Filme românești (23): O noapte furtunoasă

Sîmbătă – 28 august 2010, B1, 20.00
O noapte furtunoasă
Comedie, România, 1943
Regia: Jean Georgescu
Cu:
Alexandru Giugaru
Radu Beligan

“Punct de reper în istoria cinematografului românesc (cel mai important film produs înainte de 1948) şi ‘model de transpunere cinematografică. Selecţia replicilor, acompanierea lor cu planuri vizuale în contrapunct, decupajul şi montajul, racordurile, scenele adăugate prin vizualizarea povestirii cuprinse în textul caragialian, toate acestea au fost impecabile. Şi astăzi filmul îşi păstrează încă prospeţimea.’ (I.D. Suchianu)” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“’Structură polifonă, dozînd sarja, poezia şi umorul, precizia documentară şi fantezia, cu spiritul lui Caragiale gîndit şi exprimat de o conştiinţă artistică actuală’ – acest diagnostic semnat, la premiera filmului, de Ion Biberi (‘Kalende’, aug.-sept. 1943), rămîne actual în concizia şi exactitatea sa, deşi contrasta cu indiferenţa criticii epocii. O noapte furtunoasă e privită ca o apariţie miraculoasă într-un ev crîncen de război şi dictatură militară, miracol ce îşi poate găsi explicaţie numai în entuziasmul realizatorului şi curajul producătorului.” (Dicţionar de filme româneşti, 2002)

O noapte furtunoasă atinge un maxim de rigurozitate (…). E cel mai strălucit exemplu de liberă şi fidelă în acelaşi timp adaptare a unui text clasic. Jocul actorilor perfect condus, povestirea limpede, prin cadre ingenios construite şi însăilate rece, lucid şi în acelaşi timp degajînd o înşelătoare senzaţie de improvizaţie ca la mulţi alţi mari artişti, O noapte furtunoasă nu are doar meritul de a fi cea mai perfectă transpunere după Caragiale, ci este sigur ecranizarea cea mai desăvîrşită făcută pînă azi în cinematografia noastră.” (Iulian Mihu, Cinema nr. 9/1985) (Istoria filmului românesc 1897-2000)

“Tipologia personajelor e stilizată, scoasă din provincialismul interpretărilor teatrale rutiniere. E linia unei ‘europenizări’ (pentru care se militase din greu şi în teatrul românesc al secolului precedent), vizibilă şi în decorurile filmului, în costumaţia personajelor. […] Asemeni unui Jean Renoir, a cărui ambiţie (‘ambition de tout ma vie’) fusese de a face ‘un dramme gai’ pornind de la un text de Alfred de Musset, în capodopera şcolii franceze din ajunul războiului, La régle du jeu, Jean Georgescu scoate din O noapte furtunoasă ‘o dramă veselă’. Evidentele distanţe dintre cele două opere şi cele două şcoli nu anihilează sincronismele structurale, cu surprinzătoare paralelisme: ‘regula jocului’ a lui Musset-Renoir este echivalentul ‘onoarei de familist’ caragialene. […] Ne aflăm însă – neşansă pentru alte sincronisme – la cea dintîi abordare filmică a comediilor marelui clasic. Pînă acum – de la Năpasta (de două ori) şi Păcat pînă la O făclie de Paşte – pionierii s-au lăsat acaparaţi de faţa opusă a literaturii sale, de lucrările care ‘nu mi se par definitorii pentru originalitatea lui I.L. Caragiale’, cum opinează Marin Preda citînd chiar aceste titluri. În spaţiul umorului său intrăm cu oarecare crispare. Mai puţin preocupat de nuanţa tragicomicului, cineastul român captează încă incert, episodic, şi cealaltă complementaritate: lirismul secret al comicului caragialean. Îl exprimă doar prin graţia ingenuă a unora dintre personaje. O va face pe deplin în anii maturităţii artistice, în măsura în care ingratitudinile istoriei nu-l vor împiedica.” (Valerian Sava, Istoria critică a filmului românesc contemporan, vol. 1, 1999)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: