Filme despre Isus

Filme despre Isus

http://www.adoramus.ro/patimile/filme.html

I.N.R.I. (Germania, 1924), regia: Robert Wiene, cu Gregori Hmara
“Calvarul lui Iisus urmărit minuţios, conform legendei. Autorul lui Caligari [Cabinetul doctorului Caligari a fost realizat în 1920, fiind opera cap de serie a curentului expresionist] vrea să-şi spele păcatele, punîndu-se, după propria sa mărturie, ‘în slujba credinţei’. Pentru portretul Mîntuitorului el foloseşte un actor rus, fidel elev al şcolii lui Stanislavski.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

King of the Kings (SUA, 1927), regia: Cecil B. De Mille, cu H.B. Warner
“Filmul redă principalele evenimente cunoscute din Scriptură ale vieţii lui Hristos. Tema e abordată de cineast bazîndu-se pe două elemente: fidelitatea izvoarelor literare şi dimensiunea spectaculosului, iar smerenia cineastului îi egalează megalomania: mii de figuranţi, decoruri fabuloase şi efecte speciale. ‘Fie şi numai scena cu dezastrul abătut de Dumnezeu asupra romanilor care l-au răstignit pe Iisus, cu descărcări electrice de mare intensitate, cu revolta pămîntului însuşi printr-un cutremur care înghite oameni şi prăvăleşte stînci în timp ce Hristos rămîne pironit pe cruce cu un porumbel deasupra capului, această scenă singura putea justifica întregul film…’ – scria însuşi autorul, cu mîndrie, despre filmul sau.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Golghota (Franta, 1936), regia: Julien Duvivier, cu Robert le Vigan
“Gabin în Pilat din Pont, Baur în Irod – iată două dintre argumentele acestei evocări a Calvarului după un roman de Joseph Reymont. Filmul continuă căutările religioase ale autorului (v. Credo, 1924; Agonia Ierusalimului, 1926; La vie miraculeuse de Therese Martin, 1929). Luată, cîndva, drept îndrăzneţ ‘film de artă’, Golgotha pare azi desuetă. Imageria inspirată de Veronese l-a ‘scutit’ pe regizor de orice alt aport personal. Le Vigan în Iisus oscila între genial şi grotesc, deşi, pentru ‘a-l simţi mai bine’, îşi răsese capul şi îşi smulsese chiar dinţii din faţă! Remarcabila bandă sonoră care îmbină cîntecul gregorian cu muzica orientală.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

King of Kings (SUA, 1961), regia: Nicholas Ray, cu Jeffrey Hunter
“Un Iisus plasat în contextul sîngeros al răscoalei iudeilor contra Romei. Dacă Barabas şi Iuda sînt contestatari care se autodistrug, Hristos îi reconciliază pe oameni între ei şi cu natura, dar înainte de toate, cu sinele. Tratat fără emfază sau extravaganţe, filmul are momente de o rară frumuseţe plastică precum o Cină de taină sustrasă imageriei tradiţionale. După unii ar fi ‘cel mai inspirat film biblic, mai ales prima parte, de o inventivitate constantă’ (Tavernier). Alţi critici i-au reproşat totuşi lui Hunter neutralitatea şi rezerva sa distanţată.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Evanghelia după Matei (Italia, 1964-66), regia: Pier Paolo Pasolini
“În peisajul dezolant al Calabriei, înconjurat de un subproletariat tipic pentru Sudul Italiei, Christ invocă nu atît iubirea cît justiţia, într-o manieră adesea agresivă. Unul dintre cele mai bune, convingătoare şi emoţionante filme ale genului, care caută în legendă adevărul universal uman. Hristos e văzut ca un răzvrătit, avînd ca fundal sonor un amestec de teme muzicale din Bach, Mozart, Prokofiev şi cîntece revoluţionare ruse sau chiar spirituals, coloana sonoră catapultează tema în universal.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Filmul a primit Premiul Special la Veneţia.

Greatest Story Ever Told (SUA, 1965), regia: George Stevens, cu Max von Sydow
“Viaţa lui Iisus în Cinemascop şi stereofonie. Suita de planuri a căror respiraţie plastică nu e susţinută de scenariul banal în care izbuteşte, totuşi, să strălucească Sydow printr-un joc al sfîşîierilor interioare.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Jesus Christ Superstar (SUA, 1973), regia: Norman Jewison, cu Ted Neeley
“Un grup de turişti cutreieră cu autocarul, în Ţara Sfîntă, locurile tradiţiei: desertul, Ierusalimul, Ghetsimani, drumul Crucii. Adaptarea musicalului semnat pe Broadway de Tim Rice şi Andrew Lloyd Weber reia drama prin optica lui Iuda Iscariotul (C. Anderson, cîntăreţ de culoare), decepţionat fiindcă Iisus ar fi trădat cauza răscoalei împotriva Romei. De aceea dezvăluie el ceasul la care Mîntuitorul e vulnerabil, fiind departe de mulţime. Filmul studiază diferenţiat şi reacţiile acesteia: pentru unii, Iisus e ‘făcătorul de minuni’, ‘idol al proştilor’, alţii văd în el Mîntuitorul. Dorinţa de inovare (Cina cea de taină la iarbă verde, printre apostoli imberbi, tineri şi puri) întîlneşte cazna descoperirii echivalenţelor vizuale – viermuiala estropiaţilor, ca informe păsări cenuşii încremenite pe stînci. Evocarea e voit anacronică, costumaţia tradiţională întîlneşte tancuri, jeanşi, dolari şi avioane subliniind eternitatea temei. Neelea face un Iisus plapînd şi vulnerabil, viziune care accentuează poziţia lui de ‘om între oameni’, dar provocările abundă: Fecioara Maria n-are loc în film; judecata la Irod are ritm de charleston, iar Paul Thomas, un star al filmului porno, e insistent surprins in ‘cor’.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Iisus din Nazareth (Italia-Anglia, 1977), regia: Franco Zeffirelli, cu Robert Powell
“Întreaga viaţă a lui Iisus, dinaintea Bunei-Vestiri pînă la răstignire şi Înviere. Deşi intenţiile declarate ale lui Zeffirelli au fost umanizarea lui Hristos, filmul pare mai mult ilustrare calofilă a Noului Testament.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Viaţa şi patimile lui Iisus îi oferă lui Zeffirelli substanţa unui supertelefilm de mai mult de 6 ore, în care apar 220 de actori, mulţi dintre ei staruri ale cinematografului internaţional.” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Evanghelia după Zeffirelli este un compromis între spectacolul de operă, film istoric hollywoodian şi paradă a vedetelor, chiar şi în chip de figuranţi. Nu numai că ne face să regretăm sublima austeritate a lui Pasolini, dar nu suferă comparaţie nici măcar cu discutatul Messia al lui Rossellini.” (Tullio Kezich) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Cu toate acestea, filmul, în varianta lui TV sau în cea cinematografica (contrasă la circa 4 ore), se bucură de aprecierea publicului datorită valorilor sale plastice şi, mai ales, datorită interpretului principal. Actorul britanic Robert Powell face, în rolul lui Iisus, creaţia vietii sale.” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Messia (Italia, 1978), regia: Roberto Rossellini
“Aproape necunoscut în afara Italiei, importanţa istorica a lui Messiah (Il Messia) este dată de faptul că pelicula constituie ultimul efort regizoral al lui Roberto Rossellini. În relatarea vieţii lui Hristos, Rossellini revine la stilul umanistic pe care l-a folosit în multe proiecte italiene TV din anii ’60. Regizorul nu are nici o intenţie de a-l descrie pe Isus ca fiind depozitarul providenţei divine. Omul din Galileea este prezentat pur şi simplu ca un personaj neobişnuit de moral şi imaculat – acel fel de persoană care ar fi un lider înnăscut, indiferent cine ar fi fost Tatăl lui.” (Sandra Brennan, All Movie Guide)

Ultima ispită a lui Iisus (SUA, 1988), regia: Martin Scorsese, cu Willem Dafoe
“Film apăsat pictural, cerebral şi rece, cu eforturi pe linia umanizării lui Crist, mai ales prin substituirea chinurilor sacre, celor pămînteşti (pierderea Mariei) Iuda, trimis să-l ucida, îi devine complice şi gardian al împlinirii vocaţiei răstignirii, pentru a răscumpara, prin sacrificiu, salvarea semenilor.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Ecranizarea cărţii lui Nikos Kazantzakis (pe care mulţi proprietari de săli refuză să o distribuie) şi-a atras anatema Bisericii pentru că Iisus nu mai este accesibil şi aureolat de o lumină supranaturală, ci tangibil, vulnerabil, uneori chiar antipatic, ispitit de posibilitatea unei vieţi normale alături de Maria Magdalena şi cu o droaie de copii.” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Acest film este produs de clica culturală evreiască de la Los Angeles, care pîndeşte orice ocazie ca să atace lumea creştină.” (Franco Zeffirelli) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Din capul locului, Scorsese refuză clişeele biblice familiare cinematografului de cînd tata De Mille şi pionierii filmului de artă au preluat moştenirea de la pictorii Renaşterii şi decide să lucreze în acord cu normele sulpiciene. Dar refuzul de a se conforma clişeelor comportă riscuri: absenţa lor îi scandalizează pe cei mai obtuzi dintre fanatici.” (Michel Perez) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Eu nu pretind că viziunea din Ultima ispită a lui Iisus ar fi adevărul, dar e o idee fascinantă să-l vezi pe Iisus luptîndu-se cu aspectul lui uman pe măsura ce îşi asumă esenţa lui divina. Şi din cauza acestei duble naturi, umană şi divină, fiecare clipă din viaţa lui este totodată un conflict şi o victorie.” (Martin Scorsese) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Iisus din Montreal (Canada, 1989), regia: Denys Arcand, cu Lothaire Blutheau
“Un tînăr actor e solicitat să dea o nouă viziune Calvarului, reprezentat anual în grădina unui sanctuar. El elaborează o versiune revizuită, temeinic întemeiată pe documente, spectacolul are succes, dar consiliul parohial îl interzice. Patimile Mîntuitorului se transformă în patimile artistului. Drama care împleteşte comedia burlescă cu satira de moravuri într-o adîncă viziune critică.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Filmul meu vorbeşte despre toate subiectele inevitabile ale zilei: despre Big Bang şi despre formula Coca Colei, despre monologul lui Hamlet şi despre fascism” (Denys Arcand) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“O capodoperă de inteligenţă, umor, şi emoţie, un film pasionant prin reinterpretarea Evangheliei, dar şi prin privirea critică asupra societăţii moderne.” (Laurent Aknin) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“O originală încercare de a vedea ce s-ar întîmpla dacă spiritul lui Iisus ar fi printre noi în aceste vremuri atît de materialiste.” (Roger Ebert) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Filmul a primit 11 premii Genie (Oscarul canadian)

Patimile lui Hristos (2004), regia: Mel Gibson, cu Jim Caviezel
“Cu excepţia Evangheliei după Matei a regizorului italian Pier Paolo Pasolini, este singurul film religios care pare a respecta ceea ce s-a întîmplat în realitate. Avem de a face cu redarea cea mai impresionantă, cea mai competentă şi cea mai realistă a ultimelor ore trăite de Cristos din cîte au fost transpuse în film.” (Rogert Ebert) (Adevărul literar şi artistic, nr. 706, 2 martie 2004)

Din presa românească: http://thymos.ro/filme/detalii-patimile-lui-hristos/12.html

2 Răspunsuri to “Filme despre Isus”

  1. Filme – 21 februarie 2011 « La Rotundu Says:

    […] Vezi grupaj: Filme despre Isus […]

  2. Cultură cinematografică (3): Patimile lui Hristos « România Evanghelică Says:

    […] Vezi grupaj: Filme despre Isus […]

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 53 other followers

%d bloggers like this: