1271 – Prima mențiune documentară a orașului Brașov.
În decembrie 1989 la Brașov au avut loc violențe soldate cu numeroase victime (84 morți și 236 răniți). Deține titlul de oraș-martir.
1455 – A fost tipărită celebra Biblie a lui Gutenberg – Biblia de 42 de rînduri. Mai există circa 45 de exemplare, din care unele incomplete. Se consideră că tirajul a fost de 150-180 de exemplare.
Cîteva volume complete au supravieţuit trecerii timpului şi sînt păstrate la Biblioteca Naţională din Paris, la Biblioteca Britanică din Londra, la Biblioteca Congresului din Washington şi la Biblioteca Universităţii Gottingen din Germania.
Exemplarul de la Gottingen poate fi consultat în formă electronică:
http://www.gutenbergdigital.de/gudi/start.htm
Cu cîţiva ani în urmă, anticarul Hans Kraus din New York a avut un exemplar din Biblia lui Gutenberg pe care l-a vîndut Muzeului Gutenberg din Mainz, pentru suma de 1.800.000 de dolari.
Biblia lui Gutenberg este considerată prima carte tipărită cu litere mobile din Europa. Ea însumează 2.500.000 de semne tipografice, avînd un total de 1.282 de pagini, în două volume. Pentru tipărirea ei, au fost necesare 290 de caractere tipografice diferite, literele fiind reproduse exact după scrisul de mînă. S-au folosit 51.000 de coli de hîrtie şi peste 5.000 de piei de viţel.
Scrisă în latină, Biblia lui Gutenberg este o ediție a Vulgatei.
Gutenberg a murit în anul 1468, în mizerie şi sărăcie.
Dacă Biblia lui Gutenberg a fost prima carte tipărită din istoria Europei, se pare că nu a fost şi prima carte tipărită din istoria omenirii, aceasta fiind Jikji (Coreea, 1377).
1685 – S-a născut George Frideric Handel (d. 1759).
A trăit cea mai mare parte a vieții în Anglia. Împreună cu contemporanul său Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanți reprezentanți în muzică ai stilului baroc din perioada târzie.
1898 – Romancierul francez Émile Zola a fost găsit vinovat de calomnie și a fost condamnat la închisoare pentru că a scris celebra sa scrisoare J’accuse, acuzând guvernul de anti-semitism și de faptul că l-a încarcerat fără temei pe capitanul Alfred Dreyfus.
Zola a fost judecat pentru calomnie și condamnat la închisoare, dar a reușit să evite pedeapsa exilându-se în Anglia.
1919 – A fost fondat Partidul Fascist de către Benito Mussolini (Il Duce), devenit în 1922 premier al Italiei; din această poziție politică, Mussolini a trecut treptat către un regim dictatorial, impunând participarea Italiei, în cel de-al doilea război mondial, alături de Germania.
1956 – Nikita Hrușciov denunță cultul personalității și crimele lui Stalin.
SURSE
Wikipedia (ro)
Wikipedia (en)
BBC: On This Day
The New York Times: On This Day
Lasă un răspuns