Vladimir Pustan şi Cireşarii la Oradea

Mi s-au cam tăiat genunchii cînd, după ce am intrat în Casa de Cultură, m-am uitat la scările de la intrarea în sala mare a Casei de Cultură şi pur şi simplu nu aveam cum să intru de cîtă lume era… pe scări. Am încercat şi prin cealaltă parte. Aceeaşi situaţie. M-am înghesuit totuşi şi în cele din urmă mi-am găsit un locşor în picioare, lîngă scaunul din marginea unui rînd (pe care stătea o tanti de vreo 60 ani) de unde am făcut cîteva poze. Şi unde, conştiincios, am îndurat năduşelile, timp de 2 ore. Desigur, după întîlnire mi s-au tăiat genunchii la propriu.

Va’s’zică, la Patapievici au stat vreo 100-150 în picioare, la Universitate în Aula Magna, tot acolo la Puric au stat vreo 200 în picioare, la Pustan, la Casa de Cultură, au stat în picioare vreo 300 cel puţin. Pocăiţii ăştia… Cineva dintre Cireşari mi-a spus că nu mai erau locuri libere cu 30 de minute înainte de începere.

Vladimir Pustan a vorbit de 8 martie despre… vasele mai slabe. Să reamintim, cel puţin pentru neavizaţi, textul din 1 Petru 3:7.

Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rîndul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.

La sfîrşitul întîlnirii – asezonată vîrtos de grupul muzical Cireşarii –, Iuliu Centea a prezentat publicului ultima carte a lui Vladimir Pustan, a cincea, intitulată Scrisorile lui Belerofon, din care a citit cîteva scurte pasaje (şi a adăugat o butadă: “Femeia ne-a dăruit o bucată de cer. După bucata de măr…”)

În seara asta fiecare am fost un… cireşar. Am venit acasă şi mi-am sărutat soţia. Nu vîrtos, că e răcită…