Archive for 19 iunie 2008

Tărîmul umbrelor

19 iunie 2008

Joi – 19 iunie, Prima, 15.45 (partea I)
Vineri – 20 iunie, Prima, 15.45 (partea a II-a)
Tărîmul umbrelor / Shadowlands – nom. BAFTA
Dramă, Marea Britanie-SUA, 1993
Regia: Richard Attenborough – nom. BAFTA
Cu:
Anthony Hopkins – BAFTA
Debra Winger – nom. BAFTA, nom. Oscar

2 premii BAFTA [6]
[2] nom. Oscar

“Adaptarea unei piese de William Nicholson, torent de paradoxuri învăluit în glazura melodramei, love-story la vîrsta a doua în care Winger străluceşte prin ironie şi inteligenţă, iar Hopkins [în rolul lui C.S. Lewis] rămîne prizonier al seducătoarei cerebralităţi manieriste pe care i-au indus-o filmele lucrate cu Ivory.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

bibliotec@ 6 – iunie 2008

19 iunie 2008

Buletin informativ despre diferite cărţi. Se distribuie prin email la 300 de adrese în data de 6 a fiecărei luni.

Pentru abonament gratuit, trimiteţi un mesaj cu titlul “biblioteca” la alincristea@thymos.ro

Pentru renunţare la abonament trimiteţi un mesaj cu titlul “sfîrşit biblioteca”

Uneori mă întreb dacă nu cumva toate plăcerile sunt substitute pentru Bucurie.” (C.S. Lewis)

C.S. Lewis, Surprins de Bucurie. Povestea unei convertiri, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008

Prezentare pe ultima copertă:

“Pentru publicul larg, C.S. Lewis (1898-1963) este autorul celebrelor Cronici din Narnia, o serie de poveşti fantasy în curs de ecranizare. Mai mult, figura acestui profesor de literatură care a predat la Oxford şi Cambridge, fiind un fel de simbol al elitei universitare britanice, şi povestea lui de iubire cu Joy Gresham au inspirat un frumos film, Shadowlands (Tărâmul umbrelor), cu sir Anthony Hopkins şi Debra Winger în rolurile principale.

Mai puţin cunoscut de publicul larg este faptul că C.S. Lewis a scris remarcabile studii de literatură medievală şi critică literară şi că e socotit cel mai important apologet al creştinismului din secolul XX (câteva scrieri ale sale pe tema credinţei – Despre minuni, Cele patru iubiri, Problema durerii sau Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr – au fost traduse la Humanitas). În Marea Britanie, Lewis a devenit celebru încă din timpul vieţii graţie cofnerinţelor lui vibrante despre creştinism, transmise la radio în timpul războiului.

Scrierile şi cu atât mai mult conferinţele creştine ale lui Lewis erau atât de convingătoare pentru că izvorau din încărcătura emoţională a propriei convertiri. Şi chiar despre această convertire, oarecum surprinzătoare pentru un tânăr intelectual studios, lucid, deloc lipsit de spirit critic, e vorba în cartea de faţă. Surprins de bucurie este, în fond, o autobiografie spirituală: în spatele vieţii exterioare, se conturează evoluţia lăuntrică a autorului de la credinţa convenţională din copilărie la necredinţa frivolă din prima tinereţe şi, în fine, la credinţa profundă în Dumnezeul creştin.”

Walter Hooper (Cuvânt înainte): “Pentru scrierea ei, Lewis a avut nevoie de mai mult timp decât pentru oricare altă carte a sa. Când Lewis ştia ce anume doreşte să scrie, scria cu mare uşurinţă şi fluenţă. Dar povestea ‘Bucuriei’ a fost o excepţie. Cred că principalul motiv pentru care scrierea cărţii i-a luat atât de mult ţine de faptul că ideea centrală – ‘Bucuria’ ca ‘dorinţă neîmplinită, care este ea însăşi mai dezirabilă decât orice altă satisfacţie’ – i-a venit treptat, de-a lungul mai multor ani. […] Surprins de Bucurie a fost dusă la bun sfârşit în martie 1955 şi a fost publicată îna celaşi an, în septembrie. A devenit lucrarea clasică a lui Lewis, în parte şi fiindcă a fost scrisă exact când Lewis înţelegea perfect ce voia să spună prin Surprins de Bucurie.”

Trei citate

“E vorba de o dorinţă neîmplinită, ea însăşi mai dezirabilă decât orice altă satisfacţie. O numesc Bucurie, care aici are sensul de termen tehnic şi trebuie deosebită radical atât de Fericire, cât şi de Plăcere. Bucuria (în accepţiunea dată de mine) are într-adevăr în comun o caracteristică, şi numai una; faptul că persoana care a avut parte de ea o va dori mereu. Altfel, văzută doar din perspectivă calitativă, ar putea fi considerată, aproape la fel de bine, un soi de nefericire sau jale. Însă una pe care o dorim. Mă îndoiesc că cineva care a gustat-o ar vrea, dacă i-ar sta în putere, să o schiombe fie şi pe toate plăcerile lumii. Atâta doar că Bucuria, spre deosebire de plăcere, nu stă în puterea noastră.”

“Două lucruri aflate altădată în mintea mea la mare distanţă unul de celălalt goneau acum alături: dorul, la nivelul imaginaţiei, de Bucurie, sau mai degrabă dorul care era Bucurie, şi dorinţa hămesită, aproape bolnăvicioasă, de Ocult, de Supranatural. Odată cu ele sosea însă (nu la fel de bine-venit) şi un freamăt de nelinişte, ceva din teama imemorabilă de care toţi am avut parte în prima copilărie şi (dacă suntem sinceri) mult timp după aceea. Mintea umană se caracterizează printr-un soi de gravitaţie care face ca binele să se precipite spre bine şi răul către rău.”

“Fiecare pas pe care l-am făcut, de la Absolut la ‘Spirit’ şi de la ‘Spirit’ la ‘Dumnezeu’, fusese un pas către ceva mai concret, mai iminent, mai compulsiv. Cu fiecare pas, aveam mai puţine şanse de ‘ a fi stăpân pe propriul suflet’. Acceptarea Întrupării era un pas mai departe în aceeaşi direcţie. Îl aducea pe Dumnezeu mai aproape sau îl apropia într-o manieră nouă. Iar aşa ceva, după cum mi-am dat seama, nu-mi dorisem. Însă odată ce am conştientizat temeiul eschivărilor mele, am recunoscut ruşinea şi zădărnicia lor. Ştiu foarte bine când, dar nu şi cum, s-a produs pasul final. Cineva m-a dus la grădina zoologică din Whipsnade, într-o dimineaţă însorită. Când am plecat într-acolo, nu credeam că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, dar când am ajuns credeam. Şi totuşi, n-aş spune că meditasem în timpul călătoriei. Şi nici că trăisem mari emoţii. ‘Emoţional’ este probabil ultimul cuvânt care trebuie folosit cu referire la anumite evenimente importante. A fost mai degrabă ca şi când un om, după un somn îndelungat, stă încă nemişcat în pat şi devine conştient că s-a trezit. […] Dar cum rămâne cu Bucuria, în încheiere? Căci povestea a fost în cea mai mare parte despre ea. Ca să spun adevărul, subiectul aproape şi-a pierdut importanţa de când am devenit creştin. Ce-i drept, nu mă pot plânge, ca Wordsworth, că strălucirea vizionară s-a stins. Cred (dacă acest aspect merită întru câtva pomenit) că vechea săgetare, vechiul gust dulce-amărui, a revenit la fel de des şi de intens după convertire ca în oricare altă perioadă din viaţa mea. Dar acum ştiu că experienţa, văzută ca stare a propriei mele minţi, n-a mai avut (de atunci) importanţa pe care i-am acordat-o cândva. Era valoroasă doar ca indicator către altceva, din altă lume.”

Cronica unei cărţi anunţate: 2 ani, 6 luni, 3 săptămâni şi 3 zile

Emanuel Conţac: “Au cărţile destinele lor, spuneau latinii. Nu doar originalele, ci şi traducerile, adăugăm noi. Adesea drumul sinuos dintre proiectarea şi realizarea lor ne rămâne ascuns. Prea adesea trecem cu vederea faptul că orice carte adună între paginile ei multă aşteptare, perseverenţă şi trudă, mai ales din partea unor oameni care vor rămâne necunoscuţi marelui public. Cei interesaţi de drumul ‘Bucuriei’ pot citi mai jos cronica momentelor principale, de la clipa în care am cumpărat originalul, până la momentul în care am ţinut în mână cartea în limba română.”

vaisamar.wordpress.com