Archive for 27 mai 2008

La Universitate: Economie…

27 mai 2008

Cum votăm anul acesta

27 mai 2008

Pentru prima dată după Revoluţie, preşedinţii de consilii judeţene vor fi aleşi ca şi primarii, pe un buletin de vot separat, prin vot uninominal. Acela care va reuşi să obţină cel mai mare număr de voturi va deveni automat preşedinte al Consiliului Judeţean, chiar dacă a fost votat de mai puţin de 50% din numărul de persoane prezente la vot.

Primar va deveni cel care va obţine mai mult de 50% din voturi, în primul tur sau îl al doilea.

Consilierii locali şi consilierii judeţeni vor fi votaţi pe liste de partid, ca şi în 2004.

Campania electorală, care a început în 2 mai, la ora 7, se va încheia în 31 mai, la ora 7.

www.alegeri-2008.ro

În buricul oraşului

27 mai 2008

Nu, nu e anunţ la o bodegă lîngă autogară, nici în vreo comună din Bihor. E taman în buricul oraşului, pe Corso!

Sydney Pollack

27 mai 2008

Tootsie (1982), Dincolo de Africa (1985), Şi caii se împuşcă, nu-i aşa? (1969) – iată doar cîteva filme care l-au făcut celebru pe Sydney Pollack, care a avut succes îndelungat în cinematografia de largă audienţă.

Sydney Pollack: “Pe mine un film mă interesează doar ca o înfruntare dintre două puncte de vedere, astfel încît cele două părţi să aibă o pondere egală. Uneori mă străduiesc să sap între doi oameni un şanţ atît de adînc, încît ar fi nefiresc să-i mai reconciliez. Pe de altă parte găsesc ceva adevărat şi satisfăcător în această despărţire.” (citat în Cinema… un secol şi ceva, 2002)

La Universitate: Anunţ… retro

27 mai 2008

La Universitate se poartă… retro. Azi e 27 mai!

Campania naţională de informare privind hipertensiunea arterială

27 mai 2008

Avînd în vedere că hipertensiunea arterială afectează, în România, peste 5 milioane de persoane, Societatea Română de Cardiologie lansează în Capitală şi în cîteva oraşe mari din ţară, o campanie de informare.

RADOR

Mircea Păcurariu despre Andrei Şaguna, la Oradea

27 mai 2008

În cadrul deschiderii Simpozionului ‘Mitropolitul Andrei Şaguna (1808-1873) – personalitate marcantă a vieţii bisericeşti, culturale şi politice a românilor din Transilvania’, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea sa, Universitatea din Oradea a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea distinsului pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu, decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna” din Sibiu.

În discursul său, Mircea Păcurariu a elogiat personalitatea lui Andrei Şaguna, arătînd cum a fost prezentat memoriei publice mitropolitul ardelean de-a lungul timpului, în cărţi şi reviste, de la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi pînă în prezent. Cercetarea monografică a personalităţii lui Andrei Şaguna – personalitate marcantă a secolului al XIX-lea din Transilvania, întemeietorul şi organizatorul Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului, autorul primei constituţii a Bisericii ortodoxe din Transilvania, a numeroase lucrări de teologie, drept canonic, lider incontestabil al românilor ardeleni în perioada 1848-1873 – a cunoscut o stagnare în perioada comunistă.

Istoricul american Keith Hitchins a realizat o monografie a personajului politic, tradusă şi în limba română: Ortodoxie şi Naţionalitate. Andrei Şaguna şi românii din Transilvania, 1846-1873, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti,1995.

Str. Patrioţilor (2) / Verdeţuri (6)

27 mai 2008

„Detest campania electorală”

27 mai 2008

“Detest campania electorală. Nu neapărat pentru zoaiele care curg din televizor, din ziare, de pe panourile de afişaj, de peste tot. Nici măcar din cauză că, pentru o lună sau chiar două, raţiunea, argumentul, bunul simţ sunt trimise în vacanţă. Ci fiindcă, în vacarmul ăsta, nu ne mai auzim gîndurile, ratăm lucrurile cu adevărat importante, suntem şi mai indiferenţi la ceea ce se întîmplă în jurul nostru.” [Florin Budea, Bihoreanul, Nr. 395, 26 mai – 1 iunie 2008]

Auto-Graffiti

27 mai 2008

Graffiti este un tip de însemnare făcută în mod deliberat de oameni pe suprafeţe atât publice cât şi private. (Wikipedia)