Archive for 12 ianuarie 2009

Cenaclu literar la Biblioteca Judeţeană

12 ianuarie 2009

Anunţ apărut pe blogul lui Alexandru Seres:

“Unul din primele proiecte ale Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai”, în anul 2009, este organizarea unui cenaclu literar care să reunească atât scriitorii, criticii literari şi poeţii consacraţi, cât şi pe cei care încearcă de-acum să se afirme.

Pentru a marca aniversarea naşterii Poetului, în semn de omagiu, prima şedinţă a Cenaclului de la Bibliotecă va avea loc joi, 15 ianuarie. O va găzdui sala de consiliu de la etajul doi, începând cu orele 16.

Gazdele propun ca – după momentele dedicate lui Mihai Eminescu – să se treacă la organizarea şi planificarea activităţilor Cenaclului de la Bibliotecă. Oricum, se simţea, de mai multă vreme, nevoia unui cadru în care să se reunească poeţii, literaţii în genere, prea risipiţi în efemeridele apariţii cotidiene sau săptămânale. Că este aşa ne-o confirmă şi faptul că mai mulţi literaţi şi-au manifestat interesul. Printre ei, Corneliu Crăciun, Mihai Vieru, Ioana Cistelecan, Dan Popescu, Gheorghe Vidican, Lucian Scurtu şi Alexandru Sfârlea.

Joi, deci, de la ora 16, îi aşteptăm pe toţi cei interesaţi.”

Reclame

Poza de luni dimineaţă – 12 ianuarie 2009

12 ianuarie 2009

http://bibliaprinobiectiv.ro/2009/01/08/fotografii-participante-la-editia-a-iv-a