Posts Tagged ‘intelectual’

Parte de carte – 21 decembrie 2008

20 decembrie 2008

atreiaforta150

În ultima ediţie din acest an a emisiunii – duminică, PRO TV, 10.00 – temele dezbătute de invitaţii lui Cristian Tabără vor fi propuse de volumul A treia forţă: România profundă, publicat de Editura Logos şi semnat de Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon. Ovidiu Hurduzeu, profesor universitar la Stanford University, va fi invitat la „Parte de carte” alături de politologul şi profesorul univeritar Daniel Barbu. Cei doi universitari se referă la capcana în care cad mulţi dintre intelectualii de azi – folosirea unui „limbaj de lemn” pentru a ascunde refuzul de a spune pe nume problemelor reale.

Publicitate

Intelectualii şi politica

29 mai 2008

Vasile Ernu: “În ultimii ani a avut loc o schimbare fundamentală: discursul intelectual şi-a pierdut încărcătura politică, ideologică şi critică. Discursul intelectual nu mai are valoare politică şi critică, ci are doar valoare comercială. Practic ceea ce se întîmplă în ultimul timp, şi aici mi se pare punctul de la care ar trebui regîndită povestea, transformă intelighenţia română într-un simplu grup care face comerţ alături de alte grupuri din spaţiul social şi politic de la noi. Intelectualii români vând şi ei ce au. Eu cred că într-o astfel de situaţie critică nu am fost nici în perioada comunistă, căci atunci şi tăcerea avea însemnătate politică. Acum din păcate nici măcar rostirea nu mai are o semnificaţie politică, ci are doar o valoare comercială.”

Bogdan Ghiu: “În principiu, sînt împotriva oricărei implicări în politică altfel decît ca expert (dar ce expertiză, alta decît linsul, profitatul şi raderea celorlalţi au intelectualii români?). În fapt însă, sînt pentru o separaţie strictă între implicarea politică şi acţiunea culturală. Cu adevărat jalnic este că nu avem, chiar dacă am vrea, ce să susţineam, în ce să ne implicăm. ‘Clasa politică’ nu este decît o crasă politică. Nu există partide, nu există doctrine, nu există idei politice. Nu există decît interese, găşti, corupţie ‘pozitivă’, ‘constructivă’, structurală. Chiar să vrem, nu avem ce servi. Politica românească încă nu s-a constituit. Şi poate tocmai asta este cel mai grotesc: faptul că intelectualii, aderînd sau criticînd fals, mărunt monden, întreţin fatala iluzie că la noi ar exista partide, oameni politici, dezbatere politică, politică pur şi simplu. Nu există! Intelectualii sînt complice la acest fals de fond. Neconstituirii clasei intelectuale nu poate decît să-i convină neconstituirea clasei politice. Căci un adevărat om politic ar şti că un intelectual nu are ce să-i aducă în afara competenţelor sale. Pe scurt, falşi oameni politici susţinuţi sau criticaţi (diferenţa este nepertinentă) de falşi intelectuali. O apă şi-un pămînt. Genesă a spiritului public care se lasă, încă, aşteptată.”

Sorin Lavric: “Pot intelectualii implicaţi în politică fără a pierde cursa din start? – Întrebarea sună de parcă intelectualii ar avea de ales: să se implice sau nu. Fals. Sîntem cu toţii prinşi într-un cîmp ideologic care ne sileşte să luăm atitudine. Nu există neutralitate în lumea aceasta, asta dacă nu eşti idiot sau complet ipocrit. Iar asta e valabil pentru oricine, nu doar pentru intelectuali. Îna cest caz, oportunismul apare într-o singură situaşie; cînd te implici urmărind un interes, şi nu ascultînd de un principiu. Nu ştiu de ce invocaţi situaţiile penibile în care pot nimeri intelectualii. Sub unghi politic, democraţia înseamnă un circ mediatic în capre penibilul e o consecinţă inevitabilă. Ba chiar există o voluptate a derizoriului care este întreţinută zi de zi şi de aceea deriziunea aceasta îi poate molipsi uneori şi pe intelectuali.”

Cultura, Nr. 16 (170), 24 aprilie 2008