Archive for februarie 2011

Principiul lui Peter

23 februarie 2011

Principiul emis în 1969 de Laurence J. Peter spune că într-o ierarhie fiecare salariat tinde să urce pînă la nivelul său de incompetență – membrii de succes ai unei organizații ierarhice sînt, pînă la urmă, promovați pînă la nivelul lor maxim de competență, după care o promovare ulterioară îi ridică la un nivel pentru care nu mai sînt competenți.

Vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Principiul_lui_Peter

Legea lui Laver

23 februarie 2011

Legea lui Laver (1937) evaluează răsturnările modei și relația stilului cu societatea.

Indecent – cu 10 ani înainte de vremea sa
Nerușinat – cu 5 ani înainte
Îndrăzneț – cu 1 an înainte
Deștept – La modă
Demodat – cu 1 an după vremea sa
Hidos – cu 10 ani după
Ridicol – cu 20 de ani după
Amuzant – cu 30 de ani după
Caraghios – cu 50 de ani după
Încîntător – cu 70 de ani după
Romantic – cu 100 de ani după
Superb – cu 150 de ani după

Vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/James_Laver

Fenomenul Pitești (6)

23 februarie 2011

,,Reeducarea” de la Piteşti şi Gherla (1949-1951)

„Cunoscută datorită cărţii lui Virgil Ierunca drept „fenomenul Piteşti”, acţiunea de,,reeducare” desfăşurată în perioada 1949-1951 în câteva închisori şi colonii de muncă din cadrul sistemului concentraţionar românesc, s-a bazat pe utilizarea terorii fizice combinată cu diverse tehnici de abuz psihic, scopul urmărit fiind distrugerea personalităţii individului. […]

Penitenciarul Piteşti a fost ales pentru acest experiment datorită amplasamentului, întrucât era o închisoare de maximă securitate aflată în afara oraşului, departe de orice aşezare umană, fiind propice aplicării tehnicilor de tortură, deoarece nimeni nu putea auzi ţipetele deţinuţilor. În toamna anului 1949, în penitenciarul din Piteşti erau închişi aproximativ 1000 de studenţi, arestaţi în cursul anului 1948, majoritatea foşti legionari. Asupra lor se va focaliza acţiunea de ,,reeducare”, declanşată la 6 decembrie 1949. Caracteristica specială a ,,reeducării”, care avea mai multe etape, era coabitarea în aceeaşi celulă a victimei şi a călăului, aceştia fiind, în majoritate cazurilor, în relaţii de prietenie. După ce erau supuşi la torturi sistematice, iar capacitatea lor de rezistenţă era anihilată, deţinuţii erau obligaţi să scrie aşa-numitele demascări, în care trebuiau să dezvăluie tot ce au ascuns cu ocazia anchetelor de la Securitate. Demascările aveau forma unor note informative şi conţineau aspecte privind activitatea personală sau a unor cunoscuţi împotriva regimului. Problemele cele mai frecvente, prezente în cadrul demascărilor, vizau organizaţiile subversive, depozitele de muniţie şi armament, reţelele de trecere frauduloasă a frontierei, persoanele bănuite de spionaj în favoarea Occidentului, posesorii de cărţi interzise, valută, metale preţioase sau numele unor angajaţi din sistemul penitenciar care s-au comportat mai blând faţă de ei în închisoare. Ultimele faze ale ,,reeducării” urmăreau distrugerea personalităţii şi a moralului deţinuţilor, întrucât ei trebuiau să demonstreze că s-au rupt complet de trecut. Cei ajunşi în această fază trebuiau să-şi facă „demascarea publică”, prin intermediul unei autobiografii, în faţa celorlalţi deţinuţi din cameră, sub supravegherea comitetului de ,,reeducare”. Pentru a fi apreciată, autobiografia trebuia să fie cât mai negativă, iar cel torturat trebuia să acuze, folosindu-se de ficţiune, tot ce avea mai drag: familia, credinţa, prietenii şi în cele din urmă pe el însuşi. […]

De menţionat este şi amploarea fenomenului, recunoscută de autorităţi în sentinţa procesului din noiembrie 1954: ,,Au fost ucişi în penitenciarul Piteşti si Gherla peste 30 de deţinuţi şi au fost maltrataţi, torturaţi şi schingiuiţi peste 780 de deţinuţi, la Piteşti şi alte sute de deţinuţi la Gherla, peste 70 de deţinuţi la Târgşor, 7-8 deţinuţi în oraşul Stalin, 5-6 în coloniile de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră în perioada de la 1949 până la 1952 din care deţinuţi peste 100 au rămas cu infirmităţi foarte grave”. Cu atât mai mult, această acţiune de masă nu putea să se desfăşoare fără ştirea celor aflaţi în fruntea ierarhiei Ministerului de Interne. Este ilogic şi imposibil ca la mijloc să se fi aflat doar nişte neînsemnaţi inspectori, directori de penitenciare, ofiţeri informativi sau gardieni.” (p. 263-376)

Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România: Raport Final

La Kelly’s Pub

23 februarie 2011

Bursa Fulbright Junior Award

23 februarie 2011

Comisia Fulbright din Romania anunță deschiderea competiției pentru bursa Fulbright Junior Award 2012-2013, prin care se acordă cetățenilor români burse pentru studii de masterat sau cercetare la universități din Statele Unite.

campusnews.ro

Graffiti (35)

23 februarie 2011

Garsonieră de vînzare

23 februarie 2011

Top Posts – 23 februarie 2011

23 februarie 2011

23 februarie 2011, 14.50

Turneu de șah la Orășelul Copiilor

23 februarie 2011

Orăşelul Copiilor, în colaborare cu maestrul FIDE Dan Ovidiu Raţ, organizează sîmbătă, 26 februarie, începînd cu ora 10.00, ediţia a doua a turneelor lunare de şah pentru copii ce se desfăşoară sub egida municipalităţii.

oradea.ro

Postvalentiniene (7)

23 februarie 2011

Eu nu regret

Magda Isanos (1916-1944)

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist și de ciudat
să simți c-asemeni unui fir subțire
ceva frumos din tine s-a sfărmat

Și nu mai știu anume ce, și-anume cînd,
căci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ți vine să pornești, de alții întrebînd
de-au fost aievea cele ce-au trecut

Filme – 23 februarie 2011

23 februarie 2011

13.05 – Yes Man
13.25 – Gloria
14.20 – Ioana d’Arc
17.00 – Conspirație politică
17.35 – America
18.50 – Litera stacojie
20.00 – Un an de cumpănă
20.30 – Capcană pentru părinți
22.00 – Klute
23.30 – Așteptîndu-l pe Guffman

22.00 – TCM
Un an de cumpănă / The Year of Living Dangerously
Dramă, Australia, 1982
Regia: Peter Weir
Cu:
Sigourney Weaver
Mel Gibson
Linda Hunt – Oscar pt. rol secundar

1 premiu Oscar [1]
[1] nom. Globul de Aur

“’Anul trăirii aventuroase’ e cel din Indonezia, în ajunul prăbuşirii lui Sukarno, de un ambiţios ziarist australian, ajutat în performanţe de un cameraman chinez şi de fiica ataşatului militar american. Dramă politică însufleţită de caractere puternice în situaţii nu prea verosimile cu mesaj ambiguu. Sukarno e privit ca un simplu ‘păpuşar’ a cărui politică se reduce la echilibrul dintre militari şi comuniştii care dacă ar lua puterea ‘i-ar ucide pe toţi europenii din Jakarta’. Totuşi ei sînt, în final, victimizaţi şi glorificaţi de autor. Senzaţională, apariţia în travesti a Lindei Hunt (Pr. Oscar) în cameramanul estropiat şi cinic.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Deşi Un an de cumpănă este la un anumit nivel o poveste de acţiune despre agitaţia din Indonezia care a caracterizat anii ’70 şi ’80, de fapt e despre ‘Asia’. E despre componenta spirituală lipsă de care are nevoie Occidentul şi care este evidentă în Orient. În ‘Asia’, sînt mînuitorii-de-marionete, cei care sînt capabili să menţină balanţa echilibrată şi să-şi focalizeze atenţia pe umbrele pe care le creează marionetele decît pe marionete.” (Robert K. Johnson – Reel Spirituality)

Roger Ebert: „The Year of Living Dangerously is a wonderfully complex film about personalities more than events, and we really share the feeling of living in that place, at that time. It does for Indonesia what Bogdanovich’s „Saint Jack” did for Singapore.”

Tîrg de mărțișoare

22 februarie 2011

tirguldelagaleriehandmade.blogspot.com

Demascarea (regia: Nicolae Mărgineanu)

22 februarie 2011

Alin Mureșan: „Nu am niciun dubiu că România de azi e influenţată direct de ce s-a întâmplat la Piteşti. Îţi dau doar câteva detalii: cultivarea neîncrederii, eliminarea sau batjocorirea discursului creştin, violenţa gratuită (pe străzi sau în media), luatul peste picior al oricăror repere morale etc. Atunci se făcea cu ciomagul, acum se face mai frumos, dar esenţa nu e diferită. Şi dacă te deranjează măcar unul din lucrurile de mai sus, poţi să înveţi din Piteşti cum să treci peste ele rămânând om.”

mihneamaruta.ro

Fenomenul Pitești (5)

22 februarie 2011

Postvalentiniene (6)

22 februarie 2011

Sonet 188

Vasile Voiculescu (1884-1963)

Mă uit cum cade noaptea, aluzie la moarte,
Şi lumea-şi cată duhul în lămpile aprinse;
Reintră în vis viaţa, pătrunde de departe,
Ca o mireasmă, somnul, în cărnurile stinse.

Eu stau mereu în beznă: lumina mea-i la tine
Şi ochii mei o alta nu vor sa mai primească.
Cum iroseşti aiurea plăcerile divine ?
Nu şi-a rămas o umbra de cuget să-ţi şoptească

Cum dragostea-mi, mai mare ca veşnica natură,
Ţi-a zămislit adâncul din nou, în zeci de feţe?
M-am despoiat în taină, de-nalta-nvestitură,
Ca să-ţi îmbrac unica şi goala-ţi frumuseţe;

Te-am învăţat iubirea, semeţul zbor în slavă,
Să pier ca scorpionul de propria-mi otravă.

Top Posts – 22 februarie 2011

22 februarie 2011

22 februarie 2011, 08.00

Alin Cristea – 40 albume pe Facebook

22 februarie 2011

http://www.facebook.com/profile.php?id=535377422

Apus (46 poze)
Norii (20)
Ceruri (6)
Dumnezeu pictează (3)
Culorile toamnei (15)
Cultura anunțului (30)
Flori (30)
The Last Color (10)
Animale (40)
Concursuri (7)
Mașini (10)
Intersecții (5)
Zăpadă (15)
Filme (22 poze)
Marketsquare Europe 2010 (32)
Old Lady (35)
New Lady (9)
Graffiti (9)
Cărți creștine (4)
România – Locuri (4)
Oradea – Locuri (8)
Johnny (5)
Biserici (5)
Repetiția pentru Geneva (11)
Chocolate-mania la Universitatea Emanuel (16)
Diverse (18)
Andreea (179)
Andreea – prima zi de școală (9)
Jocurile Andreei (11)
Dana (15)
Poze de grup (21)
Alin (122)
Alin alintatul (5)
Trio (6)
Familia Cristea – Patriarhul (19)
Familia Cristea – Seniorii (36)
Familia Cristea Daniel (38)
Familia Cristea – Verii (40)
Familia Cristea – Generația 2000 (12)
Familia Cristea – Next Generation (1)

Zăpadă – 21 februarie 2011

22 februarie 2011

Această prezentare necesită JavaScript.

Vasile Paraschiv

22 februarie 2011

Rodica Palade: „Este, fără îndoială, una dintre cele mai importante figuri ale disidenţei româneşti. […] Amestec de dezarmantă candoare şi infinită dîrzenie, Vasile Paraschiv rămîne o emblemă a luptei înverşunate împotriva unui sistem atotputernic şi criminal, o emblemă pentru România a ceea ce Havel numea “viaţa în adevăr”, oricît de primejdioasă s-ar fi dovedit a fi ea.” (22, Nr. 1092, 8-14 februarie 2011)

Vladimir Tismăneanu: „Vasile Paraschiv este eroul autentic al luptei anticomuniste din România. […] Tragedia lui Vasile Paraschiv, ca și a altor opozanți ai regimului, a fost nu doar caracterul diabolic al represiunii, ci și oportunismul și conformismul celor care au devenit complici. Pe acest lucru a mizat regimul: distrugerea deliberată a oricăror legături de solidaritate întemeiate pe valori morale.” (Cotidianul, 1 iunie 2006)

Vladimir Tismăneanu: „A fost un om drept și curat. Istoria onoarei la români îl va include la loc de cinste. Asemeni unor Lech Walesa, Zbigniew Bujak, Jacek Kuron și Karol Modzelewski în Polonia lui Gomulka și Jaruzelski, asemeni lui Milovan Djilas în Iugoslavia lui Tito, Vasile Paraschiv a demonstrat, cu prețul propriei libertăți și sănătăți, că așa-zisa “dictatură a clasei muncitoare” era de fapt una asupra acestei clase, o comunitate umană cântată în ode și disprețuită în realitate de parveniții lipsiți de suflet și de demnitate.” (Contributors.ro, 5 februarie 2011)

Cosmin Budeancă: „Vasile Paraschiv a luptat pentru demnitatea noastră ca popor, numele lui fiind invocat adesea atunci când se pune întrebarea: Cine au fost opozanţii / dizidenţii regimului condus de Nicolae Ceauşescu? A fost pentru mulţi un model moral, într-o societate în care astfel de modele sunt din ce în ce mai rare, un reper despre ceea ce înseamnă să pui o idee mai presus de orice, să-ţi sacrifici pentru asta liniştea ta şi a familiei, şi chiar să-ţi rişti viaţa.”

Cristian Preda: „Vasile Paraschiv va rămâne în istoria opoziției față de regimul lui Ceaușescu ca un om curajos și demn. […] Cruzimea semenilor nu l-a făcut să-și abandoneze convingerile. A murit ca om liber.” (Cristianpreda.ro, 5 februarie 2011)

Petre M. Iancu: „Vasile Paraschiv a fost tot ceea ce s-a spus, multă vreme, cu necurmata răutate, că poporul român nu ar putea, chipurile, da: un exemplu de curaj, de sacrificiu și dăruire personală. […] Vasile Paraschiv n-a fost un rezistent prin cultură. A fost însăşi cultura rezistenţei. Dar el rămâne, mai presus de orice, un simbol al libertăţii.” (Deutsche Welle, 8 februarie 2011)

Mircea Stănescu: „Într-un anume sens, acest părinte spiritual nu ne va părăsi niciodată, căci moştenirea sa este eternă: o pildă despre determinarea cu care în vremuri de restrişte trebuie apărate valorile de adevăr, de bine, de dreptate, fără de care orice agregare umană este sortită eşecului. Modelul său de viaţă este cu atât mai înălţător, căci aşa de rar am putut vedea pe aceste meleaguri un luptător mai dârz pentru valori umane perene.” (Mircea-stanescu.blogspot.com, 6 februarie 2011)

Postvalentiniene (5)

22 februarie 2011

Celei care pleacă

Ion Minulescu (1881-1944)

Tu crezi c-a fost iubire adevărată…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată…

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cîntec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe – călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cîntec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Și New York,
Un cîntec trist, ce-l cîntă-ades pescarii
Cînd pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt’dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete…

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cîntat-o, poate, niciodată…

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Tu crezi c-a fost iubire adevărată?…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!