Pătrăţos da, obtuz nu

Azi-dimineaţă îi spuneam cuiva pe Messenger: Sînt tare curios cît mai rezistă Pătrăţosu să nu se delimiteze oficial de ce scrie Răsvan Cristian.

Iată că nu a trebuit să aştept mult, seara apărînd delimitarea oficială:

Comunicat: ironie cristică, ironie socratică, zeflemea, persiflare, pamflet, diatribă, ridiculizare

Din comunicatul explicit:

Am rămas profund întristat de faptul că ironia cristică, fără a mai trece prin etapa ironiei socratice, a degenerat în diatribă usturătoare, în pamflet biciutor. […]

Regret profund dacă prin nevegherea mea sau prin abolirea cenzurii pe blogul meu sau prin alt gest am încurajat fără să vreau creaţia acestui gen de texte.

Îmi asum responabilitatea lansării lui Răsvan în blogosferă, dar se pare că a învăţat să umble pe propriile lui picioare, iar direcţia în care a luat-o prin ultimele posturi nu corespunde direcţiei pe care eu am visat-o pentru blogosfera evanghelică din România. Ironia cristică, cel mult socratică, da, puţină urzică şi un pic de acid, poate, dar nu bătaia de joc la scena deschisă.”

Presupunînd că putem folosi conceptul de “blogosferă evanghelică din România”, nu ne rămîne decît să REGRETĂM PROFUND că Pătrăţosu ar avea oareşce dileme că ar fi încurajat (fără să vrea?!) acest “gen de texte” zeflemitoare (şi, mai ales, aberante) care dovedesc obtuzitate raţională şi emoţională.

Dar să fim recunoscători providenţei divine că l-a cercetat pe Dl. Inexactitate (Pătrăţosu).

Cît despre “finul lui”, cei care am văzut destule în viaţă nu ne facem mari speranţe. E greu de luptat cu plăcerea de a plămădi fabule şi de a “coordona” haita (in)umană care se hrăneşte vîrtos din sîngele victimelor.

Din nefericire, mediul evanghelic (ca oricare mediu, confesional sau nu, din România) nu e nicidecum străin de spiritul zeflemitor, una dintre consecinţele nefaste fiind că se percepe cu greutate distincţia între zeflemea şi ironie. De aceea e mult mai sigur să citezi versete din Biblie (chiar şi decontextualizate) decît să foloseşti beneficul oficiu al ironiei. Cea de-a doua variantă cere mult mai mult efort (spiritual).

Ce-am ajuns, să ne bucurăm că unii pătrăţoşi cel puţin nu sînt obtuzi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: