Ce s-a întîmplat – 15 aprilie

1452 – S-a născut Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, inginer și arhitect italian renascentist (d. 1519).

1896 – Ceremonia de închidere a primei ediții a Jocurilor Olimpice Moderne, Atena, Grecia.

1912 – Vasul britanic de pasageri Titanic se scufundă în Atlanticul de Nord la ora 2:20 a.m., la două ore și 40 de minute după coliziunea cu un iceberg. Din cei 2.227 de pasageri plus echipaj aflați la bord numai 770 vor supraviețui.

1918 – Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind prima casă memorială din România.

1941 – Începe greva minerilor din Valea Jiului, care îngreunează aprovizionarea armatei antonesciene și a trupelor germane aflate în țară.

1944 – Al Doilea Război Mondial: Primul bombardament de noapte al aviației britanice asupra României: 83 de bombardiere Wellington atacă Turnu-Severin.

1944 – Al Doilea Război Mondial: Al doilea mare bombardament anglo-american asupra Bucureștiului. Universitatea e distrusă parțial.

1957 – Se încheie un acord româno-sovietic privind statutul juridic al trupelor sovietice staționate încă din 1944 pe teritoriul României.

1971 – La Porțile de Fier, este conectat la sistemul energetic național primul hidroagregat, de producție românească.

1989 – A avut loc Tragedia de pe Hillsborough, o busculadă umană pe Stadionul Hillsborough, în semifinalele FA Cup, soldată cu moartea a 96 de fani ai FC Liverpool.

SURSE

Wikipedia (ro)
Wikipedia (en)
BBC: On This Day
The New York Times: On This Day

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: