Ce s-a întîmplat – 5 aprilie 2015

1900 – S-a născut Spencer Tracy, actor american (d. 1967).

1924 – Ordonanță militară prin care se interzice activitatea Partidului Comunist Român.

1951 – Ethel și Julius Rosenberg sunt condamnați la moarte pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice (au dezvăluit rușilor secrete cu privire la armele atomice).

1955 – După 50 de ani de activitate, Sir Winston Leonard Spencer Churchill se retrage din viața politică pentru a se dedica scrisului. Pentru operele sale, în special pentru Al doilea război mondial (în șase volume), i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură în 1953, când primește titlul de lord. Printr-o hotărâre a Congresului va deveni, în 1963, cetățean de onoare al SUA.

1964 – A intrat în funcțiune primul tren fără conductor, folosit la metroul din Londra.

1973 – La clinica chirurgicală nr.2 din Târgu Mureș, o echipă de medici, condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa, efectuează prima operație pe cord deschis din România.

2008 – A murit Charlton Heston, actor american (n. 1924).

SURSE

Wikipedia (ro)
Wikipedia (en)
BBC: On This Day
The New York Times: On This Day

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: