Adrian Păunescu – Trecutul care nu trece

Vladimir Tismăneanu: „Cenaclul era locul unde se rosteau ode isteroide pentru Ceaușescu.”

Vladimir Tismăneanu: „Adrian Păunescu a fost toboşarul neobosit al „Epocii de Aur”. Un talent real s-a înecat în abisul servituţii voluntare. […] Păunescu nu a avut limite în dorinţa de a fi trubadurul „Epocii de Aur”. Arhitect impenitent al utopiei ceauşiste, a fost el însuşi o instituţie a acestei dictaturi.”

Vladimir Tismăneanu: „Literar vorbind, Adrian Păunescu a încetat din viaţă cu decenii în urmă. Moral, la fel. A fost un instrument benevol şi primejdios al unui regim criminal pe întreg parcursul existenţei sale. Efemera sa rebeliune morală din anii ’60 a fost o revoltă în genunchi. S-a emasculat etic şi a capotat estetic.”

Mihai Goțiu: „Cu ajutorul lui Adrian Păunescu, o generație (poate chiar două) au fost ținute captive la nivel de mental colectiv. Li s-a permis să creadă că sunt liberi, atâta vreme cât puteau să poarte blugi și adidași, plete în vânt și să cânte și altceva decât despre partid și Ceaușescu.”

Sorin Ioniță: „Mişcarea Flacăra a fost o pastişă flower power, dar fără flower, fără power şi fără cea mai mică intenţie de rebeliune şi spargere a canoanelor. […] Înmormântarea sa de alaltăieri, cu onoruri naţionale la Ateneu şi gardă militară, mi se pare perfect justificată în context. Este un triumf al culturii de masă, marginală, bombastică şi kitsch la care aspirau atât Păunescu, cât şi Ceauşescu, recent confirmat ştiinţific în groapa sa din Ghencea, în ciuda diferenţelor de tactică dintre ei.”

Cristian Câmpeanu: „Cenaclul Flacăra nu era o formă de revoltă, ci una de propagandă! […] Cenaclul n-a fost altceva decât o formă manipulatoare de escapism. Nu este vorba despre faptul că Păunescu nu era înzestrat cu o inteligenţă excepţională, cu talent şi cu forţă lirică, ci despre marele necaz că şi le-a pus în slujba unui regim odios şi că a folosit cenaclul cu enorm talent ca pe o supapă de manipulare a aspiraţiei noastre spre libertate.”

Iulian Leca: „Oare au fost spectacolele cenaclului Flacăra altceva decât creuzete de smuls lacrimile tinerilor în numele unei libertăți închipuite, în cadrul unei manifestări aproape religioase, unde eliberările de natură mistică erau toate subjugate unei singure idei? Nu și-a pus astfel Păunescu și talentul și opera doar în scopul îndulcirii unei vieți tot mai amare, care să facă posibilă pe mai departe supraviețuirea și consolidarea sistemului totalitar ceaușist?”

Alexandru Rahoveanu: „Incantaţiile adresate lui Nicolae Ceauşescu, modul teatral în care se manifesta în spaţiul public, desfrîul la care se deda în peregrinările sale prin ţară, dorinţa de a fi identificat ca important potentat al regimului comunist, plăcerea de a vedea norodul întins la picioarele sale şi autorităţile tremurînd de frica sa, faptul că revendica locul lui Eminescu din panteonul cultural naţional au fost suficiente motive pentru a-mi induce repulsie faţă de personaj.”

Cristian Tudor Popescu: „Adrian Păunescu a fost, pentru că era inteligent, talentat şi cult, cel mai eficient vector agitprop al minciunii naţional-comuniste instituţionalizate de Ceauşescu.”

Daniel Vighi: „A fost unul din autorii cultului Ceauşescu.”

Mircea Pora: „A fost un poet industrial, un scriitor talentat, însă o mare parte din opera lui a fost dedicată circumstanţelor politice. Odele şi preslăvirile au fost fără limite pentru Nicolae Ceauşescu. Cei care au memorie nu uită.”

Ioan T. Morar: „Şi dacă ar fi scris doar volumul Istoria unei secunde, Adrian Păunescu ar fi rămas în Istoria Literaturii Române. A scris mult mai mult. Ne-a plăcut sau nu ne-a plăcut de el, Păunescu a fost un munte de energie pe care nu se poate să-l treci cu vederea.”

Octavian Soviany: „O dată cu Adrian Păunescu trebuie să admitem însă că dispare din literatura română ultimul “bard naţional” născut din mantaua glorioasă a paşoptismului. La fel de prolific şi de inegal ca şi Mihai Beniuc, (deşi de cu totul alt calibru) Păunescu a fost în acelaşi timp patriot şi megaloman, curajos şi obedient; adulat de unii şi detestat de alţii. Nu se simţea în largul său decât în mijlocul stadioanelor populate pînă la refuz; în loc să scrie cu sentimente a preferat să scrie cu ”ultrasentimente”. Această tendinţă spre excesiv poate că i-a dăunat poeziei, dar i-a asigurat poetului o cotă apreciabilă de popularitate.”

Mircea Dinescu: „Poetul Adrian Păunescu și-a subminat destinul de scriitor. Și-a acoperit gingășia cu care-l înzestrase natura cu materia care deborda din el.”

Vasile Dâncu: „Omul trăia cu o energie și o pasiune care făceau gol în jur, mistuiau totul. Vroia mereu tot, vroia să fie in centrul unui univers care ne cuprindea pe toți.”

Vasile Dâncu: „În noaptea istorică în care eram, Păunescu aducea o luminiță, singura. Era iluzia alternativei, dar era o alternativă adusă de sus, ca un fel de program obligatoriu. Păunescu pentru noi era un zeu care desfăcea cultura din lanțuri pentru o seară. Cu prețul de a nu înjura conducerea (aici era monopolul lui Adrian Păunescu), cu prețul de a cânta Partidul-Ceaușescu-România, în momentul unei excitații maxime a publicului. Păunescu era un nomenclaturist, avea o putere fantastică, îi umilea pe prim-secretarii care nu se supuneau.”

Adrian Cioroianu: „A fost ca un fenomen al naturii. Precum ploaia de vară, enervantă dacă te prinde cînd îţi vopseşti gardul, sau încîntătoare dacă eşti cu iubita într-un foişor din parcul gol. A fost precum zăpada de ianuarie, care-i plăcută dacă eşti încotoşmănat pe sanie şi care-i groaznică dacă ai cizmele sparte. În calităţile şi-n contrastele sale, în tumultul şi-n sensibilitatea lui, în ambiţia-i de-a fi peste tot şi-n ascunzişurile lui periodice, acest om n-a avut nimic ordinar. În el s-a strîns ceva din flacăra şi din melancolia unei jumătăţi de secol XX şi, după cum Istoria l-a urcat sau l-a coborît, iată-l intrînd şi pe el în istoria României recente, pletos şi rubicond şutînd spre o poartă pe care tot el se repede s-o apere.”

Dorin Tudoran: „Pe Păunescu l-am pierdut când a apucat-o pe niște scări ce i se păreau că duc sus, foarte sus, în vreme ce eu am crezut că ele duc jos, foarte jos.”

Dorin Tudoran: „Există oameni care nu vor recunoaşte nimic din prostiile pe care le-au făcut. Şi prin asta nu mai au nevoie de duşmani. Sunt ei cei mai mari duşmani ai lor.”

Cristian Teodorescu: „Adrian Păunescu a schimbat combinația de cult al lui Ceaușescu și al propriei sale persoane cu rețeta cultului lui Adrian Păunescu pur și simplu, de când și-a reînființat cenaclul.”

Cristian Teodorescu: „…deosebirea între Păunescu cel din primele volume şi cel care şi-a transformat poezia într-un vehicul de transport pentru tot ceea ce îi trăsnea prin cap, pe la cenaclul Flacăra. […] Mi se pare o inepţie să spui că poezia lui se reduce la ceea ce a fost pus pe muzică de un folkist sau de altul, fiindcă asta înseamnă să încerci să faci tabula rasa din poezia cu care s-a impus tînărul Păunescu şi care a fost primită ca o revelaţie şi de critica literară a vremii.”

Nicolae Manolescu: „A fost o puternică personalitate şi un poet important, care uneori a căzut victimă excesului propriilor calităţi. Într-un fel, temperamentul extrem de impulsiv încă din tinereţe l-a împins să îmbrace cauze nu întotdeauna corecte. Lasă un gol în poezia românească atât ca om, cât şi ca artist, ca formulă personală de poezie pe care o au destul de puţini în epoca noastră.”

Viorel Padina: „Poet nu prea original și deci în fond minor – căci stilul său fusese descoperit & bătătorit hăt demult, de Bolintineanu, Coșbuc, Goga, chiar dacă admiratorii săi contingenți habar n-au ce-nseamnă chestiuța asta, a unicității stilistice, în ordinea creativității fundamentale.”

Ovidiu Ivancu: „Lectura poeziei păunesciene ne spune destul de clar nu numai că Păunescu e departe de Eminescu, ci şi că într-o virtuală ierarhie a poeziei româneşti, nu poate nicidecum ocupa primele locuri. Uităm mult prea repede că poezia românească îi are pe George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nichita Stănescu şi alţii care indiscutabil se situează cu mult peste ceea ce a putut (poetic vorbind) face Adrian Păunescu. Adrian Păunescu e un versificator de talie minoră, compensând calitatea prin cantitate (dacă asta se poate numi „compensare”).”

Alexandru Matei: „Nu mai e nimic interesant în ce a scris după 1970. Poeziile lui sunt pure declamaţii, în versificarea cărora a fost foarte abil, dar în rest un poet foarte slab.”

Alexandru Matei: „Adrian Păunescu a intrat într-o existenţă culturală de serie B după 1989. Cu cît nostalgia pentru trecut se intensifica, cu atît creştea nevoia de Păunescu. Toate poziţiile lui cuprind patos şi orbire. Patosul lui excepţional a fost luat de mulţi drept vizionarism. Dar patosul nu are semnificaţie, asta vine după. Păunescu a fost cel mai patetic (în sens original) om public român contemporan.

Adrian Păunescu a fost un tip cu voinţă de teuton, cu sensibilitate romantică, dar care n-a dormit niciodată singur noaptea. A fost un Ceauşescu care a citit şi a putut fi afectat de Nietzsche, deşi l-a preferat apoi pe Avram Iancu.”

Dan Sociu: „…nici măcar un versificator spectaculos (doar patologic de prolific). Scria, în retorică şi ideologie, fix ca un poet minor de secol XIX – cu diferenţa că un Coşbuc, de exemplu, e infinit mai muzical şi mai subtil. Păunescu e monoton şi lălăit, marea lui şmecherie e că a folosit elemente de cotidian «modern» – suta de lei etc., ceea ce dădea impresia că rezonează cu suferinţele contemporane ale poporului.”

Liviu Ioan Stoiciu: „(…probabil că Păunescu a avut în sânge poezia basarabeană de atitudine socială-populară, până la moarte a scris versuri accesibile, de impact public, neţinând cont de efectul estetic nul). Din păcate, după Revoluţie, Păunescu a devenit anacronic pentru poezia română, nici o generaţie nemaifiind interesată de opera lui „deschisă”. În acelaşi timp, mergând pe formula poeziei lui sociale, a rămas pentru marele public un mare poet, cel mai frecventabil posibil.”

Alexandru Seres: „…ediţia în care Jurnal bihorean deplânge moartea lui Adrian Păunescu. Trec peste banalităţi crase despre viaţa şi moartea lui A.P. („A trăit şi a ars ca o flacără. Şi a răspândit flacăra poeziei şi a cântecului”). Problemele apar când dăm peste afirmaţia: „Unul dintre cei mai mari poeţi ai ţării sale”. Dacă ar fi zis „generaţiei”, încă mai treacă-meargă. Dar „ţării”? Şi atunci ce sunt Eminescu, Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia, Labiş, Stănescu? Şi cine a stabilit asta? Jurnal bihorean? Că nu ni se dă vreun citat dintr-un dicţionar al literaturii, sau măcar din vreun critic de rezonanţă. Citim mai departe: „Autorul unora dintre cele mai frumoase poezii din literatura română”. Haida-de! Te pomeni că jurnalistul care debitează chestiile astea (nu ştim cine, că nu se semnează) e autorul neştiut al vreunei antologii, al unui florilegiu liric, de ne-aruncă aşa în ochi scuipatul ăsta cultural.”

Vlad Mixich: „Fertilizatorul memoriei nu este emoția estetică a poeziei, ci amintirea modelului practic, a faptelor în armonie cu cuvintele. Dar Adrian Păunescu a ratat această miză autoimpusă și, ceea ce putea deveni modelul unei generații, s-a surpat în propria-i vanitate. Versurile lui vor rămâne, însă mormântul îi va fi sterp, oricât de multe lacrimi se vor vărsa în aceste zile peste el.

Adrian Păunescu a fost un om norocos dar neamul în care s-a născut nu a primit decât firimituri căzute de la masa destinului său. Probabil că mii de oameni vor participa la înmormântarea poetului, dar care va fi credința, care va fi cauza pe care această mulțime o va onora prin prezența ei acolo?”

Dan Tăpălagă: „În aprilie 2008, televiziunile de știri ne-au scutit de spectacolul trivial de astăzi, când înoată grețos într-un râu de lacrimi. Pe atunci, murea în șoaptă unul dintre martirii exilului romanesc: Monica Lovinescu. Televiziunile au pus atunci cruce subiectului deoarece Monica Lovinescu „nu se vindea” ca un Paler, ca un Teoctist sau ca un Pruteanu. În plus, fusese un dizident autentic și un reper moral. Generația mea le datorează lor totul. Lui Păunescu, mai nimic.

Păunescu este, până acum, mortul perfect pentru televiziuni: viu sau mort, stoarce lacrimi cu versurile sale, închinate părinților, urmașilor lor sau lui însuși. Are apoi marea calitate de a ține mereu cu poporul, cu amărâții și sărmanii, de a fi fost un fals reper politic, un fals model, prin urmare numai bun de vândut la TV.”

Ionuț Avram: „Păcat că a făcut pactul cu diavolul. Cineva spunea la televizor că altfel nu se putea. Fals, atâta vreme cât au existat oameni care s-au luptat în munți împotriva sistemului și oameni torturați în închisorile comuniste pentru convingeri.”

Adevărul (9 noiembrie 2010): „În declaraţia de avere a senatorului Păunescu, din 2008, acesta era proprietarul a nouă imobile, nouă terenuri, bijuterii şi opere de artă.”

Marius Mioc: „Deşi personal n-a fost implicat în reprimarea revoluţiei, Păunescu s-a implicat în apărarea criminalilor din decembrie 1989, unii dintre ei demnitari comunişti cu care Păunescu avea relaţii personale de dinainte de 1989. Revista sa “Totuşi Iubirea” a publicat în 1991 un apel pentru o amnistie generală legată de evenimentele din decembrie 1989.”

Florin Dumitrescu: „Influenţa lui Adrian Păunescu asupra retoricii şi chiar asupra logicii din mediile oficiale este încă extrem de importantă chiar şi după 20 de ani de la tentativa de linşaj public.”

Paul Cernat: „Cultura pop-folk (1970 – 1980) e dominată în proporţie de 90% de el.”

Cornel Nistorescu: „Adrian Păunescu a marcat presa românească şi viaţa literară. Fenomenul Păunescu a dominat perioada 1970-1985. Atunci Păunescu era şi spectacol, şi apariţii editoriale, şi implicare politică, şi presă socială de mare anvergură. Cu concesiile politice obligatorii acelei vremi.”

Dan C. Mihăilescu: „Am trecut pe lângă cimitirul Bellu şi am rămas şocat. Fanfară şi onoruri militare pentru Păunescu! Probabil când o să se ducă Sergiu Nicolaescu o să fie mobilizată Armata, să tragă salve de tun! Ce să mai spui? Ca la noi.”.

Andrei Cornea: „Nu cred însă că în Polonia unuia ca Adrian Păunescu i s-ar face azi funeralii naţionale. Mi-ar plăcea ca lumea să aibă o judecată limpede şi să nu se mai lase îmbrobodită de discursurile naţionaliste şi de mistica şi retorica asta revanşardă.”

Andrei Cornea: „În ce punct al laşităţii generale am ajuns, dacă, la numai cinci ani de la rostirea Raportului Tismăneanu în Parlamentul României, în care Păunescu era nominalizat printre susţinătorii declaraţi ai regimului „criminal şi ilegitim“, nu ne strigăm public indignarea împotriva expunerii acestui catafalc, fie şi pentru câ­teva ore, la Ateneul Român? Cum de nu protestăm împotriva înmormântării acestui suprem manipulator de mase între Eminescu şi Nichita Stănescu? Da, am ajuns iarăşi complici tăcuţi cu Răul, aşa cum ne-a văzut Herta Müller. Da, am rămas în continuare „un popor vegetal“, aşa cum ne-a descris Ana Blandiana.”

Dorin Dobrincu: „Nu şi-a cerut vreodată scuze pentru trecutul său, ci a fost de-o violenţă rar întâlnită împotriva celor care îl criticau pe Ceauşescu. Dincolo de vorbele de duh ca „despre morţi numai de bine” din sfera religiozităţii neolitice, nu putem asista pasivi la acest delir mediatic; mai facem un pas şi-l sanctificăm ca pe Ştefan cel Mare.”

Dan Cristian Turturică: „”Trecutul este o ţară străină: acolo altfel se fac lucrurile.” (J.P. Hatley) […] În Trecut poţi să organizezi cenacluri în noaptea de Paşte, astfel încât tinerii care pleacă de acasă pentru a celebra Învierea să sfârşească scandând lozinci spre fala unui regim ateu. Iar la moartea ta să se spună cât de credincios ai fost pentru că ai folosit cuvântul candelă de un milion de ori.”

Costi Rogozanu: „Să te opui cultului pentru Păunescu din România e ca şi cum te-ai opune cultului pentru Michael Jackson… Un fenomen “pop” cum a fost Păunescu iese din logica etic-nonetic.”

Cristi Puiu: „Faptul că acum se vorbeşte despre el ca despre un erou dă cumva măsura culturii noastre revoluţionare. Noi suntem cultura Adibas. Nu avem Adidas original, nu-i nimic, e bun şi Adibas. Nu avem Puma e bună şi Puna. Nu aveam Woodstock? Merge şi Cenaclul Flacăra. Nu am avut dizidenţi autentici, ci doar nişte emiţători de şopârliţe, buni şi ăia. Ei erau eroii noştri. Atâta puteam noi.”

Adrian Cioroianu:”Oamenii nu-l plâng neapărat pe Păunescu, ci îşi plâng tinereţea pierdută, care a însemnat şi un abonament la revista Flacăra sau mersul la nişte concerte ale Cenaclului.”

Mihnea Măruță: „Funeraliile lui Adrian Păunescu ne-au arătat, mai clar decât orice studiu sociologic, că există o felie de populaţie – oameni cu vârste diferite, de la tineri la moşnegi – care trăieşte mental în anii ’80, influenţată definitiv de propaganda comunistă sau de amintirile pe care ea le-a lăsat în familii. Naţionalismul orizontal, al lamentării înfrânte, nevoia de a găsi vinovaţi pentru implacabil, o prăfuire patetică, autoamăgirea şi pierderea lucidităţii valorice sunt tot atâtea semne pentru incapacitatea sau, mai grav, pentru lipsa dorinţei de a prinde prezentul din urmă. Pentru aceşti oameni, viitorul nu poate părea bun decât dacă seamănă cu acel trecut. Şi, totuşi, nimeni nu are dreptul de a le ignora alegerile. Ei nu sunt mai puţin români decât alţii.”

Adriana Săftoiu: „Să îl reneg pe poetul Adrian Păunescu doar pentru că nu s-a dezis niciodată de “ceauşism” e ca şi cum aş refuza să îl mai citesc pe Marquez pentru că e un susţinător al lui Castro, să îl refuz pe Borges pentru că a fost adeptul politicii peroniste sau să spun că Pablo Neruda e un versificator doar pentru că a fost comunist. […]

Nu contest regretele oamenilor simpli pentru dispariţia lui Adrian Păunescu. Există şi un efect de halou. Mecanismul răspândirii durerii e diferit de cel al bucuriei şi adună mai mulţi oameni la un loc. Suferinţa celorlalţi pare să uşureze suferinţa proprie. Suferim mai bine împreună decât ne bucurăm. Dar tele-suferinţa e grotescă.”

Florin Lăzărescu: „Se trei zile, subiectele arzătoare ale momentului – criza, salarii, pensii, coaliţii etc. – au cam dispărut de peste tot, acasă, la serviciu, la bere. Iar la televizor, la toate emisiunile în care de obicei se dezbate la nesfîrşit actualitatea, s-a petrecut un lucru inimaginabil cred pentru oricine: timp de trei zile, s-au recitat poezii şi s-a discutat despre poezie (multe bune, nu doar de-ale lui Păunescu) cu aceeaşi patimă cu care se discută despre politică, salarii, pensii… Ca şi cum poezia ar fi marea problemă a românilor. Ceea ce – trebuie să recunoaştem, indiferent de tabăra în care ne-am afla – e un efect incredibil al vieţii-morţii lui Păunescu.”

Cristina Horvat: „Tot acest spectacol halucinant al decesului și înmormântării lui Adrian Păunescu a fost atât de exagerat și de patetic încât părea că poetul însuși a semnat scenariul funeraliilor sale televizate.”

Bedros Horasangian: „Nu poţi da afară din România tot poporul român că nu acceptă condamnarea comunismului, îl admiră pe Păunescu şi e departe de exigenţele clamate ale câtorva trăgători de sfori ai actualului preşedinte. Când 25.000 de suporteri olteni strigă pe stadion – sau în buza Ateneului Român – în ropot de aplauze numele bardului de la Bârca, ne întrebăm şi noi care Proces al Comunismului a avut sau are loc în România?”

Alina Mungiu Pipidi: „Ați învățat ceva din istoria asta cu Adrian Păunescu, dincolo de lacrimi, exagerări, istericale, invidii și ranchiune? Ar fi păcat să nu: că a fost cel mai remarcabil fenomen al psihologiei de masă pe care l-am văzut la noi de ceva timp. Pe de o parte, ambiguitatea, ca să nu spun promiscuitatea trecutului nostru în regimul poststalinist, care face ca un personaj ca Păunescu să poată fi interpretat simultan și ca un propagandist al regimului, și ca un rezistent cultural. Cam asta e valoarea conceptului de rezistență culturală. Al doilea fenomen însă este și mai interesant și asupra lui aș vrea să mă opresc: enorma și nesățioasa dorință a poporului de personalități civice, de literatură angajată și de oameni din care să răsune vocea națiunii.”

Petru Clej: „Nu cu Adrian Păunescu „ne războim” ci cu ceaţa din mintea celor care îl regretă, confundând anii buni ai tinereţii lor cu singura „distracţie” de care au avut parte, între alte raţii (de ulei, de zahăr): Cenaclul Flacăra. Iar în ceea ce priveşte curajul, el n-ar trebui confundat cu politica de ignorare – în special la adresa celor care fac tot posibilul, călcând şi pe conştiinţe, la o adică, pentru a fi băgaţi în seamă.

În orice caz, nu vreau să am nimic de a face cu “România lui Păunescu”, dacă o astfel de Românie există. Această Românie reprezintă fuziunea valorilor extremei stângi cu cele ale extremei drepte, împletirea lui Corneliu Zelea Codreanu cu Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu, sinteză la care aspiră mulți dintre cei care-l plâng cu lacrimi de crocodil pe dinozaurul național-comunismului românesc, Adrian Păunescu.

E o Românie întoarsă cu fața spre trecut, o Românie în care demagogia, naționalismul pășunist, ipocrizia, abuzul de putere, indolența, fudulia sunt valorile de prim rang. Cu astfel de țară nu pot și nu vreau să am nimic în comun.”

Tom Gallagher: „Influenţa morală a lui Adrian Păunescu asupra naţiunii a fost una devastatoare. A oferit tineretului, inclusiv artiştilor pe care i-a promovat, un adevărat master class despre modul în care se putea avansa şi prospera în vremuri de crâncenă represiune şi în cadrul unui mediu social complet viciat. A avut grijă să golească conceptul patriotismului de conotaţia sa intrinsecă, anume solidaritatea, pe care a înlocuit-o cu o serie de elemente de kitsch comunist, versificate sau vizuale – exact pe gustul cuplului dictatorial. A contribuit semnificativ nu doar la megalomania Ceauşeştilor, ci şi la inocularea morbului cultului personalităţii tinerei generaţii, drept care nici în prezent România nu pare a se fi lecuit încă de această boală. […] A-l înmormânta cu onoruri militare pe poetul de curte al lui Ceauşescu este ca şi cum Berlinul ar fi dat undă verde unor funeralii similare pentru Leni Riefenstahl, cineastă cam la fel de apropiată naziştilor şi Führerului ca Păunescu regimului totalitar şi Măriei Sale, marele Conducător.”

Mircea Cărtărescu: „Cazul Păunescu e central nu doar în cultura română, ci mai ales în viaţa şi psihologia noastră: admiratorii lui sunt cei ce încă mai cred în autoritarismul şi naţionalismul din vechiul regim. Sunt nostalgicii dictaturii comuniste. Linia care desparte apele de uscat trece prin destinul trist al acestui poet.”

Laurențiu Ulici: „Din păcate pentru noi, suntem blestemați ca dumneata, Adrian Păunescu, să nu dispari niciodată.”

Reclame

34 răspunsuri to “Adrian Păunescu – Trecutul care nu trece”

  1. purligar Says:

    ca tismaneanu e primu’ pe lista asta a ta spune foarte multe despre inteligente, nivelul de cultura si de omenie pe care le posezi…dar na, unii citesc tismaneanu si asculta manele, altii plang. asta e democratia, ce sa-i faci…

  2. filadel Says:

    purligar

    de ce ataci persoana și nu ceea ce vrea omul să spună? N-ai argumente?

  3. Alin Cristea Says:

    Și dacă nu-l puneam pe Tismăneanu primul pe lista „asta a mea” atunci eram mai inteligent, cu un nivel de cultură mai înalt și mai plin de omenie?

    Ai căzut în plasă, domnule (sau doamnă).

    Tocmai de aia l-am și pus primul. Ca să mă distrez cu astfel de reacții.

    Să mai îmi treacă exasperarea văzînd cum atîția români înghit zilele astea un hap periculos: cum că Cenaclul Flacăra ar trebui să rămînă ca un vector cultural de referință.

    De la Tismăneanu puteam să pun un citat mai amplu (că tot îmi place CUM scrie și DE CE scrie), cum am pus la alții. Ba chiar puteam să spun chiar eu propoziția respectivă.

    Dar mi-am satisfăcut intuiția, acum mă simt chiar puțin mai inteligent decît eram acum 3 ore.

    Și asta face parte din blogosferă: cititorii să citească cu hermeneutica suspiciunii și să fie pe lîngă subiect…

    Pînă și titlul spunea despre ce e vorba în postare: Trecutul care nu trece – această expresie din ultimii 20 de ani se referă la faptul că românii nu s-au împăcat cu trecutul lor. Ca nemții, de exemplu.

    Da, Laurențiu Ulici a avut dreptate: Din nefericire, spiritul impostor al lui Adrian Păunescu va fi totdeauna cu noi…

    De nu vom învăța trecutul să treacă…

    Minima dreptate?

    Oh, ce cuvinte grotești ale muribundului Păunescu…

    Minima dreptate va fi cînd ne vom găsi caietele cu poeziile transcrise, acum 20-30 de ani, din volumele lui Păunescu, dar DUPĂ ce poporului român i se va spune adevărul: Adrian Păunescu a fost un fals reper.

    Desigur, dintr-o galerie imensă de oameni publici ajunși, prin ironia sorții, cică repere…

  4. filadel Says:

    Bună Alin

    și eu sînt de părere că a continua să apreciem false valori va determina reapariția clonelor de tip AP.

  5. purligar Says:

    de ce sa nu atac persoana? si argumentele sunt simple…trebuie doar sa mai deschizi o carte, ceva, o poezie, o maslina, alea…alea…

  6. purligar Says:

    am mai spus si in alte parti…nu am timp sa dau lectii…si sunt tolerant, respect dreptul fiecaruia de a-si alege propriile valori. repet insa ce scrie hume, nu orice om e critic…

  7. filadel Says:

    purligar

    da

  8. cersipamantromanesc Says:

    Nu-i vorba de Tismănenu aici…Azi facem un bilanț si vedem că omul politic Paunescu nu a fost la înălțimea poetului Păunescu.Cenaclul Flacăra și revista Flacăra au fost un fel de tribune ,de unde răzbăteau totusi în lumea aceea cenușie supravegheată de cenzură si securitate,adică de Securitate adevăruri care altfel nu puteau fi spuse.

    Eu vă sugerez totuși să citiți ANALFABEȚII și veți vedea că Adrian Păunescu a fost suficient de inteligent, ca să se folosească de sistem pentru a cânta adevărul ,cu prețul propagandei efemere pe care i-o făcea lui Ceaușescu.
    Veți vedea că sunt pline gazetele vremii si emisiunile lui Paunescu de laude pentru ”iubitul cârmaci”,dar n-ai să găsesti în cărtile lui astfel de prostii.
    Ce a ajuns până la noi este volumul de poezii sennat PAUNESCU.Ziarele nu le prea găsști nici în biblioteci .

    A fost șiret olteanul de sânge basarabean, a reușit să păcălească sistemul…

  9. Alin Cristea Says:

    Domnule purligar,

    Eu nu consider deloc că argumentele sînt simpe. DIMPOTRIVĂ!

    Mie mi-ar fi ajuns și jumătate din citate.

    Sînt de acord că „trebuie să mai deschizi o carte, o măslină”, dar nu pot să fiu de acord cu insinuarea că eu nu fac asta. (Văd că doar dați cu undița, doar-doar prindeți ceva.)

    Tocmai sînt cu o carte deschisă:

    Florin Șindrilaru, Antologia poeziei românești culte, Editura Teora, 1998, 1151 p.

    Am deschis-o ca să văd ce poezii au fost reținute în dreptul lui Adrian Păunescu:

    Satul sub secetă, sub potop
    Scrie ploaie, citește jale
    Repetabila povară
    Dor de Bacovia

    ATÎT!

    La Nichita Stănescu – 11 poezii
    La Marin Sorescu – 7
    La Ana Blandiana – 6
    La Dorin Tudoran – 6
    La Mircea Ivănescu – 5
    La Leonid Dimov – 5

    Dar, revenind la grupajul pe care l-am alcătuit, însuși acest grupaj arată că am deschis PAGINI, doar că erau pe Internet.

  10. Alin Cristea Says:

    Domnule purligar, dacă nu aveți timp să dați lecții (nici să scrieți numele lui Hume cu majusculă), atunci nu-mi rămîne decît să vă urez să vă bucurați de măslină…

    Aici, într-un colț din spațiul public, eu am oferit un grupaj de citate cu idei pertinente, care pot fi dezbătute și augmentate cu opinii decente.

    Din experiența altor situații în care am făcut astfel de grupaje, știam că nu este tocmai ușor să găsesc articolele și, în articole, formulele inspirate.

    Dar am exercițiul a 6 ani și jumătate, cînd am făcut astfel de grupaje SĂPTĂMÎNALE din principalele reviste de cultură din România (și am avut peste 1.300 de abonați la newsletterul săptămînal), așa că nu mă tem de muncă și de editarea informațiilor.

    Mă tem însă de lenea și fudulia românilor…

    Copilul meu va trăi într-o Românie cu false valori dacă nu va avea loc o reașezare a valorilor absolut necesare unei societăți din Europa.

    Așa că nu mă mulțumesc ca doar în familie să îi spun să nu mintă, ci voi spune și în public că minciuna e un flagel, o estetică ignobilă și cea mai scurtă cale de a aduce iadul pe pămînt.

  11. Alin Cristea Says:

    Desigur, Adrian Păunescu a fost nu doar inteligent, ci talentat, disciplinat (la prima vedere) și un foarte bun partener al maselor de oameni, fie pe stadion, fie „pe sticlă”.

    Dar și un oportunist și un prinț de curte.

    Cine știe, poate dacă trăia în alte vremuri, pe la alte palate, ar fi fost un Salieri…

  12. Adrian Păunescu – Trecutul care nu trece « Cenaclul de la Bibliotecă Says:

    […] https://rotundu.wordpress.com/2010/11/06/adrian-paunescu-trecutul-care-nu-trece […]

  13. Teodor Munteanu Says:

    http://teodormunteanu.blogspot.com/2010/11/pledoarie-in-apararea-lui-adrian.html

  14. purligar Says:

    Domnule Cristea, o statistica a textelor lirice dedicate constructiei comuniste compuse de toti autorii perioadei ati incercat? Eu ma bucur ca am gasit un interlocutor decent, insa a-l face pe Paunescu un demon al pupancurismului comunist este simpla lipsa de judecata.(Daca Tismaneanu e un inger eu imi dau demisia, in plus, sunt sigur, ati citit intreaga opera a monumentalului Nichita). Apoi, la Paunescu, intre persecutie din partea regimului si lauda adusa acestuia exista o relatie de care nu sunteti in masura sa vorbiti. Apoi, anumite citate sunt scoase din context (ex. CTP).

    Cel mai important insa e un lucru pe care l-am descoperit in ultima vreme…la critica literara, la politica si la fotbal se pricepe oricine…e simplu sa faci o antologie (eu nu citesc antologii romanesti in afara celor gandite de Doinas- recomand Enzensberger, daca va place poezia).

    Apoi, e usor sa iti dai cu parerea si sa judeceti un poet in prisma unei orbiri dogmatice.

  15. purligar Says:

    hai Domnule, am vazut ca ati bagat si Padina in lista… ce naiba…putea sa intre si Becali atunci, nu?

  16. Alin Cristea Says:

    Domnule purligar,

    Observ, cu plăcută surprindere, că m-ați avansat de la un blogger pe care îl suspectați de prea puțină inteligență, cultură și omenie la „un interlocutor decent”.

    Eu zic că v-ați grăbit și în primul caz și în al doilea. Că decența (pe bloguri) e înțeleasă în diferite moduri și măsuri…

    Observ că dumneavoastră dați dovadă de mai puțină decență, de vreme ce n-ați avut decența de a trece de la primul citat, Tismăneanu, la alții pe care i-am citat.

    Aha, ați ajuns la Padina… Și iar v-ați oprit? Așa repede osteniți?

    ÎMI scrieți: „La Paunescu, intre persecutie din partea regimului si lauda adusa acestuia exista o relatie de care nu sunteti in masura sa vorbiti.”

    Păi, domnule, ați greșit „andrisantul”. Eu nu vorbesc (în postare). Eu iau aminte la ce vorbesc alții.

    Eu am făcut un grupaj de citate, pe care l-am actualizat (oare ați observat, dacă cu un ochi ați fost la Tismăneanu și cu celălalt la Padina?)
    azi aproape din oră în oră.

    Dar am devenit curios: ce fel de competență ar trebui să am ca să pot vorbi despre… repetabila relație?

    Nu sînt deloc de acord cu dumneavoastră că „e ușor să faci o antologie”. Vă exprimați peiorativ, fără a lua în seama IMPORTANȚA unui proiect pe care îl presupune o antologie.

    Puteți observa că am dat peste tot linkuri, așa că oricine dorește poate verifica contextul textelor (ca să nu devină pretexte formulele pe care le-am ales eu).

    Ultimele două paragrafe ale comentariului dumneavoastră le consider superflue. Vă plac solilocviile?

    Despre ce „orbire dogmatică” o fi vorba?

    A, da, am reținut, nu aveți timp să dați lecții…

    Nici eu nu prea sînt dispus, cînd vă văd ocupat cu o măslină, două…

    Ba chiar trei… (ați ajuns și la CTP)

    Oare chiar nu vă dați seama că sînteți ridicol prin faptul că nu ați comentat mai nimic despre subiectul pe care l-am propus – Trecutul care nu trece -, în schimb v-ați legat, RUMÂNEȘTE, de niște nume…

  17. purligar ridicol Says:

    Eu am dreptate, tu nu…

    Lasand gluma…sa ma leg de fiecare citat? …ok…presupun ca ati ales citatele cu continut semantic similar pe criterii de afinitate subiectiva…ok pana aci, fiecare cu parerea lui (chiar daca e acoperita prin ce au spus altii)…ce facem, aplicand acelasi tip de judecata cu Eliade, Cioran, Noica, Nae Ionescu,Radu Gyr, Tutea,? Ii judecam si pe astia dupa logica citatelor de mai sus?…ce facem cu Ezra Pound, Marinetti, Sartre, Breton,Eluard?

    „Despre ce “orbire dogmatică” o fi vorba?” exact despre aia care va face imposibila implirea acestor vorbe: „Copilul meu va trăi într-o Românie cu false valori dacă nu va avea loc o reașezare a valorilor absolut necesare unei societăți din Europa.”

  18. Alin Cristea Says:

    Domnule purligar, nu ați adăugat nimic nou, în afară că v-ați prelungit numele (la ce folos?) sub care scrieți.

    Eu nu am solicitat să vă legați de fiecare citat (asta e vocația românului, să se „lege” de ceva, de cineva?!), eu am solicitat să încercați să conștientizați rostul / rosturile unui astfel de demers.

    Cel puțin 3 lucruri ați fi putut observa:

    1. Consistența: Nu sînt 3 sau 7 autori citați, ci sînt, pînă acum, 17! Adică există un număr SEMNIFICATIV de citate și autori pentru o informare consistentă a cititorilor.

    2. Diversitatea: Nu e vorba de o colecție de autori dintr-un anumit spectru, fie de vîrstă, fie de opțiuni politice, sau dintr-o anumită (sub)zonă a societății românești.

    3. Utilitatea: Un astfel de demers implică cel puțin faptul că am intrat (dacă nu și citit!) pe 17 pagini Web, dar și că am construit 17 link-uri. Din cîte colind eu pe Internet, nu prea sînt români dispuși să piardă timp cu așa ceva (mai ales că bani nu rezultă din astfel de muncă).

    Eu nu gîndesc în termeni ideologici, precum observ că faceți dumneavoastră (și, pe deasupra, mai mă și acuzați, inutil și ridicol, de „orbire dogmatică”). Nu sînt înregimentat politic, financiar, religios sau în vreun alt fel. Am o libertate de exprimare pe care nu cred că o au mulți români (și o cultură generală suficientă pentru a purta discuții publice).

    Nu am încercat să vă conving de vreo… obiectivitate.

    Dar eu fac distincție între subiectivism (cu conotație negativă) și subiectivitate, care reprezintă exprimarea spiritului într-un mod unic, ceea ce contează imens în lumea artelor (și nu numai).

    Din cîte îmi dau seama, în bruma de conversație pe care mi-o aruncați în față îmi reproșați… subiectivismul! (N-am observat să fi observat subiectivitatea mea. Sînteți ființă umană, aveți potențialul de a recepta respirația spiritului meu.)

    Subiectivismul este în diferite măsuri în astfel de demersuri.

    Orice astfel de demers are subiectivism, dar în măsură diferită.

    Nu am folosit citate dure, extreme, indecente. Sînt cu duiumul pe Internet, mai ales la comentarii (mii de comentarii!).

    Degeaba îmi trîntiți pe „Ezra Pound, Marinetti, Sartre, Breton,Eluard”. Eu nu despre ei discut, iar dumneavoastră nu v-ați exprimat ideea care stă în spatele folosirii numelor lor.

    Împlinirea dorinței mele de reașezare a valorilor nu este imposibilă. De-a lungul secolelor, societățile umane au evoluat (și au involuat). Faptul că stăm de vorbă pe Internet e rezultatul unei anumite evoluții tehnice. Ca să nu mai vorbim de faptul că legile bune dintr-o societate sînt rezultatul oamenilor buni din acea societate.

    Așadar, nu mă impresionează absolut deloc retorismul dumneavoastră ieftin și parada de nume la care apelați.

    Dacă doriți să purtați o conversație cu mine, inevitabil eu voi ajunge la tema pe care am propus-o și, eventual, la motivațiile MELE, nu la elucubrațiile dumneavoastră (mai mult sau mai puțin ridicole).

    Eu v-am dat destule semne de seriozitate pentru a purta o conversație.

    Mutarea dumneavoastră acum…

  19. Decât despre Adrian Păunescu « Călin Hera. PA-uri şi mirări Says:

    […] UPDATE. O colecţie de citate care înseamnă o contribuţie importantă la […]

  20. Autobiografia lui Ceausescu « Sluga La Sisif Says:

    […] momentul in care trecutul navaleste peste tanarul capitalist confuz a aparut si un film care documenteaza parcusrul politic al marelui […]

  21. MIA Says:

    De curiozitate : care a fost funcţia maximă ocupată de Păunescu ( fie pe linie de Partid fie de stat ) înainte de ’89 ?
    Ce am găsit e secretar UTC la Uniunea Scriitorilor – adică fix pix în esenţă.

    [quote]
    La Ana Blandiana – 6
    [/quote]

    Care sunt acestea – de curiozitate ?

  22. Alin Cristea Says:

    Blogul meu nu există pentru a satisface astfel de curiozități. Căutați pe Internet. Cu Google.

    Nici pentru a satisface curiozități de genul care sînt acele 6 poezii. Am dat referința. Căutați la o bibliotecă.

    (Oricum, este evident, din ceea ce „ați găsit”, că nu ați priceput rostul grupajului de citate.)

  23. Alin Cristea Says:

    Domnule purligar (ridicol),

    Nu mă interesează texte precum cel al dumneavoastră pe care mi l-ați semnat (într-un comentariu pe care nu vi-l aprob aici), în care apar invective precum: lași, proști, șobolani, imbecili.

    Acest discurs al urii, dublat de o ipocrizie evidentă (tocmai dumneavoastră vorbiți de „savoarea grețoasă a invectivelor gratuite”!), nu mă interesează.

    Ce ironie, sînt de acord cu finalul din articolul dumneavoastră (prost articol!): „Să înjuri e cel mai facil, să cunoști e greu, să înțelegi, să desfaci idei și fapte, să simți, astea nu le știe oricine.”

    Nu am observat la dumneavoastră să aveți disponibilitatea pentru a desface vreo idee. În schimb, sînteți darnic cu invectivele.

    Bineînțeles că nu aveți ce căuta pe lista mea de citate.

    Decît ca exemplu negativ.

  24. Alin Cristea Says:

    Desigur, domnule purligar (ridicol), de reținut că eu mă adresez cu „dumneavoastră”, dar sînt tutuit (în ultimul comentariu, neaprobat)…

    Maniere, domnule…

  25. Blue Says:

    Da ştiu că ai muncit ceva Aline… Felicitări pentru articol…

  26. Alin Cristea Says:

    La Cazul Corneanu am adunat peste 70 de mențiuni din presă:

    http://infocrestin.wordpress.com/cazul-corneanu

  27. mariusmioc Says:

    Se neglijează un aspect al personalităţii poetului: Adrian Păunescu, apărător al criminalilor din decembrie 1989
    Adrian Păunescu, un om cu mari defecte şi mari calităţi
    Comentarii ale mele mai vechi despre Adrian Păunescu

  28. Blue Says:

    *Marius Mioc*
    O fi avut din toate … sau a mimat că le are.
    Ştii ce mi-a venit în cap?
    Spuneau creştinii de început despre Nero că e însăşi Fiara. Apoi, după ce a murit au spus că e doar una din multele feţe ale acesteia. Apoi că a fost doar un trimis. La fel s-a spus apoi despre mai mulţi dictatori.
    S-a spus şi despre Ceauşescu şi s-a argumentat cu faptul că a demolat biserici.
    Păunescu a fost un preamătritor al lui Ceauşescu. După ce Ceauşescu s-a îmbolnăvit de boală de plumb şi a murit, Păunescu a încercat tot timpul să-i idealizeze imaginea.
    De asemenea se mai spune şi că pentru a părea credibil şi a nu se teme de el, diavolul foloseşte chip de înger şi are tot felul de ocupaţii. Între altele se duce şi la biserică.

    În povestea cu Păunescu altceva e straniu…
    Când a murit Mădălina Manole nu i s-a asigurat un serviciu religios normal. Aşa prevâd canoanele în cazul sinucigaşilor, deşi în cazul ei încă existau mari îndoieli în ceea ce preveşte sinuciderea.
    În cazul lui Păunescu, popii se rupeau în figuri pe acolo. A fost îngropat cu toate onorurile pe care le poate primi un civil. Chiar şi aplauze. 😀
    Faptul de a promova, de a susţine, de a încerca să speli imginea unui demolator de biserici e un păcat mai mic decât sinuciderea?
    De fapt, nici nu cred că e de mirare. În fond mulţi capi ai BOR au oarece extemporale date la … Mănăstirea Secu. Au semnat pactul cu diavolul adică … Deci, poate n-ar trebui să mă mai mir.

  29. Simona Says:

    Trecutul care nu trece contrazice si legile fizicii!e o aberatie!trebuie sa treaca,ca acea este conditia lui energetica,sa il aduci obsedant in prezent,sa il invoci perpetuu este o dereglare a constiintei,a sufletului.Prezentul este energia fireasca in care trebuie sa traim,nici macar viitorul.
    Dar trecutul,indiferent al cui este,nu poate fi schimbat,doar intrepretat sub fatete infinite,speculat,atat.Asta e tara,o piatra de moara inutila si frizeaza patologicul pana la urma de la un nivel in colo.
    Cine a avut de spus si de facut a facut atunci.Ca toti injura azi comunismul si toate cele,ce folos?ATUNCI cine a avut curajul,taria.demnitate,coloana vertebrala,conteaza!
    Dupa razboi…toate lumea e viteaza si tare in gura.
    Trecutul care nu trece e o rana perpetua din care nu are cum sa rasara un prezent sanatos,nici un viitor.
    Astora care scormonesc,le convine sa le scormoneasca si lor vietile chirurgical cineva?Sunt fara pata?Perfecti?
    Daca traim in aceleasi energii,ganduri,sentimente,intoleranta ca in comunism,suntem tot in comunism!
    TRECUTUL ESTE COMUNISMUL SI DACA NU TRECE,TOT DE EL AVEM PARTE INDIFERENT DE APARENTE!COMUNISMUL E O STARE DE CONSTIINTA CA SI DEMOCRATIA.
    Cand va trece trecutul va avea si prezentul loc si poate vom avea si viitor,pana atunci…

  30. Simona Says:

    Constient sau inconstient,Adrian Paunescu nu s-a putut vindeca,rupe de trecut,si a fost foarte”ajutat’’sa nu o faca.Nu i s-a permis sa aiba prezent si viitor din cauza trecutului.Orice facea era aruncat inapoi,mitraliat.El insusi traia cu acele amprente nevindecate.
    Finalui?a somatizat aceasta rana,a murit macinat si distrus,nu s-a putut vindeca si nu a fost lasat,nu a avut nici o sansa.
    La asta duce trecutul care nu se vindeca.

  31. Alin Cristea Says:

    Nu, nu e o aberație! Nu ați înțeles ideea.

    Mai încercați:

    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/trecutul-morala-cazului-paunescu-205087.html

  32. Dl.Goe Says:

    O laborioasa si spectaculoasa munca de furnicuta harnica. Felicitari pentru rabdare, pentru impartialitate si pentru rezultat, indiferent care va fi fost motorul acestei vaste intreprinderi dedicata fenomenului Paunescu. Paunescu n-a murit. E in noi, e in mine, e in tine, e in fabrici si uzine.

  33. fLoreign Says:

    Multumesc pentru compilatia de articole, marturisesc ca am apucat sa citesc doar vreun sfert dintre ele inainte de a da peste rezultatul efortului dumneavoastra, iar printre cele pe care le-am sarit au fost cateva semnificative.
    De acum ma apuc sa fredonez precum Ada Milea: „Paunescu n-a murit…”

  34. O tempora – Un vuiet vid « (b)Arca lui goE Says:

    […] Adrian Păunescu – Trecutul care nu trece – Alin […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: