Iisus din Nazaret (regia: Franco Zeffirelli)

Iisus din Nazaret / Gesù di Nazareth – PRO TV
Dramă religioasă, Italia-Anglia, 1977
Regia: Franco Zeffirelli
Cu: Robert Powell

I – Luni, 15.45; Marţi, 12.00
II – Marţi, 15.45; Miercuri, 12.00
III – Miercuri, 15.45; Joi, 12.00
IV – Joi, 15.45
V – Vineri, 17.00
VI – Sîmbătă, 17.30

“Întreaga viaţă a lui Iisus, dinaintea Bunei-Vestiri pînă la răstignire şi Înviere. Deşi intenţiile declarate ale lui Zeffirelli au fost umanizarea lui Hristos, filmul pare mai mult ilustrare calofilă a Noului Testament.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Viaţa şi patimile lui Iisus îi oferă lui Zeffirelli substanţa unui supertelefilm de mai mult de 6 ore, în care apar 220 de actori, mulţi dintre ei staruri ale cinematografului internaţional.” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Evanghelia după Zeffirelli este un compromis între spectacolul de operă, film istoric hollywoodian şi paradă a vedetelor, chiar şi în chip de figuranţi. Nu numai că ne face să regretăm sublima austeritate a lui Pasolini, dar nu suferă comparaţie nici măcar cu discutatul Messia al lui Rossellini.” (Tullio Kezich) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Cu toate acestea, filmul, în varianta lui TV sau în cea cinematografică (contrasă la circa 4 ore), se bucură de aprecierea publicului datorită valorilor sale plastice şi, mai ales, datorită interpretului principal. Actorul britanic Robert Powell face, în rolul lui Iisus, creaţia vieţii sale.” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Etichete: , , , ,

18 răspunsuri to “Iisus din Nazaret (regia: Franco Zeffirelli)”

  1. doina Says:

    acest film este extraordinar ,cel putin actorul este splendid i s-a potrivit ca o manusa pe mana rolul doina

  2. Paul Roman Says:

    Eu zic ca e cel mai bun film pe aceasta tema. poate sunt doar eu, totusi…

  3. Alin Cristea Says:

    Fiecare avem preferinţe (nu doar la filme), însă o discuţie publică despre realizări artistice trebuie să ia în considerare criterii artistice.

    “Există un singur film cu adevărat excepţional despre Isus: se numeşte Evanghelia după Matei, a fost făcut acum exact 40 de ani, este în alb-negru, iar regizorul lui era comunist şi homosexual: Pier Paolo Pasolini. De unde se vede că numai Credinţa te poate ajuta în viaţă, dar nu te ajută să faci filme bune. Amin!” (Alex. Leo Şerban) (Ziarul de duminică, Nr. 16 (196), 23 aprilie 2004)

    A se vedea şi grupajul Filme despre Isus

  4. deni Says:

    dupa mine e cel mai frumos film..

  5. Alin Cristea Says:

    Cel mai frumos film dintre toate filmele?

    Sau cel mai frumos dintre filmele despre Isus?

    În ambele cazuri, întrebarea pe care aş pune-o este: de ce?

  6. Vio Says:

    Este cu siguranta ceve inefabil , int-un final, acest film. . Asa cum este Isus, pentru noi, greu de spus in cuvinte, ce reprezinta…. Acesta e semnul divinitatii.

  7. danciuionut Says:

    este cel mai frumos film despre viata DOMNULUI ISUS si ceea ce a facut pe pamant pentru pocainta tuturor oammenilor pacatosi ca nici unul s-a nu piara ci toti s-a se intoarcu cu totii cu fata catre DUMNEZEU si s-al primeasca pe EL ca si FIU al lui DUMNEZEU creiatorul tuturor oamenilor .

  8. Alin Cristea Says:

    Întrebarea pe care o pun din nou este: de ce tocmai acest film ar fi cel mai frumos despre viaţa lui Isus?

    S-au mai făcut şi alte filme despre Isus. De ce tocmai acesta ar fi cel mai frumos despre viaţa lui Isus? „Frumuseţea” lui e dată ŞI de actorii care au jucat? Sau să fi avut regizorul un rol important?

    Nu cumva ne gîndim că tocmai ĂSTA e filmul cel mai frumos despre viaţa lui Isus pentru că ăsta e dat an de an la televizor?

    Niciodată nu e dat „Evanghelia după Matei” (de Pier Paolo Pasolini), de exemplu (pe care nu l-am văzut).

    Aşa că filmul ĂSTA al lui Zeffirelli rămîne reper pentru că nu avem… alte repere.

    Deşi, oricum, dacă am vedea alte filme mai bine realizate, nu am conştientiza că sînt mai valoroase deoarece nu avem dobîndite reflexele de interpretare a discursului cinematografic, nu-i aşa?

  9. Andrei Says:

    unde pot gasi si eu filmul

  10. ganta raluca madalina Says:

    Buna imi place filmul Iisus din Nazaret daca vreti cumparatil pe dvd de la magazinele muzic box din orasul dvs

  11. ganta raluca madalina Says:

    Amandoi au rol important -nu conteaza foarte mult filmul -conteaza mai mult sa pricepi mesajul lui indiferent de regizori actori ,preferinte si alte filme cu aceelasi mesaj dar poate fi jucat prost.Dupa mine filmul lui Zefferili e mai frumos decat al lui Mel Gibson -dar mesajul e aceelasi – ca Iisus a murit pt ca noi sa traim purtand vina noastra ,ca puteam fi noi ,fiecare in locul lui, ca se putea da jos de pe cruce daca ar fi vrut ,dar n a vrut ,a vrut sa ne invete o lectie dura care daca vrei o pricepi ,daca nu , bine Iisus si Dumnezeu ne asteapta sa ne intoarcem la Ei pana nu e prea tarziu ,ai un acccident si spui ,,Hopa am uitat ca trebuie sa ma intorc la Voi ” sau Hopa am uitat de voi hai sa revin pana nu mor – in cel mai rau caz sau daca supravietuiesti spui -ca ai timp si mai tarziu si pana la urma mori si nu mai apuci decat ca ceilaltinsa realizeze -ca e PREA TARZIU PT MANTUIRE PT CA DEJA IISUS Te CHEAMA LA EL

  12. ganta raluca madalina Says:

    Daca vrei sa ti raspund filmul asta difera de cel al lui mel gibson -e mai linistit daca vezi Patimile lui Hristos iti dai seama ca asa in intreg lfilmul lui ghibson Iisus e batut pana la sange – cand face Drumul Crucii e mai mult mort decat viu e atat de sleit de puteri ca nu poate suporta crucea grea pe care o are de dus pana la Golgota -filmul lui Zefferili e mai bun -e mai cuminte -mai linistit

  13. Rotundu - 100.000 « La Rotundu Says:

    […] evanghelice A-Z – 2.850 vizite Iisus din Nazaret (regia: Franco Zeffirelli) – 2.725 Site-uri evanghelice A-Z – 1.742 Expresii româneşti (în […]

  14. angela sera Says:

    isus din nazaret este fain filmul si chiar daca l-am vazut de 2 ori ma voi uita si anul acesta la el

  15. Radu Says:

    Cel mai frumos film despre viata lui Isus este in inimile oamenilor. Fiecare are propria versiune care se reflecta in viata de zi cu zi. Trebuie doar sa lasam lucrarea DOMNULUI sa regizeze acest film in inimile noastre. Ca vrem sau nu cu totii suntem actorii in acest film care a inceput acum aproximativ 2000 de ani, fiecare are rolul sau. Asa ca vizionati orice film religios si invatati, povestiti urmasiolor vostrii despre Isus si bucurati-va cu totii de Imparatia Cerurilor din sufletele voastre. Isus a-nviat!

  16. Dyo Says:

    Am inclus si eu cateva aprecieri pe blogul meu despre acest film, si altele despre Isus; marea calitate a acestei productii este ca iti da timp sa gandesti in timp ce il vizionezi. Celelate productii se „grabesc” prea mult si pierd adesea din profunzime. Este e unul din cele mai bune dar .. perfectibil.

  17. cipri Says:

    foarte frumos filmul. Eu va urez un PASTE FERICIT

  18. Eveniment pentru cinefili: Evanghelia după Matei, în regia lui Pier Paolo Pasolini « România Evanghelică Says:

    […] Iisus din Nazareth al lui Zeffirelli este cel mai celebru film cu tematică biblică, Evanghelia după Matei al lui […]

Lasă un comentariu