Teroristul RW

A făcut închisoare 14 ani. Nu a abdicat deloc de la convingerile sale. I-a convins pe mulţi să-i accepte ideile. A fost susţinut de oameni din diferite grupări. Scrierile lui au circulat în multe ţări şi au contribuit la formarea unei reţele de susţinători. A pus la cale multe acte de subminare a puterii autorităţilor. Şi-a cîştigat o reputaţie de om cu iniţiativă şi lider spiritual. A fost hărţuit şi folosit ca monedă de schimb în negocierile politice.

Teroristul RW a fost deconspirat anul acesta [2005] şi meritul revine unor reporteri români, care, cu insistenţă şi urmărindu-şi flerul, l-au demascat, pe el şi pe cei organizaţi într-o celulă de acţiune, după indicaţiile mentorului lor. Potrivit dezvăluirilor presei, Serviciul Român de informaţii şi poliţiştii de la Combaterea crimei Organizate şi Antidrog, împreună cu procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism, au demarat o anchetă.

Aceeaşi reporteri au descoperit o anumită carte tradusă în româneşte care “demonstrează afilierea faţă de acţiunile teroriste sau chiar instigarea la acţiuni criminale”. După apariţia articolelor care au condus la demararea anchetelor, conducerea ziarului şi redactorii au fost ameninţaţi la telefon, dar redacţia nu a fost evacuată. Reporterii au continuat seria articolelor în care şi-au exprimat îngrijorarea faţă de amploarea acţiunilor care pun în pericol siguranţa naţională.

Într-un articol se precizează: “Deoarece nu era prevăzută în Codul Penal, în luna noiembrie a anului 2004, Parlamentul României a aprobat o Lege privind prevenirea şi combaterea terorismului. Legea menţionată, nr. 535, precede la articolul 33 următoarele: ‘Sînt asimilate faptelor de terorism următoarele: promovarea unor idei, concepţii sau atitudini în scoul susţinerii cauzei şi/sau a entităţii teroriste’ – arată litera ‘e’ a articolului de lege. Faptele sau acţiunile care se includ în această prevedere legală se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.”

Aceiaşi reporteri atrag atenţia asupra contextului global şi naţional în care are loc expansiunea terorismului: “Jurnalele de ştiri ale televiziunilor din întreaga lume sînt pline de materiale privind atentatele teroriste care au loc în marile oraşe şi care au făcut pînă acum mii de victime. S-a vehiculat în ultima vreme faptul că România va fi următoarea ţintă a criminalilor religioşi şi totuşi anumiţi prozeliţi din Iaşi cu ajutorul acestei cărţi propovăduiesc idei precum faptul că terorismul este un lucru benefic pentru societate.”

Afirmaţiile din Ziua de Iaşi, 24 august 2005, sînt categorice: “Incredibil, dar printre milioanele de cărţi aflate în bibliotecile şi librăriile din Iaşi, cel puţin una dintre acestea arată că Biserica Evanghelică îi consideră pe terorişti prieteni.”; „Dincolo de a fi o încercare de a atrage teroriştii la creştinism, această carte arata afilierea cultului creştinilor după evanghelie la misiunea pe care o au teroriştii.”; “La pagina 10 a acestei cărţi, autorul precizează faptul că reprezentanţii Bisericii Evanghelice sînt uniţi cu teroriştii în idealurile lor.”

Articolul “Profeţii terorismului” nu este decît un exemplu, deja celebru, de stupizenie şi de jurnalism second hand, căruia i s-a dat un verdict prompt şi fără rezerve:

“Dorinţa de senzaţional ieftin şi speculativ a produs una dintre cele mai mari aberaţii apărute în presa noastră, pătînd memoria unui mare creştin, cel mai tradus autor român în lume (în peste 85 de limbi ale pămîntului), evaluat pe plan mondial ca fiind între primii 10 mari predicatori ai creştinismului contemporan.” (România Liberă, 3 septembrie 2005)

Implicarea numelui Bisericii Evanghelice în acest scandal e de domeniul absurdului, iar dacă citim pagina 10, nu o să găsim deloc menţionată Biserica Evanghelică. De asemenea, profesorul Cristian Lucaci de la Colegiul Richard Wurmbrand dezminte faptul că “Isus, prietenul teroriştilor”, cartea incriminată, s-ar afla în biblioteca colegiului sau în librăria care funcţionează în aceeaşi clădire, precum pretinde, cu acelaşi tupeu, semnatarul articolului.

Da, despre Richard Wurmbrand este vorba, un nume cu rezonanţă care nu este prima oară denigrat. Dincolo de indignarea şi protestul pe care ni le produc aceste inepţii, este ceva cu care putem fi de acord. Într-adevăr, după menţionează un sociolog, în acelaşi articol penibil: “Această carte se va vinde foarte bine. Această alăturare nonconformistă de concepte va duce la un succes al cărţii.”

Aşadar, iată cum mi-am procurat această cărticică, care costă 2 lei jumate: am comandat-o în dublu exemplar, ca să ajung la pragul minim de 5 lei pentru orice comandă on-line care se poate face pe http://www.clcromania.ro, iar taxele de expediere au costat aproape cît comanda. Terorism, dar să-l ştim şi noi.

Alin Cristea, Adoramus, Nr. 14, octombrie 2005

Un răspuns to “Teroristul RW”

  1. alincristea Says:

    Reblogged this on Romania Evanghelica.

Lasă un comentariu