Tîmpenii mari… Dar mari! (3)

În episodul 3 doresc să semnalez tîmpenii legate în primul rînd de procedură. Iată textul care ne oferă… contextul:

“În ultima vreme, pe blogul „Agora Christi” s-a lansat o campanie de orbire a societăţii şi în special a credincioşilor baptişti cu privire la nevoia urgentă de deconspirare a celor care au vândut pe fraţii lor în credinţă şi disponibilitatea acestei acţiuni. Prin mai multe articole ei combat şi încearcă să discrediteze pe cei care au încercat să facă ceva în acest sens, lansând atât acuze cât şi tot felul de teorii omeneşti care încearcă să demonstreze că ori nu e vremea, ori nu avem oamenii, ori nu avem pregatirea sau tehnica pentru a face deconspirarea „în mod corect” (adică să nu mai iasă nimeni la iveală), ori documentele sunt impotente. Ei doresc în mod intenţionat să creioneze acest demers ca fiind atât de complicat şi de elitist încât să descurajeze pe oricine ar vrea să iniţieze o astfel de acţiune. Acest proces a început cu un articol de domnul Adonis Vidu în care acesta afirmă: „Mi-a teamă că, deşi în lumea virtuală acest spectacol [al deconspirării] ţine capul de afiş de ceva timp, el nu a apucat încă să traverseze graniţa înspre spaţiul real, înspre băncile bisericilor. Vreau să argumentez în cele ce urmează că această migraţie, dinspre virtual înspre real, este dezirabilă. În acelaşi timp, însă, ea este periculoasă, în special dacă vor fi păstrate aceleaşi reguli care par să guverneze ultimile apariţii de pe bloguri.” Cu alte cuvinte, decât să faceţi ceva, mai bine vă lasaţi păgubaşi ca nu cumva să faceţi ceva periculos. De asemenea, după apariţia mai multor articole, graniţa dinspre virtual înspre băncile bisericilor nu a fost nicidecum trecută, ci, mai mult, întărită cu sârmă ghimpată şi câini lup dresaţi ca să patruleze şi să muşte pe oricine ar încerca să treacă graniţa ca să motiveze membrii bisericilor pentru a se atinge de acest tabu.”

De data aceasta sînt nevoit să amintesc numele celui care a scris acest paragraf, deoarece, cum spuneam, în primul rînd subliniez nonraţionalul procedurii. Este vorba de Daniel Mitrofan, autorul cărţii Pigmei şi uriaşi. File din istoria persecutării baptiştilor, care compune aceste fraze în cadrul unor lungi epistole pe blogul lui.

Cred că majoritatea sîntem de acord că a scrie o carte nu e o treabă uşoară (şi nici a o citi nu e chiar un efort mic). Ba aş aduce aminte aici de articolul lui Marius Cruceru “Despre Dumnezeu, numai de bine. Exerciţiu de trăire în adevăr”, care ar fi putut fi, din punct al perspectivei etice, cel mai important document al baptiştilor din ultimii aproape 20 de ani, dar efortul considerabil de plămădire a acelui articol (împreună cu efortul lui Dănuţ Mănăstireanu de a-l convinge de necesitatea demersului) cu subiect delicat atît pentru autor cît şi pentru spaţiul confesional a fost discreditat în mod consecvent de proceduri dizgraţioase în spaţiul public.

Iată, acum, o carte care e prima de acest fel în România e subminată de o procedură evident patetică a bloggerului care îşi pierde uzul raţiunii într-o încercare isterică şi defensivă de a-şi argumenta opiniile.

Tîmpeniile scrise în prima parte sînt de o amplitudine nebănuită şi ne întristează pe oricine care se raportează la spaţiul confesional neo-protestant cu simpatie dar şi inteligenţă:

“În ultima vreme, pe blogul „Agora Christi” s-a lansat o campanie de orbire a societăţii şi în special a credincioşilor baptişti cu privire la nevoia urgentă de deconspirare a celor care au vândut pe fraţii lor în credinţă şi disponibilitatea acestei acţiuni. Prin mai multe articole ei combat şi încearcă să discrediteze pe cei care au încercat să facă ceva în acest sens, lansând atât acuze cât şi tot felul de teorii omeneşti care încearcă să demonstreze că ori nu e vremea, ori nu avem oamenii, ori nu avem pregatirea sau tehnica pentru a face deconspirarea „în mod corect” (adică să nu mai iasă nimeni la iveală), ori documentele sunt impotente. Ei doresc în mod intenţionat să creioneze acest demers ca fiind atât de complicat şi de elitist încât să descurajeze pe oricine ar vrea să iniţieze o astfel de acţiune.”

Nu e prima dată, şi mă tem că nici ultima, cînd întîlnesc această idee a “campaniei” duse de “ei” împotriva “altora”. Daniel Mitrofan face o greşeală imensă, de neconceput aproape, de a transforma conflictul său cu Radu Gheorghiţă într-un conflict de proporţii monstruoase şi de a genera tîmpenia aceasta referitoare la Agora Christi, un grup din care nu face parte Radu Gheorghiţă. Este evident marcat de faptul că nu i s-au acceptat comentariile (fapt pentru care merită felicitat Adi Vidu, care va ieşi puţin şifonat din toată chestiunea asta şi abia aştept să îi mai văd încă o dată expresia feţei, nedumerit de cît iraţional e în lumea evanghelică, dar nu numai), dar “trambulinează” indecent spre “pilduitoare pilde”: “Ariciul şi puii de năpârci”.

Nu doar că îi jigneşte în grup pe cei de la Agora Christi, ci jigneşte şi inteligenţa cititorilor, care, mai ales dacă cunosc contextul confesional şi pe cel al lunii februarie, îşi vor ridica, din păcate, semne de întrebare nu numai referitoare la schimburile dizgraţioase de mesaje în spaţiul virtual, dar şi la credibilitatea demersurilor de cercetare care s-au finalizat în cartea amintită.

Desigur, aceiaşi cititori se vor amuza, iritaţi, şi de expresia “teorii omeneşti”, etichetă imputată demersul grupului Agora Christi din luna februarie, despre care Marius Cruceru scria că a fost decent pînă la Radu Gheorghiţă. Aşadar, Daniel Mitrofan e neputincios în a delimita chestiunea cu Radu Gheorghiţă de restul intervenţiilor. Da, şi din neputinţă ajungem să spunem tîmpenii!

“Ei doresc în mod intenţionat să creioneze acest demers ca fiind atât de complicat şi de elitist încât să descurajeze pe oricine ar vrea să iniţieze o astfel de acţiune.” – chinurile societăţii româneşti în ultimii 18 ani sînt atît de mari încît nu ajunge eticheta de “complicat” sau “elitist” pentru a sugera eforturile care trebuie făcute, cel puţin în contextul românesc, pentru deconspirare şi, mai ales, pentru deconspirare într-un mod benefic pentru societate, oricum isterică şi plimbîndu-se zilnic pe plaiurile veşnice (mioritice) ale nonraţionalului.

Desigur, eticheta de “elitist” e folosită în sens antiintelectual, un sindrom îngrijorător în orice spaţiu confesional, şi e folosită, altfel, neglijent. Cartea lui Daniel Mitrofan ar putea fi şi ea acuzată a fi “elitistă” de către cei care, precum zicerea cu struţul, îşi îngroapă capul în Biblie şi nu vor să vadă nimic din jur. Cu aceştia, desigur, Daniel Mitrofan s-ar descurca şi mai greu, atîta timp cît pentru baptistomani e evident că demersul lui a cauzat discordie, nu pace şi bună învoire între oamenii plăcuţi… lor.

Faptul că Daniel Mitrofan accentuează că în mod intenţionat aşa-zişii oponenţi ai săi subminează o chestiune de importanţă precum deconspirarea nu e în măsură decît să contribuie la o poziţionare belicoasă faţă de “ei”, fără a aduce o contribuţie pozitivă la discursul critic.

Totuşi, trebuie să recunosc că, faţă de tîmpeniile prezentate în episodul 2, cele de aici se reţin, deocamdată, de la următoarele: nu se referă (încă) la faptul că “ei” ar fi finanţaţi de către grupuri ostile etc., nu asociază (încă) blogul meu cu Agora Christi (grea boală să fiu obişnuit să fiu băgat în seamă) şi nu cheamă (încă) la luptă proletară împotriva intelectălăilor.

“Securitatea a pus din nou în fruntea cultelor oameni tributari securităţii.”, mai spune undeva Daniel Mitrofan. Aoleu, deja e treabă serioasă, dacă la tîmpenii mai putem rămîne cu gura căscată sau să chicotim în weekend, la aşa ceva ciulim urechile. Da, parcă e OTV!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: