Archive for 24 februarie 2011

Guitar and Mandolin playing Sweet Georgia Brown

24 februarie 2011

Postvalentiniene (8)

24 februarie 2011

De-abia plecaseși

Tudor Arghezi (1880-1967)

De-abia plecaseși. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pîn-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-aș fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămîi.
Ai ascultat de gîndul cel dintîi.
Nu te oprise gîndul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Fenomenul Pitești (7)

24 februarie 2011

Eugen Măgirescu: „Între 1949 şi 1952, «demascările» şi «reeducările» din Penitenciarul Piteşti se făceau în serii de trei-patru luni fără întrerupere. Deţinuţii martirizaţi erau nevoiţi să suporte chinuri şi răstigniri pe care nici eu, care le-am trăit, nu le pot descrie în toată amploarea lor.

S-au scris în timpul demascărilor sute de mii de pagini, pentru fiecare dintre acestea Dumnezeu mai ştie câte sute şi mii de pari s-au luat în Penitenciarul Piteşti în jurul anului 1950. Torturile diabolice, martiriul neîntrerupt şi suferinţa fără capăt au demonizat, ucis sau dus la nebunie multe mii şi mii de Români, între care s’a ţesut o nevăzută pânză de compasiune, de înţelegere reciprocă, pe care timpul o scoate tot mai pregnant la lumină, în ciuda faptului că rândurile supravieţuitorilor Piteştiului se răresc pe zi ce trece.

Cancerul demascărilor şi al reeducărilor de la Piteşti şi-a trimis celulele sale distrugătoare şi la Gherla sau la Târgşorul destinat elevilor, peste tot fraţii fiind obligaţi să devină torţionari ai propriilor lor fraţi.”

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/pitesti

Concert Phoenix

24 februarie 2011

http://www.iconcert.ro/concert-phoenix-pasarea-de-foc-la-oradea.html

Concertul de joi – 24 februarie 2011

24 februarie 2011

Joi, 24 februarie 2011, 19.00
Filarmonica din Oradea
Concert simfonic
Dirijor: Jankó Zsolt
Solistă: Teodora Tonea

În program:

C. Debussy: Preludiu la după-amiaza unui faun
E. Grieg: Concert pentru pian şi orchestră în la minor, op. 16
C. Debussy: Printemps
M. Ravel: La Valse

Preludiu la după-amiaza unui faunClaude Debussy

“Prima capodoperă necontestată a lui Debussy este Preludiu la după-amiaza unui faun (1892-1894). Ca şi Mallarmé, inspiratorul său, Debussy se arată a fi un poet modern al muzicii, inventator al ritmicii, al sintaxei, al retoricii, al formei sale proprii. Neîncetatele fluctuaţii armonice (luate în considerare pe orizontală sau pe verticală), bogăţia ritmică, supleţea şi libertatea frazării instaurează dintr-o dată un nou ‘mod de a vorbi’ în muzică. Scriitura instrumentală este de un rafinament şi de o uşurinţă incomparabile. Cît despre formă, dacă la analiză putem distinge un plan tradiţional (expoziţie-dezvoltare-repriză-coda) foarte liber, în schimb la audiţie nu se percepe decît o continuitate în transformare constantă, în care reveriile apar ca evocări, ca amintiri modificate, nu ca reprize. ‘Ideea dă naştere formei’, scria Paul Dukas a doua zi după prima audiţie a lucrării, rezumînd astfel într-o frază una dintre caracteristicile fundamentale ale creaţiei debussiste.” (Dicţionar Larousse de mari muzicieni)

Edvard Hagerup Grieg (1843-1907)

„Celebritatea lui Grieg se sprijină pe un anumit număr de neînțelegeri. Lucrările lui cele mai cîntate în zilele noastre, Peer Gynt și Concertul în la minor, cu toată popularitatea de care se bucură, sînt partituri în care principalele calități de compozitor nu se impun cu evidență: orchestrația greoaie și lipsa de măiestrie în domeniul formei erau handicapuri de care el era, de altfel, conștient. Grieg a avut întotdeauna o mare ușurință în formele mici, ușor de observat mai ales în melodii și în piesele pentru pian. O foarte rapidă asimilare în muzica de salon de la sfîrșitul secolului al XIX-lea nu trebuie să disimuleze calitățile acestor lucrări. Armonist îndrăzneț, inițiator într-o artă „Impresionistă”, Grieg a influențat compozitori precum Debussy, Ravel și Delius. Inspirația lui populară este chiar mai autentică în piesele vocale și pianistice, decît în lucrările mai ambițioase, cărora Debussy le denunța caracterul „contrafăcut”. Limbajul său apelează frecvent la oscilări în melodiile populare norvegiene, în care terța este instabilă; fraza muzicală este largă și foarte lirică, dar perfecțiunea scriiturii pianistice este aceea care atrage încă mai mult atenția și care îi permite să exorime excepționala sensibilitate pe care o regăsim de-a lungul întregii sale opere.” (Dicţionar Larousse de mari muzicieni)

Maurice Ravel (1875-1937)

“Maurice Ravel este considerat astăzi un ‘clasic’. Creaţia lui este iubită şi admirată nu numai pentru lirismul ei şi pentru feeria pe care o degajă, pentru paroxismele ei stăpînite, pentru limpezimea şi puritatea ei, ci şi pentru perfecţiunea scriiturii şi a instrumentaţiei. […] Chiar dacă nu l-a bulversat, Maurice Ravel a mlădiat şi a îmbogăţit totuşi într-un mod singular limbajul armonic al epocii sale. El şi-a construit un vocabular extrem de personal, folosind cu un tact prodigios modurile medievale şi scările defective ale Extremului Orient, cu toate implicaţiile pe care acest fapt le avea pe plan armonic, dar fără o ruptură cu sistemul tonal. Ravel operează înnoirea în interiorul limbajului clasic. Scriitura lui pianistică şi arta orchestrală sînt modele de inventivitate raţională şi feerică, în acelaşi timp.” (Dicţionar Larrousse de mari muzicieni)

Top Posts – 24 februarie 2011

24 februarie 2011

24 februarie 2011, 08.35

Filme – 24 februarie 2011

24 februarie 2011

10.30 – Capcană pentru părinți
15.10 – Harry Potter și Prințul Semipur
18.45 – Pentru cîțiva dolari în plus
22.00 – Toți oamenii președintelui
23.10 – Babel

22.00 – TCM
Toţi oamenii preşedintelui / All the President’s Men – BAFTA, nom. Oscar
Dramă, SUA, 1976
Regia: Alan J. Pakula – Globul de Aur, nom. Oscar
Cu:
Robert Redford
Dustin Hoffman

3 premii Oscar [8]
1 premiu Globul de Aur [3]

“În vara anului 1972, doi reporteri de la ‘Washington Post’ descoperă că oamenii preşedintelui în exerciţiu au pus sub ascultare opoziţia iar campania electorală e dusă cu fonduri oculte. Ecranizarea best-seller-ului ziariştilor Bob Woodward şi Carl Bernstein debutează cu jurămîntul lui Nixon de a respecta Constituţia, simultan cu instalarea microfoanelor la sediul democraţiilor, pentru a continua cu ascensiunea treptată, pas cu pas, a anchetatorilor pînă în topul prezidenţial. Caracterul indecis al bătăliei e redat de o secvenţă în care munca celor doi are ca fundal sonor triumful electoral al lui Nixon. Totuşi filmul, fragmentat şi exterior, e jurnalistic, ansamblul nu se prea încheagă.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Maniac al detaliului autentic, cineastul a reconstituit sediul redacţiei fără să schimbe nici măcar locul maşinilor de scris sau forma coşurilor de gunoi. Această minuţiozitate extremă, legată de elaborarea precisă şi aproape imperceptibilă a scriiturii, susţinută de nişte interpreţi parcă făcuţi pentru aceste roluri, sfîrşeşte prin a crea un spectacol fascinant.” (Freddy Buache) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)