Posts Tagged ‘Larousse’

filarmonic@ – 10/2009

5 martie 2009

Joi, 5 martie 2009, 19.00
Filarmonica din Oradea
Concert simfonic
Dirijor: Henri Bonamy (Franţa)

În program:

W.A. Mozart: Flautul fermecat – uvertură
J. Haydn: Simfonia concertantă pentru vioară, oboi, fagot şi orchestră
L.v. Beethoven: Simfonia a II-a în Re major

“Către sfîrşitul secolului al XVIII-lea Mozart şi Haydn înălţase genul [simfoniei] pe o culme de pe care geniul lui Beethoven înaripase cu noi forţe, una după alta, simfoniile sale.” (Ioana Ştefănescu, O istorie a muzicii universale, 1998)

Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791)

“Ceea ce deosebeşte clar muzica lui Mozart este proporţionalitatea şi corectitudinea ei – gustul, dacă vreţi. Aceasta, plus un fond inepuizbil de melodii combinate cu un simţ al melodiei deosebit de îndrăzneţ. Un simţ perfect al armoniei, un simţ al modulării, acestea sînt caracteristicile infailibile ale unui compozitor important. […] Mai versatil decît Bach, mai aristocratic din punct de vedere muzical decît Beethoven, poate fi considerat cel mai desăvîrşit, mai bine dotat şi mai natural muzician pe care l-a cunoscut vreodată omenirea.” (Harold C. Schonberg, Vieţile marilor compozitori)

Joseph Haydn (1732-1809)

“Haydn formează împreună cu colegii săi mai tineri Mozart şi Beethoven (dar să nu uităm că i-a supravieţuit cu 18 ani lui Mozart) ceea ce în istoria muzicii este cunoscut sub numele de ‘trinitatea calsică vieneză’. […] Ca şi Mozart, dar pornind de la alte premise, Haydn a făcut din discursul muzical expresia unei acţiuni dramatice (şi nu a unui simplu sentiment). Prin gîndirea sa rapidă, concentrată, procedînd prin elipse, sinteză extraordinară de contracţii şi expansiuni, de esenţă epică, triumfă în simfonie, cvartet şi oratoriu, aşa cum Mozart, la rîndul său, a dus către culmi nebănuite opera şi concertul de pian. Lunga carieră a lui Haydn se întinde de la sfîrşitul erei baroce pînă la începutul romantismului.” (Dicţionar Larousse de mari muzicieni)

Ludwig van Beethoven (1770-1827)

“Majoritatea oamenilor îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. De ce aceasta? Pentru că Beethoven a luat toate regulile clasice ale lui Haydn şi Mozart şi le-a dezvoltat pînă cînd muzica sa a devenit mai cuprinzătoare din toate punctele de vedere. Acolo unde Haydn a făcut o glumă care putea fi spusă într-un salon, Beethoven face glume bărbăteşti, de hohotul cărora se cutremură lumea, şi care trebuie ţipate în toiul furtunii urlătoare. Acolo unde Haydn făcea mici surprize amuzante, Beethoven îţi face surprize cutremurătoare, care te lasă cu gura căscată, fără surîs [“în legătură cu aceasta, ar trebui să asculţi ‘Scherzo’ din Simfonia a VII-a de Beethoven”]. Acolo unde Mozart era vesel, Beethoven e nebun de bucurie. E ca şi cum ai privi muzica clasică printr-o lupă – e dintr-o dată mult mai mare. Însă lucrul principal pe care Beethoven l-a adăugat muzicii clasice a fost o mult mai mare cantitate de emoţie personală. Emoţiile sale sînt mai puternice, şi mai vizibile.” (Leonard Bernstein, Cum să înţelegem muzica)

Reclame

filarmonic@ 51

18 decembrie 2008

Joi, 18 decembrie 2008, 19.00
Filarmonica din Oradea
Concert simfonic
Dirijor: Mihaela Cesa-Goje
Solist: Sebastian Tegzeşiu

În program:

P.I. Ceaikovski: Concert pentru vioară şi orchestră în Re major
C. Debussy: Preludiu la după-amiaza unui faun
L. Bernstein: Dansuri simfonice din West Side Story

Concert pentru vioară şi orchestră în Re majorPiotr Ilici Ceaikovski

Compus în 1878, Concertul pentru vioară şi orchestră a fost dedicat violonistului şi pedagogului de origine maghiară Leopold Auer, fondatorul şcolii violonistice ruse, care a refuzat iniţial interpretarea lui, considerînd unele dificultăţi tehnice de nerezolvat. În cele din din urmă, Concertul a fost interpretat de Adolf Brodski.

Preludiu la după-amiaza unui faunClaude Debussy

“Prima capodoperă necontestată a lui Debussy este Preludiu la după-amiaza unui faun (1892-1894). Ca şi Mallarmé, inspiratorul său, Debussy se arată a fi un poet modern al muzicii, inventator al ritmicii, al sintaxei, al retoricii, al formei sale proprii. Neîncetatele fluctuaţii armonice (luate în considerare pe orizontală sau pe verticală), bogăţia ritmică, supleţea şi libertatea frazării instaurează dintr-o dată un nou ‘mod de a vorbi’ în muzică. Scriitura instrumentală este de un rafinament şi de o uşurinţă incomparabile. Cît despre formă, dacă la analiză putem distinge un plan tradiţional (expoziţie-dezvoltare-repriză-coda) foarte liber, în schimb la audiţie nu se percepe decît o continuitate în transformare constantă, în care reveriile apar ca evocări, ca amintiri modificate, nu ca reprize. ‘Ideea dă naştere formei’, scria Paul Dukas a doua zi după prima audiţie a lucrării, rezumînd astfel într-o frază una dintre caracteristicile fundamentale ale creaţiei debussiste.” (Dicţionar Larousse de mari muzicieni)

Leonard Bernstein (1918-1990)

“A fost primul american care a dirijat orchestra de la Scala din Milano (Medeea de Cherubini, cu Maria Callas, 1953). În Statele Unite, începînd din 1954, a fost animatorul unor cicluri de emisiuni de televiziune. După imensul succes al comediei sale muzicale West Side Story (1957), succes prelungit de un film [10 premii Oscar], a fost numit director muzical al Orchestrei filarmonice din New York (1958). A abandonat acest post în 1968, pentru a se consacra compoziţiei, emisiunilor lui de televiziune şi cursurilor de la Universitatea Harvard, continuîndu-şi cariera de dirijor pe plan internaţional.

Pianist talentat, dirijor impetuos, animator şi organizator, compozitor popular, Bernstein a fost unul dintre personajele aflate multe decenii în prim-planul vieţii muzicale americane şi chiar mondiale. În creaţia sa, care vizează deseori spectacularul şi ezită în faţa adevăratelor îndrăzneli, s-au succedat, ori mai degrabă s-au amestecat, influenţe ale lui Stravinski, Copland, Hindemithm, Mahler, influenţe de jazz, folclor, opera italiană, muzica pop. Într-un limbaj universal şi accesibil, a reuşit să trateze anumite teme importante, cum este cea a credinţei pierdute şi regăsite, sau cea a condiţiei umane. El a visat la noi forme de teatru muzical, dar tentativele lui, unele convingătoare, au rămas puţin artificiale.”

(Dicţionar Larousse de mari muzicieni)