Pufoasele rotunjimi

Publicitate

Născut / murit pe Google

“am murit pe Google
înconjurat de miliarde de ferestre
deschise pur şi simplu din greşeală
sau poate nu ştiai că Dumnezeu este orb”

Aşa se termină o poezie intitulată M-am născut pe Google.

Borduri… pascale

Învingătorul / învinsul

Am primit pe Messenger:

Când învingătorul comite o greşeală, spune: „Am greşit!” şi învaţă lecţia.
Când învinsul comite o greşeala, spune: „Nu e vina mea!” şi aruncă vina pe alţii.

Un învingător înfruntă provocările una câte una.
Un învins le evită şi nu îndrăzneşte să le înfrunte.

Un învingător îi respectă pe cei ce ştiu mai mult decât el şi încearcă să înveţe ceva de la ei.
Un învins se împotriveşte celor care ştiu mai mult decât el şi ţine seama numai de defectele lor.

Un învingător spune: „Trebuie să existe o cale mai bună de a o face.”
Un învins spune: „Aşa am făcut-o întotdeauna!”.

Un învingător este o parte din soluţie.
Un învins este o parte din problemă.

Un învingător ţine seama de cum se vede zidul în întregime.
Un învins ţine seama de cărămida pe care trebuie să o pună.

ULF-ul

Nu te mai hrăni cu pufuleţi

Am găsit ceva postat de cineva la sfîrşit de octombrie:

“coca-cola iti ofera sete de viata.
bcr stie intotdeauna de ce ai nevoie si pe deasupra gandeste la fel ca tine.
alaturi de gillete mach3 nitro traiesti cele mai tari senzatii din viata.
pentru ca meritati va oferim l’oreal.
ca viitorul sa iti surada recomandam avon.
iaurtul tnuva iti pastreaza gustul dragostei.
asta e si parerea ta? eu cred ca setea de viata, implinirea nevoilor mele, trairea celor mai faine experiente, un viitor surazator si dragostea isi au originea in altceva.
nu te mai hrani cu pufuleti.”

http://oneweblog.wordpress.com/2007/10/30/pufuleti

Trei versete din Biblie (27.04.2008)

Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi. Dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos.

1 Corinteni 15:20-22

Cristian Mungiu – 40 de ani

Cristian Mungiu a împlinit vîrsta rotundă de 40 de ani. Iată ce declara acum 5 ani:

“Zilnic mă întîlnesc cu oameni care nu îşi fac planuri pe termen lung aici, convinşi că în România nu poţi trăi decît în provizorat. Eu unul sînt tentat să plec de fiecare dată cînd ajung la o coadă la administraţia financiară, în service, faţă în faţă cu poliţia sau în alte situaţii de genul acesta. Mă întreb ce caut eu aici. N-am nici o legătură cu stilul ăsta de tocmeală zilnică cu regulile şi trebuie să-mi repet în fiecare dimineaţă înainte de a ieşi din casă cum să mă port ca să trec drept localnic şi nu alien. Mi-au trebuit însă atîţia ani ca să ajung să fac ceea ce îmi doresc, încît nu mai pot pleca. Habar n-am dacă aş reuşi vreodată să realizez afară ceea ce sper să pot face aici şi nu mai am răbdare. Am totuşi 35 de ani şi nu mă simt deloc prea tînăr. Îi invidiez pe cei care au tăria să plece, pentru mine nu e o soluţie. “

(Cristian Mungiu în dialog cu Marius Chivu, 22, Nr. 687)

Urări pentru locatari

14 bloguri în Top 100 (27.04.2008)

27 aprilie 2008, 08.00

2. rotundu
11. romoflorin
22. rasvancristian
23. danutm
26. amintiricusfinti
44. ionatan
49. adamaica
50. stiricrestine
55. ambasadorul
61. cllodvl
78. agorachristi
92. addsalu
99. iasievg
100. penticostalul

11 postări în Top 100

6. Mesaj de inviere
15. Patimile lui Hristos (regia: Mel Gibson)
18. …s-a rupt în două
25. Cristos a înviat!
37. Slujba de Înviere
49. PAŞTILE: esenţa MISIUNII lui Iisus Hristos
51. Întunericul de pe Golgota
55. Costache Ioanid – un munte smerit
59. Sri Lanka – pastor ucis
63. Ce inseamna a fi educator crestin astazi in Romania – I
93. Umilirea Creatorului!

La Mormînt, la Mormînt

Astăzi EU SÎNT CEL CE SÎNT
A-nviat în Duhul Sfînt
Moartea-i moartă pe pămînt
La Mormînt, la Mormînt

Lemnul blestemat e-nfrînt
Si Hristos e-n Sfîntul Vînt
Izbăviţii-aleargă-n cînt
La Mormînt, la Mormînt

Crucea-i ruptă azi căzînd
Al Istoriei ceas bătînd
Mor martirii toţi mergînd
La Mormînt, la Mormînt

Zi de zi şi gînd cu gînd
Tot murim şi rînd pe rînd
Înălţaţi vom fi curînd
La Mormînt, la Mormînt

confesional@ 4 / 2007

Invitaţie la viaţă

Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit.

Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi,
nici cu un aluat de răutate şi viclenie,
ci cu azimele curăţiei şi adevărului.

Hristos – Mielul junghiat, Paştele jertfit – ocupă locul central într-un context nou de resemnificare a simbolurilor ebraice. Semnificaţia Paştelui se distinge dintr-un complex de aspecte care au de a face cu centralitatea divinităţii în sărbătoarea terestră. Instaurarea sărbătorii evreieşti (Exod 12-13) a avut loc în mijlocul morţii. Întîii-născuţi, veriga vieţii, au fost cruţaţi numai dacă erau sub protecţia sîngelui mielului jertfit, sînge care făcea judecată şi dădea răscumpărare. Acest miel trebuia mîncat în grabă, căci era Paştele Domnului. Masa era întinsă de Dumnezeu în perimetrul morţii, de unde evreul trebuia să iasă cît mai repede. Un sentiment al fugii din calea mirosului mortăciunii şi al evadării spre viaţă şi vitalitate trebuia să însoţească această cină ciudată, servită cu toiagul în mînă şi încălţăminte în picioare. Trebuia păstrat şi gustul amar al sclaviei şi al tanatofobiei – teama morbidă de moarte, sugerat gastronomic de verdeţurile amare ce însoţeau meniul fripturii. Şi toate aceste elemente trebuiau explicate, în cadrul unui ritual al cărei semnificaţie a fost păstrată pînă la Hristos. Pentru evrei a devenit lege veşnică dar şi obicei sfînt.

Sărbătoarea Paştelui poate fi întinată însă de răutate şi viclenie, de renunţarea la integritatea adevărului şi coerenţa morală. Paştele Domnului se transformă astfel în “Sărbătorile de Paşti” ale oamenilor, prilej de “dospire” festivistă, uitîndu-se că Dumnezeu este Cel care întinde masa în ograda morţii şi face invitaţia la viaţă. De la Adam încoace reflexul uman este camuflarea, disimularea, deghizarea. De atunci Creatorul îşi întreabă mereu creatura: “Unde eşti?” În zilele sărbătorii mulţi se refugiază în sărbătoare, dar fără a dori să-şi recunoască sentimentul amar al prezenţei mortăciunii şi fără toiagul în mîini pentru a-şi relua călătoria ca turişti în Ţara Morţii, în graniţele căreia Domnul cheamă la viaţă prin Paştele jertfit.

Învierea duce mai departe resemnificarea Paştelui în coordonate creştine, proiectînd escatologic invitaţia la viaţă. Cu moartea pe moarte călcînd, Paştele jertfit a început pregătirile pentru nunta Mielului. “Nimic întinat nu va intra în noul Ierusalim, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea Mielului.” (Apocalipsa 21:27) Şi acolo se va relua Cina cea de taină.

(confesional@ 3 / 2004)

Augustin, un amator…

Marius David Cruceru, Augustin, un amator… – Studiu asupra terminologiei filozofico-teologice de influenţă grecească în tratatele tîrzii ale lui Augustin, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006

Alexander Baumgarten: “De departe, această lucrare a lui Marius Cruceru poate reorienta întreaga literatură augustiniană de limbă română din ultimii ani. Dacă pînă aici am avut de-a face cu abordări dinspre teologie sau dinspre filozofie care au reconstruit abil şi matur concepte augustiniene, plasîndu-se totuşi sub riscul preluării echivoce a surselor lingvistice ale teologiei lui Augustin în traducerea lor în limba română şi, implicit, în gîndirea care le-a avut ca obiect, întîlnim acum o redirecţionare radicală. Noutatea cărţii constă, mai întîi, în faptul că porneşte, în reconstrucţia cîtorva concepte, de la limba lui Augustin. Fiind iniţial o teză de doctorat coordonată de distinsa profesoară Lucia Wald, cartea lui Marius Cruceru încearcă saltul – cu toate instrumentele filologului – de la filologie la filozofie şi teologie, propunîndu-şi să ne convingă de faptul că aceasta este calea prin care putem stabili o legătură autentică cu augustinismul originar, dar şi înţelege sensul actualităţii tratatelor lui Augustin.” [Dilemateca, Nr. 23, Aprilie 2008]

(no) comment 17 – Formule pascale neinspirate

“Paştele creştin, adică Învierea lui Iisus Hristos, este serbat întotdeauna într-o zi de duminică.” (BBC)

– Sărbătoarea Învierii este duminica. Paştele se referă la jertfă, deci semnificaţia lui are de a face cu Vinerea Mare.

“Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină a anului, pentru prima dată fiind sărbătorit în jurul anului 1.400 înainte de Hristos.” (Romanian Global News)

– Paştele ca şi sărbătoare creştină nu a fost sărbătorit ÎNAINTE de Hristos.

“În 27 aprilie România marchează Paştele Ortodox.” (Romanian Global News)

– În România şi alte confesiuni creştine sărbătoresc Paştele, denumire improprie pentru duminica cînd se sărbătoreşte Învierea.

Patimile lui Hristos (regia: Mel Gibson)

Sîmbătă – 26 aprilie, PRO TV, 21.45
Patimile lui Hristos / The Passion of the Christ
Dramă religioasă, Italia-SUA, 2004
Regia: Mel Gibson
Cu:
James Caviezel
Maia Morgenstern

[3] nom. Oscar

Andrei Pleşu: “Mel Gibson a reuşit să facă un film despre Iisus Christos în care Dumnezeu lipseşte. Transcendenţa nu se manifestă decît vag meteorologic (nori, ploaie, cutremur) sau în variantă demonică. Din cînd în cînd, un vampir palid se strecoară printre protagonişti, pentru a semnala nelămuriţilor de unde vine răul. În rest, e vorba strict despre ce se poate face cu un corp omenesc, dacă vrei să provoci oroare.” (Dilema veche, Nr. 12, 2 – 8 aprilie 2004)

Traian Ungureanu: “Eu cred că filmul lui Gibson e o capodoperă. Şi cred, de asemenea, că dezgustul şi stinghereala noastră în faţa acestui film sînt, la rîndul lor, o capodoperă. Ele se înfăşoară, cu şiretenia unui alibi, în cîteva argumente care invocă onoarea lui Gibson pierdută a Spiritului, dar tot ele sînt şi calea noastră de fugă. De o discuţie insuportabilă şi de la locul favorit al faptelor cu care istoria ne demonstrează mereu că nu vrea să fie nici cuminte, nici binecrescută.” (22, Nr. 738, 27 aprilie – 3 mai 2004)

Andrei Oişteanu: “Filmul ‘Patimile lui Hristos’, regizat de Mel Gibson, este foarte slab. Prost gîndit, prost regizat, prost realizat. Cu puţine excepţii, prestaţiile actoriceşti sînt mediocre. Cea mai slabă este chiar cea a actorului Jim Caviezel, interpretul lui Iisus. Faptul nu i se datorează numai lui, ci şi regizorului. Actorul a trebuit să interpreteze un humanoid din carne însîngerată şi sfîrtecată, care, gîtuit de durere, abia poate să îngaime cuvintele.” (Evenimentul Zilei, 19 aprilie 2004)

Alex. Leo Şerban: “Există un singur film cu adevărat excepţional despre Isus: se numeşte Evanghelia după Matei, a fost făcut acum exact 40 de ani, este în alb-negru, iar regizorul lui era comunist şi homosexual: Pier Paolo Pasolini. De unde se vede că numai Credinţa te poate ajuta în viaţă, dar nu te ajută să faci filme bune. Amin!” (Ziarul de duminică, Nr. 16 (196), 23 aprilie 2004)

Alte comentarii: Patimile lui Hristos

Grupaj: Filme despre Isus

3 bloguri în Top 10 (25.04.2008)

25 aprilie 2008, 23.45

2. patratosu
4. rotundu
9. amintiricusfinti

Paştele ca masă festivă

Lumea oamenilor e o lume a ritualurilor şi a simbolurilor: cîte bordeie, atîtea obiceie. Desigur, ritualurile îşi pot pierde semnificaţia, iar unele nici nu ajung să acumuleze cantitatea necesară de metaforă socializantă. Însă matricea umană are coordonate care depăşesc, în grandoare, pe cele determinate de meridianul Greenwich. Hermeneutica lor nu ţine doar de o anumită ştiinţă, ci de complexa viaţă a comunităţilor umane, care pun, într-un fel sau altul, cele mai profunde experinţe ale lor în metafore care îşi au înţelesul în anumite tipare culturale. De exemplu, într-un context necreştin, ar fi o gafă retorică să foloseşti expresia “ca în sînul lui Avraam”, ca să nu mai vorbim de faptul că lipsa unei litere “a” din nume îi schimbă total înţelesul, conform istoriei din Vechiul Testament.

Paştele este un astfel de moment care acumulează istorie, experienţe comunitare, exegeză şi resimbolizare şi, nu în ultimul rînd, desacralizare, aspect evidenţiat, mai mult sau mai puţin subtil, într-un registru de ironie postmodernă, de Lucian Mândruţă (în Dilema, nr. 477), care deconstruieşte fericirea românului drept credincios. Într-un minibasm moralist de tip Shrek, masa festivă (“a cărei baroc sfidează, peste veacuri, dieta simplă a primilor creştini”) devine capcăunul care înghite sentimentul pios al sărbătorii, televiziunea e măgăruşul însoţitor, pedagog, obraznic, dar binevoitor, iar românilor nu le revine decît rolul oamenilor dezorientaţi într-o lume în care personajele din poveşti au, fiecare, locul lui.

Sînt de acord cu verdictul dat: creştinism de consum. Dar nu pot să nu mă întreb: ce ar mai şti despre Paşte românii care vin de dinainte de ’89, fără astfel de ritualuri laicizate, sau, mai bine zis, receptate într-un spirit laic, imberb, hedonist? Schrek nu e basmul autentic, ci doar o “masă festivă” întinsă pentru comesenii postmoderni. Personajele adevărate sînt în poveştile autentice. Şi cu un picior rupt, personajul de turtă dulce tot turtă dulce rămîne.

Paştele a fost instituit la plecarea, precipitată, a evreilor din robia egipteană (Exodul, cap. 12 şi 13). Semnificaţia lui complexă, dar pe înţelesul tuturor celor care trecuseră prin acea experienţă, era transmisă din an în an. La masa festivă (dacă erau prea puţini în familie, luau parte şi vecinii, pentru ca mielul să fie consumat în totalitate – trimitere spre jertfa deplină a Mielului Isus), fiul întreba ce înseamnă, iar tatăl explica ritualul. Însemna eliberare din robie, răscumpărarea întîiului născut, sărbătoare sfîntă, invitaţie la părtăşie pentru orice străin care accepta credinţa într-un singur Dumnezeu.

Importanţa mesei festive de Paşte reiese şi din atenţia acordată de Isus şi ucenicii Săi pregătirii acestei întîlniri intime, cu semnificaţie deosebită (Luca 22, Marcu 14). “Cina cea de taină”, de Leonardo Da Vinci, rămîne probabil cel mai cunoscut tablou cu tematică creştină. În acest context se iniţiază resimbolizarea pascală şi se proiectează în escatologic masa festivă (Matei 26:29)

Euharistia este proiecţia eclesiologică a Paştelui: “Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul… cu azimele [pîine nedospită] curăţiei şi adevărului ” [1 Corinteni 5:7,8] Acelaşi apostol Pavel este dezamăgit de creştinii din biserica din Corint care nu mai păstrau dimensiunea comunitară a ritualului: “Atunci cînd staţi la masă [să mîncaţi cina Domnului], fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia.” (1 Corinteni 11:21)

Iată, deci, că întotdeauna a existat “creştinism de consum”, cu amplitudini diferite. De-a lungul secolelor semnificaţia ritualului pascal a fost îngropată sub stratul gros de tradiţii şi gesturi inadecvate profunzimii ritualice. Ipocrizia are mai multe nuanţe, se aşează pe mai multe niveluri, pătrunde mai întîi prin neatenţie şi bună intenţie de a nu jigni sentimentele religioase ale celor de lîngă noi. Iar drama ignoranţei adolescenţilor începe cu inabilitatea părinţilor sau altor tutori de a le transmite valorile ritualice: “de ce trebuie luat gîtul mielului”?, “de ce a păţit-o Mesia?”, de ce “discursul oficial e cel al Luminii”? “Incidentul nefericit de pe Golgota” nu a fost nicidecum un incident. Deşi plin de tragism, nu a fost o tragedie (precum Căderea), ci punctul focal al istoriei cosmice, lupa hermeneutică sub care existenţa umană şi non-umană dobîndeşte sens.

E regretabilă vînzoleala mercantilă şi “industria culturală” din preajma sărbătorilor creştine. Problema esenţială nu ţine de “dieta simplă a primilor creştini”, ci de discursul participativ la sărbătoare, asumarea unui rol comunitar, rezultat dintr-o individuală libertate spirituală. Ritualul mesei festive nu trebuie declarat neavenit, ci trebuie recuperată semnificaţia lui şi practicat în spiritul ei.

În acest sens, ar trebui specificat faptul că masa de Paşte, cu carne de miel, ar trebui luată în Vinerea Mare, în Duminica Învierii fiind vorba de o altă sărbătoare. O altă masă festivă, cu un alt ritual, cu o altă semnificaţie, ar putea exprima concret credinţa în puterea divină asupra morţii. E masa părtăşiei cu Cel Înviat a celor doi de pe drumul Emausului, care, odată ce l-au recunoscut, s-au întors la Ierusalim să confirme Învierea (Luca 24). De remarcat faptul că ambele mese apar la sfîrşitul timpului activităţii zilnice (mai degrabă kairos decît cronos), ambele sînt luate cu o conştienţă a efemerului, ambele atrag după sine plecarea în grabă, ambele sînt iniţiatice.

Participarea noastră la masa festivă poate fi o astfel de întîlnire cu istoria cosmică, sau putem doar să înfulecăm materie gastronomică cu gust delicios. Ne putem alinia “disciplinat în curtea bisericii” sau putem intra în şirul martorilor care confirmă Învierea. Nu vorbele sînt mari sau mici, ci oamenii care le rostesc.

NOTĂ: Articolul a apărut în The Salt Street Journal, Nr. 133, 13 mai 2002, revistă electronică bilunară iniţiată de cîţiva tineri din Iaşi, distribuită prin e-mail.

SSJ (155 de numere în perioada 1999-2003) a fost prima revistă electronică de orientare evanghelică din România, urmată apoi de:

confesional@ [50 de numere în perioada 2002-2008]
Adoramus [30 de numere în perioada 2004-2008]
Perspective [8 numere în perioada în perioada 2005-2006]

Filmele săptămînii (25 aprilie – 1 mai 2008)

www.thymos.ro/cinema.php

Pe site rubrica „Alte filme” propune încă 30 de filme. De asemenea, sînt indicate linkuri spre scurte prezentări ale unor regizori: Roman Polanski, Federico Fellini, Martin Scorsese, Charles Chaplin, Steven Spielberg.

Regele maidanelor (1993, Steven Soderbergh)
Parfum de femeie (1992, Martin Brest)
Mamă şi fiu (1997, Aleksandr Sokurov)
Un tramvai numit dorinţă (1995, Glenn Jordan)
Ţinutul îngerilor (2004, Kay Pollack)
Pianistul (2002, Roman Polanski)
Noapte bună şi noroc (2005, George Clooney)
Patimile lui Hristos (2004, Mel Gibson)
I vitelloni (1953, Federico Fellini)
Vîrsta inocenţei (1993, Martin Scorsese)
Numele trandafirului (1986, Jean-Jacques Annaud)
Luminile oraşului (1931, Charles Chaplin)
Cînd Harry o întîlneşte pe Sally (1989, Rob Reiner)
Inimă neînfricată (1995, Mel Gibson)
Podurile din Madison County (1995, Clint Eastwood)
Babel (2006, Alejandro González Inárritu)
Aprilie fermecat (1992, Mike Newell)
Piciul (1921, Charles Chaplin)
Idilă pe cîmp (1919, Charles Chaplin)
Lumea lui Garp (1982, George Roy Hill)
Pelerinul (1923, Charles Chaplin)
Moonstruck (1987, Norman Jewison)
4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile (2007, Cristian Mungiu)
Azur (1946, Stuart Heisler)
Joc de culise (1992, Robert Altman)
Inteligenţă artificială (2001, Steven Spielberg)

“Idilă pe cîmp reprezintă o culme în creaţia lui Chaplin, prin perfecţiunea construcţiei ei, prin fineţea observaţiei psihologice şi, mai ales, prin (…) ritm înaripat…. […] În creaţia lui Chaplin, Idilă pe cîmp ocupă locul deţinut de Simfonia pastorală în opera lui Beethoven: un strigăt de bucurie, un răgaz în care inima se eliberează cu totul, un cîntec a cărui voce e natura…” (Pierre Leprohon)

3 postări în Top 10 / 9 postări în Top 50

25 aprilie 2008, 11.10

2. PAŞTILE: esenţa MISIUNII lui Iisus Hristos
3. Victor SARBU a trecut la cele vesnice
6. S-a ridicat de la masă… şi a luat un ştergar

15. Creierul care functioneaza
26. România Liberă de Viaţă a murit de luni
28. Iisus din Nazaret (regia: Franco Zeffirelli)
30. Costache Ioanid – un munte smerit
39. Un psalm de cină (rod)arghezian
44. Importanta uceniciei crestine – IV

67. Ganduri de Paste
91. Pe cruce

8 bloguri în Top 50 / 12 bloguri în Top 100

2. patratosu
14. rotundu
19. alergatorulcufaclie
21. amintiricusfinti
24. addsalu
34. rasvancristian
40. danutm
49. cristianlucaci

69. adamaica
74. ionatan
88. romoflorin
93. cllodvl

Polemics in Cyberspace

Adam Darlage: “Lutheran Knot of Doubt and Seven-headed Luther are titles of works from the sixteenth century, but could just as easily headline some of the more controversial websites floating around in cyberspace today. To be sure, the deployment of print, radio, and television in the service of religious agendas reminds us that religious controversialists work through a number of different media. But as more and more people get their information online instead of in printed sources, the proliferation of religious polemic and propaganda on the internet is worth watching carefully.”

Sightings

“Under the sponsorship of the Martin Marty Center [Institute for advanced research in all fields of the study of religion at the University of Chicago Divinity School], Sightings reports and comments on the role of religion in public life via e-mail twice a week to a readership of over 5,000. Through the eyes, ears, and keyboards of a diverse group of writers – academics, clergyman, laypeople, and students – Sightings displays the kaleidoscope of religious activity: a reflection of how religious currents are shaping and being shaped in the world.

In today’s world, the force of religion is active and increasingly obvious. In the last year, we monitored the movement of religious groups and persons as they surfaced in national and international politics, including the evangelical face of the Bush administration, the courtroom culture wars of “under God,” the very real war of “good and evil” in Iraq, charitable choice, religion and the 2004 presidential race, and the question of gay marriage, to name only a few.

We also, of course, have kept tabs on the world of religion – churchmen, doctrines, and holy intrigue – as it has spilled out into the public square (for better or worse) in columns on subway tract wars, the fall of bishops, the future of Christianity and secularization theory, the debate over the James ossuary, Jews in America, Kwanzaa, and more.

True to our calling, we have also sighted religion in unlikely places, including pop music (Madonna and Eminem), architecture (the design of the World Trade Center site), photojournalism (the “camera pieta”), as well as in obvious places, like Dan Brown’s Da Vinci Code and Mel Gibson’s Passion of the Christ.”

http://marty-center.uchicago.edu/sightings/index.shtml