Dl. Inexactitate (6): Între retorică şi realitate

Pătrăţosu iar mă aminteşte pe blogul lui (de asta asta a reuşit să pună şi numele lîngă prenume), într-un context care a aprins spiritele, mai exact o discuţie despre ultima conferinţă a lui Josh McDowell la Bucureşti, care s-a încheiat cu un concert Proconsul.

La comentarii, Marius Cruceru dovedeşte, încă o dată, că are resurse nelimitate în ceea ce priveşte amplitudinea exagerărilor: “Eu nu apreciez reuşita unei conferinţe după ‘scalpurile adunate’. Data viitoare aducem circul de la Moscova sau o trupă de dans masculin şi dacă a avut succes sîntem fericiţi că Evanghelia a avut putere?”

Şi: “Data viitoare chemăm o actriţă porno despre care se spune că s-a pocăit şi dăm un film ‘mai vechi’ cu dînsa … ca să îi atragem pe oamenii cărora am putea să le vorbim despre chestiune?”

Evenimentul, contextul şi comentariile ar trebui evaluate într-un cu totul alt ton, spre folosul tuturor.

Acum însă mă limitez doar să comentez modul în care Marius Cruceru îmi menţionează numele:

“Am organizat o şcoală de vară pe NT. A fost o seară de poezie, care nu avea legătură directă cu şcoala. era program de relaxare. Răzvan Ionescu, actorul, a recitat ceva din Brumaru. N-am ştiut ce avea pregătit şi aşa m-am trezit că într-un spaţiu cu totul neobişnuit cu poezia lui Brumaru să fie recitată o poezie cu totul neobişnuită… Ha, să vezi ce-a sărit atunci populaţia la mine, Mi-am încasat-o cu vîrf şi îndesat. Alin Cristea m-a executat fără milă la scenă deschisă, în ciuda faptului că am precizat condiţiile în care s-a întîmplat evenimentul.”

Am căscat ochii mari, neputînd parcă să cred ceea ce citesc. (Desigur, mi-am revenit repede, îl cunosc destul de bine pe cel care face astfel de exagerări.) Eu, care rămăsesem cu impresia că am fost destul de delicat în ceea ce priveşte chestiunea şcolii de vară organizată de Marius Cruceru la Universitatea Emanuel.

Oare ce ar trebui să înţeleagă cititorii din expresia: “Alin Cristea m-a executat fără milă la scenă deschisă”? Mai ales că numele meu e menţionat imediat după expresia “mi-am încasat-o cu vîrf şi îndesat”. Totuşi, înainte de asta Pătrăţosu scrie: “să vezi ce-a sărit atunci populaţia la mine”. Deci nu e vorba numai de mine… De fapt, dacă sîntem atenţi la comentariile bloggerului pătrăţos, putem observa că de obicei sare “populaţia pe el” (sau, cel puţin, aşa are impresia preacunoscutul orădean pastor-profesor-şef de catedră-vicepreşedinte-blogger exponent al baptiştilor / evanghelicilor) – ultima menţiune în acest sens e din 17 aprilie: “Îmi stătea pe limbă, dar iarăşi mă lua toată lumea în tărbacă … ‘iar ai ceva cu toată lumea, iar vezi numai lucrurile rele etc’.”

Aşadar, cine e “populaţia” sau “toată lumea” numai Pătrăţoşenia sa ştie…

De ştiut nu avem de unde şti nici ce înseamnă “vîrf şi îndesat”, nici ce înseamnă “m-a executat”, nici ce semnifică expresia “la scenă deschisă”.

În ceea ce priveşte faptul că Marius Cruceru ar fi “precizat condiţiile în care s-a întîmplat evenimentul”, am mari rezerve. Cel puţin acum nu a precizat că a fost vorba de o poezie erotică, şi nici de faptul că toţi participanţii (în afară de mine şi, eventual, de încă o persoană care stătea undeva în spatele meu) au… aplaudat interpretarea poeziei erotice! În Capela mare a Universităţii Emanuel! (Da, acea instituţie “plină de spiritualitate” din care au fost daţi afară nişte studenţi care ascultaseră formaţia Holograf! Şi al cărei rector a fost implicat, acum un an, într-un scandal de plagiat!)

Va’s’zică, atunci cînd am citit ambigua referinţă la persoana mea, m-am întrebat: “Oare unde am scris eu ceva despre şcoala de vară organizată de Marius Cruceru?”

Am căutat, nu prea mult, pe lista de discuţii “Cuvinte la schimb” şi pe lista de discuţii “Divanul creştin”. În cele din urmă am găsit pe lista de discuţii “Confesionala” un mesaj din 18 august 2007, intitulat “Între retorică şi realitate”, pe care îl postez mai jos.

Însă mai întîi vreau să fac cîteva precizări:

1. Aşa cum am scris cu alte ocazii, îl consider pe Marius Cruceru un om fascinant (asta nefiind neapărat o virtute) şi depun mari eforturi să arăt cum energiile sale creative sînt pervertite de o mentalitate ideologică (de tipul “cine nu e cu noi e împotriva noastră”), dacă nu chiar dobîndită la Oradea, cu siguranţă rafinată şi manifestată în context bihorean.

2. Am avut ocazia, în parcarea staţiei de combustibil de lîngă Universitatea Emanuel, să îmi exprim faţă de Marius Cruceru aprecierea pentru organizarea şcolii de vară (dar asta nu înseamnă deloc că nu aş fi avut comentarii critice la adresa ei). Cu atît mai mult cu cît Marius Cruceru mi-a împărtăşit din eforturile pe care le-a făcut şi bunele sale intenţii.

3. Comentariul meu nu a pus şi nu pune accent pe faptul că a fost recitată o poezie erotică. Sexualitatea, din păcate, rămîne un subiect tabu în mediul evanghelic, deşi orice predicator ar spune că e un dar din partea lui Dumnezeu. Şi e evident că sexualitatea e parte foarte importantă a vieţii umane. Din perspectiva mea, a unuia cu vîrsta rotundă de 40 de ani, aş spune că e evident şi că evanghelicii nu ştiu să se raporteze, din punct de vedere al teoretizării subiectului, la acest aspect important al vieţii (la fel cum le cam lipseşte cultura economică şi politică).

4. Consider Universitatea Emanuel din Oradea o instituţie superioară instituţiei (baptiste) similare din Bucureşti. Orădeanul Paul Negruţ nu a apucat, Doamne fereşte!, 20 de ani de rectorat, precum bucureşteanul Vasile Talpoş! Dar, desigur, sînt şi alte motive (unele probabil subiective) care mă fac să am această opinie.

5. Mesajul meu a fost trimis pe lista de discuţii “Confesionala”, unde fiecare mesaj este mai întîi aprobat de moderator (Alin Cristea). E mult spus “la scenă deschisă”, cît timp mesajele pot fi citite doar de către membri, cam o sută, probabil, la vremea respectivă (într-un an am făcut cel puţin 3 tranşe de excludere pentru nedeclararea numelui real şi pentru pasivitate, astfel că din 200 acum mai sîntem 24).

6. Din diferite motive, sînt interesat de mediul evanghelic şi să promovez cultura din acest mediu. Orice act de tip cultural presupune spirit critic. Dacă spiritul critic este un parametru necesar, el însă nu este şi suficient. Cu alte cuvinte, spiritul critic trebuie să fie combinat cu alţi parametri de ordin superior pentru a da naştere unui act cultural şi, mult mai important, pentru a-i conferi semnificaţie care să fie relevantă pentru memoria colectivă (şi pentru eternitate). De obicei, mesajele mele nu sînt rezultatul unui ţîfnos moment incongruent la adresa unor idei (sau oameni), ci se nasc cu efort şi empatie şi, ceea ce vreau să menţionez apăsat, cu reţinere (nu scriu tot ce îmi trece prin cap, şi ce scriu nu scriu oricum şi pentru oricine).

7. Sînt convins că mediul evanghelic are nevoie foarte mare de dezbatere. Din păcate, nu prea sînt spaţii de dezbatere, unde să se poată exprima opinii diverse şi unde participanţii şi chibiţii de pe margine să aibă, toţi, de cîştigat din actul polemic. Pentru crearea unor astfel de spaţii de dezbatere trebuie depuse eforturi şi trebuie dobîndite anumite reflexe dialogale. Aşa că revistele, listele de discuţii, blogurile şi orice spaţii “deschise” pot să contribuie la conturarea unui viitor mai bun, din acest punct de vedere, pentru spaţiul confesional neo-protestant. Ajută-le, Doamne!

Între retorică şi realitate

18 august 2007

Mi-am lăsat treburile deoparte (pentru a cîta oară?) pentru a aborda un subiect important (luîndu-mi, iarăşi, riscul de a fi citit pieziş).

Aparent e vorba de Şcoala de vară de la Universitatea Emanuel din Oradea.

Privind mai în profunzime, e vorba de multiplele şi variatele conexiuni între retoricile noastre evenimenţiale şi realitate.

Fără să-mi fi dorit, un şir de incidente din ultimele mi-a reactualizat mai multe amintiri legate de spaţiul confesional şi problematica atitudinii retorice, dar mă şi obligă la unele comentarii legate de blogul hiperdinamic al Pătrăţosului.

Să încep cu ultimul: aseară eram, împreună cu familia, pe la 21.00, în mall-ul din apropierea locuinţei noastre, de data aceasta nu pentru a face cumpărăturile săptămînale, ci pentru a cumpăra un film: Ospăţul Babettei (Oscar pentru cel mai bun film străin), despre care Philip Yancey îl aminteşte ca o parabolă despre har: un dar menit să-l coste totul pe cel care îl oferă şi nimic pe cel care îl primeşte.

Eram în faţa standului cu produse cinematografice cînd am primit un telefon de la amic din Cluj care se interesa despre schimbările de program de la Şcoala de vară de la Universitatea Emanuel. I-am spus că nu ştiu mai mult decît scrie pe blogul lui Marius Cruceru, coordonatorul Şcolii de vară. Şi ce mi se întîmplase cu o oră înainte, cînd, mergînd la seara deschisă pentru public, aflasem că nu se mai ţine Masa Rotundă anunţată.

Cu ocazia aceasta mi-am adus aminte de cum mă contactau unii pe Messenger, după ce Santinela făcuse anunţ că ar avea nevoie de traducători, iar eu eram trecut în caseta redacţională. Mă contactau pe mine pentru că Santinela nu răspundea la mesajele lor, iar eu le răspundeam că nu sînt în măsură să ofer informaţii despre chestiunea traducătorilor. Peste vreo două luni, după ce m-am retras rapid de la Santinela din pricina lipsei totale de comunicare a iniţiatorului, şi cînd a apărut anunţul relansării publicaţiei, în 24 de ore am fost contactat de 3 persoane pentru a da relaţii despre Santinela. Desigur, nu am putut oferi recomandări.

Aşadar, amicul din Cluj sosise împreună cu soţia (care e de loc din Oradea) cu speranţa că o să apuce Masa Rotundă, care avea un subiect foarte interesant: Studiul Noului Testament, încotro?

Ce UPDATE apare pe blogul Pătrăţosului? “Dat fiind interesul scăzut al publicului pentru tema mesei rotunde din această seară, dezbaterea a fost reprogramată pentru ultima zi şi se va desfăşura fără public.”

Sec.

La fel ca şi alt anunţ de care mi-am adus aminte cu această ocazie, Comunicatul Comisiei de disciplină al Comunităţii de Oradea şi Satu-Mare (Marius Cruceru se încăpăţînează să folosească această denumire, deşi denumirea de pe antetul documentelor emise este “Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Oradea”, iar ştampila conţine denumirea: “Comunitatea Bisericească Creştină Baptistă din Oradea”; de asemenea, Repertoarul Bisericilor Creştine din România – Copyright 2003, Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România – menţionează denumirea: “Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Oradea”), comunicat din care citez următorul paragraf (cu totul neconvingător) despre acuzaţia de plagiat la adresa rectorului Paul Negruţ:

“S-a ajuns la concluzia că acuzaţia este nedreaptă şi cu totul lipsită de probe, fiind vorba de un atac motivat de alte interese decît lărgirea împărăţiei lui Dumnezeu şi îndreptarea unei stări de păcat pe care aceştia ar fi bănuit-o la un frate în Cristos.”

http://patratosu.wordpress.com/2007/03/04/comunicatul-comunitatii/#more-92

Deci, primul lucru pe care îl evidenţiez se referă la comunicatele instituţiilor confesionale: atunci cînd, în sfîrşit, se dau comunicate, ele sînt seci, neconvingătoare, chiar penibile, precum deja celebra scrisoare de condoleanţe a preşedintelui Uniunii Baptiste la adresa lui Teoctist.

Al doilea lucru: ce se vede nu e ce ai.

Din anunţul sec La pătrăţosu’ s-ar înţelege că publicul e vinovat de reprogramarea Mesei Rotunde: “dat fiind interesul scăzut al publicului”.

Aici se pot aduce în discuţie mai multe aspecte. E jenant că întîlnirile cu public (de miercuri sau de vineri) nu au fost onorate de nici o persoană din rîndul profesorilor sau studenţilor sau enoriaşilor baptişti sau evanghelici sau ortodocşi din Oradea. În cel mai bun caz, putem spune că a fost vorba de o lipsă de promovare a evenimentului. (Am mai putea spune că spaţiul virtual, în care a fost menţionat programul Şcolii de vară, nu are de a face cu lumea reală.) Nu am găsit nici un anunţ pe vreuna din uşile capelei unde s-au ţinut întrunirile publice. Şi miercuri seara şi vineri seara am găsit uşa închisă la ora menţionată în program, vineri m-am aşezat sub nişte scări ca să nu mă bată soarele puternic în cap. Destul de tîrziu am aflat, neoficial, că nu mai are loc Masa rotundă. Miercuri seara şi vineri seara publicul a constat dintr-o singură persoană: Alin Cristea. Din punctul acesta de vedere, interesul publicului a fost 100%.

Chestiunea “interesului scăzut al publicului” nu este una de nebăgat în seamă şi nici nu este, din păcate, una de dată recentă. Cu această ocazie mi-am amintit de un moment de acum vreo 5-6 ani, cînd, fiind în trecere pe la Universitatea Emanuel, Doru Hnatiuc, coordonatorul grupei noastre de teologie în timpul anilor de studenţie, mi-a solicitat prezenţa la o întîlnire pe teme de misiune cu un american, că nu prea veniseră pastori… Am acceptat (desigur, pînă la un punct). Într-o pauză, Vasile Taloş, care nu mă cunoştea (cum nu m-a cunoscut nici la întîlnirea de la Mari Români la TVR de anul trecut), m-a întrebat dacă nu sînt interesat de un post de păstor la Oneşti…

Revenind la Şcoala de vară, nu numai vineri m-am confruntat cu incidente neplăcute. Miercuri seara am rămas pur şi simplu uimit… Nu numai că Răzvan Ionescu a recitat din poezia erotică a lui Emil Brumaru în Capela Universităţii (din care Universitate au fost exmatriculaţi acum cîţiva ani studenţi pentru că au ascultat muzica formaţiei Holograf), dar a fost răsplătit şi la acest moment poetic cu zîmbete şi aplauze. Din cîte am observat, am fost singurul care nu am zîmbit şi nu am aplaudat. Octavian Baban era în spatele meu, aşa că nu am observat reacţia lui. Dacă la seara deschisă ar fi participat jurnalişti orădeni, oare n-ar fi remarcat această ciudată apariţie a poeziei erotice în Capela Universităţii Emanuel? Oare, văzînd remarcile lor mai mult sau mai puţin maliţioase în vreun ziar local, Marius Cruceru ar fi zis tot că e vorba de “ziar de scandal”, precum a spus despre Informaţia de Vest, cînd a abordat chestiunea plagiatului rectorului?

Astfel de reacţii de puberţi întîrziaţi (şi iresponsabili) au apărut de multe ori în anii de după revoluţie, cînd bisericile au înghiţit, o dată cu fondurile şi ajutoarele aduse de străini, destule momente penibile. Sau, cînd, aflaţi în alte contexte decît doar cu coreligionarii lor, mulţi evanghelici români nu prea ştiu să se comporte… Se inhibă uneori numai şi dacă sînt salutaţi cu “Bună ziua” şi nu cu “Pace”. Ce să mai vorbim de momentele penibile cînd încearcă ori să intre, nedemn, în graţiile unor preopinenţi ori sînt agresivi în mod gratuit. A se vedea şi comentariile lui Otniel Vereş, Ciprian Simuţ şi Ionuţ-Andrei Purel la postarea lui Marius Cruceru din 13 august “Au, Cristi, nu mai da!”.

Regret că Şcoala de vară nu a primit atenţia publicului într-un mod care merita, dar regret mult mai mult văzînd că se continuă acelaşi stil triumfalist sau cel puţin inadecvat. Retoricile noastre evenimenţiale nu au uneori de a face cu realitatea.

Mi-aduc aminte, cu neplăcere, de o lună de toamnă de acum doi ani, cînd am propus să se facă nişte seri de tineret la biserica Providenţa, dar prima seară nu a fost anunţată, aşa că a fost doar un tînăr din biserică şi vreo 5 din afara bisericii. Cînd am întrebat secretarul “Păi bine, măi, de ce nu aţi anunţat?”, răspunsul m-a lăsat perplex: “Păi facem şi noi ce putem…” Mai grav a fost că în biserică acelaşi iresponsabil secretar a spus duminica: “Am înţeles că a fost o întîlnire reuşită…”, ceea ce m-a făcut să mă ridic şi să spun: “Ca unul care am participat din partea bisericii la întîlnire, nu pot să spun că a fost o seară reuşită atîta timp cît a participat un singur tînăr din biserică!”.

Cum ar putea să fie reuşită Şcoala de vară de la Universitatea Emanuel, atîta timp cît a participat un singur profesor din interiorul instituţiei? După cît se zbate Marius Cruceru pe blogul lui anunţîndu-ne cîte se întîmplă la această şcoală, am putea crede că pe acolo e centrul agorei dezbaterilor teologico-culturale ale cel puţin jumătăţii de vest a României…

Aşteptăm concluziile Pătrăţosului, într-o lume curbă… în care fizica einsteiniană a mai rotunjit triumfalistele retorici colţuroase ale modernităţii, ridicînd, e adevărat, gradul de relativism şi angoasă existenţială…

Între dezbateri, Pătrăţosul are timp să abordeze şi… Muzica crizei…

La episodul 2, în prima propoziţie a domnului doctor în litere, o greşeală absolut nepermisă: despărţirea subiectului de predicat prin virgulă. Şi nu e prima dată – a se vedea punctul 1 al următoarei postări din 21 martie:

http://patratosu.wordpress.com/2007/03/21/lasati-ne-in-plata-domnului

Să ne folosească tuturor aceste observaţii!

Alin Cristea

Publicitate

Etichete: Marius Cruceru, Patratosu, Universitatea Emanuel