Turul blogurilor (10.04.2008) – Straturi de jeg

După cum se adună jegul pe oameni în fiecare zi, în straturi mai subţiri sau mai groase, fiind nevoie, aşadar, de acţiuni de curăţare dese şi ample, tot astfel şi blogurile, produse ale fiinţelor umane, ajung să adune straturi fine sau grosiere de jeg.

Despre “secta ‘pătrăţoşilor’, care este gata să-şi apere guru-ul cu orice preţ, inclusiv cel al mojiciilor, al calomniei şi al ridiculizării celor care îndrăznesc a nu fi de acord cu ei” a scris Dănuţ Mănăstireanu în celebrul Pamflet stresat de sezon (21 februarie 2008). Tot acolo a amintit de “bălăcărelile de care sunt pline comentariile pătrăţoşilor, pe care Marius le găzduieşte cu părintească gingăşie pe blogul lui”.

Însă în blogosfera evanghelică stratul cel mai “strălucitor” de jeg îl are blogul ‘finului’ Pătrăţosului: Vindecătoru, de al cărui stil pamfletar mizerabil pînă şi ‘naşul’ lui s-a dezis acum o lună, denunţînd “diatriba usturătoare”, “pamfletul biciutor”, “bătaia de joc la scena deschisă”.

Un strat de jeg provine de la anumite postări cu subiect tendenţios, limbaj frivol şi tonalitate de mahala. Însă peste el se depune un alt strat, cel al comentariilor zeflemitoare, atît ale Vindecătorului, cît şi ale haitei de pătrăţoşi care s-a mutat de pe blogul lui Marius Cruceru (care, în urma crizei de regret, cenzurează comentariile mai mult în ultima lună) pe platforma “vindecătoare”.

Aici, la comentarii, s-au adunat deja multe şi inedite inepţii şi gargare de gaşcă de cartier, care, prin incompetenţă şi tonul frivol, nu fac cinste mediului evanghelic, darămite dacă se adaugă răutatea şi lipsa de măsură a replicilor băşcălioase.

Săptămîna trecută a avut loc aici un incident neobişnuit, care a arătat pînă pe ce culmi poate ajunge ignoranţa şi aroganţa. Un comentator (tare “zelos”) a făcut o confuzie între doi bloggeri, doar uitîndu-se la poza celor doi!

Şi dă-i cu comentarii dizgraţioase: “Dacă citeşti puţin, cu tot blogrollul solid, nu găseşti nimic din duhul acolo, nici măcar fariseic, m-am uitat la poza de pe un blog şi de pe altul, apoi stilul şi mi-am zis, mă ăsta s-a deghizat în poet”.

Şi: “Uită-te pe poza lui nea murdăroi şi apoi la XXX [am protejat numele, nota lui Alin Cristea], dă jos partea poetică, ochelarii şi chestia verde de la gât, întoarce capul în profil, studiază nasul, sprâncenele, înclinaţia ochilor, rânjetul, şamd, vezi cam ce scrie, cam cum se prezintă şi îţi dai seama că ‘poetul’, XXX şamd este jenant de asemănător cu murdăroi.”

Va să zică, nu doar că nu îşi cere scuze pentru confuzia pe care a făcut-o, dar face tot posibilul pentru a-l introduce pe poet în şablonul pe care îl are în minte (despre altcineva).

În cele din urmă, după ce alte două persoane atrăseseră atenţia că e vorba de o confuzie şi după ce Vindecătoru a admis că “s-ar putea să ne înşelăm”, poetul confundat cu un blogger anatemizat de haita de pătrăţoşi şi etichetat, în conformitate cu confuzia făcută, cu formula: “are ceva rupt din iad”, şi-a declarat numele, vîrsta, confesiunea, oraşul unde locuieşte (ocazie cu care mi-am amintit de penibila situaţie de pe lista de discuţii Masa Rotundă, acum un an şi jumătate, cînd un comentator obraznic îl făcuse pe Iosif Ţon să-şi declare situaţia din contul bancar.)

Vindecătoru a bîguit: “Mulţumesc. Iertăciune!”

S-a prezentat şi cel care pornise toată tărăşenia: “Eu sunt Petre Ţuţea.”

!!!

Şi totuşi, o asemenea măgărie a avut şi o consecinţă benefică. Adamaica a scris, pe blogul ei, memorabila postare sex sex sex, ca “formă de revoltă împotriva celor care măsoară cu propria măsură totul, cuvinte, oameni, chipuri etc.”…

Jegul de pe bloguri nu se adună doar o dată cu postările tendenţioase ale blogerului şi comentariile răutăcioase ale unora şi prin lipsa de atenţie a mai tuturor (dimpreună cu deturnarea discuţiilor de la subiectul postării spre conversaţii de mahala), ci şi o dată cu incompetenţa în ceea ce priveşte subiectele (teologice) abordate.

Pentru a introduce problema, voi folosi un fragment dintr-un mesaj al lui Marius Cruceru de pe lista de discuţii Masa Rotundă (6 septembrie 2006):

“Am tot respectul pentru fiecare dintre profesii, dar, daca cineva dintre dumneavoastra este lacatus mecanic iar altcineva frizer, nu intru in atelierul respectiv si nici in frizerie pentru a incerca sa imi indrept bretonul cu dalta si sa imi repar masina cu foen-ul. Cred ca in dreptul unor subiecte cu totii am simtit acea siguranta „romaneasca” care ne face sa credem ca toti ne pricepem la fotbal, agricultura, politica si, iata … la teologie. Stiind cu cine „stau la masa” vom sti daca se poate aseza pe masa lapte duhovnicesc sau hrana tare. Luati acest lucru ca pe un reflex pastoral. S-ar putea ca unii de pe aceasta lista sa nu aibe mai mult de doi sau trei ani de experiente cu Domnul si sa nu fi trecut decit prin cursul de caticheza. Nu exista shortcuts, oricit de dotati ne-am naste din punct de vedere spiritual.”

Şi Pătrăţosu şi Vindecătoru au permis, pe blogurile lor, afişarea unor comentarii lipsite de competenţă, scrise de obicei sub pseudonim. De data aceasta mă refer la chestiunile abordate de Vindecătoru şi haita lui. Nu ştiu un alt blog evanghelic care să fi adunat atîtea inepţii şi obrăznicii referitoare la alţi bloggeri.

De exemplu, la Tolba de tîmpenii am adăugat următoarea formulă a unui comentator: “Instituţiile nu se pot pocăi, nu au conştiinţă, de fapt sunt mari minciuni. Le-au inventat oamenii aşa, ca pe idoli.”

Referitor la subiectul ecumenismului, pe care Vindecătoru îl învîrte precum un cowboy lasoul, dar tot pică de pe cal, cineva i-a dat sfatul: “Poate ar trebui să defineşti ecumenismul, dat fiind faptul că termenul este complex şi cu multe nuanţe.”

Aş! Pentru Vindecătoru chestiunile teologice par să fie la degetul lui mic:

“Dacă el [Dănuţ Mănăstireanu] pune un tabel scris de Stott pe blog, care e o aberaţie, dacă mă învaţă cum să înţeleg Cuvîntul, după legea cea nouă din capul lui, dacă mă duce pe la toţi cardinalii şi pe la toate metodele catolice de interpretat istoria, dacă spune că fundamentaliştii creştini sunt la fel cu cei musulmani – asta o face ca să întărească Alianţa Evanghelică?

Ecumenismul ăla care-şi propune să unească lumea creştină sub o mitră papală, dîndu-i şi ceva prerogative, temporar, Patriarhului de la Constantinopol, întărindu-i pentru un timp poziţia, de ăla e vorba. Evident, pe DM nici nu-l duce capul, are şi un stil emfatic şi o moacă enervantă; apoi e deja prea expus, aşa încît el roade, corodează, ronţăie la mintea blogului şi mai adună cîţiva pentru o serenadă de primăvară, asta e treaba lui. Ce o fi în spatele cortinei, asta e altceva…”

În doar două paragrafe (de comentariu), Vindecătoru vîntură o droaie de chestiuni (ştim, a învăţat asta ŞI de la Pătrăţosu). În primul rînd, NU e evident că pe Dănuţ Mănăstireanu nu îl duce capul. DIMPOTRIVĂ. Toată elita evanghelică din România cunoaşte prea bine competenţa intelectuală a lui Dănuţ Mănăstireanu. Vindecătoru nu vrea însă să ştie asta. El reschiţează realitatea după basmul ideologic pe care îl scrie de ceva vreme pe blogul lui, în care teologului ieşean i-a distribuit rolul negativ.

Stilul emfatic nu e caracteristic lui Dănuţ Mănăstireanu. Dar de unde să ştie asta Vindecătoru, pierdut pe niscaiva plaiuri mioritice unde caietul de cîntări pare a fi mult mai important decît chestiunile teologice dezbătute în lumea evanghelică din Occident, dar mai puţin în mediul neo-protestant româneasc (pe care Vindecătoru şi cei ca el l-ar “mandoliniza” cît ai zice peşte)? Şi e evident că emfatic e tocmai stilul Vindecătorului!

Iar a aduce în discuţie, în cadrul unor astfel de comentarii frivole, moaca “enervantă” a cuiva e un gest lipsit de cel mai elementar bun simţ. “Cred că sunt cel mai transparent de pe netul ăsta”, spune Vindecătoru, referindu-se la sinceritatea lui. Eu spun că aşa e, dar mă refer la altceva: aici se vede jegul cel mai bine!

Tot dintr-o suflare Vindecătoru decretează: tabelul lui John Stott este o aberaţie. Îndreaptă bretonul cu dalta, cum ar zice Marius Cruceru.

Ignoranţa se desfăşoară şi în comentariile unor vizitatori. Cînd cineva solicită să i se precizeze “în ce perioadă politicul a influenţat teologicul şi invers”, răspunsul unui comentator e aiuritor: “E greu de ales o epocă anume pentru dat exemple, sunt multe. Să zicem anii 1950. Dictatura proletariatului. Clerul evanghelic a fost silit să se ‘conformeze’ limbajului de lemn, să abandoneze anumite părţi ‘sensibile’ ale învăţăturii, sperând că va trece tăvălugul şi se va reveni. Tăvălugul a trecut, dar nimic din ce s-a cimentat în cei 40 de ani de subordonare nu a revenit la învăţătura originală.”

Primul lucru care trebuie observat este ambiguitatea exprimării, de unde se iscă IMEDIAT o droaie de întrebări: Se poate vorbi în 1950 despre “clerul evanghelic”? Doar cu o zi înainte, posesorul blogului căruia îi acordăm o nemeritată atenţie aici evoca epoca ciclisto-glorioasă: “Îţi mai aduci aminte cînd mergeau pastorii pe bicicletă? Noi eram copii şi tare am fi ‘tras’ o tură cu ea, dar nu se putea, pentru că era tare necesară: dădeau cina la bătrîni acasă, vizitau bolnavii. S-a schimbat ceva? nu se poate…” (Exemplul nu era dat ca să tragem concluzii edificatoare, ci pentru că, conform celei mai elementare mentalităţi ideologice, trebuie să-ţi identifici un duşman faţă de care să te raportezi.)

Care limbaj de lemn? (Limbajul de lemn nu a apărut o dată cu regimul comunist şi nici nu a dispărut o dată cu el.) Care părţi ‘sensibile’ ale învăţăturii au fost abandonate? Care învăţătură? Nimic nu a revenit la învăţătura originală?

Mda, repară maşina cu foen-ul, ca să-l cităm tot pe Marius Cruceru.

După cum jegul se-adună pe oameni din diverse surse, tot aşa şi blogurile adună jeg din diverse surse. Dacă unele straturi, mai fine, ies la spălare cu apă, altele, mai groase, au nevoie de tratament aseptic adecvat. Oricum, ca şi la oameni, şi la bloguri ar fi mai bună profilaxia. Cum spuse, cu mintea de pe urmă, Pătrăţosu:

“Eu am următorul sfat pentru toţi. Nu vă apucaţi să comentaţi pe blog înainte de a fi citit trei sau patru capitole din Biblie (cam aşa citeşti Biblia într-un an) şi înainte de vă fi rugat.” (10 martie 2008)

La cît jeg se adună pe bloguri uneori, poate ar fi bine pentru unii să citească 30 de capitole pe zi. Poate aşa nu ar mai apuca să scrie nimic. Iar noi ne-am concentra mai degrabă asupra unor postări cu adevărat interesante şi benefice.

Toţi sîntem călători!

Publicitate