracalificat pentru aşa ceva. N-am de gînd să intru deloc într-o polemică inutilă din nou şi din nou. N-am avut răbdare să citesc pînă la sfîrşit, e mult prea lung mesajul tău pentru un răspuns aşa de scurt.”

N-a avut răbdare să citească pînă la capăt… În schimb Dl. Inexactitate are tupeul să spună că “nu a reuşit să ducă o polemică pînă la capăt” cu mine… Eu spun că nu a reuşit nici să o înceapă…

Am început să mă întreb dacă a dus totuşi, vreodată, vreo polemică, cu cineva (dintr-un alt sertar) pînă la capăt… Ce-o mai fi însemnînd şi acest “capăt”…