Concurs Rotund Februarie – Cîştigător

Din motive (destul de) obiective (mai am încă trimis premiile de la diverse concursuri: Thymos, Rotund, Concordia), am tot amînat finalul pentru Concurs Rotund Februarie (şi lansarea celui pe martie).

Iată cîteva gînduri dintre cele (re)dăruite de participanţii la acest concurs:

“Fericirea supremă în viaţă este convingerea că suntem iubiţi, iubiţi pentru noi sau, mai curând, în ciuda noastră.” (Victor Hugo)

“Fericit e chiar în mijlocul spaimelor cel căruia Dumnezeu i-a dat un suflet vrednic de dragoste şi de nefericire, cel care n-a văzut lumea şi inima oamenilor sub această îndoită lumină n-a văzut nimic adevărat şi nu ştie nimic. Sufletul care iubeşte şi care suferă trăieşte o stare sublimă.” (Victor Hugo)

”Fericirea nu este determinată de nivelul nostru de prosperitate, ci de căldura relaţiei dintre inimi şi de modul în care percepem lumea. Ambele atitudini sunt în puterea noastră. Fiecare din noi este fericit atunci când decide să fie fericit, şi nimeni nu ne poate împiedica.” (Alexandr Soljeniţîn)

“Secretul fericirii nu este să faci ceea ce îţi place, ci să-ţi placă ceea ce trebuie să faci” (James M. Barrie)

“Cel mai fericit nu este cel care are ce-i mai bun din toate, ci acela care ştie să ia ce-i mai bun din tot ce-i iese în cale…” (Autor neprecizat)

“Nu condiţia noastră, ci calitatea sufletului nostru ne face fericiţi.” (Voltaire)

“Fericirea este sensul şi scopul vieţii, traiectoria şi finalul existenţei umane.” (Aristotel)

“Cea mai mare fericire, după aceea de a iubi, e să-ţi mărturiseşti iubirea!” (Octavian Paler)

“Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe!” (Octavian Paler)

“Fericirea: …a nu te gândi la tine, a lucra pentru alţii, a te dărui unei opere în care crezi.” (N.D. Fustel de Coulanges)

“Fericirea e ca o lumânare ce îţi luminează întunericul atunci când reuşeşti să obţii ceea ce ţi-ai propus. Fără dezamăgiri, fără eşecuri şi fără suferinţe noi nu am ştii ce înseamnă.” (Mocanu Elena-Carmen)

“Fericirea este măsura puterii spirituale a omului. Ea devine evidentă atunci când omul reuşeşte să privească lumea cu zâmbet, mai ales când este conştient de imperfecţiunea ei.” (ruana)

“Fericirea nu e o stare . E un drum. Care se întâmplă să nu aibă capăt.” (thisisnotme)

“Fericit e cel ce se oferă pe el însuşi fără să se împuţinească.” (claudiafox)

“Fericirea nu atârnă de împrejurări. Fericirea are de-a face cu Dumnezeu care e invariabil aşezat la capătul de linie al vieţii noastre.” (Alexandru)

Mi-a plăcut mult penultima formulare, dar nu am îndrăznit să nu iau în seamă formularea “Fericirea are de-a face cu Dumnezeu”.

Aşadar, cîştigătorul celor 3 cărţi este: Alexandru.

În perioada concursului am găsit pe un blog următorul citat:

“Asta-i fericirea,
să te dizolvi în ceva măreţ”
(Willa Cather)

Mă roade întrebarea: fiinţele umană caută fericirea sau, de fapt, sînt în căutarea a ceva măreţ?

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.