Archive for 9 iulie 2010

Portocaliu (2)

9 iulie 2010

Filme (9-15 iulie 2010)

9 iulie 2010

Călărețul electricSîmbătă, Cinemax, 19.00; Joi, 16.35
“Un fost campion de rodeo, care a ajuns să-şi agonisească băutura prin reclame, denunţă public traumatizarea unui armăsar pursînge înregimentat şi el publicităţii. O ziaristă îi urmează revolta. Întoarcerea la natură a unui cowboy ca posibilitate a evadării din lumea profitului.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

ChaplinSîmbătă, PRO Cinema, 20.00
“Balansul perpetuu între retoric şi burlesc, categorii care se refuză reciproc, elemente parazitare precum discursul despre criza economică sau tirada din Dictatorul şi, mai ales, alăturarea platitudinilor biografice reconstituite de Attenborough unor sublime grafmente originale anihilează discursul cinematografic. Rezultă o ‘hagiografie’ scrupuloasă dar indigestă, care nu izbuteşte să înfăţişeze nici complexitatea, nici grandoarea personajului, în ciuda compoziţiei strălucite a lui Robert Downey Jr. Adevărata biografie a lui Chaplin transpare doar în fiecare licărire de imagine autentic chapliniană, din abundentele citate folosite.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Shakespeare îndrăgostitDuminică, TV 1000, 19.00; Marți, 21.00
“Întreg acest produs artistic este minuţios gîndit şi realizat încît fiecare scenă, fiecare replică incită la comentariu şi stimulează idei culturale. Umorul este prezent peste tot, într-un joc perpetuu cu realitatea zilelor noastre, de la psihanalist la barcagiul care scrie versuri şi prinzînd momentul încearcă să le ofere spre consacrare ca un debutant unui maestru. Iar peste toate, cuvintele originale din celebrele piese şi sonete sînt un regal într-o rostirea firească, într-un cadru real, în ipostaze ale vieţii de zi cu zi. Iar cînd omul îşi simte limita, rămîne speranţa simplă dar puternică în inexprimabil: ‘Nu ştiu, e o taină!’, un laimotiv al filmului încununat pe merit cu cîteva statuete Oscar, o bijuterie a celei de-a 7-a arte.” (Marius Dobrin) (LiterNet) Oscar, Globul de Aur

(more…)