Trei citate (8)

“Din ianuarie 2002, există în lume 410 oraşe cu mai mult de zece milioane de locuitori. Dumnezeu aduce lumea în oraşe. Oraşele noastre sînt un cîmp de misiune gata de recoltă, iar modelul bisericii din Antiohia, oricît de vechi ar fi, este exact cel de care avem nevoie – adaptat la secolul XXI. Trebuie să-i facem pe pastorii de oraş să intre pe internet. […] Nu voi dispreţui niciodată bisericile mici de sat. Misiunea a fost tribală şi rurală în secolul al XIX-lea. Aceste biserici mici de sat produc mari lideri de misiune. Dar nimeni nu ar trebui să folosească rurală în defavoarea misiunii urbane, deoarece avem pentru prima oară în istoria umanităţii marea parte a creaţiei lui Dumnezeu, majoritatea celor 6 miliarde de oameni locuieşte la oraş.”

“Cea mai veche predică pe care am găsit-o pe acest text [Matei 1] este a Sfîntului Ieroboam din secolul al patrulea. El credea că aceste nume [Tamar, Rahav, Rut, Batşeba] au fost incluse deoarece toate patru erau păcătoase, iar Isus a venit pe lume pentru a-i salva pe cei păcătoşi, precum aceste femei. Problema cu acest raţionament reologic este că şi bărbaţii din această genealogie erau păcătoşi. Prin urmare, trebuie să fie altceva. Martin Luther a fost prima persoană din istoria bisericii care a observat că toate cele patru femei erau dintre neamuri: Tamar şi Rahav erau cananite, Rut era moabită, iar Batşeba era fără îndoială o hitită, ca şi primul ei soţ, Urie. Luther a spus: ‘Acest text se referă de fapt la misiune.’ Matei 28 spune: ‘Mergeţi în toată lumea şi faceţi ucenici din toate neamurile’, dar această listă de nume ne spune ce se înţelegea în acea vreme prin ‘neamuri’, ethne, triburi – cananiţi, moabiţi, hitiţi şi evrei.”

“Iona este cartea biblică care ne învaţă că Dumnezeul nostru are compasiune pentru cele mai violente popoare de pe pământ. […] Vă provoc pe toţi creştinii americani să treceţi de ideologia naţională, să treceţi de steagul nostru şi de toate acele valori pozitive de care vă bucuraţi ca şi americani, dar care sînt extrem de limitate în lume. Misiunea în contextul violenţei şi terorismului presupune un mod de gîndire al unui Dumnezeu suveran căruia îi pasă şi de oamenii pe care noi nu-i iubim. Spre deosebire de perspectiva americană asupra lumii şi de prezentările de la televizor asupra războiului, Iona este una dintre acele relatări biblice care ne provoacă să avem o imagine mai largă asupra misiunii în lumea modernă.”

Raymond Bakke, O perspectivă biblică asupra misiunii urbane, Editura Adoramus, Iaşi, 2006

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: