Tolba cu tîmpenii
De pe liste şi bloguri
Motto: Oricine poate să spună cîndva o tîmpenie. Unii pot mai multe.
– Vaticanul e un Stat, el FACE numai politică.
– Instituţiile nu se pot pocăi, nu au conştiinţă, de fapt sunt mari minciuni. Le-au inventat oamenii aşa, ca pe idoli.
– Biserica Ortodoxă Română are un ghid de comportament salvator nu de 18 ani ci de 2000 de ani.
– Revoluţie sîngeroasă? Unde? În România? N-a mai fost acolo o revoluţie de la ’48!
– Dacă mă trezec în Rai cu un securist alături, mă duc să îi bat obrazul lui Dumnezeu! Chiar dacă o să mă aruce la Scaraoschi, pt. impertinenţa mea.
– Net-ul nici nu a fost pomenit în Biblie, e o invenţie a satanei, ca să ne prindă în mrejele lui, să pierdem vremea.
– …aspiraţiile de veacuri ale acestei familii creştine care se găseşte de peste 2000 de ani pe teritoriul şi în vecinătăţile actuale ale României…
– În 50 de ani mormonii o să înghită toate bisericile neo-protestante!
– Ecologismul este un curent nociv.
– Religiile americane şi justiţia americană apără sclavia şi promovează ura.
– Religia şi popimea sînt mai rele decît doctrinele fasciste şi comuniste.
– Securitatea a fost mai deşteaptă decît Dumnezeu.
– Asemenea principiului din fizică, potrivit căruia acţiunea este egală cu reacţiunea, nevoia lui Dumnezeu de tine este egală cu nevoia ta de El.
– Dacă facem ceva cu intenţie, dorind să “manipulăm” gîndirea oamenilor, atunci nu sîntem mai buni ca securiştii!
– Dacă nu ar fi America ar fi un haos în lume.
– Singurul lucru care i se poate reproşa lui Ahmadinejad este că, pentru un persan, nu e suficient de fotogenic.
– Creştinismul, iudaismul , comunismul şi cretinismul au aceaşi origine directă!. Nici despre islamism nu cred că se poat spune prea multe lucruri pozitive! Dogmele în special şi religiile în general imbecilizează!
– Creştinismul autentic, care este cel estic, nu a ucis pe nimeni, ci a ajutat milioane de mucenici să treacă la cele veşnice cu demnitate. „Creştinismul” vestic, cu toate ramurile lui este de fapt ne-crestinism, şi are aceeaşi origine precum ateismul.
– Sănătatea e cel mai mare dar pe care îl avem pe lumea asta pămîntească.
– Un om politic nu poate fi şi om spiritual.
– Omenirea este compusă în special din tembeli.
– Postmodernismul afectează la creier.
Lasă un răspuns