Archive for 2 octombrie 2008

filarmonic@ 40

2 octombrie 2008

Joi, 2 octombrie 2008, 19.00 – Filarmonica din Oradea
Concert simfonic – Festival Beethoven
Dirijor: Kulcsar Szabolcs

În program:

Uvertura Leonora nr. 3
Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră în Do major
Simfonia a IV-a în Si bemol major

Triplul concert va fi interpretat de Romanian Piano Trio:

Alexandru Tomescu (vioară) – solist concertist al Formaţiilor Muzicale Radio, a susţinut peste 200 de concerte şi recitaluri în 26 de ţări, în săli celebre precum Concertgebouw Amsterdam, Thatre des Champs Elysees şi Theatre Chatelet, Paris, Metropolitan Art Center, Tokyo.

Răzvan Suma (violoncel) – doctorand la Universitatea de Muzică din Bucureşti, a obţinut în anul 2002 diploma de masterat de la Longy School of Music în Cambridge, Massachussets, şi este cadru didactic la Universitatea Transilvania din Braşov.

Horia Mihail (pian) – revine în România ca solist concertist al Filarmonicii din Braşov după ce, între anii 1999 şi 2002, a fost membru al catedrei de pian de la renumita universitate americană din Boston.

Ludwig van Beethoven (1770-1827)

“Majoritatea oamenilor îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. De ce aceasta? Pentru că Beethoven a luat toate regulile clasice ale lui Haydn şi Mozart şi le-a dezvoltat pînă cînd muzica sa a devenit mai cuprinzătoare din toate punctele de vedere. Acolo un de Haydn a făcut o glumă care putea fi spusă într-un salon, Beethoven face glume bărbăteşti, de hohotul cărora se cutremură lumea, şi care trebuie ţipate în toiul furtunii urlătoare. Acolo unde Haydn făcea mici surprize amuzante, Beethoven îţi face surprize cutremurătoare, care te lasă cu gura căscată, fără surîs [“în legătură cu aceasta, ar trebui să asculţi ‘Scherzo’ din Simfonia a VII-a de Beethoven”]. Acolo unde Mozart era vesel, Beethoven e nebun de bucurie. E ca şi cum ai privi muzica clasică printr-o lupă – e dintr-o dată mult mai mare. Însă lucrul principal pe care Beethoven l-a adăugat muzicii clasice a fost o mult mai mare cantitate de emoţie personală. Emoţiile sale sînt mai puternice, şi mai vizibile.

Numim aceasta romantism; şi acesta este numele pe care-l dăm muzicii scrise în următorii o sută de ani după Beethoven. Aceasta înseamnă în primul rînd o mai mare libertate în privinţa emoţiilor proprii, să laşi deoparte atitudinea de rezervă şi timiditate, să-ţi mărturiseşti sentimentele cele mai adînci fără să te mai gîndeşti nici o clipă că aşa ceva se face sau nu se face.” (Leonard Bernstein, Cum să înţelegem muzica)

Simfonia a IV-a în Si bemol majorLudwig van Beethoven

“Aici Beethoven părăseşte cu totul oda şi elegia, ca să revină la stilul mai simplu şi mai senin, dar nu mai puţin dificil, poate, al celei de-a doua simfonii. Caracterul acestei partituri e în general viu, alert, vesel sau de o duioşie celestă. În afară de Adagio-ul meditativ, care-i serveşte drept introducere, prima parte e aproape în întregime consacrată bucuriei.”

“[În partea a doua a Allegro-ului] instrumentele cu coarde murmură uşor alte fragmente ale temei şi ajung, printr-o nouă modulaţie enarmonică, pe acordul de si bemol în răsturnarea a treia. […] Cracterul de tonică al acestui si bemol, foarte puţin perceptibil la început, creşte pe măsură ce se prelungeşte tremolo-ul [timpanilor]; apoi celelalte instrumente, schiţînd mici pasaje neterminate de-a lungul intervenţiei lor, ajung împreună cu murmurul continuu al timpanului la un forte general în care acordul perfect al lui si bemol cuprinde în cele din urmă toată orchestra cu întreaga sa măreţie. Acest uimitor crescendo este unul dintre lucrurile cele mai bine inventate pe care le cunoaştem în muzică; nu poate fi comparat decît cu cel ce încheie scherzo-ul Simfoniei [a V-a] în do minor.” (Hector Berlioz, În lumea cîntului)