Filme (23-29 iulie 2010)

Călărețul electricVineri, Cinemax, 17.30
“Un fost campion de rodeo, care a ajuns să-şi agonisească băutura prin reclame, denunţă public traumatizarea unui armăsar pursînge înregimentat şi el publicităţii. O ziaristă îi urmează revolta. Întoarcerea la natură a unui cowboy ca posibilitate a evadării din lumea profitului.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Probă de microfonVineri, TVR 3, 23.30
“Filmul pune mare preţ pe ciné-verité, numai că astfel de secvenţe cu priză în direct (realizate în gară, în tren, pe stradă, la miliţie, pe plajă, la uşa unui apartament etc.) sînt interferate, permanent, cu secvenţa jucate de actori profesionişti. Sunetele străzii, astfel, devin o ‘probă de microfon’ pentru filmul propriu-zis, iar filmul propriu-zis o ‘probă de microfon’ în confruntarea cu viaţa.” (Istoria filmului românesc 1897-2000)

În mintea lui John MalkovichSîmbătă, TV 1000, 21.00
“Din simptom al unui postmodernism exasperat, Being John Malkovich ajunge să fie mai degrabă filmul-reper al haosului coabitabil, cu care nu mai are rost să lupţi pentru că, pe una din laturile lui, este marcat bar code-ul valorii lui comerciale… Că psihicul este un produs, la fel ca oricare altul – iată marea descoperire a acestui film, pe lîngă care altele (American Beauty de pildă, succesul de box-office al acestei toamne [1999]) au trecut fluierînd, cu ochii-ngropaţi în script.” (Alex. Leo Şerban) (Dilema, Nr. 351)

Călătorie în IndiaSîmbătă, TVR Cultural, 22.35; Duminică, 16.40
“În mîinile lui Lean – un artist desăvîrșit – filmul este strălucitor și, dacă regizorul se bazează prea adesea pe vechiul său colaborator Alec Guiness (distribuit aici, remarcabil, în rolul unui indian) pentru efecte comice și pe James Fox pentru a expune ideile filmului, respectul său pentru scenariu și pentru actori îi permite să depășească descrierea uneori fetișistă a Indiei.” (Joshua Klein) (1001 de filme de văzut într-o viață, 2005)

Shakespeare îndrăgostitLuni, TV 1000, 21.00
“Un film cu umor, romantism, senzualitate şi inteligenţă.” (Variety) “Un film plin de “…inteligenţă, dinamism şi un farmec surprinzător.” (Roger Ebert) 7n premii Oscar

Englezul care a urcat o colină, dar a coborît un munteMiercuri, TV 1000, 21.00
Doi cartografi englezi vizitează sătucul galez Ffynnon Garw, pentru a face măsurători la aşa numitul „primul munte galez”, dar constată că vestitul munte este doar un deluşor. Localnicii sunt foarte dezamăgiţi şi furioşi şi sunt hotărâţi să facă din dealul lor un adevărat munte. Pentru aceasta, ei trebuie, mai întâi, să-i împiedice pe cei doi englezi să părăsească regiunea.

Alte filme

Vineri

Parfum de cedru (1999), cu Ethan Hawke – Cinemax, 21.00
Armă mortală (1987), cu Mel Gibson – PRO TV, 22.30
Acuzata (1988), cu Jodie Foster – PRO Cinema, 22.00
Oameni de onoare (1992), cu Tom Cruise – Antena 1, 00.30

Sîmbătă

Batman: Cavalerul din Gotham (2008), cu Kevin Conroy – HBO, 10.25
Hancock (2008), cu Will Smith – HBO, 13.20
Robin Hood: Bărbați în izmene (1993), cu Cary Elwes – Antena 1, 14.00
Idilă cu dădaca (2008), cu Catherine Zeta-Jones – HBO, 14.55
Mexicanul (2001), cu Brad Pitt – PRO TV, 15.00
Mihail, cîine de circ (1979), cu Sergiu Nicolaescu – PRO Cinema, 17.00
Marele jaf al trenului (1979), cu Sean Conner – Cinemax, 17.10
Elizabeth (1998), cu Cate Blanchett – Cinemax, 19.00
Pericol absolut (2002), cu Ben Affleck – Prima, 20.30
Războiul lui Charlie Wilson (2007), cu Tom Hanks – HBO, 21.00
Elizabeth: Epoca de aur (2007), cu Cate Blanchett – Cinemax, 21.00
Răscoala (1964), cu Ion Besoiu – B1, 22.00
Arthur (1981), cu Dudley Moore – TCM, 22.00
Bean – O comedie dezastru (1997), cu Rowan Atkinson – Universal, 22.00
Sărutul care ucide (1997), cu Morgan Freeman – PRO TV, 22.30
Îngeri și demoni (2009), cu Tom Hanks – HBO, 22.40
Culmea furiei (2005), cu Kevin Costner – TVR 2, 23.10
Moara lui Călifar (1984), cu Dan Condurache – TVR 3, 23.30

Duminică

Mihail, cîine de circ (1979), cu Sergiu Nicolaescu – PRO Cinema, 09.00
Yes Man (2008), cu Jim Carrey – HBO, 10.50
Stania poveste a lui Benjamin Button (2008), cu Brad Pitt – HBO, 14.10
Robin Hood (1991), cu Patrick Bergin – PRO TV, 16.15
Einstein și Eddington (2008), cu Andy Serkis – HBO, 16.55
Ziua în care s-a oprit Pămîntul (2008), cu Keanu Reeves – HBO, 20.00
Accident (1976), cu Emil Hossu – PRO Cinema, 20.00
Bean – O comedie dezastru (1997), cu Rowan Atkinson – Universal, 20.00
Greu de ucis 3 (1995), cu Bruce Willis – PRO TV, 20.30
Ultimul mohican (1992), cu Daniel Day-Lewis – TGVR 1, 21.10
Pedeapsa capitală (1987), cu Nick Nolte – PRO Cinema, 22.00
The Blue Brothers (1980), cu John Belushi – Universal, 22.00
Viață de închiriat (2000), cu Michael Rispoli – TVR 2, 23.10
Revolutionary Road (2008), cu Leonardo DiCaprio – HBO, 23.40

Luni

Accident (1976), cu Emil Hossu – PRO Cinema, 15.30
Bodyguard (1992), cu Kevin Costner – TCM, 22.00
Dead Man (1995), cu Johnny Depp – Cinemax, 23.10

Marți

Jesus Christ Superstar (1973) – Cinemax, 17.40
Povestea pianistului de pe ocean (1998), cu Tim Roth – Cinemax, 21.00
Avocatul diavolului (1997), cu Keanu Reeves – TCM, 22.00

Miercuri

Jeremiah Johnson (1972), cu Robert Redford – TCM, 20.00
Alfie (2004), cu Jude Law – Prima TV, 20.30

Joi

Mr. Bean în vacanță (2007), cu Rowan Atkinson – HBO, 15.05
Dansînd la Lughnasa (1998), cu Meryl Streep – Hallmark, 16.00
Elisabeth: Epoca de aur (2007), cu Cate Bolanchett – Cinemax, 19.05

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: