C.S. Lewis: Ce înseamnă Crăciunul pentru mine

„Trei lucruri poartă numele de Crăciun. Unul este sărbătoarea religioasă. E ceva important şi obligatoriu pentru creştini; dar fiindcă nu interesează pe nimeni altcineva, fireşte, n-am să spun nimic despre el aici. Al doilea (are legături istorice complexe cu primul, dar nu e nevoie să intrăm în detalii) este o sărbătoare populară, un prilej de veselie şi ospitalitate. Dacă ar fi treaba mea să am o ‘părere’ în această privinţă, aş spune că aprob din toată inima veselia. Dar ce aprob mult mai mult este ca fiecare să-şi vadă de treaba lui. Nu văd niciun motiv pentru care s-ar impune să-mi dau cu părerea despre cum să-şi cheltuiască oamenii banii în timpul liber atunci când sunt cu prietenii. Este foarte probabil că îşi doresc sfaturile mele în această privinţă la fel de puţin pe cât mi le doresc eu pe ale lor. Dar al treilea lucru numit Crăciun este din nefericire treaba tuturor.

Mă refer desigur la forfota comercială. Schimbul de cadouri a fost o componentă măruntă pe vremuri. Îndrăgostiţii erau cei care îşi trimiteau daruri de amor; copii primeau jucării şi fructe. Dar ideea că nu doar toţi prietenii, ci şi toate cunoştinţele ar trebui să-şi facă reciproc cadouri, sau cel puţin să-şi trimită felicitări scrise, este relativ modernă şi ea ne-a fost impusă de comercianţi.”

Continuarea articolului: vaisamar.wordpress.com

Etichete: , ,

Un răspuns to “C.S. Lewis: Ce înseamnă Crăciunul pentru mine”

  1. corina Says:

    alin, ai uitat prima semnificatie: mai multa mancare decat ai avea nevoie tu, familia ta, vecinii si toate neamurile.Plus, musai haine noi. din pacate aceasta e prima insemnatate.
    Va doresc un Craciun plin de „pacea venita de sus”.
    Va pup pe toti!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: