20 aprilie 2008, 08.30
1. S-a terminat şi dosariada noastră?
“Probabil că da. Acum este foarte convenabil să ne numim şi noi “preoţi”. Ei au scăpat. Nu vă vine să credeţi? Uitaţi AICI [Deputaţii jurişti: Preoţii nu mai pot fi verificaţi la dosare]. Bravo dînşilor. S-au “descurcat”. Aşa-i românul, se descurcă. Le încurcă greu, dar le descurcă repede.
Acum problema noastră teologică şi practică este dacă pastorul din mediul evanghelic este asimilabil preotului care slujeşte în bisericile tradiţionale. Dacă da, e bine! Dacă nu, avem încă bătăi de cap! Eu nu cred că da, dar vor fi destule voci care vor spune “că da!”
Şi aşa sîntem noi clericali în practică, nu? Şi aşa numai la nivelul declarativ mărturisim preoţia tuturor credincioşilor… Deci?”
11. Decalogul tunisian
“Domnule Mănăstireanu… Nu vă urăsc nici măcar ideile, pentru că n-am urît în viaţa mea pe nimeni şi nimic şi asta o spun astăzi, cînd ne pregătim să intrăm în Săptămîna Mare. Am dreptul să gîndesc cu glas tare, să scriu răspicat ce cred, să mă educ şi să mă răzgîndesc în urma răspunsurilor pe care le le primesc, dacă ele există şi dacă mă conving că nu am dreptate.
Poziţia pe care vă situaţi dumneavoastră, cu tot baletul planetar şi agitaţia ecumenică, cu blogul şi cărţile pe care le-aţi scris şi le veţi scrie- toate acestea pe mine nu mă interesează. Sunteţi prototipul a ceea ce eu mulţumesc Domnului că nu sunt, dar asta nu înseamnă că dvs. nu trebuie să vă simţiţi bine.”
16. Amintiri cu Feri bacsi
“Pastorul Visky, sau Feri bacsi (unchiul Feri), cum îi spun prietenii, făcuse într-adevăr şapte ani de puşcărie comunistă între anii 1958–1964, din cei 22 de ani la care fusese condamnat, acuzat pe nedrept de crima de înaltă trădare.
L-am cunoscut pe Feri bacsi la începutul anilor şaptezeci, prin intermediul fetelor lui, Lidia şi Maria Magdalena (sau Hugy, cum o dezmierdau cei apropiaţi), care studiau în vremea aceea la Universitatea din Iaşi şi se închinau împreună cu noi în biserica baptistă. Ne-am împrietenit repede. M-a impresionat imediat spiritualitatea lor substanţial diferită de cea din propria tradiţie eclesială. Aveam să aflu mai tîrziu că era vorba de spiritualitatea reformei magisteriale, fundamentată pe centralitatea harului, în contrast cu accentul pus pe propriile eforturi de sfinţire în spiritualitatea de sorginte arminiană pe care o cunoscusem în biserica mea.”
31. La mulţi ani de sfintele Florii! (sau finicul care mântuieşte camelii)
“Ramura de finic, aruncată în praful drumului şi călcată în picioare, s-a uscat. Apare azi, sub forma florilor din numele noastre.
Ramura de finic a mântuit florile din numele noastre. Bucuria noastră, aidoma oricărei bucurii omeneşti, moare odată cu noi. Însoţirea finicului cu numele noastre se va pierde odată cu fiinţele noastre, ca orice însoţire omenească.
Finicul mântuieşte camelii, dar moare odată cu ele. Isus Hristos moare odată cu oamenii pentru a-i învia cu Sine odată!”
32. Cu ocaua mică
“De câte ori n-am zis: nu-i drept, nu-i corect? Nu mi-a dat nota pe merit. Lui i-a dat mai uşor decât mie.
De câte ori suntem convinşi că dreptatea este de partea noastră şi o împărţim după propria măsură, fără a ne gândi că singura oca dreaptă este a Celui de Sus?
– Ca o potârniche care cloceşte nişte ouă pe care nu le-a ouat ea, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept. (Ier 17, 11)
– Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri sunt o scârbă înaintea Domnului. (Prov 20, 10)
Nedreptatea e pentru fiecare dintre noi ca o a doua natură. Şi dacă nu cântărim la propriu produse cu o greutate mai mică, arătăm cu degetul, condamnăm tot ce nu se potriveşte cu propria dreptate, cu propria măsură.”
33. Dl. Inexactitate (7) – Subiectiv, aproximativ, inexact
“…abia acum ajungem la punctul cel mai însemnat al celor spuse. Dl. Inexactitate nu e decît o poartă spre un mediu care, în mod inept, încearcă să-şi ascundă deficienţele, nereuşitele şi tîmpeniile. Cei care nu văd decît o polemică între Pătrăţosu şi Rotundu sînt total depăşiţi de problematică, context, obiective.
Întrebarea care trebuie pusă nu se referă la Marius Cruceru (şi cu atît mai puţin la Alin Cristea), ci la mediul al cărui exponent este Marius Cruceru, fie că ne referim la contextul orădean, fie că ne referim la situaţia din întreaga ţară.
Ipoteza de lucru, cel puţin a mea, este următoarea:
Practicile “subiective, aproximative, personale, ludice, inexacte” reprezintă caracteristici ale unor oameni sau ale unor instituţii?”
38. Floriile – iubirea Domnului Iisus
“Unii fac imprudenţa să creadă că oamenii îl întâmpinau cu cinste şi credinţă pe Hristos. Fals! Unde sunt cuvintele lor de laudă, peste numai câteva zile? Cum de s-au întors aşa de’o dată, nimeni nu mai era pentru El, toţi strigau “Răstigneşte-l !”. Cum aşa? Oamenii se bucurau de fapt petru ei. Vedeau în Iisus un eliberator politic, care să le dea mai multă pâine pe masă şi să ridice robia romană. Oamenii vorbeau frumos lui Hristos, dar se aveau pe ei în vedere. Cu toate acestea, măcar că ştia, Iisus i-a iubit până la capăt.”
La Rotundu 