Tratament (cultural) – 22 iulie 2008

– Rareori avem prilejul de a beneficia de un “exerciţiu rarisim de sinceritate”, cum a numit Simona Sora, în rubrica “Dilema veche vă recomandă” confesiunile Ioanei Pârvulescu din România literară, Nr. 26, 4 iulie 2008, adunate în articolul cu titlul “Eşecuri profesionale” din care am reţinut următoarele pasaje:

“M-am mirat întotdeauna că în CV-uri nu există şi o rubrică de eşecuri. E ca şi cum pe firul vieţii profesionale succesele s-ar înşira ca perlele, netulburate de nici o greşeală. N-am avut ocazia să particip la vreun interviu de angajare (nici măcar în calitate de candidat), dar, dacă aş fi în postura de angajator, mi-aş întreba interlocutorii în special despre eşecuri. Mi se par în toate privinţele mai demne de interes. […]

Mănăstirile vieţii nu se fac dintr-o dată, Clădeşti ziua, iar noaptea – intervalul metamorfozelor primejdioase – tot ce-ai clădit se dărîmă. Depinde ce faci cu ‘zidul neisprăvit’ din profesia ta, atunci cînd o iei de la capăt. Cu siguranţă că resturile lui pot fi de folos la o nouă clădire.”

– De cîţiva ani simţeam nevoia unui articol precum “Cîte ceva despre patriotismul internaut” (Cultura, Nr. 27 (181), 10 iulie 2008 ), care să sancţioneze fudulia ignorantă a unor comentatori români care cred că, odată ajunşi pe tărîmul făgăduinţei şi integraţi în economia nord-americană, văd toate lucrurile mai bine… (şi neapărat noi, cei care nu ne-am integrat, nici măcar în economia UE, le vedem jalnic de deformat…):

“Românaşii noştri de dincolo urmăresc posturile tv din Mioriţa, ascultă on-line posturile băştinaşe de radio, citesc presa noaţională pe net, ştiu absolut tot ce se poate şti despre fosta lor ţară. Sînt foarte critici, se pricep cam la toate, ei au înţeles cum stau lucrurile şi, de la înălţimea experienţei lor prezente, îşi îngăduie tot felul de judecăţi şi aprecieri clar infailibile. […]

Ceva nu e în regulă cu aceşti urmaşi ai lui Decebal, deoarece un dor suspect îi leagă mai abitir şi mai patologic decît înainte de sfînta ţărişoară din care au plecat fără să stingă lumina, înjurînd-o apăsat în barbă! Şi vorba lui Cristian Tabără, să nu ne ţină lecţii de solidaritate românaşii ăştia de peste ţări şi mări , pentru că lucrurile stau în comunităţile lor încă mai rău decît aici, de parcă nici n-ar fi părăsit vreo clipiţică dulcea ţărişoară…”

– Andrei Pleşu: “Cinci zile fără televizor” (Adevărul literar şi artistic, Nr. 929, 9 iulie 2008 )

“Asemenea experienţe ar trebui făcute din cînd în cînd. Şi nu numai cu televizorul. Am descoperi, astfel, că civilizaţia constă, esenţialmente, în transformarea unor accesorii în substanţe şi instrumente vitale. S-a putut trăi, pînă mai ieri, fără aer condiţionat. Fără telefoane mobile. S-a putut trăi fără lumină (şi aparatură) electrică. S-a putut trăi – ceea ce astăzi e de negîndit – fără anestezice. […]

Faptul de a te decupla de la ‘actualitatea’ calendaristică are un prompt efect eliberator. Interogativitatea proprie se redistribuie după cu totul alte ierarhii. […] Fără agitaţia televizuală, cerul devine mai înalt, zgomotul lumii – mai subtil, viaţa – mai limpede. Treci într-un alt univers, mai misterios şi totodată mai simplu decît universul tapajului mediatic.”

No comment! Şi memorabil, desigur.

– Peter Singer, profesor de bioetică la Universitatea Princeton, ne dă de gîndit, scriind despre “milostenia ostentativă” (Dilema veche, Nr. 230, 10-16 iulie 2008 ), prezentînd cazuri de filantropie care i-au iluminat şi pe alţii (de exemplu, 3.500 de oameni i s-au alăturat lui James Hong, care s-a hotărît să dăruiască pentru acte caritabile 10% dacă cîştigul său va depăşi 100.000 de dolari).

“Filantropia tăcută nu poate schimba o cultură în care se consideră că e normal să-ţi foloseşti cîştigurile exclusiv pentru tine şi familia ta, mai curînd decît să-i ajuţi din surplus pe cei care au nevoie de sprijin – chiar şi atunci cînd ajutorarea celorlalţi e posibil să aducă beneficii la fel de mari pe termen lung.”

– Un frumos, îmbietor şi provocator motto devine un citat dintr-un articol al lui Norman Manea (“Bibliotecile exilului”, Observator cultural, Nr. Nr. 173 (431), 10-16 iulie 2008 ):

“Biblioteca nu este un turn de fildeş, ci o catedrală laică şi un mare laborator al minţii şi al sufletului, arhiva inestimabilă a rebeliunii spiritului contra morţii şi a neantului, dar, nu o dată, şi anticamera rebeliunii contra barbariei cotidiene, a maleficilor ei campanii de siluire a conştiinţei, de manipulare a Utopiei într-un vast aparat al suspiciunii şi al crimei.”

Alte selecţii din presa culturală se găsesc în grupajul săptămînal revist@ de pe site-ul de puzzle cultural Thymos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: