Cît de jos a ajuns Cotidianul…

Topul beneficiarilor: Fripturiştii lui Traian Băsescu e articolul josnic care ne arată fața urîtă a României. Nu a minerilor violenți sau a politicienilor versatili, nu a țiganilor hoți sau a judecătorilor corupți, ci obrazul zbîrcit al jurnalismului românesc.

Ignobila scriere a condeiului în spațiul românesc, acum, la 20 de ani de la căderea comunismului, și-a găsit loc în paginile unei publicații cîndva citită și respectată. Libertatea de a avea opinii s-a zbîrcit, regretabil, în gălăgia mitocănismului. Fructul proaspăt al democrației, jurnalismul consistent, s-a stafidit, cu bătrînețea pe moarte călcînd. Moartea unui cotidian poate fi onorabilă, dar bătrîniciozitatea e deja zgura Cotidianului.

Această senilitate intempestivă a gestului jurnalistic devine semnul clar al lipsei de potență intelectuală, sau, mai grav, al pervertirii reflexului de ordin superior într-unul primar, al exhibării resentimentului și al mercenariatului. A căzut comunismul ca regim politic, dar nu a căzut încă nemernicia cu rădăcini adînci în epoca predecembristă. Nu se mai vorbește în șoaptă, dar se înjură în gura mare, nu se mai face autocritica tovărășească, dar se practică pe scară largă calomnia și pamfletul ca zeflemea.

Limbajul de mahala nu e doar o alternativă comunicațională, ci instaurează impudicul. Viața unor oameni valoroși, profesional și uman, ajunși persoane publice e ponegrită într-un mod care te face să te simți întinat fie și numai prin lectura cîtorva fraze scrise cu evidentă rea intenție și cu lipsa totală a deontologiei profesionale.

Pentru fiecare dintre paragrafele mizerabile va trebui să citim cîte trei articole bune din presa românească pentru a ne recupera buna dispoziție. Pentru a redescoperi parametri culturali și existențiali care să ne facă să ne ridicăm ochii de jos, de unde a ajuns Cotidianul.

Recuperarea cotidianului – asta da strategie electorală.

Candidez pentru postul de președinte al cotidianului colțului meu de viață. Voi implementa măsuri ferme de combatere a gripei jegoase care transformă persoanele reale în personajele neverosimile din articolelor jurnaliștilor nesimțiți. Voi consuma lapte cu cereale antiipocrizie și voi înghiți pastile amare pentru combaterea amneziei. Voi participa zilnic la talk-show cu mine însumi, pentru a-mi testa reflexele intelectuale și pentru a mă antrena pentru greutățile mandatului.

Voi fi, desigur, președinte-jucător. Da-mi-ar Dumnezeu și consilieri…

Un răspuns to “Cît de jos a ajuns Cotidianul…”

  1. dr. Lucian Munteanu Says:

    Înainte de a aprecia fondul articolului, care mi se pare interesant ca atitudine, deşi lipsit de exemple concrete; ceea ce îi reduce valoarea, se pune o întrebare: „Pentru ce se amestecă româna cu engleza?” Căci dacă materialul este scris pentru românii care nu cunosc engleza, ei pot descoperi că limba engleză este obligatorie în practica IT? Iar dacă indicaţiile ulterioare sunt scrise exclusiv pentru anglofoni, se presupune că acestia nu au avut acces la textul în limba română…! Concluzie: pledez pentru textele „curate” neamestecate. Fie orice liombă, fără discreminare…aramaică sanscrită, elină, franceză, germană, engleză…Iar , dacă este posibil şi cu aprobarea scrisă a proprietarului blogului, chiar în româneşte.

Lasă un comentariu