Acum cîteva zile am primit un comentariu care m-a provocat să acord atenţie subiectului anunţat.
“Buna seara, Vad ca aveti ati postat o serie de „electorale” care ma ajuta sa fac legatura cu ce ma framanta pe mine. In urma citirii unor comentarii al unui articol despre Peniel si Basescu am ramas cu o serie de nelamuriri, chiar si un gust amar. Mi-au placut replicile dvs. si de aceea vin pe blogul dvs cu framantarile mele legate de subiectul „crestinul si politica”. Ani de zile spatiul evanghelic/biserica evangh a stat mai mult ca un spectator in fata politicii, fata de implicarea sa in comunitate. S-a multumit sa analizeze, sa exprime nemultumiri si eventual sa se roage- caz fericit. Acum cand unii dintre crestinii evangh s-au implicat in politica s-au trezit ca biserica face pact cu lumea. Cum e posibil sa creada unii ca asa dintr-o data celor din partide li se vor aprinde beculetele ca nu mai trebuie sa fie corupti, ca trebuie sa fie cinstiti, ca trebuie sa aiba si un minim de frica de Dumnezeu?Poate ca e posibil ca istoria sa se repede si sa se trezeasca „Cir” de la sine…dar in mod firesc influenta vine din relationare (parerea mea, of course). Cu alte cuvinte as vrea sa spun ca in functiile din administrati tarii eu cred ca trebuie sa se ridice vocile celor integri/crestini verticali. Si oamenii astia convine sau nu unora , au nevoie de sustinere adik de voturi ca sa ajunga acolo. Sau exista alte cai ? nu-i cunosc pe cei care candideaza in orasele din vestul tarii. Mie mi-ar fi placut sa candideze un crestin evanghelic (practicant) si in orasul meu. Din pacate, va trebui sa asteptam alte alegeri. Astept si parerile dvs in acest sens, considerindu-le mai „autorizate” decat este a mea.”
Creştin evanghelic (practicant)
Iată o primă chestiune care mi-a atras atenţia. M-am întrebat, nu pentru prima oară, de ce cetăţenii evanghelicii ar prefera să acorde votul lor unui astfel de candidat. Ar trebui să aibă, de fapt, o astfel de preferinţă?
Ca unul care cunosc bine mediul confesional evanghelic (neo-protestant), îmi dau seama de anumite presupoziţii care însoţesc această chestiune. Aceste presupoziţii nu au un caracter unitar, ele sînt de diferite nuanţe, ba chiar antagonice.
Perspectiva ţine şi de concepţiile perioadei (post-decembriste) în care trăim, şi de mentalitatea care diferită chiar de la o regiune la alta. Îmi amintesc de un caz relatat acum vreo 10 ani de un pastor-profesor, de unde reieşea că a avea maşină străină, ca pastor, în Oltenia, are altă semnificaţie decît în Bihor. Nu e greu să ne închipuim de ce, zona Bihorului fiind mult mai bogată decît Oltenia.
La fel, dacă Timişoara e un centru multicultural şi polifonic din punct de vedere etnic şi confesional, nu e de mirare că există anumite gesturi ecumenice mai ales acolo şi mai puţin în alte zone ale ţării.
Atunci cînd ne întîlnim cu eticheta “creştin evanghelic”, avem percepţii nuanţate. Cel mai la îndemînă exemplu e următorul: evanghelici înseamnă, de obicei, baptişti, penticostali, creştini după evanghelie. Dar adventiştii? Dar carismaticii? Dar alţii?
Pînă şi termenul de evanghelic e mai puţin răspîndit în România, ca etichetă. Oamenii (ortodocşi) ne numesc mai degrabă “pocăiţi”, sau, cu o formulă indecentă, “sectanţi”.
Creştinul evanghelic însă poate fi doar un membru al unei biserici cu orientare neo-protestantă, nu neapărat un evanghelic care îşi asumă duminical (sau cotidian) manifestarea consecventă a doctrinei confesionale îmbrăţişate.
Aşadar, consider oportună adăugarea din paranteză, pentru a preciza că e vorba de un practicant. Aici însă ne lovim de clişeele pe care le avem despre ce înseamnă un creştin evanghelic practicant. Şi nu pot să nu amintesc o carte cu un titlu incitant: “Stop mersului la biserică”, în care ideea centrală (care coincide cu cea care mă frămîntă de mulţi ani) e că important nu e să MERGEM la biserică, ci să FIM o biserică. Implicaţiile sînt imense.
Deşi aş vrea să mai scriu încă cîteva pagini despre acest subiect important, mă opresc aici, pentru a încerca să fiu mai concret în continuare.
În functiile din administraţia ţării trebuie să se ridice vocile celor integri / creştini verticali
Da, sînt de acord cu această DORINŢĂ, însă nu sînt convins că dacă nu se întîmplă aşa rezultă implicit o situaţie dramatică.
Dacă am trăi într-o ţară cu majoritate musulmană, nu ar fi normal ca să fie musulmani în conducerea ţării? Nu-i aşa că şi între musulmani sînt oameni integri? Nu-i aşa că şi între evrei sînt oameni integri? Ceea ce încerc este să mut puţin discuţia din limitările religioase, pentru a sublinia existenţa unor norme morale ŞI în afara contextului creştin.
Competenţa este un criteriu important pentru administrarea unor resurse publice. Ce ne facem în situaţia în care avem aleşi integri, dar mai puţin competenţi? Integritatea lor ar trebui să îi determine să se retragă de pe poziţiile cîştigate?
Există chestiuni politice şi chestiuni tehnocratice în discuţia despre administrarea resurselor publice. Şi să nu uităm ce importanţă are IMAGINEA candidaţilor în mentalul colectiv. Ce să facem cu candidaţi integri şi competenţi, dacă nu şi-au cîştigat şi o imagine publică corespunzătoare?
Când unii dintre creştinii evanghelici s-au implicat în politică s-au trezit că biserica face pact cu lumea
Asta e o expresie care ne produce multă bătaie de cap. Cei care nu sînt obişnuiţi cu consistenta folosire a raţiunii şi a regulilor de exprimare stilistică mai bine ar cînta (în continuare) la acordoane şi mandoline decît să încerce să ne însoţească în discuţia noastră. Nu numai că îi va durea capul (şi pe ei), dar o să ne considere un fel de mutanţi care “despică firul în patru”.
La ce ne referim cînd folosim expresia: “implicare în politică”?
Ar merita făcut un eseu numai despre această chestiune, sau, şi mai focalizat, despre cum înţeleg pocăiţii această expresie. Evident, există diferite percepţii, precum există multă neglijenţă în folosirea acestei expresii.
În primul rînd, ar trebui să fim conştienţi că există diferite niveluri de implicare în politică. Putem spune despre cel care nu e membru într-un partid că nu e implicat politic? Faptul că eu am pus banner cu echipa lui Bolojan nu e un indiciu că m-am implicat în politică (cîteva zile)?
La un alt nivel: ce are de a face faptul că un creştin evanghelic este membru într-un partid, fără a candida la vreo poziţie publică, cu ideea de “implicare în politică”? Dar, mai ales, cu ideea că “biserica face pact cu lumea”?
Dacă un pastor e membru într-un partid, fără a face prea mare caz de acest lucru în public, cît de mare e “implicarea” lui în politică?
Dacă soţia lui face parte dintr-un alt partid, o fi bai?
Dacă un pastor este ales primar (Doamne-ajută! la unii, Doamne-ai-milă! la alţii!) şi trebuie să fie zi (şi noapte) la dispoziţia cetăţenilor (scuzaţi limbajul de lemn!), nu-i aşa că e diferenţă faţă de situaţia cînd ar fi doar consilier şi participă, o dată la o săptămînă sau două, la şedinţe?
Dar dacă candidează pentru preşedinţia ţării? Dar dacă e vorba de SUA şi nu de România?
A privi lucrurile într-un mod îngust (în clişee) ne provoacă, poate, comoditate intelectuală, dar ne privează de alternative care există sau, ATENŢIE!, pot fi (re)inventate.
A doua expresie care ne încurcă e: “biserica face pact cu lumea”. Pentru mine e o expresie cunoscută (din graiul lemnos al pocăiţilor), însă e la fel de ambiguă, mai ales pentru perioada campaniei electorale, precum cealaltă expresie.
În această expresie, “lumea” are o conotaţie negativă. O conotaţie atît de “neagră”, încît putea fi folosită expresia: “biserica face pact cu diavolul” – ceea ce ne-ar fi iscat imediat o atitudine de reţinere faţă de această formulă, ne-am fi gîndit, INSTINCTIV, că e prea dură..
Din nou, putem să facem un exerciţiu de ierarhizare a semnificaţiilor diferite pe care le poate avea această expresie (în funcţie de presupoziţiile ideatice şi contextul exprimării):
Faptul că un evanghelic (practicant sau mai puţin practicant, a nu se confunda cu: “merge la biserică în fiecare duminică”) e simpatizant al unui partid sau al unui candidat (precum Ilie Bolojan, cum e cazul meu) implică faptul că se creează o legătură inoportună între mediul religios şi cel politic-administrativ?
Dacă pastorul susţine un candidat (cu ani în urmă îl găsisem pe Paul Negruţ pe lista de susţinere a lui Mugur Isărescu), de unde rezultă că “biserica face pact cu lumea”?
Biserica poate face pact cu lumea şi ÎN AFARA perioadei electorale, care nu ţine prea mult…
Nu politica e curvă, oamenii care se “prostituează” îi fac pe atîţia să fie reţinuţi faţă de politică…
Nu justiţia e coruptă, ci oamenii aduc corupţie în actele de justiţie şi împut societatea…
Dar dacă un partid are un program consistent ŞI oameni integri, competenţi, cu popularitate în rîndul electoratului, de ce ar fi un lucru nepotrivit ca un pastor ŞI biserica lui să susţină un astfel de partid (într-o anumită campanie electorală)?
Doar pentru că altădată s-au ticăloşit alţii?
Chestiunile de mai sus ar fi trebuit, de fapt, abordate ÎN CADRUL comunităţii de credincioşi. Mai puţine acordeoane, mai multe “neoane”! – iată un slogan cu care aş putea candida. La ce funcţie? Hm… Aş începe cu… Control Tehnic de Calitate al exprimării gramaticale…
Ca să extind cîmpul discuţiei: Doar pentru că doctorul renumit din localitate e afemeiat, o să mergem în altă localitate cu copilul bolnav, la un doctor pocăit?
Chestiunea moralităţii trebuie abordată cu înţelepciune, nu cu îngustime. Şi să nu uităm că nu toţi sîntem chemaţi să avem vocaţia lui Ioan Botezătorul sau a lui “Isus cu bici”.
Biserica ca spectator civic
Puţine lucruri îmi provoacă atîta durere precum această chestiune:
“Ani de zile spatiul evanghelic/biserica evangh a stat mai mult ca un spectator in fata politicii, fata de implicarea sa in comunitate. S-a multumit sa analizeze, sa exprime nemultumiri si eventual sa se roage – caz fericit.”
Biserica a fost şi spectator cultural, nu numai civic. Nu de puţine ori s-a transformat într-un ghetou confesional (filmele care surprind colectivităţile şi mentalităţile evreieşti arată avantajele şi dezavantajele unei astfel de situaţii).
Aflîndu-ne însă acum în faţa chestiunii electorale, trebuie să reţinem faptul că asistăm, de cîţiva ani, la un fenomen interesant: implicarea evanghelicilor în politică.
Pe blogul România Evanghelică am postat o listă: Evanghelici în campania electorală.
În primul rînd avem nevoie de informaţii, apoi de comentarii.
Chestiunea ghetoizării comunităţilor evanghelice e un subiect amplu, însă acum putem să conştientizăm faptul că ducem lipsă de mijloace de informare şi de spaţii de dezbatere.
Nu avem reviste, site-uri, bloguri care să ofere suficiente informaţii şi care să creeze un orizont de dezbatere.
Pe de altă parte, evanghelicii deveniţi persoane publice sînt foarte ocupaţi şi, din cîte observ eu, nu destul de disciplinaţi ca să asigure şi circulaţia informaţiilor, astfel că ar fi nevoie între ei şi enoriaşi să fie diverse straturi de conexiune, oameni potriviţi la locul potrivit etc. De multe ori ajungem să ne exprimăm opinii în spaţiul public fără să avem suficiente informaţii despre ce au făcut sau nu au făcut persoanele cunoscute la care ne referim.
Închei aici acest prim episod, exprimîndu-mi mulţumiri la adresa persoanei care m-a provocat să aştern aceste gînduri, şi, desigur, mulţumiri celor care le-au citit cu atenţie (şi vor participa la discuţii).
La Rotundu 