Archive for 5 mai 2008

Fi(o)ros

5 mai 2008

Trei iluminări

5 mai 2008

Îmi aduc bine aminte de primul meu semestru la Institutul Biblic Emanuel (acum Universitatea Emanuel din Oradea). În 1995 venisem, împreună cu soţia, de la Petroşani la Oradea, la 28 de ani, şi traversam pe jos, cu entuziasm, cîmpul dintre Băile Felix şi Haieu (după călătoria cu tramvai şi apoi cu autobuz), înfruntînd vîntul iernii cu gluga strînsă la bărbie şi cu bocancii pe care îi cumpărasem pentru acest traseu. Nu am rezistat decît o lună într-o casă mare din Haieu, unde nu trebuia să plătim chirie, dar trebuia, printre altele, să hrănim 49 de curci.

Şi atunci, de unde… entuziasm? Sînt mai multe motive, dar acum vreau să menţionez prima iluminare: întîlnirea cu biblioteca Institutului, care pe atunci era în aceeaşi clădire cu Societarea Misionară Română şi Radio Vocea Evangheliei (iar cursurile se ţineau în sălile Liceului Emanuel de lîngă renumita biserică cu acelaşi nume). Puţine momente în viaţă sînt comparabile cu această întîlnire încîntătoare cu cărţile de teologie, multe în engleză, dar şi dicţionare, enciclopedii şi tot felul de publicaţii periodice.

Dar ce forfotă era la recepţia bibliotecii, ce întîlniri providenţiale aveau loc, ce comentarii auzeai, vrînd-nevrînd, despre mediul în care ajunsesem, ce sarcini numeroase trebuia să îndeplinească aparatul de copiat, luat cu asalt de colegii mai mult sau mai puţin entuziasmaţi de eseurile pe care trebuiau să le scrie. Cred că în anul acela umbla vorba despre grupa noastră de teologie că noi deschidem şi închidem biblioteca, atît eram de prezenţi printre rafturile cu cărţi.

Apoi s-a terminat construcţia clădirii principale a campusului Emanuel, unde biblioteca a căpătat un sediu mult mai încăpător. Relaţia cu biblioteca a devenită mai… stilată, mai productivă, dar şi mai dezumanizată, pe măsură ce instituţia universitară s-a transformat într-una ideologizată, de nerecunoscut pentru cei care au prins vremurile bune din anii ’97-’98, o instituţie din care cei mai buni profesori au trebuit să plece (şi nu au fost chiar puţini) şi a cărei Facultate de Teologie e condusă de un profesor de… muzică (în condiţiile în care în România sînt peste 50 evanghelici doctori în teologie).

Mă gîndesc cu recunoştinţă la cei care au pus la punct biblioteca, dar şi cu antipatie la cei din conducerea Universităţii Emanuel care întreţin relaţii inadecvate cu absolvenţii, unii dintre aceştia neavînd acces la această bibliotecă probabil unică în România. Printre ei mă aflu şi eu, care locuiesc la cîteva sute de metri de bibliotecă, însă de 5 ani mi s-a refuzat accesul, probabil în urma criticii publice pe care am adus-o unor evenimente din mediul confesional baptist orădean. Spun probabil, pentru că instituţia în cauză nu obişnuieşte să facă precizările de rigoare în astfel de cazuri.

Am avut parte de a doua iluminare tot în timpul studenţiei, într-o vacanţă de vară cînd un grup de studenţi am fost pentru 3 săptămîni la Cambridge, un oraş cu o anumită atmosferă (şi curăţenie – de 3 zile n-a trebuit să-mi şterg pantofii de praf!). Şi ce bibliotecă! Nu am să uit niciodată cum stăteam în faţa colosului şi mă minunam de aşa clădire parcă nemţească… Şi cum, apoi, înăuntru, mă holbam la încăperi cum numai în filme mai văzusem şi la reguli care trebuiau respectate fără crîcnire. Ce iluminare!

Ei bine, a venit ziua în care am avut parte de încă o astfel de iluminare, în Oradea. Astăzi, fiind obligat să caut noul sediu al Bibliotecii Judeţene, pentru a împrumuta nişte cărţi de Monica Lovinescu, am găsit o clădire care m-a entuziasmat, mi-a oferit acel optimism de durată care te face să speri, care te face să te simţi la mai puţină distanţă de Europa.

Site-ul Bibliotecii Judeţene: www.bibliobihor.ro

Str. Armatei Roşii

5 mai 2008

Un excelent număr „Idei în dialog”

5 mai 2008

Am lecturat doar acum numărul din aprilie al revistei Idei în dialog, număr pe care îl consider a fi excelent, cel puţin din perspectiva bloggerului care colecţionează citate interesante, tocmai bune pentru reflecţie şi formare intelectuală.

Traian Ungureanu: “Recenta represiune armată din Tibet nu are de-a face cu probleme de separatism sau autonomie etnică şi teritorială, ci numai şi numai cu nesiguranţa statului comunist chinez în faţa religiei, a oricărui sistem de valori coerent şi supramaterial. Budismul poate deveni uşor o platformă colectivă contagioasă, într-o ţară care predică dublu: prin forţă, comunismul şi prin consumerism, nimic. China a reacţionat violent tocmai pentru că a identificat în Tibet o cultură ireductibilă care a supravieţuit asalturilor violente repetate şi n-a cedat nici ‘îmbrăţişării generoase’, programul chinez de investiţii care a adus în Tibet şosele, căi ferate, spitale şi a introdus în casele tibetanilor televizoare şi telefoane mobile. Vidul creat în China de noul capitalism şi de excesul de opţiuni (de la foamete rurală la lux urban) e un risc enorm. Chinezii de rînd nu au nici o simpatie pentru Tibet, dar încep să resimtă nevoia unei spiritualităţi cu structură. Budismul tibetan, creştinismul catolic sau protestant şi chiar o sectă de tipul Falun Gong sînt mai periculoase decît un război nuclear.”

Alexandru Budac: “Eu mă întreb dacă nu cumva teama de moarte este cea care dă sens vieţii fiecăruia dintre noi. Faptul că eşti o fiinţă muritoare, conştientă că ai la dispoziţie un interval de timp atît de scurt să-ţi orînduieşti viaţa şi să te dumireşti ce-i cu tine, îţi cam grăbeşte deciziile şi acţiunile. Teama de moarte este inseparabilă de ideea de Dumnezeu, de zbaterile noastre morale, de dorinţa de a ne descărca minţile pe hard disk-urile distopiilor mimetice, de vanităţile fiecaăruia dintre noi, dar şi de ceea ce numim, cam pompos, ‘perenitatea artei’. […] Titus Lucretius Carus a fost un învederat dispreţuitor al fricii de moarte, dar a intuit genial sursa ei cînd a observat timpul scurs înaintea naşterii noastre, altfel spus, evenimentele la care am fost excluşi, nu ne deranjează, în vreme ce infinitatea temporală scursă după moarte, afică tot ceea ce se va petrece după ce nu vom mai fi, ne înspăimîntă teribil.”

Matei Alexandru (citat de Dan C. Mihăilescu): “Apare foarte multă literatură, iar literatura care apare are ca funcţie principală divertismentul. Cărţile nu mai reprezintă un mod de a trăi diferit de acela de a munci sau de a te distra sau de a iubi, ci o diferenţă specifică faţă de alte mijloace de amuzament. Înainte de orice, titlurile care apar sînt, în majoritate, debranşate de la tradiţii. Desigur, nu e vorba de tradiţii în general. Cărţile care apar ne invită să explorăm filierele fenurilor de literatură populară, ceea ce nu-i rău. Dar acea cultură căreia germanii îi spun Bildung, aceea care formează, e pe cale de evacuare. Mă surprind nostalgic şi nu ştiu dacă e bine. Cărţile clasice ne formau astfel încît să simţim foarte intim lumea. Cele noi, distractive şi libertine, ne conduc fie spre hedonism, fie către un stoicism al raportului cu lumea. În ambele cazuri, propun o degajare existenţială (disimulată în angajament politic, epistemic, estetic etc.). Pentru omul lumii globalizate, oare nu în conştiinţa propriei imanenţe rezidă Bildung-ul?”

Mihai Maci (citat de Christian Crăciun): “A face din şcoală un fel de întreprindere ce pregăteşte – pe bandă rulantă – oameni care nu ştiu decît ceea ce solicită piaţa momentului şi a decreta a(b)ulic că tot restul e irelevant şi inutil revine la a deturna şcoala de la menirea ei.”

H.-R. Patapievici (citat de Christian Crăciun): “Cultura nu este o modalitate de cunoaştere, ci este modalitatea prin care oamenii îşi amenajează viaţa. […] Cultura este un instrument de sporire a vieţii.”

Solomon Marcus: “Cum s-ar putea realiza o tipologie a înţelegerii pe o bază lingvistică? De exemplu, luînd ca reper diferite tipuri de verbe care sînt folosite în exprimarea diferitelor aspecte ale înţelegerii: a învăţa, a preda, a verifica, a testa, a fi conştient de, a semnifica, a relata; a te mira, a întreba, a asculta ce-ţi spune interlocutorul, a contempla, a simţi; a sesiza, a discerne, a bănui, a intui, a imgaina, a visa, a disimula, a crede, a percepe, a te îndoi; a observa, a experimenta, a măsura, a evalua, a explica, a argumenta, a demonstra, a arăta, a analiza, a opera o inferenţă, a conjectura, a sintetiza, a convinge, a sugera, a calcula, a decoda, a te ruga etc.”

Alexandru Bogdan Duca: “Cred, asemenea domnilor Mircea Platon şi Ovidiu Hurduzeu, că asistăm, atît în România cît şi în întreaga lume occidentală, la o criză reală a valorilor. De asemenea, cred că această criză este provocată de o stîngă atotputernică dar în acelaşi timp slabă, cît şi de o dreaptă complexată, populistă, incapabilă să îşi asume propriul rost istoric. Stînga ete atotputernică prin triumful său ideologic. Nici una din definiţiile societăţii recente nu este străină de viziunea stîngistă asupra lumii. Fie că vorbim de multiculturalism, de corectitudine politică, de noua toleranţă sau de ecologismul apocaliptic, ne găsim în acelaşi univers ideatic al stîngii. Peste tot în societatea occidentală, grija şi dorinţa de a oferi dreptate socială realilor sau irealilor ‘oropsiţi ai sorţii’ este unicul criteriu de judecare şi de acceptare a valorilor.”

Virgil Iordache: “Idei în dialog înseamnă încercarea persoanelor de a-şi cunoaşte reciproc lumile discursive, de a-şi sonda reciproc trecutul esenţial. Pentru că ideile personale susţin memoria personală şi astfel identitatea eului. Idei în dialog înseamnă afirmarea eului tău şi (un şi logic) firmarea eului celuilalt. Idei fără dialog înseamnă instrumentalizarea celuilalt, tratarea lui doar ca mijloc pentru alte scopuri decît iubirea. Nu pot exista idei în dialog fără toleranţă, şi nu poate exista toleranţă fără o minimală iubire de semeni.”

Str. 1848

5 mai 2008