Filme – 30 septembrie 2011

20.00 – A fost sau n-a fost? (2006) / PRO Cinema
20.15 – Mongol (2007) / Național
20.30 – Terminator 2: Ziua Judecății (1991) / PRO TV
20.30 – La graniță (2003) / Prima
22.00 – Bonnie și Clyde (1967) / TCM
22.10 – Papillon (1973) / TVR Cultural
23.15 – Spanglish (2004) / HBO Comedy

Vineri – 30 septembrie 2011, PRO Cinema, 20.00
A fost sau n-a fost?
România, comedie, 2006
Regia: Corneliu Porumboiu

Laurenţiu Brătan: “Lung-metrajul de debut al lui Corneliu Porumboiu – A fost sau n-a fost? – e unul din cele mai de succes filme din toată istoria cinematografului românesc. Cu un premiu Caméra d’Or (pentru film de debut) la Cannes, cu labelul Europa Cinemas pe anul 2006 şi invitat la zeci de festivaluri încă înainte de ieşirea lui pe ecrane, A fost sau n-a fost? e o gură de aer proaspăt într-un context încă puţin favorabil afirmării valorilor în cinematograful românesc. Ceea ce impresionează în mod deosebit la filmul lui Porumboiu sînt inventivitatea şi măiestria cu care a ştiut să găsească soluţii artistice pentru a eluda mijloace financiare (filmul e producţie independentă, realizat fără nici un sprijin din partea statului). Un stil minimalist, cu cameră fixă (care-l apropie de Aki Kaurismäki), un umor coroziv, dialoguri savuroase (scenariul semnat tot de Corneliu Porumboiu), accente grave cînd şi cînd, atmosferă dezolantă, de capăt de lume şi de sfîrşit (sau poate de neînceput) de istorie – toate fac parte din A fost sau n-a fost?, unul din cele mai profunde şi mai convingătoare filme din România postcomunistă.” (22, Nr. 868, 24-30 octombrie 2006)

Mihai Fulger: “În esenţă, A fost sau n-a fost? vorbeşte nu despre Revoluţia din 1989, ci despre ratare. Raportarea la acest moment istoric nu face altceva decît să le deştepte personajelor conştiinţa ratării individuale şi colective (‘am făcut şi noi revoluţie, cum am putut’, spune Pişcoci, cel mai raţional şi mai sincer dintre participanţii la talk-show). […] A fost sau n-a fost? merită plasat fără ezitare în fruntea unui clasament virtual al celor mai valoroase şi mai importante lungmetraje de debut ale cinematografiei româneşti postcomuniste, alături de E pericoloso sporgersi (1993) sau de Marfa şi banii (2001). Dacă Nae Caranfil îi anunţa pe tinerii regizori înzestraţi ce-i vor urma, iar Cristi Puiu marca naşterea unei noi generaţii, filmul lui Corneliu Porumboiu ar trebui să aducă impunerea definitivă a ‘Noului Val’ în cinematografia noastră.” (Observator cultural, Nr. 84 (341), 5-11 octombrie 2006)

Andrei Gorzo: “Corneliu Porumboiu a făcut un film despre lucruri mari văzute de la nivelul cel mai prăpădit cu putinţă (un talk show despre Revoluţie la un post de televiziune dintr-un oraş în care, după toate aparenţele, n-a fost revoluţie) şi de la nivelul acela (un fel de ‘culmea minimalismului’, dacă vreţi) a ştiut să scoată atît spectacol (mai mult şi mai savuros decît în orice alt film românesc de anul acesta), cît şi adevăr universal (mai reverberant decît al oricărui alt film românesc de anul acesta). Viziunea lui înţeleaptă asupra destinului comico-melancolic al lucrurilor mari (e inevitabil ca, de la nivelul nostru, să vrem să punem mîna pe ele, fără să ne dăm seama că nu vom reuşi decît să le coborîm la nivelul nostru) şi respectul lui tandru pentru lucrurile mici (cu alea rămînem) fac din A fost sau n-a fost? cel mai bun film românesc al anului.” (Dilema veche, Nr. 153, 12-18 ianuarie 2007)

Alexandra Olivotto: “Dacă anul trecut era dominat fără putinţă de a crîcni de Moartea domnului Lăzărescu, 2006 are nu unul, ci doi aşi în mînecă: A fost sau n-a fost? şi Hîrtia va fi albastră. Mie, una, mi-e imposibil să-l pun pe unul înaintea celuilalt într-un clasament, mai ales că, la anumite nivele, partiturile lor scenaristice rezonează (cel mai evident, în structura ciclică, dar şi în faptul că ambii lucrează excelent cu actorii). Fiecare manipulează convenţiile unui gen, defamiliarizîndu-se cu respectivul, dar şi exploatîndu-l. Comedia lui Porumboiu, încadrată de două secvenţe care îi alterează sensul, are un umor amar şi te lasă cu un surîs formulat cu jumătate de gură. La Radu Muntean, genul e şi mai greu de definit, umorul verbal nu are aceeaşi concentraţie ca în A fost sau n-a fost?, dar apar „procedurile“ filmului de acţiune, golit de toată finalitatea fermă care serveşte de obicei drept piatră unghiulară acestei categorii. Ambele filme sînt, într-un sens, postmoderne pînă în vîrful unghiilor, deoarece proclamă penuria unui sens totalizant, ultim. La Porumboiu, te lasă cu gura căscată modul în care încorporează, într-un comic spumos, un concept abstract care a generat deja destule tomuri de filosofia istoriei. La Muntean, e fenomenal cum readuce în perimetrul Revoluţiei, epuizat de teorii ale conspiraţiei, de toate, de la suprarealism la eroism şi, nu în ultimul rînd, natura existenţială a confuziei/ inconştienţei, pe care am resimţit-o atunci şi n-am recuperat-o pînă acum.” (Dilema veche, Nr. 153, 12-18 ianuarie 2007)

Anca Grădinariu: “Toate calităţile pe care regizorul le dovedea în scurtmetrajele sale sînt aici prezente şi amplificate: umorul absurd, naturaleţea interpretării, personajele savuros-patetice, extraordinarul ochi pentru detaliu, compasiunea ce alternează cu satira tăioasă ca lama de cuţit, dialogurile antologice. Un exemplu pentru cinematografia românească a viitorului că se poate face film şi cu bani puţini, atunci cînd îşi acorzi scenariul după posibilităţi. Centrul de greutate al filmului este talk-show-ul din studio care durează 40 (!) de minute şi care e o extraordinară mostră de virtuozitate actoricesco-regizorală: veţi rîde pînă la lovitura lirică finală, unde din rîsul cu lacrimi rămîne doar lacrima. În momentele sale cele mai bune, filmul prinde contururile unei comedii umane ce aminteşte de Eugen Ionescu. A fost sau n-a fost e o bijuterie miniaturală, o capodoperă minoră. Fără nici o îndoială.” (Ziarul de duminică, Nr. 38 (320), 29 septembrie 2006)

Valerian Sava: “Nu ştiu cîte alte titluri [lîngă Pădurea spînzuraţilor, Reconstituirea, O noapte furtunoasă] ar intra în competiţia pentru ‘cel mai bun film făcut vreodată în România’, dar la acest nivel ierarhizările fie ţin de un joc relativist declarat, fie îşi pierd orice sens. Sînt totuşi de notat calitatea de film de autor, de opera prima şi de unicat în context, în favoarea provocării lui Porumboiu: decizia de-a face ‘pe viu’ un fel de radiografie a stării de spirit a unei urbe moldave din anii 2000 – oraşul natal incognito al autorului, raportat la un moment-cheie din istoria sa recentă: Revoluţia din decembrie 1989. Nu prin reconstituiri, flash-back-uri sau alte ilustrări factice, ci prin scrutarea strict orală a memoriei concetăţenilor de azi. Sînt proceduri similare primului ‘Nou Val’ din istoria cinematografului (cel francez, cu reproşul repetat din filmul lui Alain Resnais despre dificultatea descifrării trecutului în prezent: ‘Tu n’as rien vu à Hiroshima!’), dar întoarse pe dos, cu ingredientele postmodernităţii minimaliste şi ludice.” (Observator cultural, Nr. 84 (341), 5-11 octombrie 2006)

Doina Ioanid: “Printr-un scenariu bine închegat şi spumos, dar mai ales prin acest mixtum compositum în care tragicul şi comicul se întrepătrund atît de firesc, aşa cum poate numai la Nae Caranfil am mai întîlnit, Corneliu Porumboiu reuşeşte să creeze un film profund, tandru şi ironic, de mare complexitate. Trebuie să spun însă că a beneficiat de participarea unor actori cu totul minunaţi (Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Teodor Corban şi Luminiţa Gheorghiu), care cu fiecare gest, cu fiecare replică te trag alături de ei în film, precum şi de o imagine de excepţie, care funcţionează poetic şi contrapunctic.” (Observator cultural, Nr. 84 (341), 5-11 octombrie 2006)

Iulia Blaga: “Felul în care Porumboiu se aproprie de această temă a revoluţiei – atît de tocită, plictisitoare aproape, cu atît mai mult cu cît n-a fost clarificată – mi se pare inteligent, subtil şi de o tandreţe esenţială la care nu m-aş fi aşteptat. Mă refer la copertele filmului, mai ales la finalul lui, la cadrele statice cu felinarele care aprind pe rînd în vecinătatea unor blocuri dezolante. Plus comentariul din off al operatorului de televiziune care preia mesajul autorului: ‘Tot ce-mi amintesc eu de la revoluţie este că era linişte şi frumos’. Asta ne propune Corneliu Porumboiu, ceea ce nu înseamnă că ar trebui să uităm, să idealizăm, să edulcorăm revoluţia (trecutul). Doar să o punem în ramele corecte. De aceea introducerea telefonului de la femeia al cărui fiu a murit la revoluţie – o necesară corectare de direcţie. A fost sau n-a fost? e un film care te face să rîzi şi să plîngi în acelaşi timp.” (Suplimentul de cultură, Nr. 97, 7-13 octombrie 2006)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: