De dragoste
Alexandru Andrițoiu (1929-1996)
O, mai cu seamă seara te iubesc,
cînd lucrurile par nedeslușite,
cînd porțile se-nchid c-un ritm firesc
și iederea începe să palpite,
cînd arborii-s mai tainici și mai mari
și cînd se-aud fîntînile mai bine,
îmbucură-mă ! Fie să apari,
chiar de vei trece-n oră fără mine.
Arată-mi-te iarăși respirînd
ca apele de luna îmbiate.
Un strop de mări în ochi mi s-a răsfrînt,
căci mari și lacrimi sînt, la fel, sărate.
Adu-ți aminte de un biet dactil,
de un fragment fragil de poezie
pe care ți l-am strecurat, subtil,
pe un pătrat lunatic de hîrtie.
E seara dulce ca un elixir
și arborii par turnuri lungi de pace,
iar cerul, ca hladima de emir,
mai strălucește, vrînd să ne împace.
O, mai cu seamă seara te iubesc,
femeie, ce-ai rămas, în ani, departe.
Citesc și mă citești, și te citesc,
și-mi stai ca semnul de mătase-n carte.
