Joi, 14 mai 2009, 19.00
Filarmonica din Oradea
Concert simfonic – Festival Robert Shumann
Dirijor: Boganyi Tibor (Ungaria)
Solist: Boganyi Gergely (Ungaria)
În program:
Uvertura Manfred
Concert pentru pian în la minor
Simfonia a IV-a în re minor
Robert Schumann (1810-1856)
“În persoana lui Robert Schuman, romantismul atinge apogeul înfloririi. La el se regăsesc toate trăsăturile specifice romantismului. Era introspectiv, idealist, aliat spiritual al literaturii contemporane, inovator, critic, propagator al noului şi în acelaşi timp un mare compozitor. La început, muzica lui s-a desprins aproape total de vechile forme (mai tîrziu avea să scrie simfonii şi cvartete mai ortodoxe). A fost primul dintre compozitorii cu desăvîrşire anticlasici, şi foma, aşa cum existase ea pînă atunci, nu-i spunea mare lucru, deşi era un teoretician la fel de bine informat ca oricare alt muzician al vremii lui. În timp ce compozitorii scriau sonate, simfonii, variaţiuni, Schumann compunea o muzică ce purta nume ca Intermezzo, Arabesque, Davidbündlertänze, Kreisleriana, Carnaval, Kinderszenen. […] Pentru prima oară se exprima în muzică convigerea că ideea şi conţinutul dictează forma, şi nu invers. Mai mult ca oricare alt compozitor, mai mult chiar decît Chopin, ale cărui forme sînt în mare măsură anticlasice, Schumann a preconizat o întreagă estetică ce a condus spre expresionism. Muzica trebuia să reflecte o stare interioară. În concepţia lui, o declaraţie scurtă poate avea aceeaşi valoare cu un discurs lung, poate chiar mai mare. Schumann, alături de Chopin (cei doi au lucrat independent unul de altul), a demonstrat că formele există nu pentru academicieni, ci pentru mintea creatoare: că ideea pură îşi putea impune propriile forme şi că o formă mică, dar perfectă, capabilă să dezvolte o singură idee, poate fi propria sa justificare estetică.
Starea sufletească, culoarea, sugestia, aluzia – acestea erau pentru Schumann mult mai importante decît nişte fugi, rondouri sau sonate scrise corect. Muzica lui are invariabil o alură capricioasă şi neaşteptată, o textură şi o emoţie caleidoscopică, o reflectare pură a personalităţii, o subiectivitate pronunţată.”
(Harold C. Schnonberg, Vieţile marilor compozitori)
La Rotundu 
Lasă un răspuns