Uninominalul: avantaje şi dezavantaje

Cristian Pîrvulescu: „Noul sistem electoral aduce îmbunătăţiri în cîteva privinţe. Pe de o aprte, modalitatea de vot este mai simplă, iar numărul de candidaţi s-a redus semnificativ, ajungînd la 2.960 la nivel naţional, deci în medie cam 7 candidaţi într-un colegiu. Astfel, operaţiunea propriu-zisă de vot va fi mult uşurată, iar selecţia candidaţilor se va realiza şi în funcţie de datele lor personale. Pe de altă parte, în privinţa votului efectiv, procedura este simplă şi mai uşor de înţeles, căci este deja aplicată la alegerea primarului sau a preşedintelui.

Noul sistem electoral oferă alegătorului posibilitatea de a-l sancţiona direct, prin vot, pe reprezentantul care a dezamăgit, dar oferă totodată bazele unei noi abordări a relaţiei ales – alegător. Probabil, cea mai importantă schimbare în politica românească va interveni pe acest palier.”

Cristian Preda: „Trei sînt pericolele majore. Primul este o fragmentare a reprezentării care ar face imposibilă o guvernare stabilă. Al doilea pericol e legat de echitatea distribuirii mandatelor şi de gestiunea victoriei. Al treilea priveşte înţelesul dat mandatului.”

22, Nr. 48 (977), 25 noiembrie – 1 decembrie 2008

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: