Cu Andreea în tramvai

În tramvai Andreea mă întreabă cum se numeşte chestia (galbenă) de care mă ţin. N-am ştiut cum se numeşte… Dispozitiv plastic mobil pentru susţinerea parţială a călătorului în mijlocul de transport în comun?

Pînă acasă am tras o sesiune de reflecţie în mintea-mi: face parte din natura umană să dea nume. Computer – ăsta e un nume (care nu exista acum 100 de ani, nu?).

Andreea mi-a arătat un pisoi. Ce motan gras, zic eu. E pisică, are pui, e de părere fetiţa mea.

Altă sesiune de reflecţie: mă gîndesc că e dat oamenilor (şi animalelor) să nască prin feminin, nu prin masculin.

Mă mai gîndesc că omului nu i s-au dat aripi (de curînd un japonez, parcă, a zburat cu un fel de aripi cu propulsie), omul trebuie să-şi depăşească (mai tot timpul) condiţia.

Acasă reflectez din nou: blogul e o formă de ex-punere?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: