Archive for 26 aprilie 2008

La Mormînt, la Mormînt

26 aprilie 2008

Astăzi EU SÎNT CEL CE SÎNT
A-nviat în Duhul Sfînt
Moartea-i moartă pe pămînt
La Mormînt, la Mormînt

Lemnul blestemat e-nfrînt
Si Hristos e-n Sfîntul Vînt
Izbăviţii-aleargă-n cînt
La Mormînt, la Mormînt

Crucea-i ruptă azi căzînd
Al Istoriei ceas bătînd
Mor martirii toţi mergînd
La Mormînt, la Mormînt

Zi de zi şi gînd cu gînd
Tot murim şi rînd pe rînd
Înălţaţi vom fi curînd
La Mormînt, la Mormînt

confesional@ 4 / 2007

Reclame

Invitaţie la viaţă

26 aprilie 2008

Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit.

Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi,
nici cu un aluat de răutate şi viclenie,
ci cu azimele curăţiei şi adevărului
.

Hristos – Mielul junghiat, Paştele jertfit – ocupă locul central într-un context nou de resemnificare a simbolurilor ebraice. Semnificaţia Paştelui se distinge dintr-un complex de aspecte care au de a face cu centralitatea divinităţii în sărbătoarea terestră. Instaurarea sărbătorii evreieşti (Exod 12-13) a avut loc în mijlocul morţii. Întîii-născuţi, veriga vieţii, au fost cruţaţi numai dacă erau sub protecţia sîngelui mielului jertfit, sînge care făcea judecată şi dădea răscumpărare. Acest miel trebuia mîncat în grabă, căci era Paştele Domnului. Masa era întinsă de Dumnezeu în perimetrul morţii, de unde evreul trebuia să iasă cît mai repede. Un sentiment al fugii din calea mirosului mortăciunii şi al evadării spre viaţă şi vitalitate trebuia să însoţească această cină ciudată, servită cu toiagul în mînă şi încălţăminte în picioare. Trebuia păstrat şi gustul amar al sclaviei şi al tanatofobiei – teama morbidă de moarte, sugerat gastronomic de verdeţurile amare ce însoţeau meniul fripturii. Şi toate aceste elemente trebuiau explicate, în cadrul unui ritual al cărei semnificaţie a fost păstrată pînă la Hristos. Pentru evrei a devenit lege veşnică dar şi obicei sfînt.

Sărbătoarea Paştelui poate fi întinată însă de răutate şi viclenie, de renunţarea la integritatea adevărului şi coerenţa morală. Paştele Domnului se transformă astfel în “Sărbătorile de Paşti” ale oamenilor, prilej de “dospire” festivistă, uitîndu-se că Dumnezeu este Cel care întinde masa în ograda morţii şi face invitaţia la viaţă. De la Adam încoace reflexul uman este camuflarea, disimularea, deghizarea. De atunci Creatorul îşi întreabă mereu creatura: “Unde eşti?” În zilele sărbătorii mulţi se refugiază în sărbătoare, dar fără a dori să-şi recunoască sentimentul amar al prezenţei mortăciunii şi fără toiagul în mîini pentru a-şi relua călătoria ca turişti în Ţara Morţii, în graniţele căreia Domnul cheamă la viaţă prin Paştele jertfit.

Învierea duce mai departe resemnificarea Paştelui în coordonate creştine, proiectînd escatologic invitaţia la viaţă. Cu moartea pe moarte călcînd, Paştele jertfit a început pregătirile pentru nunta Mielului. “Nimic întinat nu va intra în noul Ierusalim, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea Mielului.” (Apocalipsa 21:27) Şi acolo se va relua Cina cea de taină.

(confesional@ 3 / 2004)

Augustin, un amator…

26 aprilie 2008

Marius David Cruceru, Augustin, un amator – Studiu asupra terminologiei filozofico-teologice de influenţă grecească în tratatele tîrzii ale lui Augustin, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006

Alexander Baumgarten: “De departe, această lucrare a lui Marius Cruceru poate reorienta întreaga literatură augustiniană de limbă română din ultimii ani. Dacă pînă aici am avut de-a face cu abordări dinspre teologie sau dinspre filozofie care au reconstruit abil şi matur concepte augustiniene, plasîndu-se totuşi sub riscul preluării echivoce a surselor lingvistice ale teologiei lui Augustin în traducerea lor în limba română şi, implicit, în gîndirea care le-a avut ca obiect, întîlnim acum o redirecţionare radicală. Noutatea cărţii constă, mai întîi, în faptul că porneşte, în reconstrucţia cîtorva concepte, de la limba lui Augustin. Fiind iniţial o teză de doctorat coordonată de distinsa profesoară Lucia Wald, cartea lui Marius Cruceru încearcă saltul – cu toate instrumentele filologului – de la filologie la filozofie şi teologie, propunîndu-şi să ne convingă de faptul că aceasta este calea prin care putem stabili o legătură autentică cu augustinismul originar, dar şi înţelege sensul actualităţii tratatelor lui Augustin.” [Dilemateca, Nr. 23, Aprilie 2008]

(no) comment 17 – Formule pascale neinspirate

26 aprilie 2008

“Paştele creştin, adică Învierea lui Iisus Hristos, este serbat întotdeauna într-o zi de duminică.” (BBC)

– Sărbătoarea Învierii este duminica. Paştele se referă la jertfă, deci semnificaţia lui are de a face cu Vinerea Mare.

“Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină a anului, pentru prima dată fiind sărbătorit în jurul anului 1.400 înainte de Hristos.” (Romanian Global News)

– Paştele ca şi sărbătoare creştină nu a fost sărbătorit ÎNAINTE de Hristos.

“În 27 aprilie România marchează Paştele Ortodox.” (Romanian Global News)

– În România şi alte confesiuni creştine sărbătoresc Paştele, denumire improprie pentru duminica cînd se sărbătoreşte Învierea.

Patimile lui Hristos (regia: Mel Gibson)

26 aprilie 2008

Sîmbătă – 26 aprilie, PRO TV, 21.45
Patimile lui Hristos / The Passion of the Christ
Dramă religioasă, Italia-SUA, 2004
Regia: Mel Gibson
Cu:
James Caviezel
Maia Morgenstern

[3] nom. Oscar

Andrei Pleşu: “Mel Gibson a reuşit să facă un film despre Iisus Christos în care Dumnezeu lipseşte. Transcendenţa nu se manifestă decît vag meteorologic (nori, ploaie, cutremur) sau în variantă demonică. Din cînd în cînd, un vampir palid se strecoară printre protagonişti, pentru a semnala nelămuriţilor de unde vine răul. În rest, e vorba strict despre ce se poate face cu un corp omenesc, dacă vrei să provoci oroare.” (Dilema veche, Nr. 12, 2 – 8 aprilie 2004)

Traian Ungureanu: “Eu cred că filmul lui Gibson e o capodoperă. Şi cred, de asemenea, că dezgustul şi stinghereala noastră în faţa acestui film sînt, la rîndul lor, o capodoperă. Ele se înfăşoară, cu şiretenia unui alibi, în cîteva argumente care invocă onoarea lui Gibson pierdută a Spiritului, dar tot ele sînt şi calea noastră de fugă. De o discuţie insuportabilă şi de la locul favorit al faptelor cu care istoria ne demonstrează mereu că nu vrea să fie nici cuminte, nici binecrescută.” (22, Nr. 738, 27 aprilie – 3 mai 2004)

Andrei Oişteanu: “Filmul ‘Patimile lui Hristos’, regizat de Mel Gibson, este foarte slab. Prost gîndit, prost regizat, prost realizat. Cu puţine excepţii, prestaţiile actoriceşti sînt mediocre. Cea mai slabă este chiar cea a actorului Jim Caviezel, interpretul lui Iisus. Faptul nu i se datorează numai lui, ci şi regizorului. Actorul a trebuit să interpreteze un humanoid din carne însîngerată şi sfîrtecată, care, gîtuit de durere, abia poate să îngaime cuvintele.” (Evenimentul Zilei, 19 aprilie 2004)

Alex. Leo Şerban: “Există un singur film cu adevărat excepţional despre Isus: se numeşte Evanghelia după Matei, a fost făcut acum exact 40 de ani, este în alb-negru, iar regizorul lui era comunist şi homosexual: Pier Paolo Pasolini. De unde se vede că numai Credinţa te poate ajuta în viaţă, dar nu te ajută să faci filme bune. Amin!” (Ziarul de duminică, Nr. 16 (196), 23 aprilie 2004)

Alte comentarii: Patimile lui Hristos

Grupaj: Filme despre Isus