Postvalentiniene (10)

Poemul XX

Pablo Neruda (1904-1973)

În noaptea asta pot scrie cele mai triste rînduri.

Pot scrie, de exemplu: „noaptea-i înstelată
şi stelele tremură albastre în depărtare”.

Vîntul nopţii se răsuceşte în văzduh şi cîntă.

În noaptea asta pot scrie cele mai triste rînduri.
Am iubit-o, şi, cîteodată, şi ea m-a iubit.

Într-una din aceste nopţi am strîns-o în braţe.
Am sărutat-o la nesfîrşit sub cerul imens.

M-a iubit, şi, cîteodată, şi eu am iubit-o.
Cum aş fi putut să nu-i iubesc ochii ei mari?

În noaptea asta pot scrie cele mai triste rînduri.
Cum să mă gîndesc că n-o mai am? Să simt că am pierdut-o?

Cum să ascult imensa noapte, mai imensă fără ea?
Şi rîndurile cad în suflet ca roua pe izlaz.

Ce mai contează că iubirea mea n-o mai poate păstra?
Noaptea-i înstelată, şi ea nu-i lîngă mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cîntă. În depărtare…
Cu pierderea ei nu mă pot împăca.

O caut cu privirea, dorind s-o aduc mai aproape.
Inima mea o caută, dar ea nu-i lîngă mine.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cum am putut-o iubi…
Vocea-mi vrea să fie vîntul, să-i gîdile auzul.

A altuia. Va fi a altuia. Ca înaintea săruturilor mele.
Vocea ei, trupul ei de lumină. Ochii ei fără hotare.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate încă o iubesc.
Iubirea e atît de scurtă, şi-atît de lungă e uitarea.

Într-una din aceste nopţi am strîns-o în braţe,
şi sufletul nu mi-e împăcat cu pierderea ei.

Chiar de-i ultima zvîcnire pentru ea,
şi acestea ultimele rînduri.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: