Archive for 12 aprilie 2008

12 bloguri în Top 100 (13.04.2008)

12 aprilie 2008

13 aprilie 2008, 00.30

2) patratosu
6) amintiricusfinti
20) adamaica
29) rasvancristian
36) danutm
47) rotundu
54) ionatan
73) agorachristi
74) cllodvl
87) romoflorin
91) ganditorul
100) joshmcdowell

Drama muzicală la Oradea

12 aprilie 2008

Pentru unul ca mine, căruia orice apropiere de vreo Casă de cultură îi provoacă o anumită idiosincrasie – pe de o parte pentru că e un loc unde nu mă aştept să găsesc cultură servită adecvat cu spaţiul uriaş al sălii de spectacol, pe de altă parte pentru că arhitectura proletară a oricărei Case de cultură îmi repugnă şi mă face mă gîndesc că pînă şi de la păsări şi animale oamenii pot învăţa cum să-şi organizeze cît de cît interesant locul unde are loc locuirea – aşadar, pentru unul ca mine, cu alergie la inesteticul urban (şi bădărănia umană), drama de sîmbătă seara m-a surprins plăcut, cu atît mai mult cu cît am rememorat, şi vizual de data asta, Crucificarea ca eveniment major pentru destinul etern al omenirii.

Corul Deo Gloria a prezentat “Învierea şi viaţa”, o dramă muzicală pentru narator, actori, solişti, cor şi orchestră de Robert Sterling. A coordona 60 de participanţi la ţesătura artistic-muzicală nu e deloc un lucru uşor, dar dirijorul corului, Ovidiu Niculaş, are experienţa necesară, site-ul Fundaţia Deo Gloria precizînd că e al treilea an de prezentare a dramei, pînă acum interpretarea ei avînd loc în Oradea, Marghita, Sibiu, Deva, Viena, Graz, Torino, Roma, Nurnberg, Schwabach, Metzingen.

Cu evidente trăsături culturale de tip occidental (american) şi confesional (evanghelic), drama e construită cu ajutorul unor cunoscute teme muzicale din muzica pop de sorginte creştină a anilor ’80-’90, care e tot mai prezentă în comunităţile evanghelice din România în ultimii 10 ani, la concurenţă cu aşa-numita muzică worship – şi din compoziţii corale la fel de cunoscute auditoriului provenit din mediul neo-protestant. Drama e alcătuită din episoade uşor de recunoscut de către spectatorul cu minimă cultură religioasă, dar tratate în cheie confesional-evanghelică: Maria, mama lui Isus, nu are nici un rol, în afară de cîntecul în întuneric, la picioarele crucii Răstignitului, unele piese fac referiri directe (în registru evanghelist) la auditoriu, folosind persoana a II-a singular (dar şi persoana I plural).

Din punct de vedere liric, Isus nu este personajul central, interpretul român al lui Petru, cu vădit apetit dramatic, captînd cel mai mult atenţia, în afara personajului central care este mulţimea. Aşadar, nu e de mirare că multe părţi ale dramei muzicale sînt distribuite corului, şi într-un progres tonal cu (prea) dese momente apoteotice.

Am reţinut momentul coborîrii de pe cruce, care nu este un vector cultural de sorginte protestantă, ci din îndelungata tradiţie catolică, amintind de celebre picturi care au imortalizat artistic cea mai apropiată, şi dureroasă, poziţionare a Mariei faţă de fiul ei.

Sfîşierea perdelei albe (dincolo de care se profila Răstignirea) în momentul Morţii însoţite de cutremur şi întuneric a creat o intensitate psihologică deosebită, însă cere prea multă fineţe de interpretare pentru a se face legătura, mai ales în clipele “videoclipului”, cu semnificaţia teologică a ruperii catapetesmei din Templu.

În general, ritmul compoziţiei muzicale e în conformitate cu cel al epocii în care trăim, însă tempoul poate fi diferit în funcţie de interpretarea ansamblului artistic. Episodul din grădina Ghetismani e revizitat rapid, la fel ca şi cele din curtea lui Pilat sau a Soborului, doar menţionate de narator (ce arii puteau avea Pilat, preoţii, chiar şi Iuda!). Drama se termină brusc, după sugerarea Învierii, cu personajul colectiv: corul şi-a făcut datoria, corul poate să plece.

Aşadar, Învierea nu e tocmai un termen potrivit pentru a da titlul dramei. Un titlu corespunzător ar fi fost: “Isus şi mulţimea”.

(Sau, glosînd pe marginea construcţiei ideatice a dramei, “Cum cred evanghelicii că s-a plimbat Isus prin mulţime”. Liniştit, echilibrat, mai degrabă cu simpatie decît cu nelinişte, mai mult un amic decît un vizionar precum Ioan Botezătorul, mai mult un bun predicator şi un excelent psihoterapeut decît un ascet aflat în prima linie a luptei cu demonii. Desigur, pentru chestiunile de management eclesial, Petru va fi omul. Proletarul care şi-a depăşit condiţia. De teologie se va ocupa, mai tîrziu, recalificatul, la locul de muncă, Pavel. Şi uite-aşa era să ajung la Apocalipsa. Păi nu acolo scrie Amin?)

Drama muzicală devine unul dintre modurile cele mai vizibile de prezenţă confesională în peisajul urban (orădean), un vehicol pentru vectori culturali (re)formaţi în creuzetul neo-protestant. Probabil un vizitator de pe alte meleaguri (culturale) ar putea spune: “În toate privinţele vă găsesc foarte muzicali. Căci, pe cînd străbăteam urbea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile pe care le ascultaţi voi, am descoperit chiar şi o Casă de cultură, unde a fost interpretată drama ‘Viaţa şi Învierea’. Ei bine, ceea ce voi apreciaţi, fără să cunoaşteţi, aceea vă spun eu că e: muzică americană!” De înghiţit cu Cola şi hamburgheri!

Sper să nu păţesc şi eu precum Vladimir Pustan, care scrise o scrisoare deschisă către Iosif Ţon şi apoi mai scrise una să priceapă oricine că de bine a scris în prima.

Să fie clar: mi-a plăcut drama. Dar mi-a plăcut şi mai mult să constat că nu mi-am pierdut simţul critic şi nici pe cel al umorului. (La urma urmei, e o postare pe blog, nu eseu la Teologia biblică a închinării.)

Josh McDowell: Conferinţa de la Palatul Copiilor

12 aprilie 2008

Foto: Beni Husarciuc

În jur de 800-900 de oameni au fost prezenţi la conferinţa “Să zidim convingeri sănătoase în vieţile adolescenţilor” de la Bucureşti, după ce peste 500 de oameni au participat la conferinţa Big Impact de la Sovata, udne Josh McDowell a susţinut 3 seminarii. Astăzi, de la ora 19.30, la Sala Palatului, Josh McDowell va susţine conferinţa pentru tineri „Sex: Mituri şi Adevăr”.

http://joshmcdowell.wordpress.com

Trei citate (11)

12 aprilie 2008

Josh McDowell, Mai mult decât un simplu tâmplar, Editura Scriptum, Oradea, 2008

“Mulţi oameni vor să Îl privească pe Isus nu ca pe Dumnezeu, ci ca pe un om bun şi moral sa ca pe un profet deosebit de înţelept, care a spus multe adevăruri profunde. Teologii prezintă deseori această concluzie ca fiind singura acceptabilă la care se poate ajunge printr-un proces intelectual. Mulţi oameni acceptă pur şi simplu această concepţie şi nu se deranjează deloc să observe absurditatea unui astfel de raţionament. Isus a pretins că este Dumnezeu, iar pentru El era de o importanţă fundamentală ca oamenii să creadă că El este cine spune că este. Noi putem să Îl credem sau să nu Îl credem. El nu a lăsat loc pentru o cale de mijloc sau pentru o variantă diluată. Cineva care pretindea ceea ce pretindea Isus despre Sine nu putea să fie un om bun şi moral sau un profet. Nu avem această alternativă, iar Isus nu a intenţionat niciodată să ne-o lase.”

“Un lucru care m-a atras în mod deosebit la credinţa creştină este faptul că ea nu e o convingere oarbă şi caracterizată de ignoranţă, ci mai degrabă una bazată pe o inteligenţă solidă. De fiecare dată când citim că unui personaj biblic i s-a cerut să-şi pună credinţa în practică, vedem că este vorba despre o credinţă inteligentă. Isus a spus ‘veţi cunoaşte adevărul’, nu că îl veţi ignora (Ioan 8:32). Cristos a fost întrebat: ‘Care este cea mai mare poruncă din Lege?’ El a răspuns: ‘Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău’ (Mt. 33:36-37). Problema multor oameni este că ei par să Îl iubească pe Dumnezeu numai cu inima. Faptele referitoare la Cristos nu ajung niciodată la mintea lor.”

“În climatul deschis al zilelor noastre, oamenii par jigniţi de afirmaţiile exclusiviste că Isus este singura cale spre Dumnezeu şi singura sursă a iertării de păcate şi a mântuirii. Această atitudine arată că mulţi nu înţeleg caracterul lui Dumnezeu. Putem observa esenţa felului lor greşit de a înţelege lucrurile în întrebarea pe care o pun ei de obicei: ‘Cum poate un Dumnezeu iubitor să permită ca cineva să meargă în iad?’ Eu inversez deseori întrebarea şi întreb: ‘Cum poate un Dumnezeu sfânt, drept şi neprihănit să permită unui păcătos să stea în prezenţa Sa?’ Majoritatea oamenilor Îl percep pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu iubitor, dar se opresc aici. El nu este numai un Dumnezeu al dragostei, ci de asemenea un Dumnezeu care este neprihănit, drept şi sfânt. El nu poate tolera păcatul în cerul Său, în acelaşi fel cum tu nu ai tolera ca un câine jegos, urât-mirositor şi bolnav să locuiască în casa ta. Această înţelegere greşită a naturii şi caracterului de bază ale lui Dumnezeu reprezintă cauza multor probleme teologice şi etice.”