Buletin informativ despre diferite cărţi. Se distribuie prin email la 300 de adrese în data de 6 a fiecărei luni.
Pentru abonament gratuit, trimiteţi un mesaj cu titlul “biblioteca” la alincristea@thymos.ro
Pentru renunţare la abonament trimiteţi un mesaj cu titlul “sfîrşit biblioteca”
Douglas Coupland, Generaţia X. Poveşti pentru cultura cu acceleraţie, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008
Prezentare pe site-ul Humanitas:
Un roman-cult al tinerei generaţii publicat în treizeci de ţări
Douglas Coupland e un fel de Andy Warhol: ştie să surprindă la fel de spectaculos esenţa lucrurilor. Generatia X e biblia post-modernă a milioanelor de tineri „alternativi” care simt că lumea nu li se potriveşte, iar viaţa ar trebui să însemne mai mult decât consumism şi noianul de junk-uri al culturii pop.
Romanul-cult al lui Coupland e radiografia existenţei a trei tineri de douăzeci şi ceva de ani care trăiesc în derivă şi au senzaţia că nu li se întâmplă nimic. Inteligenţi, introvertiţi, imprevizibili, Andz, Dag şi Claire îşi abandonează joburile penibile („leafa mică, reputaţie zero, beneficii mici, viitor zero”) şi se refugiază din faţa Americii moderne în deşertul Californiei.
Căutând schimbarea drastică ce le va da sens vieţii (dependenţa de media şi cultura de mall au pervertit societatea, părinţii i-au dezamăgit, viitorul pare lipsit de substanţă), tinerii refuză să se maturizeze urmând căile convenţionale şi vânează noi repere: ca într-un alt Decameron, inventează poveşti sinistru de amuzante despre un război nuclerar şi un posibil Armaggedon. Cei trei proscrişi culturali reuşesc să se smulgă din apatia prezentului cu ajutorul fanteziei hrănite cu alcool, dar constată cu disperare că ironia, sarcasmul şi cinismul – adesea reacţii imediate la idealismul strivit de realităţile dure – sunt singurele căi de comunicare ce le-au mai rămas.
Satira acidă a lui Coupland şi abilitatea de a surprinde esenţa vieţii unei generaţii uncool prin refuzul de a fi cool cu orice preţ, ştiinţa lui de a face literatură serioasă deghizându-şi povestea într-un uriaş articol de revistă însoţit de ilustraţii şi fotografii fac din Generation X unul dintre cele mai puternice şi mai de impact romane ale ultimilor ani.
„Generaţia X este un De veghe în lanul de secară al zilelor noastre.” (Publishers Weekly)
„Un roman revoluţionar. Radiografia unei generaţii.” (Los Angeles Times)
„Generaţia X surprinde neliniştea care însoţeşte maturizarea în lumea de azi, atât de strivită de cultura informaţiei. (Rolling Stone)
Din presa culturală românească
Alexandru Matei: “Din capul locului trebuie să îndemn cititorul să-şi procure romanul, pentru a cunoaşte mai bine un fapt de sociologie şi cultură pop americană: ‘generaţia X’, termen apărut iniţial în 1964, în Marea Britanie, sub pana lui Jane Deverson, pentru a desemna o generaţie născută în acei ani şi care avea să devină matură în anii 1980, în condiţii cu totul diferite de cele în care crescuseră hippioţii de dinainte. Generaţia X este aşadar, în primul rînd, un ‘concept’, în sensul de marketing al cuvîntului. Este însă şi o etichetă necesară pentru a diferenţia între flower-power şi punk sau între revolta romantică şi revolta ca refuz sau între un nu spus de nişte tineri ai căror părinţi o duceau material tot mai bine şi un nu ca răspuns la indiferenţa societăţii hipercapitaliste din anii 1980, după criza petrolului, criza nucleară şi, mai ales, după criza de ‘comunitate’ prin care treceau societăţile occidentale cele mai avansate înaintea căderii Zidului Berlinului. […] Dacă pot îndrăzni, ceea ce-i înnebuneşte pe tinerii generaţiei X nu sînt condiţiile mizere de muncă, ci ‘umilitoarea absurditate de a trebui să cerşească, zi de zi, această muncă în care se pierde viaţa’, cu o frază a lui Jacques Rancière din Noaptea proletarilor.” (Dilema veche, Nr. 229, 3-9 iulie 2008 )
Marius Chivu: “Canadianul Douglas Coupland a reuşit să introducă în cultura populară doi termeni de referinţă ai postmodernităţii: McJob-ul şi generaţia X. Romanul său de debut din 1991, urmat de ‘Trainspotting’ (Irvine Welsh) şi ‘Fight Club’ (Chuck Palahniuk), deschide seria romanelor-cult ale anilor `90. […] Deşi se înscrie în seria aşa-ziselor romane ‘transgresionale’ cu personaje antisociale şi nihiliste care-şi caută libertatea şi identitatea de sine în mijlocul unei societăţi alienate, romanul lui Coupland nu are nimic violent, iar comentariile sociale din off, care însoţesc cartea sub forma unor benzi desenate, slogane şi concepte ce descriu ironic viaţa generaţiei X, au o anume candoare şi sînt departe de discursurile cinismului, filozofiei întunecate din romanele alternative ale lui Palahniuk.” (Adevărul literar şi artistic, 28 mai 2008 )
Trei citate
“Trăim vieţi mărunte la periferie; suntem marginalizaţi şi am ales să nu participăm la o groază de chestii. Am vrut linişte şi am obţinut-o. Am ajuns aici împestriţaţi cu bube şi coşuri. Colonurile ne erau aşa de înnodate, că nici nu ne mai imaginam c-o să avem scaun vreodată. Organismele noastre încetaseră să funcţioneze, blocate de mirosul de copiator, de pastă corectoare, de izul de hârtie de xerox şi de stresul fără sfârşit cauzat de nişte slujbe fără rost, făcute cu dinţii strânşi şi lipsite de orice recunoaştere. Am avut dorinţe compulsive care ne-au făcut să confundăm mersul la cumpărături cu creativitatea, să luăm antidepresive şi să credem că închirierea unei casete video într-o sâmbătă seara ne ajunge. Dar acum că locuim aici, în deşert, lucrurile stau mult, mult mai bine.”
“Cel puţin părinţii tăi vorbesc despre lucruri importante. Eu, unul, încerc să discut cu ai mei despre chestii care contează pentru mine, cum ar fi problema nucleară, şi parc-aş vorbi păsăreşte. Au bunul-simţ şi mp ascultă o vreme, şi, după ce-mi pierd suflul, mă întreabă de ce locuiesc într-un loc uitat de Dumnezeu ca deşertul Mojave şi dacă am o iubită. Fă-le părinţilor cele mai mici confidenţe şi o să le folosească pe post de rangă ca să intre cu forţa în tine şi să-ţi rearanjeze viaţa lipsită de perspective. Uneori mi-ar plăcea să le dau cu bâta în cap. Aş vrea să le spun că invidiez modul în care au fost crescuţi, atât de neatinşi de sentimentul că nu ai un viitor. Şi aş vrea să-i strâng de gât pentru că ne-au predat cu atâta seninătate lumea, ca pe morman de chiloţi nespălaţi.”
“Acum cincisprezece ani, în ceea ce va rămâne probabil cea mai jenantă zi a vieţii mele, familia mea – suntem nouă, cu mine cu tot – s-a dus în păr la un studio foto pentru o mare poză de grup. Ca urmare a acelei şedinţe interminabile şi înăbuşitoare, toţi nouă ne-am petrecut următorii cincisprezece ani încercând cu vitejie să ne ridicăm la înălţimea optimismului zdravăn şi sănătos, a valurilor vesele de şampon şi a sclipirii impecabil retuşate a dinţilor noştri pe care fotografia rezultată reuşeşte să le emane până-n ziua de zi.”
La Rotundu 