Archive for 25 aprilie 2008

3 bloguri în Top 10 (25.04.2008)

25 aprilie 2008

25 aprilie 2008, 23.45

2. patratosu
4. rotundu
9. amintiricusfinti

Reclame

Paştele ca masă festivă

25 aprilie 2008

Lumea oamenilor e o lume a ritualurilor şi a simbolurilor: cîte bordeie, atîtea obiceie. Desigur, ritualurile îşi pot pierde semnificaţia, iar unele nici nu ajung să acumuleze cantitatea necesară de metaforă socializantă. Însă matricea umană are coordonate care depăşesc, în grandoare, pe cele determinate de meridianul Greenwich. Hermeneutica lor nu ţine doar de o anumită ştiinţă, ci de complexa viaţă a comunităţilor umane, care pun, într-un fel sau altul, cele mai profunde experinţe ale lor în metafore care îşi au înţelesul în anumite tipare culturale. De exemplu, într-un context necreştin, ar fi o gafă retorică să foloseşti expresia “ca în sînul lui Avraam”, ca să nu mai vorbim de faptul că lipsa unei litere “a” din nume îi schimbă total înţelesul, conform istoriei din Vechiul Testament.

Paştele este un astfel de moment care acumulează istorie, experienţe comunitare, exegeză şi resimbolizare şi, nu în ultimul rînd, desacralizare, aspect evidenţiat, mai mult sau mai puţin subtil, într-un registru de ironie postmodernă, de Lucian Mândruţă (în Dilema, nr. 477), care deconstruieşte fericirea românului drept credincios. Într-un minibasm moralist de tip Shrek, masa festivă (“a cărei baroc sfidează, peste veacuri, dieta simplă a primilor creştini”) devine capcăunul care înghite sentimentul pios al sărbătorii, televiziunea e măgăruşul însoţitor, pedagog, obraznic, dar binevoitor, iar românilor nu le revine decît rolul oamenilor dezorientaţi într-o lume în care personajele din poveşti au, fiecare, locul lui.

Sînt de acord cu verdictul dat: creştinism de consum. Dar nu pot să nu mă întreb: ce ar mai şti despre Paşte românii care vin de dinainte de ’89, fără astfel de ritualuri laicizate, sau, mai bine zis, receptate într-un spirit laic, imberb, hedonist? Schrek nu e basmul autentic, ci doar o “masă festivă” întinsă pentru comesenii postmoderni. Personajele adevărate sînt în poveştile autentice. Şi cu un picior rupt, personajul de turtă dulce tot turtă dulce rămîne.

Paştele a fost instituit la plecarea, precipitată, a evreilor din robia egipteană (Exodul, cap. 12 şi 13). Semnificaţia lui complexă, dar pe înţelesul tuturor celor care trecuseră prin acea experienţă, era transmisă din an în an. La masa festivă (dacă erau prea puţini în familie, luau parte şi vecinii, pentru ca mielul să fie consumat în totalitate – trimitere spre jertfa deplină a Mielului Isus), fiul întreba ce înseamnă, iar tatăl explica ritualul. Însemna eliberare din robie, răscumpărarea întîiului născut, sărbătoare sfîntă, invitaţie la părtăşie pentru orice străin care accepta credinţa într-un singur Dumnezeu.

Importanţa mesei festive de Paşte reiese şi din atenţia acordată de Isus şi ucenicii Săi pregătirii acestei întîlniri intime, cu semnificaţie deosebită (Luca 22, Marcu 14). “Cina cea de taină”, de Leonardo Da Vinci, rămîne probabil cel mai cunoscut tablou cu tematică creştină. În acest context se iniţiază resimbolizarea pascală şi se proiectează în escatologic masa festivă (Matei 26:29)

Euharistia este proiecţia eclesiologică a Paştelui: “Hristos, Paştele nostru, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul… cu azimele [pîine nedospită] curăţiei şi adevărului ” [1 Corinteni 5:7,8] Acelaşi apostol Pavel este dezamăgit de creştinii din biserica din Corint care nu mai păstrau dimensiunea comunitară a ritualului: “Atunci cînd staţi la masă [să mîncaţi cina Domnului], fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia.” (1 Corinteni 11:21)

Iată, deci, că întotdeauna a existat “creştinism de consum”, cu amplitudini diferite. De-a lungul secolelor semnificaţia ritualului pascal a fost îngropată sub stratul gros de tradiţii şi gesturi inadecvate profunzimii ritualice. Ipocrizia are mai multe nuanţe, se aşează pe mai multe niveluri, pătrunde mai întîi prin neatenţie şi bună intenţie de a nu jigni sentimentele religioase ale celor de lîngă noi. Iar drama ignoranţei adolescenţilor începe cu inabilitatea părinţilor sau altor tutori de a le transmite valorile ritualice: “de ce trebuie luat gîtul mielului”?, “de ce a păţit-o Mesia?”, de ce “discursul oficial e cel al Luminii”? “Incidentul nefericit de pe Golgota” nu a fost nicidecum un incident. Deşi plin de tragism, nu a fost o tragedie (precum Căderea), ci punctul focal al istoriei cosmice, lupa hermeneutică sub care existenţa umană şi non-umană dobîndeşte sens.

E regretabilă vînzoleala mercantilă şi “industria culturală” din preajma sărbătorilor creştine. Problema esenţială nu ţine de “dieta simplă a primilor creştini”, ci de discursul participativ la sărbătoare, asumarea unui rol comunitar, rezultat dintr-o individuală libertate spirituală. Ritualul mesei festive nu trebuie declarat neavenit, ci trebuie recuperată semnificaţia lui şi practicat în spiritul ei.

În acest sens, ar trebui specificat faptul că masa de Paşte, cu carne de miel, ar trebui luată în Vinerea Mare, în Duminica Învierii fiind vorba de o altă sărbătoare. O altă masă festivă, cu un alt ritual, cu o altă semnificaţie, ar putea exprima concret credinţa în puterea divină asupra morţii. E masa părtăşiei cu Cel Înviat a celor doi de pe drumul Emausului, care, odată ce l-au recunoscut, s-au întors la Ierusalim să confirme Învierea (Luca 24). De remarcat faptul că ambele mese apar la sfîrşitul timpului activităţii zilnice (mai degrabă kairos decît cronos), ambele sînt luate cu o conştienţă a efemerului, ambele atrag după sine plecarea în grabă, ambele sînt iniţiatice.

Participarea noastră la masa festivă poate fi o astfel de întîlnire cu istoria cosmică, sau putem doar să înfulecăm materie gastronomică cu gust delicios. Ne putem alinia “disciplinat în curtea bisericii” sau putem intra în şirul martorilor care confirmă Învierea. Nu vorbele sînt mari sau mici, ci oamenii care le rostesc.

NOTĂ: Articolul a apărut în The Salt Street Journal, Nr. 133, 13 mai 2002, revistă electronică bilunară iniţiată de cîţiva tineri din Iaşi, distribuită prin e-mail.

SSJ (155 de numere în perioada 1999-2003) a fost prima revistă electronică de orientare evanghelică din România, urmată apoi de:

confesional@ [50 de numere în perioada 2002-2008]
Adoramus [30 de numere în perioada 2004-2008]
Perspective [8 numere în perioada în perioada 2005-2006]

Filmele săptămînii (25 aprilie – 1 mai 2008)

25 aprilie 2008

www.thymos.ro/cinema.php

Pe site rubrica „Alte filme” propune încă 30 de filme. De asemenea, sînt indicate linkuri spre scurte prezentări ale unor regizori: Roman Polanski, Federico Fellini, Martin Scorsese, Charles Chaplin, Steven Spielberg.

Regele maidanelor (1993, Steven Soderbergh)
Parfum de femeie (1992, Martin Brest)
Mamă şi fiu (1997, Aleksandr Sokurov)
Un tramvai numit dorinţă (1995, Glenn Jordan)
Ţinutul îngerilor (2004, Kay Pollack)
Pianistul (2002, Roman Polanski)
Noapte bună şi noroc (2005, George Clooney)
Patimile lui Hristos (2004, Mel Gibson)
I vitelloni (1953, Federico Fellini)
Vîrsta inocenţei (1993, Martin Scorsese)
Numele trandafirului (1986, Jean-Jacques Annaud)
Luminile oraşului (1931, Charles Chaplin)
Cînd Harry o întîlneşte pe Sally (1989, Rob Reiner)
Inimă neînfricată (1995, Mel Gibson)
Podurile din Madison County (1995, Clint Eastwood)
Babel (2006, Alejandro González Inárritu)
Aprilie fermecat (1992, Mike Newell)
Piciul (1921, Charles Chaplin)
Idilă pe cîmp (1919, Charles Chaplin)
Lumea lui Garp (1982, George Roy Hill)
Pelerinul (1923, Charles Chaplin)
Moonstruck (1987, Norman Jewison)
4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile (2007, Cristian Mungiu)
Azur (1946, Stuart Heisler)
Joc de culise (1992, Robert Altman)
Inteligenţă artificială (2001, Steven Spielberg)

Idilă pe cîmp reprezintă o culme în creaţia lui Chaplin, prin perfecţiunea construcţiei ei, prin fineţea observaţiei psihologice şi, mai ales, prin (…) ritm înaripat…. […] În creaţia lui Chaplin, Idilă pe cîmp ocupă locul deţinut de Simfonia pastorală în opera lui Beethoven: un strigăt de bucurie, un răgaz în care inima se eliberează cu totul, un cîntec a cărui voce e natura…” (Pierre Leprohon)

3 postări în Top 10 / 9 postări în Top 50

25 aprilie 2008

25 aprilie 2008, 11.10

2. PAŞTILE: esenţa MISIUNII lui Iisus Hristos
3. Victor SARBU a trecut la cele vesnice
6. S-a ridicat de la masă… şi a luat un ştergar

15. Creierul care functioneaza
26. România Liberă de Viaţă a murit de luni
28. Iisus din Nazaret (regia: Franco Zeffirelli)
30. Costache Ioanid – un munte smerit
39. Un psalm de cină (rod)arghezian
44. Importanta uceniciei crestine – IV

67. Ganduri de Paste
91. Pe cruce

8 bloguri în Top 50 / 12 bloguri în Top 100

2. patratosu
14. rotundu
19. alergatorulcufaclie
21. amintiricusfinti
24. addsalu
34. rasvancristian
40. danutm
49. cristianlucaci

69. adamaica
74. ionatan
88. romoflorin
93. cllodvl

Polemics in Cyberspace

25 aprilie 2008

Adam Darlage: “Lutheran Knot of Doubt and Seven-headed Luther are titles of works from the sixteenth century, but could just as easily headline some of the more controversial websites floating around in cyberspace today. To be sure, the deployment of print, radio, and television in the service of religious agendas reminds us that religious controversialists work through a number of different media. But as more and more people get their information online instead of in printed sources, the proliferation of religious polemic and propaganda on the internet is worth watching carefully.”

Sightings

“Under the sponsorship of the Martin Marty Center [Institute for advanced research in all fields of the study of religion at the University of Chicago Divinity School], Sightings reports and comments on the role of religion in public life via e-mail twice a week to a readership of over 5,000. Through the eyes, ears, and keyboards of a diverse group of writers – academics, clergyman, laypeople, and students – Sightings displays the kaleidoscope of religious activity: a reflection of how religious currents are shaping and being shaped in the world.

In today’s world, the force of religion is active and increasingly obvious. In the last year, we monitored the movement of religious groups and persons as they surfaced in national and international politics, including the evangelical face of the Bush administration, the courtroom culture wars of “under God,” the very real war of “good and evil” in Iraq, charitable choice, religion and the 2004 presidential race, and the question of gay marriage, to name only a few.

We also, of course, have kept tabs on the world of religion – churchmen, doctrines, and holy intrigue – as it has spilled out into the public square (for better or worse) in columns on subway tract wars, the fall of bishops, the future of Christianity and secularization theory, the debate over the James ossuary, Jews in America, Kwanzaa, and more.

True to our calling, we have also sighted religion in unlikely places, including pop music (Madonna and Eminem), architecture (the design of the World Trade Center site), photojournalism (the “camera pieta”), as well as in obvious places, like Dan Brown’s Da Vinci Code and Mel Gibson’s Passion of the Christ.”

http://marty-center.uchicago.edu/sightings/index.shtml