Premiile Thymos pentru bloguri evanghelice, ediţia a II-a

25 nominalizări la categoria Cea mai interesantă postare (2008):

romaniaevanghelica.wordpress.com

Publicitate

Creştinul şi politica (1)

Acum cîteva zile am primit un comentariu care m-a provocat să acord atenţie subiectului anunţat.

“Buna seara, Vad ca aveti ati postat o serie de „electorale” care ma ajuta sa fac legatura cu ce ma framanta pe mine. In urma citirii unor comentarii al unui articol despre Peniel si Basescu am ramas cu o serie de nelamuriri, chiar si un gust amar. Mi-au placut replicile dvs. si de aceea vin pe blogul dvs cu framantarile mele legate de subiectul „crestinul si politica”. Ani de zile spatiul evanghelic/biserica evangh a stat mai mult ca un spectator in fata politicii, fata de implicarea sa in comunitate. S-a multumit sa analizeze, sa exprime nemultumiri si eventual sa se roage- caz fericit. Acum cand unii dintre crestinii evangh s-au implicat in politica s-au trezit ca biserica face pact cu lumea. Cum e posibil sa creada unii ca asa dintr-o data celor din partide li se vor aprinde beculetele ca nu mai trebuie sa fie corupti, ca trebuie sa fie cinstiti, ca trebuie sa aiba si un minim de frica de Dumnezeu?Poate ca e posibil ca istoria sa se repede si sa se trezeasca „Cir” de la sine…dar in mod firesc influenta vine din relationare (parerea mea, of course). Cu alte cuvinte as vrea sa spun ca in functiile din administrati tarii eu cred ca trebuie sa se ridice vocile celor integri/crestini verticali. Si oamenii astia convine sau nu unora , au nevoie de sustinere adik de voturi ca sa ajunga acolo. Sau exista alte cai ? nu-i cunosc pe cei care candideaza in orasele din vestul tarii. Mie mi-ar fi placut sa candideze un crestin evanghelic (practicant) si in orasul meu. Din pacate, va trebui sa asteptam alte alegeri. Astept si parerile dvs in acest sens, considerindu-le mai „autorizate” decat este a mea.”

Creştin evanghelic (practicant)

Iată o primă chestiune care mi-a atras atenţia. M-am întrebat, nu pentru prima oară, de ce cetăţenii evanghelicii ar prefera să acorde votul lor unui astfel de candidat. Ar trebui să aibă, de fapt, o astfel de preferinţă?

Ca unul care cunosc bine mediul confesional evanghelic (neo-protestant), îmi dau seama de anumite presupoziţii care însoţesc această chestiune. Aceste presupoziţii nu au un caracter unitar, ele sînt de diferite nuanţe, ba chiar antagonice.

Perspectiva ţine şi de concepţiile perioadei (post-decembriste) în care trăim, şi de mentalitatea care diferită chiar de la o regiune la alta. Îmi amintesc de un caz relatat acum vreo 10 ani de un pastor-profesor, de unde reieşea că a avea maşină străină, ca pastor, în Oltenia, are altă semnificaţie decît în Bihor. Nu e greu să ne închipuim de ce, zona Bihorului fiind mult mai bogată decît Oltenia.

La fel, dacă Timişoara e un centru multicultural şi polifonic din punct de vedere etnic şi confesional, nu e de mirare că există anumite gesturi ecumenice mai ales acolo şi mai puţin în alte zone ale ţării.

Atunci cînd ne întîlnim cu eticheta “creştin evanghelic”, avem percepţii nuanţate. Cel mai la îndemînă exemplu e următorul: evanghelici înseamnă, de obicei, baptişti, penticostali, creştini după evanghelie. Dar adventiştii? Dar carismaticii? Dar alţii?

Pînă şi termenul de evanghelic e mai puţin răspîndit în România, ca etichetă. Oamenii (ortodocşi) ne numesc mai degrabă “pocăiţi”, sau, cu o formulă indecentă, “sectanţi”.

Creştinul evanghelic însă poate fi doar un membru al unei biserici cu orientare neo-protestantă, nu neapărat un evanghelic care îşi asumă duminical (sau cotidian) manifestarea consecventă a doctrinei confesionale îmbrăţişate.

Aşadar, consider oportună adăugarea din paranteză, pentru a preciza că e vorba de un practicant. Aici însă ne lovim de clişeele pe care le avem despre ce înseamnă un creştin evanghelic practicant. Şi nu pot să nu amintesc o carte cu un titlu incitant: “Stop mersului la biserică”, în care ideea centrală (care coincide cu cea care mă frămîntă de mulţi ani) e că important nu e să MERGEM la biserică, ci să FIM o biserică. Implicaţiile sînt imense.

Deşi aş vrea să mai scriu încă cîteva pagini despre acest subiect important, mă opresc aici, pentru a încerca să fiu mai concret în continuare.

În functiile din administraţia ţării trebuie să se ridice vocile celor integri / creştini verticali

Da, sînt de acord cu această DORINŢĂ, însă nu sînt convins că dacă nu se întîmplă aşa rezultă implicit o situaţie dramatică.

Dacă am trăi într-o ţară cu majoritate musulmană, nu ar fi normal ca să fie musulmani în conducerea ţării? Nu-i aşa că şi între musulmani sînt oameni integri? Nu-i aşa că şi între evrei sînt oameni integri? Ceea ce încerc este să mut puţin discuţia din limitările religioase, pentru a sublinia existenţa unor norme morale ŞI în afara contextului creştin.

Competenţa este un criteriu important pentru administrarea unor resurse publice. Ce ne facem în situaţia în care avem aleşi integri, dar mai puţin competenţi? Integritatea lor ar trebui să îi determine să se retragă de pe poziţiile cîştigate?

Există chestiuni politice şi chestiuni tehnocratice în discuţia despre administrarea resurselor publice. Şi să nu uităm ce importanţă are IMAGINEA candidaţilor în mentalul colectiv. Ce să facem cu candidaţi integri şi competenţi, dacă nu şi-au cîştigat şi o imagine publică corespunzătoare?

Când unii dintre creştinii evanghelici s-au implicat în politică s-au trezit că biserica face pact cu lumea

Asta e o expresie care ne produce multă bătaie de cap. Cei care nu sînt obişnuiţi cu consistenta folosire a raţiunii şi a regulilor de exprimare stilistică mai bine ar cînta (în continuare) la acordoane şi mandoline decît să încerce să ne însoţească în discuţia noastră. Nu numai că îi va durea capul (şi pe ei), dar o să ne considere un fel de mutanţi care “despică firul în patru”.

La ce ne referim cînd folosim expresia: “implicare în politică”?

Ar merita făcut un eseu numai despre această chestiune, sau, şi mai focalizat, despre cum înţeleg pocăiţii această expresie. Evident, există diferite percepţii, precum există multă neglijenţă în folosirea acestei expresii.

În primul rînd, ar trebui să fim conştienţi că există diferite niveluri de implicare în politică. Putem spune despre cel care nu e membru într-un partid că nu e implicat politic? Faptul că eu am pus banner cu echipa lui Bolojan nu e un indiciu că m-am implicat în politică (cîteva zile)?

La un alt nivel: ce are de a face faptul că un creştin evanghelic este membru într-un partid, fără a candida la vreo poziţie publică, cu ideea de “implicare în politică”? Dar, mai ales, cu ideea că “biserica face pact cu lumea”?

Dacă un pastor e membru într-un partid, fără a face prea mare caz de acest lucru în public, cît de mare e “implicarea” lui în politică?

Dacă soţia lui face parte dintr-un alt partid, o fi bai?

Dacă un pastor este ales primar (Doamne-ajută! la unii, Doamne-ai-milă! la alţii!) şi trebuie să fie zi (şi noapte) la dispoziţia cetăţenilor (scuzaţi limbajul de lemn!), nu-i aşa că e diferenţă faţă de situaţia cînd ar fi doar consilier şi participă, o dată la o săptămînă sau două, la şedinţe?

Dar dacă candidează pentru preşedinţia ţării? Dar dacă e vorba de SUA şi nu de România?

A privi lucrurile într-un mod îngust (în clişee) ne provoacă, poate, comoditate intelectuală, dar ne privează de alternative care există sau, ATENŢIE!, pot fi (re)inventate.

A doua expresie care ne încurcă e: “biserica face pact cu lumea”. Pentru mine e o expresie cunoscută (din graiul lemnos al pocăiţilor), însă e la fel de ambiguă, mai ales pentru perioada campaniei electorale, precum cealaltă expresie.

În această expresie, “lumea” are o conotaţie negativă. O conotaţie atît de “neagră”, încît putea fi folosită expresia: “biserica face pact cu diavolul” – ceea ce ne-ar fi iscat imediat o atitudine de reţinere faţă de această formulă, ne-am fi gîndit, INSTINCTIV, că e prea dură..

Din nou, putem să facem un exerciţiu de ierarhizare a semnificaţiilor diferite pe care le poate avea această expresie (în funcţie de presupoziţiile ideatice şi contextul exprimării):

Faptul că un evanghelic (practicant sau mai puţin practicant, a nu se confunda cu: “merge la biserică în fiecare duminică”) e simpatizant al unui partid sau al unui candidat (precum Ilie Bolojan, cum e cazul meu) implică faptul că se creează o legătură inoportună între mediul religios şi cel politic-administrativ?

Dacă pastorul susţine un candidat (cu ani în urmă îl găsisem pe Paul Negruţ pe lista de susţinere a lui Mugur Isărescu), de unde rezultă că “biserica face pact cu lumea”?

Biserica poate face pact cu lumea şi ÎN AFARA perioadei electorale, care nu ţine prea mult…

Nu politica e curvă, oamenii care se “prostituează” îi fac pe atîţia să fie reţinuţi faţă de politică…

Nu justiţia e coruptă, ci oamenii aduc corupţie în actele de justiţie şi împut societatea…

Dar dacă un partid are un program consistent ŞI oameni integri, competenţi, cu popularitate în rîndul electoratului, de ce ar fi un lucru nepotrivit ca un pastor ŞI biserica lui să susţină un astfel de partid (într-o anumită campanie electorală)?

Doar pentru că altădată s-au ticăloşit alţii?

Chestiunile de mai sus ar fi trebuit, de fapt, abordate ÎN CADRUL comunităţii de credincioşi. Mai puţine acordeoane, mai multe “neoane”! – iată un slogan cu care aş putea candida. La ce funcţie? Hm… Aş începe cu… Control Tehnic de Calitate al exprimării gramaticale…

Ca să extind cîmpul discuţiei: Doar pentru că doctorul renumit din localitate e afemeiat, o să mergem în altă localitate cu copilul bolnav, la un doctor pocăit?

Chestiunea moralităţii trebuie abordată cu înţelepciune, nu cu îngustime. Şi să nu uităm că nu toţi sîntem chemaţi să avem vocaţia lui Ioan Botezătorul sau a lui “Isus cu bici”.

Biserica ca spectator civic

Puţine lucruri îmi provoacă atîta durere precum această chestiune:

“Ani de zile spatiul evanghelic/biserica evangh a stat mai mult ca un spectator in fata politicii, fata de implicarea sa in comunitate. S-a multumit sa analizeze, sa exprime nemultumiri si eventual sa se roage – caz fericit.”

Biserica a fost şi spectator cultural, nu numai civic. Nu de puţine ori s-a transformat într-un ghetou confesional (filmele care surprind colectivităţile şi mentalităţile evreieşti arată avantajele şi dezavantajele unei astfel de situaţii).

Aflîndu-ne însă acum în faţa chestiunii electorale, trebuie să reţinem faptul că asistăm, de cîţiva ani, la un fenomen interesant: implicarea evanghelicilor în politică.

Pe blogul România Evanghelică am postat o listă: Evanghelici în campania electorală.

În primul rînd avem nevoie de informaţii, apoi de comentarii.

Chestiunea ghetoizării comunităţilor evanghelice e un subiect amplu, însă acum putem să conştientizăm faptul că ducem lipsă de mijloace de informare şi de spaţii de dezbatere.

Nu avem reviste, site-uri, bloguri care să ofere suficiente informaţii şi care să creeze un orizont de dezbatere.

Pe de altă parte, evanghelicii deveniţi persoane publice sînt foarte ocupaţi şi, din cîte observ eu, nu destul de disciplinaţi ca să asigure şi circulaţia informaţiilor, astfel că ar fi nevoie între ei şi enoriaşi să fie diverse straturi de conexiune, oameni potriviţi la locul potrivit etc. De multe ori ajungem să ne exprimăm opinii în spaţiul public fără să avem suficiente informaţii despre ce au făcut sau nu au făcut persoanele cunoscute la care ne referim.

Închei aici acest prim episod, exprimîndu-mi mulţumiri la adresa persoanei care m-a provocat să aştern aceste gînduri, şi, desigur, mulţumiri celor care le-au citit cu atenţie (şi vor participa la discuţii).

Dl. Inexactitate (7) – Subiectiv, aproximativ, inexact

Încă o dată mă aminteşte Pătrăţosu (la comentarii care nu au de a face cu mine), de data asta sînt menţionat doar cu iniţiale, de parcă toată lumea care citeşte ar trebui să ştie cine este “A.C.-ul”:

“Chestiuni, dragă, pentru informaţii există hotnews, 9.am, ziare, reviste, telejurnal, ‘obositorul’ de la Antena 1, ProTV-ul etc. Aici îmi dau cu părerea foarte subiectiv, aproximativ, personal, ludic, inexact, aşa cum se tot chinuie să demonstreze A.C.-ul.”

Chestiuni e un comentator care, printre altele, a scris: “Prea uşor se aruncă cu noroi şi informaţii tendenţioase. Am fost şi eu în sală şi în jurul meu, lumea a ascultat fascinată mesajul lui Josh.”

Iată, dragul de Pătrăţos face apel, de data asta, la “hotnews, 9.am, ziare, reviste, telejurnal”, ceea ce mă determină să reiau aici scurtul mesaj din 24 februarie 2008, intitulat Gură-cască… (teatru absurd în 4 replici):

Selecţii dintr-un schimb de mesaje pe email (29 decembrie 2007):

Rotundu: Şi cine zici că va fi primarul Aradului??!?

Pătrăţosu: a propos de primariu aradului. L-am întrebat. Nu şi-a depus candidatura. Cînd o va depune, vei afla. Nu te mai lua după ziare… vezi ce păţeşti.

Rotundu: dacă nu ne luăm dupa ziare, după ce să ne luăm? După bloguri

Pătrăţosu: cum vrei tu, Alin… după ce să te iei? Eşti jurnalist sau nu?

Rar mi se întîmplă să rămîn gură-cască precum mi s-a întîmplat la sfîrşitul anului, cînd m-am toooot gîndit: Păi, bine, jurnalistul nu scrie în ziare (sau pe bloguri)? Dar dacă nu ne luăm după ziare (sau bloguri) atunci ce rost mai are… jurnalistul? Şi cum voi afla, altfel, că Doru Popa şi-a depus (sau nu) candidatura? Simt că iar mi se cască gura…

Actualizînd, rămîne întrebarea: Atunci cînd vrem să aflăm despre concertul Proconsul de la ultima conferinţă a lui Josh McDowell din Bucureşti trebuie să citim “hotnews, 9.am, ziare, reviste, telejurnal”, iar atunci cînd vrem să aflăm dacă Doru Popa şi-a depus candidatura pentru primăria Aradului nu trebuie să citim “hotnews, 9.am, ziare, reviste, telejurnal”?

Presupunînd că “hotnews, 9.am, ziare, reviste, telejurnal” ar fi scris despre concertul Proconsul în discuţie, FĂRĂ să fi abordat aspectele de nuanţă (ideologică) care le dau de furcă unor bloggeri evanghelici, atunci Pătrăţosu ne-ar mai fi îndemnat să citim “hotnews, 9.am, ziare, reviste, telejurnal”?

Pătrăţosu a exagerat, iarăşi, iar unii au îndrăznit (probabil din diverse motive) să îl contrazică. Cei care vor mai îndrăzni (aşa ceva!) să ştie dinainte ce îi poate aştepta:

– în primul rînd, Pătrăţosu va exagera: exemplele pe care le va alege vor fi extreme – le-am amintit în episodul trecut. O bună parte dintre ele vor avea o formulare interogativă.

– după ce spiritele se vor încinge, Pătrăţosu va trînti o postare mai “teologică”, de tipul Exerciţiu de analiză asupra semnificaţiilor cuvîntului “competens” în predicile lui Augustin (care va fi dedicată celui mai vizibil preopinent)

– între timp, Pătrăţosu, sictirit (de cîteva comentarii, dar şi de jigniri care i se aduc în privat, precum mărturiseşte destul de des), se va adresa vizitatorilor săi astfel: “Să nu îmi spuneţi, dragilor”, “mai calm, scumpete!”, “te-am moderat, puiule!”

Şi: “nu mai am maţe de greaţă ce mi-e de chestii din astea”.

– celui care şi-a exprimat opinii contrare celor pătrăţoase şi căruia i-a fost dedicată postarea “teologică” i se va interzice să mai posteze, deşi Pătrăţosu recunoaşte despre discuţie: “Păcat, promitea să fie interesantă.”

– Pătrăţosu nu va pierde prilejul să amintească vizitatorilor săi că blogul lui e doar jurnal personal (sic!):

“Blogul meu este un jurnal personal. După un an şi ceva de zile obişnuiţi-vă, dragii mei, cu asta. Sînt gîndurile mele, corecte sau nu, opinii, amendabile sau validabile, impresii după o discuţie personală etc. Acum ai citit o impresie după o discuţie personală. Dacă ai venit cu astfel de aşteptări faţă de acest spaţiu atunci se pare că şi tu şi eu vom fi mai fericiţi dacă nu ne vizităm, dar se pare că marea majoritate a cititorilor mei a înţeles că sîntem pe “laviţă” şi, după o zi foarte grea, mai schimbăm cîteva vorbe, gînduri, impresii foarte, foarte, foarte subiective…”

Desigur, e evident că blogul lui nu e doar jurnal personal, dar despre acest lucru merită discutat separat. Este de ajuns să amintesc că scrisorile deschise ale unor persoane publice precum Paul Negruţ, Iosif Ţon, Ionel Tuţac, Daniel Mitrofan au fost postate pe blogul La Pătrăţosu.

– o dată cu avertizările Pătrăţosului va scădea tonusul comentariilor, printre care s-au strecurat şi unele care dau cu bîta în balta pătrăţoasă – “îţi recomand să asculţi interviurile date de Cristian Barbosu la RTN şi RVE, ca să înţelegi” – şi nelipsitele greşeli gramaticale (pe unele le colecţionez pe pagina Fascinaţia cratimei): “deşii îmi place multe stiluri de muzică, nu cred că toate sunt pentru biserică. De exemplu, nu cred că că o orchestră simfonică, cu instrumentişti care nu sunt ai Domnului î-şi au locul în biserici.”

– Pătrăţosu se va plictisi repede de subiectul abordat, că nu are timp să discute (nici “maţe de greaţă”), dar nu va scăpa ocazia să amintească, “întîmplător”, cel puţin una din colecţia sa de persoane non grata: A.C., Bastrix, Mihai Ciucă etc.

Şi dacă scria doar: “Aici îmi dau cu părerea foarte subiectiv, aproximativ, personal, ludic” rămînea mult de comentat, darămite dacă şi glisează spre: “inexact, aşa cum se tot chinuie să demonstreze A.C.-ul”.

Nu doar “Aici” (pe blogul La Pătrăţosu) hiperconectatul Marius Cruceru e “subiectiv, aproximativ, personal”, ci în mai multe locuri (atunci cînd nu e atent). Rămîne antologică solicitarea lui de pe lista de discuţii “Divanul creştin” din 26 decembrie 2007:

“Solicit moderatorului retragerea de pe acest blog. Voi încerca să îmi fac singur unsubscription. Dacă nu reuşesc, rog moderatorul să întrerupă accesul meu la grup.”

Pentru mine nu e nimic de mirare că Pătrăţosu se simte ca pe blogul lui şi pe listele de discuţii (dragilor!). Nici că Marius Cruceru n-a reuşit să îşi facă SINGUR unsubscription (de parcă ar fi vorba de o operaţie care necesită un nivel înalt de competenţă) sau că moderatorul Daniel Brânzei n-a “reuşit” nici el, în cîteva luni, să onoreze solicitarea.

Iar despre cum foloseşte Marius Cruceru denumirea instituţiei baptiste regionale din care face parte am scris şi, precum se vede, mai scriu. Acum doi ani îmi reproşa, oficial: «…“Comunitatea baptistă de Oradea şi Satu Mare” (acesta este numele exact, acribia şi ştiinţa detaliului sînt absolut necesare pentru a practica buna chivernisire a informaţiilor, altfel deveniţi din jurnalist „manipulant”)…»

Pe blogul Comunităţii din Oradea, în 31 martie 2008, Marius Cruceru foloseşte denumirea “Comunitatea Bihor”, astfel că şi “ACOLO”, nu numai pe blogul lui sau pe lista de discuţii, e “inexact”. Şi, dacă ar fi să urmăm logica sa de acum 2 ani, prin lipsa “acribiei şi a ştiinţei detaliului” Marius Cruceru devine… manipulant.

Oprire.

Marius Cruceru nu e manipulant, în spaţiul public, în primul rînd prin lipsa acribiei, ci prin cu totul alte mijloace ample de manipulare. Însă e mult mai uşor de identificat “inexactităţile” decît manevrele cumetriei orădene din care face parte de ani buni.

Reluare:

Aşadar, iată variantele denumirii instituţiei regionale în discuţie:

1. Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Oradea. Denumirea apare în Repertoarul bisericilor creştine baptiste din România din 2003, Copyright Uniunea bisericilor creştine baptiste din România. Aceeaşi denumire apare pe antetul unui document din ianuarie 2006, antet pe care l-am prezentat (foto) în postarea Dl. Inexactitate (2).

2. Comunitatea Bisericească Creştină Baptistă din Oradea. Denumirea apare pe ştampila instituţiei pe documentul respectiv din ianuarie 2006, ştampilă pe care am prezentat-o (foto) în postarea menţionată.

3. Comunitatea Bisericească Creştină Baptistă – Oradea –. Denumirea apare la intrarea în clădirea din Oradea unde este sediul instituţiei în discuţie, am prezentat imaginea respectivă în postarea menţionată.

4. Comunitatea Bihor. Denumirea apare în 31 martie 2008 pe blogul Comunităţii din Oradea.

5. Comunitatea de Oradea şi Satu Mare. Denumirea apare pe blogul Comunităţii din Oradea, la Secretariat-Anunţuri, nu este precizată data, dar din anunţurile respective probabil e vorba de februarie 2008.

Aşadar, în ultimele două cazuri e vorba de acelaşi blog al instituţiei şi aproape sigur de acelaşi Marius Cruceru care administrează (şi) acest blog: “subiectiv, aproximativ, personal, ludic, inexact”.

Iată ce “informaţii” se găsesc pe cîteva pagini (19 aprilie 2008):

Preşedinte: Pe această pagină veţi găsi anunţuri sau declaraţii din partea preşedintelui. În curînd declaraţia de la Denvers.

Educaţie: Pastorii din comunitatea noastră au putut participa la mai multe conferinţe biblice şi misionare. Temele acoperite au fost variate şi invitaţii au prezentat lucrări la cele mai înalte standarde. O listă a acestor conferinţe şi a materialelor prezentate în curînd.

Comentarii teologice: În cadrul acestei pagini vor fi publicate comentarii scurte la diferite pasaje din Biblie

Că unele pagini nu sînt actualizate putem să înţelegem, că denumirea instituţiei e folosită incorect putem să înţelegem (mai puţin), dar că atunci cînd cineva sesizează dezinformările Dlui Inexactitate are toate şansele să devină ţinta discreditărilor şi a minciunilor, asta nu numai că nu înţelegem, NU AVEM VOIE să înţelegem: Aici trebuie să fim neînţelegători, intoleranţi, ironici, caustici chiar.

De fapt abia acum ajungem la punctul cel mai însemnat al celor spuse. Dl. Inexactitate nu e decît o poartă spre un mediu care, în mod inept, încearcă să-şi ascundă deficienţele, nereuşitele şi tîmpeniile. Cei care nu văd decît o polemică între Pătrăţosu şi Rotundu sînt total depăşiţi de problematică, context, obiective.

Întrebarea care trebuie pusă nu se referă la Marius Cruceru (şi cu atît mai puţin la Alin Cristea), ci la mediul al cărui exponent este Marius Cruceru, fie că ne referim la contextul orădean, fie că ne referim la situaţia din întreaga ţară.

Ipoteza de lucru, cel puţin a mea, este următoarea:

Practicile “subiective, aproximative, personale, ludice, inexacte” reprezintă caracteristici ale unor oameni sau ale unor instituţii?

Cu alte cuvinte, dacă trebuie să sancţionăm astfel de practici, trebuie să le sancţionăm la nivel de persoane sau la nivel de instituţii?

Ţara noastră (în care premierul şi-a dobîndit porecla de Răzgîndacul, în urma repetatelor anulări ale deciziilor guvernului pe care îl conduce) oferă un cadru propice pentru înmulţirea atitudinilor subiective, aproximative, inexacte.

La rîndul lui, mediul confesional a dezvoltat astfel de parametri la nivel de instituţii, nu doar la nivel de persoane. Cu alte cuvinte, chiar dacă unii încearcă să contracareze dezinformarea la nivel personal, mediul este atît de puternic penetrat de corupţie la nivel de instituţii, încît pur şi simplu ai în faţă un destin de martir dacă încerci să identifici, public, criza şi să îţi manifeşti spiritul critic.

Că mediul evanghelic nu îşi doreşte să producă martiri e evident. Star-sistemul care a fost adoptat este augmentat cu cumetrii suburbane şi formează o combinaţie periculoasă căreia îi facem faţă tot mai greu. Este de ajuns să citim cîteva postări ale Pătrăţosului despre contextul baptist pe care îl cunoaşte bine ca să intrăm în fibrilaţii apocaliptice.

În astfel de momente, unii se precipită şi spun: Şi atunci ce să facem? (Un duhovnic i-a spus unui preot care a venit să-i ceară sfatul: văd că pînă acum ai făcut destule. Poate a venit vremea să-l laşi şi pe Dumnezeu să facă ceva.)

Lor le-aş replica imediat: La nivel de persoane sau de instituţii?

Despre evanghelicii din România

Numărul creştinilor evanghelici din România este de 513.775 (luînd în considerare datele de la recensămîntul din 2002, fără adventişti), adică 2,37% din populaţia ţării.

La ora actuală există în România aproximativ 5.750 de biserici evanghelice. Faţă de anul 2000 numărul acestor biserici a crescut cu 700, adică anual s-au înfiinţat cîte 100 de biserici. (În perioada 1994-2000 au fost înfiinţate cel puţin 180 de biserici pe an.)

Nu există nici o biserică evanghelică în 21 oraşe din România (20 dintre acestea se află în sud-estul ţării) şi în 978 de comune.

Judeţul Arad are un procent de 10% evanghelici, judeţul Bihor 9,53% (471 de biserici).

La cerere, Asociaţia OCI oferă o hartă a judeţului care arată unde sînt biserici evanghelice şi listele cu oraşele, comunele şi satele din zonă fără biserici evanghelice. De asemenea OCI oferă un CD “2008 şi anii următori” cu toate aceste informaţii reactualizate.

www.oci.ro/Church_Planting/Reports/2008R.pps

Turul blogurilor (30 martie 2008)

Luna martie reprezintă pentru blogosfera evanghelică un maxim în ceea ce priveşte prezenţa în Topul WordPress. Pentru a doua oară 4 bloguri evanghelice s-au situat în Top 10 (8 martie, 21.30 – 2. rasvancristian 5. danutm 7. ionatan 9. amintiricusfinti), situaţie care s-a mai întîlnit în 4 ianuarie, 17.40, cînd au ajuns chiar 5 bloguri evanghelice în Top 10 (1. patratosu 2. ambasadorul 5. romoflorin 6. danutm 10. mtipei). Atunci primele 4 postări în blogosfera WordPress (lb. română) erau de pe blogurile evanghelice care anunţau că a murit Petru Dugulescu.

Pentru a treia oară 14 bloguri s-au situat în Top 100 (15 martie,16.15), situaţie care s-a mai întîlnit în 27 decembrie 2007, 22.15 şi în 8 ianuarie, 15.15, cînd, de fapt, s-a înregistrat cea mai mare prezenţă de bloguri evanghelice în Top 100: 16.

Pentru a doua oară au fost 14 postări în Top 100 (24 martie, 14.00), situaţie care s-a mai întîlnit în 7 ianuarie, 21.45, cînd, de fapt, s-a înregistrat numărul cel mai mare de postări în Top 100: 15.

Dacă în noiembrie 2007 se regăseau 7-9 bloguri evanghelice în Top 100, în luna martie media a fost de 10-11 (uneori în primele 50 de locuri 8 bloguri – 26 martie, 20.00, 9 bloguri – 7 martie, 23.35 sau 9 postări – 19 martie, 20.45).

În luna martie s-a remarcat şi creşterea numărului de articole consistente, în cîteva părţi:

patratosu: Cărbunii Eulaliei (9 episoade)
danutm: Patologia religioasă a societăţii româneşti postcomuniste (3 episoade)
danutm: Evanghelicii între liberalism şi fundamentalism (4 episoade)
adamaica: Mama lor de înjurături… (3 episoade)

Pînă şi Daniel Brânzei a trimis o epistolă de vreo 3 pagini despre evanghelici pentru a fi afişată pe blogul lui Dănuţ Mănăstireanu.

Emi Pavel, acum cîţiva ani redactor-şef la Radio Vocea Evangheliei Bucureşti, republican care luna trecută declara că “actualul Bush este exponentul perfect al unor declaraţii creştine şi al unor fapte necreştine” (declaraţie pentru care trebuie să-i acordăm, nu-i aşa?, toată simpatia), prezintă în luna martie, pe blogul său care are toate şansele de a deveni unul dintre cele mai interesante din cele 265 de bloguri evanghelice, multe titluri incitante:

Abuzul de religiozitate in declaratii politice…
J.I. Parker va fi dat afara ?!…
Cei 12 apostoli de la Hollywood
cumsafacicandvreisafacicetrebuiesafaci…
Dobson demisionar…